ANCHETE
  • HOME
  • ROSIA MONTANA
  • ECONOMIC
  • ACTUALITATE
  • POLITIC
  • SOCIAL
  • SPORT
  • DOCUMENTE
  • MONDEN

CONCEDIUL DE MATERNITATE AR PUTEA FI EXTINS
LA 2 SAU 3 ANI

Picture
Parlamentarii au pe masa de lucru un proiect de lege care, dacă va fi aprobat, va prelungi din nou concediu de maternitate la doi sau trei ani. Părinții vor putea obține și alte venituri, iar în cazul celui de-al patrulea copil se va putea lua concediu de maternitate timp de trei ani. Pe perioada celor 24 de luni, mămicile sau tăticii care vor decide să stea acasă cu copilul vor putea beneficia de o indemnizație în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni.

„Începând de la 1 ianuarie 2011, persoanele care, în ultimul an anterior date nașterii copilului au realizate timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole supuse impozitului pe venit,(...), pot beneficia opțional de următoarele drepturi: concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară”, se specifică în proiectul care este analizat, în prezent, de senatori. 
Mai mult, daftul de lege prevede faptul că părintele care va alege să stea acasă cu cel dea-l patrulea copil va beneficia de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la trei ani, precum și de o indemnizație lunară.
„Revenirea la cuantumul indemnizației de creșterea a copilului la nivelul anterior introducerii măsurilor de austeritate bugetară, reprezintă o măsură menită să promoveze interesul copilului de a petrece mai mult cu părintele. Astfel, părinții sunt stimulați să se implice mai mult în creșterea copilului prin asigurarea unui suport financiar stabil pentru familie în concordanță directă cu nivelul de trai anterior nașterii copilului”, se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Parlamentarii care au inițiat acest proiect de hotărâre și-au motivat acțiunea precizând că a scăzut rata fertilității în România, explicând că se înregistrează o emigrare masivă a populației active și prin scăderea natalității.
Mai mult, părinții vor putea alege să lucreze în cei doi ani în care se află în concediu maternal, însă vor primi doar o parte din indemnizație. Totuși, ei vor avea posibilitatea să nu se rupă cu totul de locul de muncă, astfel că vor putea continua să colaboreze cu angajatorul și să obțină un venit suplimentar.
Mulți părinți își fac calcule atunci când decid să facă un copil și spun că se tem să aducă pe lume un nou suflet pentru că nu au ce să îl crească. Motivul, timp de doi ani, venitul familiei va fi redus în contextul în care familia are un nou membru și, automat, cheltuielile cresc.
Astfel că, mulți aleg să se întoarcă la muncă după un an sau pur și simplu să nu își ia concediu de maternitate ca să nu le scadă venitul, iar tot mai mulți tineri amână decizia de a face un copil, potrivit sociologilor.

2.800 DE LOCURI LA FACULTATE PENTRU ROMANII
DIN AFARA GRANITELOR

Picture
Ministerul Educaţiei alocă, pentru anul universitar 2012-2013, 2.800 de locuri în universităţile de stat pentru tineri de origine română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi pentru etnici români cu domiciliul stabil în străinătate.

Cifra de şcolarizare pentru studii universitare de licenţă alocată instituţiilor de învăţământ superior de stat în vederea admiterii la studii în anul universitar 2012- 2013 a unor tineri de origine română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate a fost aprobată prin ordin al ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Astfel, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a aprobat 1.910 locuri, dintre care 700 cu bursă, iar 1.210 fără bursă. Acestora li se adaugă alte 390 de locuri destinate extensiilor universitare care funcţionează în Republica Moldova (Bălţi şi Cahul) sub coordonarea Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, respectiv a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Prin acelaşi ordin, MECTS a alocat, separat, 500 de locuri în universităţile de stat din România pentru tinerii de origine română din Republica Moldova care au obţinut diplomă de bacalaureat în România. Dintre acestea, 300 de locuri sunt cu bursă, iar 200 fără bursă şi fără plata taxelor de şcolarizare, a precizat sursa citată.

ABSOLVENTII INSTITUTIILOR DE INVATAMANT
POT BENEFICIA DE AJUTOR DE SOMAJ DE LA 16 ANI

Picture
Absolvenţii instituţiilor de învăţământ care au cel puţin 16 ani pot beneficia, timp de şase luni, de o indemnizaţie de şomaj, dacă se înregistrează, în cel mult 60 de zile de la data absolvirii, la agenţia de ocupare a forţei de muncă în calitate de persoană care îşi caută de muncă.

Nivelul indemnizaţiei este echivalentul a 50 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare şi se acordă tinerilor absolvenţi dacă aceştia se înregistrează la agenţia de ocupare a forţei de muncă în raza căreia îşi au domiciliul în maximum 60 de zile de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.
Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării, respectiv informare şi consiliere profesională, medierea muncii şi formare profesională.
Absolvenţii care vor să se înscrie pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj trebuie să pregătească un dosar cu actul de identitate, în original şi copie, actele de studii şi de calificare sau adeverinţă din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie şi adeverinţă medicală care să certifice că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de munca ori că are eventuale restricţii medicale.

LACUL VACARESTI VA FI DECLARAT ARIE PROTEJATA

Picture
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată, întrucât aici au fost identificate deja peste 90 de specii de păsări rare, multe dintre ele protejate în Europa, precizând că peste câţiva ani zona ar putea deveni loc de agrement, unde bucureştenii să poată găsi o oază de aer curat. 

Rovana Plumb a spus că vor fi respectate drepturile de proprietate ale celor care deţin acte pentru părţi din terenul din această zonă. Totodată, ministrul a precizat că vor fi respectaţi toţi paşii legali de la finalizarea studiului ştiinţific până la supunerea spre aprobare în Consiliul Local al Sectorului 4, continuând cu propunerea de Hotărâre de Guvern, care va fi supusă dezbaterii şi aprobării. "Toţi paşii pe care Ministerul Mediului îi va face vor respecta cu stricteţe dreptul de proprietate, respectul faţă de cetăţeni şi normele legale în vigoare. Desigur că toţi proprietarii din aceast zonă vor fi invitaţi la Ministerul Mediului pentru a discuta şi verifica situaţia juridică a fiecăruia dintre ei. Conform legii în vigoare, în momentul în care se instituie arie naturală protejată, proprietarii de terenuri vor fi compensaţi pentru acele măsuri care conduc la conservarea biodiversităţii în zona respectivă, în baza unor planuri de management. Nu se pune problema exproprierii, nu se pune problema să nu respectăm dreptul de proprietate al tuturor celor care deţin terenurile din această zonă", a explicat Rovana Plumb.
Ministrul Mediului a subliniat că instituirea unei arii protejate se face indiferent de destinaţia terenului şi tipul proprietarului, persoană fizică sau juridică, conform legislaţiei în vigoare.
"Important este că toţi proprietarii din această zonă trebuie să ştie că nu vor fi expropriaţi (...) Legea care prevede instituirea regimului pentru arii protejate nu prevede exproprierea. Ei pot rămâne proprietari ai acestor terenuri, dar trebuie să conlucreze cu autorităţile de mediu din domeniu pentru a putea fi conservată biodiversitatea din această zonă, a mai spus Rovana Plumb.
Întrebată dacă au fost estimate costuri ale proiectului, ministrul a arătat că primele sume vor fi comunicate după finalizarea studiului de evaluare, însă a subliniat că au fost identificate surse de finanţare din fonduri europene şi prin alocări bugetare de la Administraţia pentru Mediu.
Zona, despre care se spune că ar fi Delta Capitalei, cunoscută ca Lacul Văcăreşti, ocupă aproximativ 180 de hectare în sectorul 4.
Intreaga zonă este în litigiu între Ministerul Mediului şi o firmă privată care, în ianuarie 2003, a primit în concesiune terenul pentru 49 de ani, ca să ridice o bază sportivă. Insa câteva asociaţii militează ca acest loc să devină rezervaţie naturală.
Conform legii, propunerile pentru instituirea regimului de arie naturală protejată pot fi făcute de orice persoană fizică sau juridică.
Fostul comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, declara, în mai 2011, că Lacul Văcăreşti nu va putea fi folosit pentru dezvoltări imobiliare, iar lucrările de amenajare a acestuia ar trebui să fie finalizate, întrucât lacul poate avea efecte benefice majore pentru mediu. "Lacul nu mai poate fi folosit pentru construcţii. Fundul lacului este o mlaştină", afirma şeful de atunci al Gărzii Naţionale de Mediu.

10% DINTRE TINERII ROMANI CONSUMA DROGURI

Picture
România se află printre puţinele state care nu mai înregistrează diferenţe între fete şi băieţi în ceea ce priveşte prevalenţa consumului de canabis, în timp ce, în cazul tutunului, acelaşi indicator a scăzut uşor la populaţia cu vârste sub 16 ani, arată studiul ESPAD 2011. Pentru studiul ESPAD realizat în România au fost luaţi în considerare adolescenţii născuţi în 1995, eşantionul fiind de 2.770 de elevi (din care 1.279 băieţi şi 1.491 fete), selectaţi dintr-un eşantion de 149 şcoli (268 clase a IX a şi a X a). Perioada de colectare a datelor a fost iunie 2011.

Studiul naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi droguri (ESPAD 2011), prezentat vineri de Agenţia Naţională Antidrog (ANA), arată că prevalenţa consumului de tutun până la vârsta de 16 ani a scăzut uşor la 52 la sută, fiind cu două procente sub media europeană (54 la sută), iar consumul de ţigări în ultimele 30 de zile a înregistrat, în 2011, o creştere de patru la sută, fiind de 29 la sută, puţin peste media europeană (28 la sută).
"Consumul vreunei băuturi alcoolice pe durata vieţii este de 79 la sută, în scădere cu doi la sută faţă de studiul anterior, din 2007, şi cu opt procente sub media europeană (87 la sută). Prevalenţa până la vârsta de 16 ani a consumului de tranchilizante sau sedative la recomandarea medicului a scăzut cu un procent, de la cinci la sută în 2007, la patru la sută în 2011, aflându-se la jumătatea valorii mediei europene de opt la sută", rezultă din studiu.
Deşi România se află sub media europeană (18 la sută) în ce priveşte prevalenţa consumului de droguri ilicite, se remarcă o creştere a consumului de-a lungul vieţii - 10 la sută în 2011, faţă de cinci la sută în 2007.
"Prevalenţele ridicate ale consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP) de-a lungul vieţii, în ultimul an şi în ultima lună, plasează aceste substanţe printre cele mai consumate droguri în rândul elevilor de 16 ani din România anului 2011, alături de canabis/ haşiş şi inhalante. Din punctul de vedere al distribuţiei pe sexe, România se află printre puţinele state cuprinse în studiu care nu mai înregistrează diferenţe între fete şi băieţi în ceea ce priveşte prevalenţa consumului de canabis, atât de-a lungul vieţii (alături de Franţa), cât şi în ultima lună (alături de Federaţia Rusă şi Bulgaria)", se mai arată în studiu.
Majoritatea respondenţilor consideră că un consum regulat, indiferent de drog, implică un risc crescut asupra integrităţii fizice sau de altă natură a consumatorului, în timp ce consumul experimental de droguri este considerat ca având efecte negative în proporţii mai mici, care variază de la 28 la sută (consumul de SNPP) la 47 la sută (canabis).
Componenta naţională a studiului ESPAD a fost realizată în 2011 de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar (SNSPMPDSB), coordonatorul proiectului, şi Agenţia Naţională Antidrog (ANA), care a desfăşurat etapa de colectare în teren şi de constituire a bazei de date.
Studiul ESPAD 2011 cuprinde cele mai recente date privind consumul de alcool, tutun, droguri ilicite, precum şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (comercializate sub denumirea de "etnobotanice" sau "droguri legale"), înregistrate la nivel naţional în rândul populaţiei şcolare de 16 ani.
Studiul ESPAD se desfăşoară la intervale de patru ani, ultimul, din 2011, fiind aplicat în 39 de ţări, majoritatea europene, pe un grup ţintă format din adolescenţi care au împlinit vârsta de 16 ani în anul efectuării cercetării şi care frecventează cursuri de zi în instituţii de învăţământ postgimnazial.

SCADE NUMARUL COPIILOR IN ROMANIA

Picture
România a ajuns de pe locul cinci ocupat în 1990 pe locul 15 în 2010 într-un clasament privind ponderea copiilor în totalul populaţiei statelor membre ale Uniunii Europene, statistica realizată de Eurostat arătând că scăderea înregistrată de România este a patra cea mai mare înregistrată în UE.

Conform datelor Eurostat, în România anului 1990 23,7 la sută din totalul populaţiei era reprezentat de copii de până la 14 ani. Două decenii mai târziu, în 2010, statistica arată că ponderea copiilor în totalul populaţiei a scăzut la 15,2 la sută. Scăderea de 8,5 la sută este a patra cea mai mare înregistrată în această perioadă în statele Uniunii Europene, mai relevă studiul citat.
În 1990, în actualul spaţiu al Uniunii Europene, cea mai mare pondere a copiilor de până în 14 ani în totalul populaţiei se înregistra în Irlanda - 27,4 la sută dintre irlandezi aveau atunci până în 14 ani.În ciuda unei scăderi importante a acestui procentaj, de 6,1, Irlanda a rămas şi în 2010 statul UE cu cei mai mulţi copii: 21,3 la sută din numărul total al locuitorilor ţării aveau până în 14 ani, la mai bine de două procente în faţa următorului stat european în acest clasament, Franţa, cu 18,5 la sută.
În 1990, Irlanda era urmată în acest clasament, la mică distaţă, de Slovacia şi Polonia, care însă nu au reuşit să rămână în top şi 20 de ani mai târziu, înregistrând, conform Eurostat, cele mai mari scăderi ale procentului de copii în totalul populaţiei: de 9,8 şi, respectiv, 9,9 la sută.
În ciuda scăderii numărului de copii români în ultimii 20 de ani, numărul famiilor cu copii din ţara noastră a rămas în ultimii ani sensibil mai mare decât media europeană: în România în jur de şase familii din zece au copii, în timp ce ponderea acestora în Uniunea Europene este foarte aproape de jumătate.
Ponderea cea mai mare a vârstnicilor în totalul populaţiei se înregistrează în Germania, unde în anul 2010 20,7 la sută din populaţie avea cel puţin 65 de ani.
Germania este, de altfel, şi ţara cu cea mai mare creştere a ponderii vârstnicilor înregistrată din 1990 până în 2010: de la 14,9 la 20,7. O creştere comparabilă a procentului de vârstnici în totalul populaţiei a avut în aceşti 20 de ani Slovenia, de la 10,6 în 1990 la 16,5 2010.
În aceeaşi cercetare, specialiştii citaţi de Eurostat au analizat şi vârsta medie la care femeile din fiecare stat UE nasc. S-a constatat că tendinţa în ultimilor câţiva ani este ca româncele să nască la 25-26 de ani, în timp ce femeile din alte state europene precum Irlanda, Spania, italia, Luxembourg sau Olanda o fac la peste 30 de ani.
Diferenţa de vârstă nu este însă decisiv în favoarea României atunci când vine vorba despre fertilitate. Dacă în 1990 femeile din România năşteau în medie de 2,43 de ori, în 2003 procentajul scăzuse la aproape jumătate. În ultimii ani procentul de naşteri în rândul femeilor române a revenit pe un trend crescător, ajungând de la 1,27 în 2003 la 1,38 în 2009.
Tendinţa din ultimii ani de scădere a natalităţii în statele UE poate fi explicată printr-un alt studiu dat publicităţii recent, de această dată de UNICEF. Potrivit acestuia, peste 13 milioane de copii care locuiesc în cele 27 state membre ale UE, cărora li se adaugă în această cercetare, Norvegia şi Islanda, trăiesc în sărăcie şi nu au strictul necesar pentru un trai sănătos şi o devenire normală.
"În timp ce dezbaterile legate de măsurile de austeritate şi tăierile de cheltuieli cu asistenţa socială se intensifică, un nou raport scoate la iveală gradul de sărăcie şi lipsurile cu care se confruntă copiii din statele considerate între cele mai avansate din punct de vedere economic în întreaga lume", scriu reprezentanţii UNICEF într-un comunicat pe această temă postat pe site-ul propriu în urmă cu două zile.
Potrivit datelor UNICEF, în prezent, în cele mai dezvoltate 35 de ţări ale lumii trăiesc în sărăcie aproximativ 30 de milioane de copii.
Studiul UNICEF a ajuns însă şi la o concluzie: politicile guvernamentale sunt decisive în ceea ce priveşte impactul asupra vieţii copiilor. Această concluzie a reieşit în urma comparaţiilor făcute între state cu economii aproximativ la fel dezvoltate şi cu un venit pe cap de locuitor apropiat ca valoare. De exemplu, susţin cei de la UNICEF, numărul copiilor ale căror vieţi sunt marcate de lipsuri este semnificativ mai mic în ţări precum Danemarca şi Suedia decât în Belgia sau Germania, state cu performanţe economice apropiate din punct de vedere statistic.

FUMATUL UCIDE 6.000.000 DE OAMENI IN FIECARE AN

Picture
Tabagismul reprezintă cea mai mare cauză de deces din lume care poate fi prevenită, şase milioane de persoane murind în fiecare an din această cauză, iar numărul victimelor ar putea creşte la opt milioane până în 2030. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, tabagismul ucide anual în lume şase milioane de oameni, dintre care aproximativ 600.000 sunt fumători pasivi.

"Fumatul reprezintă cauza multor afecţiuni pulmonare care ar putea fi evitate dacă se alege renunţarea la această dependenţă. Din păcate, oamenii nu realizează magnitudinea şi implicaţiile multiple pe care le are expunerea la substanţele toxice, cancerigene conţinute de ţigări", a declarat profesorul Florin Mihălţan, preşedintele interimar al Societăţii Române de Pneumologie.
În Uniunea Europeană se estimează că mai mult de jumătate de milion din decesele înregistrate anual se datorează fumatului, din care aproximativ 79.000 sunt considerate ca având legătură doar cu fumul de tutun din mediul ambiant, respectiv fumatul pasiv.
Cele mai multe ţări membre UE au instituit deja legi antitutun sau o interdicţie totală a fumatului în spaţiile publice închise, deşi domeniul de aplicare al acestora diferă de la o ţară la alta.
Campania EU-OSHA urmăreşte să sprijine angajatorii şi angajaţii în eforturile lor de creare a unor locuri de muncă fără fum de tutun, indiferent de reglementările naţionale existente în fiecare stat membru. Contrar opiniei populare, nu există niciun sistem de ventilaţie capabil să elimine complet fumul de tutun, iar spaţiile pentru fumători din interior poluează întotdeauna aerul încăperilor în care nu se fumează. Mai mult, situarea spaţiilor pentru fumat în apropierea uşilor, ferestrelor sau aerisirilor din clădiri atrage adesea după sine expunerea la fumul de tutun din mediul ambiant din cauza curentului.
EU-OSHA subliniază că încăperile destinate fumătorilor nu previn expunerea lucrătorilor la fumul de tutun, deoarece personalul de curăţenie care lucrează în aceste locuri respiră aerul poluat.

10% DIN COPIII DE LA TARA SE CULCA FLAMANZI

Picture
Zece la sută dintre copiii din mediul rural spun că uneori se culcă flămânzi, iar un sfert declară că sunt obosiţi din cauza faptului că au fost nevoiţi să muncească în gospodărie înainte sau după terminarea programului de şcoală, rezultă dintr-un studiu World Vision România. Cercetarea a evaluat câteva aspecte privind calitatea vieţii copiilor din mediul rural, folosind perspectiva copiilor şi pe cea a adulţilor din gospodărie. Eşantionul a cuprins 1.460 de gospodării, alese în mod aleator din 261 de sate din 128 de comune aflate în Iaşi, Vaslui, Constanţa, Ialomiţa, Vâlcea, Dolj, Olt şi Cluj.

Studiul "Bunăstarea copilului din mediul rural" arată că problemele care ţin de structura demografică şi de gradul de pregătire sunt serioase şi riscă să limiteze potenţialul de dezvoltare şi pe viitor.
Astfel, în mediul rural, numărul copiilor este de doar 2,1 pe familie, astfel că, şi fără a ţine cont de efectul migraţiei, multe dintre satele româneşti sunt într-un proces de îmbătrânire şi depopulare.
Studiul arată că aproximativ 12 la sută dintre gospodăriile din mediul rural nu au nicio sursă de venit în afara alocaţiilor pentru copii, ceea ce face ca pentru un număr ridicat de copii, familiile să facă eforturi majore în acoperirea unor nevoi de bază.
"Astfel, unul din zece copii intervievaţi declară că frecvent (doi la sută) sau uneori (11 la sută) nu a avut hrană suficientă, un sfert afirmă că sunt obosiţi din cauza faptului că au trebuit să muncească în gospodărie înainte sau după terminarea programului de şcoală, iar 12 la sută spun că au lipsit de la şcoală pentru că au trebuit să lucreze", rezultă din studiul realizat de World Vision.
În ciuda dificultăţilor, aproape toţi copiii cuprinşi în studiu apreciază pozitiv eforturile făcute de familie pentru acoperirea nevoilor de bază, afirmând că se simt sprijiniţi şi că au încredere în membrii familiei.
Studiul pune în evidenţă un nivel ridicat de atenţie şi grijă din partea părinţilor privind sănătatea şi nutriţia copiilor. Astfel, peste 90 la sută dintre adulţi cunosc înălţimea şi greutatea copiilor, iar aproape jumătate dintre părinţi declară că sunt preocupaţi de alimentaţia sănătoasă a copiilor lor.
"O analiză mai detaliată arată însă diferenţe importante între familiile sărace şi cele prospere atât în ceea ce priveşte calitatea hranei, cât şi din punct de vedere al numărului de mese oferite zilnic copilului. Răspunsurile date de copii indică faptul că un sfert dintre ei au probleme în a avea hrană suficientă sau de calitate", se mai arată în studiu.
Analiza răspunsurilor colectate în timpul cercetării a arătat că durata medie a plecării unui membru de familie în străinătate este de 16 luni, jumătate dintre plecări având o durată mai mare de un an, iar un sfert depăşesc doi ani.
"În 15 la sută din cazuri sunt plecaţi ambii părinţi, mamele sunt plecate în procent de 79 la sută, faţă de 21 la sută taţi. Indicatorii referitori la acoperirea nevoilor de bază, sănătate, educaţie, dar şi confortul psihologic sunt influenţaţi uşor pozitiv de plecarea unuia sau a ambilor părinţi din familie. Accesul la resurse materiale obţinute prin plecarea părinţilor în străinătate plasează copiii în categoria familiilor mai înstărite, cu toate consecinţele care decurg de aici", arată autorii studiului.
Specialiştii nu exclud posibilitatea ca efectele de durată să fie preponderent negative sau ca urmările să fie nefaste, în special atunci când sunt plecaţi ambii părinţi.

PESTE 25% DIN COPIII ROMANIEI TRAIESC
SUB PRAGUL SARACIEI

Picture
Peste un sfert dintre copiii din România trăiesc într-o familie aflată sub pragul naţional al sărăciei, aproximativ acelaşi număr cu cei care se află în această situaţie şi în Statele Unite (23,1%), se arată într-un raport UNICEF asupra amplorii sărăciei copiilor, relatează postul France Info în pagina online.

UNICEF dezvăluie, într-un raport cutremurător, amploarea sărăciei copiilor, arătând căîn ţările "bogate" din Europa trăiesc aproximativ 13 milioane de copii săraci, iar cele "avansate economic" numără aproximativ 30 de milioane de copii săraci din totalul de 200 de milioane la nivel mondial.
Ţările "avansate economic" sunt cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), plus Norvegia, Islanda, Australia, Canada, Statele Unite, Japonia, Noua Zeelandă şi Elveţia. Sărăcia, o noţiune subiectivă, este inerentă fiecărei societăţi, raportul măsurând sărăcia relativă fiecărei ţări.
Astfel, peste unul din patru copii din România trăieşte într-o familie aflată sub pragul naţional al sărăciei, cam tot câţi se află în această situaţie în Statele Unite (23,1%), potrivit raportului.La polul opus, Islanda are doar 4,7% copii săraci. În Franţa, acest nivel atinge 8,8%, adică aproximativ 1,3 milioane de copii, dintre care jumătate trăiesc în condiţii nepotrivite de locuit, iar aproximativ 20.000 nu au domiciliu stabil.
Raportul scoate în evidenţă carenţele din anumite state, ca de exemplu Franţa, în felul în care este abordată această problemă. Cu fonduri de 3,7% din PIB destinate alocaţiilor familiale, serviciilor sociale şi unor înlesniri la plata impozitelor, Franţa este campioana cheltuielilor în favoarea familiei, fiind urmată de Suedia şi Marea Britanie. Cu toate acestea, politica familială franceză permite diminuarea cu jumătate sărăcia copiilor, în timp ce alte ţări, ca Belgia şi Danemarca, sunt mult mai performante la acest capitol, cu cheltuieli mai mici.
Agenţia ONU măsoară, de asemenea, privările suferite de către copii, în baza a 14 criterii de evaluare, între care trei mese pe zi, fructe şi legume proaspete, manuale potrivite, un loc liniştit pentru efectuarea temelor şi o conexiune rapidă la Internet. Dintre ţările cel mai bogate, Franţa (10,1%) şi Italia (13,3%) sunt singurele care depăşesc pragul de 10% în privinţa copiilor afectaţi de privaţiuni. Democraţiile scandinave şi nordice le asigură copiilor lor cele mai bune condiţii (3% suferă privări), la polul opus situându-se România (70%) şi Bulgaria (50%).
Din punct de vedere social, sărăcia afectează mai degrabă copiii ai căror părinţi au probleme la locul de muncă (47% în Franţa, faţă de 43% în medie) sau familiile de imigranţi (20,5% în Franţa faţă de o medie de 16%), decât familiile monoparentale sau cu un nivel de pregătire slab. Având în vedere perioada de criză din prezent, UNICEF pledează pentru crearea unui observator naţional şi a unui drept la compensarea sărăciei.

REABILITAREA TERMICA A BLOCURILOR VA PUTEA FI FINANTATA DIN FONDURI EUROPENE NERAMBURSABILE

Picture
Creşterea performanţei energetice a clădirilor va putea fi finanţată cu fonduri europene nerambursabile, ca urmare a modificării Programului Operaţional Regional, sumele urmând să fie alocate pentru blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.

"Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional a aprobat astăzi, 24 mai 2012, la Arad, modificarea programului pentru a putea finanţa investiţiile în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe la nivelul oraşelor din România, care fac parte din cadrul Axei prioritare 1 a POR, prin introducerea unui nou domeniu major de intervenţie: Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a clădirilor de locuit", se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Modificarea textului Programului Operaţional Regional reprezintă o etapă obligatorie pentru ca lucrările de creştere a eficienţei energetice a blocurilor să fie realizate şi cu fonduri europene.
Guvernul are acordul de principiu al Comisiei Europene pentru a finanţa, în actualul exerciţiu financiar, prin Programul Operaţional Regional, lucrări de creştere a eficienţei energetice la blocurile de locuit.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a transmis Comisiei Europene în data de 26 aprilie 2012 o variantă a schemei de finanţare pentru eficienţa energetică împreună cu scrisoarea de răspuns a autorităţii române la cererile de clarificare ale CE.
Schema de finanţare propusă de autorităţile române prevede includerea în program a blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, cu concentrare pe acele imobile locuite de persoane expuse riscurilor sociale.

OTOPENI SI BANEASA AU AVUT 16.757 DE PASAGERI
CU OCAZIA FINALEI EUROPA LEAGUE

Picture
Aeroporturile Henri Coandă Bucureşti (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) au înregistrat un trafic record în perioada finalei Europa League, numărul pasagerilor sosiţi sau plecaţi fiind cu 14.000 -17.000 mai mare faţă de o zi obişnuită.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în perioada 7-9 mai, un număr de 16.757 de pasageri sosiţi pe curse charter pe cele două aeroporturi pentru a participa la finala Europa League 2012.
În ziua de 9 mai, când a avut loc finala, numărul pasagerilor sosiţi pe curse charter pe Aeroportul Otopeni l-a depăşit cu mult pe cel al pasagerilor curselor regulate, astfel că traficul total a fost de 24.025 pasageri sosiţi, faţă de aproximativ 10.000 de călători într-o zi obişnuită.
Totodată, pe Otopeni numărul total al pasagerilor plecaţi pe data de 10 mai a fost de 27.080, faţă de cei aproximativ 10.000 de pasageri care se îmbarcă de pe principalul aeroport al Capitalei într-o zi normală.
"Totalul pasagerilor procesaţi (sosiri/plecări) în data de 9 mai pe Otopeni a fost de 34.711, iar în data 10 mai au fost 36.158 de pasageri care au sosit şi au plecat pe Aeroportul Henri Coandă, capacitatea fluxului de plecări fiind crescută, pentru această zi, de la 1.200 la 3.000 de pasageri pe oră", se arată într-un comunicat al Companiei Aeroporturi Bucureşti.
Una din cele două piste ale Aeroportului Henri Coandă a fost transformată pe data de 9 mai în parcare pentru aeronavele charter, astfel că au fost garate un număr record de 108 aeronave, 74 dintre acestea operând chartere cu suporteri.
"Pentru prima dată în istoria sa de 100 de ani, pe Aeroportul Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu a aterizat o aeronavă Boeing 747-700 care, în data de 7 mai, a adus la Bucureşti 475 de pasageri: echipa Athletic Bilbao şi suporteri ai acesteia. Şi aeronava echipei Atletico Madrid a aterizat, cu 200 de pasageri la bord, tot la Băneasa", se precizează în comunicat.
În perioada evenimentului UEFA Europa League au fost efectuate 77 de curse charter pe aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu.

ROMANII PLATESC FACTURA LA ENERGIE ELECTRICA
DE DOUA ORI MAI MULT DECAT FRANCEZII

Picture
Preţul energiei electrice plătit de populaţia din România, raportat la puterea de cumpărare, este peste media UE, aproape dublu faţă de nivelul din Franţa, apropiat de cotele din Danemarca sau Germania şi mai ridicat decât în Austria sau Olanda, potrivit datelor Eurostat.

Raportată la nivelul de trai (ajustată la puterea de cumpărare), suma plătită de români este cu 14% mai mare decât media UE şi de aproape două ori peste nivelurile din Franţa sau Finlanda, reiese din datele Eurostat.
Totodată, tariful la electricitate din România raportat la puterea de cumpărare este cu 19% mai ridicat decât cel suportat de austrieci, respectiv cu 24% peste cel din Olanda şi se apropie de cotele din Danemarca sau Germania.
Ponderea costurilor cu energia electrică în bugetul românilor este de asemenea cu circa 33% mai ridicată faţă de costurile din Marea Britanie sau Suedia.
În valoare nominală populaţia din România plăteşte unul dintre cele mai reduse tarife din UE pentru energia electrică, de 46,6 lei, sau 10,9 euro pe 100 kWh. Numai bulgarii achită un preţ mai mic, de 17,1 leva, sau 8,7 euro pe 100 kWh.
Media UE este de 18,4 euro pe 100 kWh. Datele se referă la tarifele din a doua jumătate a anului trecut.
Pentru gaze naturale, preţul plătit de populaţia din România este cel mai mic din UE atât în valoare nominală, cât şi după ajustarea la puterea de cumpărare.
Astfel, românii plătesc 11,9 lei, sau 2,8 euro, pe 100 kWh de gaze naturale, faţă de 6,4 euro în medie la nivelul UE. Cel mai apropiat preţ de cel din România se regăseşte în Estonia, unde preţul mediu al gazelor plătit de populaţie este de 4,4 euro pe 100 kWh.
Ajustat la puterea de cumpărare, preţul plătit de români se apropie de media UE, însă nu o depăşeşte, şi rămâne cel mai mic din blocul comunitar. Statul român s-a angajat faţă de FMI să continue în următorii ani liberalizarea preţurilor la energie şi gaze naturale.

60% DINTRE ROMANI ALEG PICNICUL IN TIMPUL LIBER

Picture
Picnicul se afla în topul activităţilor realizate de 60 % dintre români, iar în ultimul an, aproape 45% dintre aceştia au mers la picnic de peste 10 ori. Acestea sunt rezultatele un studiu realizat de Daedalus Millward Brown pentru a vedea opinia românilor cu privire la Legea Picnicului, un proiect legislativ iniţiat de Green Revolution.

Printre activităţile realizate de către 60% dintre românii din mediul urban în ultimele 12 luni, se număra pe primele locuri ieşirile în parc şi cele la iarbă verde sau grătar. Acestea sunt urmate de activităţi culturale (concerte, evenimente) şi sportive (în special fitness şi fotbal). Aproape 45% dintre românii din mediul urban au  mers la picnic de peste 10 ori în ultimul an, ceea ce ne duce la o frecvenţă aproximativă de o dată pe lună, ţinând cont că perioadele tradiţionale  ale picnicului sunt aprilie – septembrie. De asemenea, 92,7 % din români înţeleg  prin picnic activitatea de a face grătar, de a asculta muzică, de a juca diverse  jocuri şi mai puţin de a citi sau a face drumeţii.
Legea Picnicului reglementează aspectele deranjante ale activităţii de picnic,  iar acestea sunt relevate şi de studiul Daedalus Millward Brown: existenţa gunoaielor, lipsa dotărilor şi a spaţiilor special amenajate. De asemenea, şi gălăgia, aglomeraţia sau fumul constituie motive de deranj. Dotarea spaţiilor cu coşuri de gunoi şi toalete şi salubrizarea regulată a zonelor în care se face picnic sunt considerate cele  mai eficiente soluţii pentru a rezolva problemele cauzate de cei care ies la  picnic.De altfel, 76,8 % din români consideră că implicarea  autorităţilor locale în administrarea acestor zone va rezolva problemele.  Potrivit reglementărilor legislative, autorităţile locale trebuie să amenajeze  locuri speciale pentru cei care vor să facă picnic în mijlocul
naturii pentru a  evita cazurile de poluare cu deşeuri în natură

2 DIN 3 FEMEI VIOLATE SE "IMPACA" CU AGRESORUL

Picture
Din 500 de reclamații depuse de la începutul anului, doar 175 s-au încheiat cu trimiterea în judecată. În multe situații, victimele renunță în mijlocul anchetei, acceptând o „înțelegere”. Judiciariştii Poliţiei Române au constatat că 99% dintre femeile care au reclamat că au fost abuzate sexual au fost şi bătute de agresori. În ceea ce priveşte violurile săvârşite asupra persoanelor de acelaşi sex, nu a fost reclamat niciun viol săvârşit de femei asupra altor femei, iar singurul caz între bărbaţi, despre care s-a aflat de anul trecut şi până acum, este cel de la Ghindăreşti-Constanţa, în urma căruia un fost călugăr a fost găsit decapitat.

Statisticile arată că "în 35% dintre cazurile de viol înregistrate la nivel naţional reclamaţiile s-au confirmat", după cum a precizat unul dintre ofiţerii de la Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
O problemă ar mai fi că, în aproximativ 30% dintre cazurile instrumentate recent, victimele nu au mers până la capăt în acuzarea făptaşilor. "La instrumentarea unui astfel de caz se poate lucra şi 30 de zile. Unele victime au renunţat la acuzaţii", a explicat judiciaristul. Astfel, procesele s-au terminat fără trimiterea în judecată. Din numărul total al cazurilor de viol care au condus la arestarea celor care le-au comis, 23 au avut loc în Capitală.
"Din cazurile analizate la nivel naţional am constatat că 20-25% din cazurile de viol nu s-au finalizat cu trimiterea în judecată", a explicat ofiţerul citat de EVZ. Omul legii a mai spus că, în general, violul implică şi lipsirea de libertate în mod ilegal. "Chiar dacă o ţine pe fată cinci secunde de mână şi, apoi, săvârşeşte actul sexual, gestul este considerat lipsire de libertate. Nu contează că este în casă sau pe câmp. Pedeapsa este de până la 15 ani. Dacă e în grup, ajunge şi la 18 ani", a precizat ofiţerul.
Din violurile înregistrate în ultimul an, s-a constatat încă o dată că femeile sunt principala ţintă a violurilor. "Între homosexuali nu prea s-a auzit de aşa ceva. Doar cazul de la Ghindăreşti, cel al călugărului decapitat", a spus ofiţerul. În circa 99% din cazuri, bărbaţii au folosit şi violenţa.
Violurile nu au loc cel mai frecvent în stradă. În ultima vreme, spun autorităţile, agresorii atrag, de obicei, victimele în locuinţe.
De asemenea, ofiţerii au precizat, că au fost înregistrate şi cazuri extreme, cum ar fi sexul între rude, cu părinţi care abuzează copiii, acestea reprezentând fapte agravante. "Chiar dacă e un verişor, un nepot, nu contează. Dacă a abuzat sexual o rudă poate primi până la 25 de ani de închisoare", a adăugat poliţistul.Dincolo de agresiunile sexuale violente, legea din România prevede ca şi perversiunile sexuale în public, făcute chiar şi cu consimţământul partenerilor, să fie incriminate. De fapt, după cum spune alt poliţist contactat de EVZ, "sunt pedepsite cele care provoacă scandal public". "Prin scandal, se înţelege şi supărarea celor care îi văd pe doi parteneri făcând sex oral, de pildă", a adăugat ofiţerul. Totuşi, relaţiile sexuale de acest tip nu pot fi incriminate dacă sunt făcute acasă. "Doar dacă sunt recunoscute ar putea intra sub incidenţa legii şi, fireşte, dacă au fost săvârşite asupra unui minor sau a unei persoane care nu se poate apăra", a precizat anchetatorul.

RETETA ELECTRONICA VA FI FUNCTIONALA DIN 1 IUNIE

Picture
Medicii pot prescrie, din iunie, reţete în sistem electronic, acest program urmând să devină obligatoriu începând cu 1 iulie, a declarat astazi, directorul general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dorin Ionescu.

Medicii ar putea prescrie reţetele în acest sistem începând cu acestă zi, dar nu vor fi obligaţi. Timp de câteva luni, prescrierea electronică va funcţiona în paralel cu cea clasică, până la sfârşitul anului. Romania a obţinut fonduri europene nerambursabile în valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru implementarea prescripţiei şi a dosarului electronic.
Reţeta electronică va face parte dintr-o platformă integrată complexă intitulată "Platforma informatică a asigurărilor de sănătate - PIAS". Principalele beneficii ale acestei platforme vizează administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, creşterea performanţelor în acordarea serviciilor, facilitarea raportării şi decontării acestora, dar şi monitorizarea şi controlul utilizării fondurilor.
Potrivit CNAS, avantajul prescripţiei electronice este acela că vor fi asigurate siguranţa tratamentului şi reducerea riscului de complicaţii prin evitarea erorilor de prescriere şi acurateţea informaţiei. De asemenea, un alt avantaj al acestui tip de prescriere vizează predictibilitatea consumului de medicamente şi un management performant.
Prescripţia electronică va preveni frauda în sistem, care în prezent este estimată la două-trei sute de milioane de euro.
Medicii de familie spun că prescrierea electronică va reduce birocraţia şi "maldărul de hârtii pe care erau obligaţi să le completeze".
Potrivit medicilor, acest sistem este benefic dacă nu încarcă medicul cu hârtii. Mai mult, reţetele vor fi prescrise atât pe denumirea comună internaţională (DCI), cât şi pe denumirea comercială (DC), cea de la raft.

15% DIN ROMANIA ESTE OCUPATA DE STRAINI

Picture
România este pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentele de teren agricol controlat de companiile cu capital străin. Investitorii de peste hotare deţin, prin intermediul firmelor româneşti, circa un milion de hectare, adică 15% din suprafaţa cultivată a ţării. Chiar şi asa, preţul pământului românesc este încă de trei până la zece ori mai mic decât în majoritatea ţărilor europene.

Suprafaţa de teren agricol disponibilă la vânzare în România este în prezent estimată la 500.000 hectare. Potenţialul pieţei este şi mai mare, dacă ţinem cont că circa 3 milioane de hectare de teren agicol sunt neutilizate. Investitorii străini ce vizează o activitate agricolă eficientă au în vedere, în general, cultivarea de cereale pe suprafeţe agricole mari, de peste 1.000 de hectare, ceea ce se traduce în bugete de câteva milioane de euro. Preţul unei suprafeţe de 1.000 de hectare poate ajunge şi la 6.000 de euro/hectar dacă se află într-o zonă cu irigaţii şi acces la apă dulce, cum sunt loturile din Bărăgan sau
Dobrogea. Identificarea unor asemenea loturi compacte este însă foarte dificilă.
Drept dovadă stau cele 31.000 de firme şi instituţii cu activitate în domeniul agricol, care exploatează aproape aceeaşi suprafaţă de pământ cât lucrează 3,82 milioane de agricultori particulari. Primii 100 de agricultori ai ţării controlează aproximativ 10% din suprafaţa cultivată a ţării, estimată la 6,5 milioane de hectare, conform datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Chiar dacă străinii deţin 10% din piaţă, trebuie menţionat că 90% din achiziţiile de teren realizate de aceştia sunt cu scop speculativ. În ciuda investiţiilor străine, primele trei locuri în topul deţinătorilor de terenuri sunt trei companii româneşti. Este vorba despre TCE Trei Brazi, care deţine peste 55.000 de mii de hectare, urmată de Comcereal cu peste 27.000 de hectare şi Interagro
cu aproape 20.000 de hectare.

MAJORITATEA ROMANILOR CONSIDERA CA SITUATIA ECONOMICA A TARII ESTE FOARTE SLABA

Picture
63% dintre români cred că situaţia economică a ţării este foarte slabă şi patru din zece români consideră că situaţia economică se va înrăutăţi în următoarele şase luni, potrivit unui studiu realizat de ISRA Center. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.108 persoane, reprezentativ pentru populaţia în zona urbană (oraşe peste 50.000 de locuitori), cu vârsta între 20 şi 60 de ani. Eroarea maximă de eşantionare este de ± 2,9%, la un nivel de probabilitate de 95%. Datele au fost culese prin intermediul interviurilor faţă în faţă, la domiciliul respondentului, în perioada 17-29 februarie.

Sondajul mai arata ca niciunul dintre cei care au răspuns nu crede că România are o situaţie economică bună. Mai mult, patru din zece români cred că siuaţia economică se va înrăutăţi în următoatele şase luni, în timp ce doar şase la sută sunt optimişti.
În comparaţie cu media ţărilor membre ale Uniunii Europene, mai mulţi români deţin o locuinţă proprie şi mai puţini au maşină. Astfel, 70 la sută din locuitorii oraşelor medii şi mari deţin o locuinţă, în timp ce jumătate au maşină. Pe de altă parte, la nivelul întregii populaţii din România datele Eurostat arată că procentul proprietarilor de case ajunge la 90 la sută, mult mai mare decât media statelor UE, care este de două treimi.
În 2012, 15 la sută dintre proprietarii din mediul urban intenţionează să îşi renoveze locuinţa şi opt la sută să schimbe mobila sau să realizeze alte îmbunătăţiri ale locuinţei. Alţi şapte la sută doresc să cumpere sau să construiască o locuinţă în următoarele 12 luni, suprafaţa medie dorită a noii locuinţe fiind puţin peste 100 de metri pătraţi.
În ceea ce priveşte intenţia de achiziţiona un autoturism, zece la sută dintre cei care nu au maşină intenţionează să cumpere una în următoarele 12 luni.
"Interesant este că un procent similar (10 la sută) dintre cei care au maşină au în plan schimbarea ei sau achiziţia unui al doilea automobil (patru la sută). La nivelul întregii populaţii urbane, unu din zece români are în plan achiziţia unei maşini", rezultă din studiu.
De asemenea, o treime din populaţia urbană intenţionează să achiziţioneze produse sau servicii bancare în următoarele 12 luni, cardurile şi contul de economii fiind cele mai dorite produse bancare în 2012.
În ceea ce priveşte creditele, intenţia de achiziţie se menţine la un nivel similar cu cel din anul precedent, şapte la sută intenţionând să achiziţioneze un credit sau leasing auto în următoarele 12 luni.
"Aşa cum era de aşteptat, cele mai căutate credite vor fi cele de nevoi personale (2/3 din cerere), urmate de creditele cu ipotecă (1/4) şi de leasing-urile auto (1/10). Suma medie pe care românii intenţionează să o împrumute este de 10.000 de euro", se mai arată în studiul citat.
Mai mult de jumătate din populaţia urbană este de părere că băncile au condiţii prea stricte pentru acordarea creditelor, în timp ce aproape 50 la sută nu sunt multumiţi de dobânzile şi comisioanele percepute de bănci în cadrul produselor de creditare.
Chiar dacă pentru jumătate dintre români cutremurele reprezintă o sursă de nelinişte, asigurarea locuinţei nu intră în planuri pentru cei mai mulţi dintre ei.
"Astfel, 1/3 au declarat intenţia de cumpărare a asigurării obligatorie a locuinţei şi doar trei la sută intenţionează să îşi asigure locuinţa cu o poliţă facultativă în următoarele 12 luni. Asigurarea facultativă pentru maşină (CASCO) este însă în planul mai multor români (nouă la sută)", se arată în studiul ISRA Center. 
În următoarele 12 luni, aproape jumătate de million dintre românii din mediul urbanu intenţionează să contracteze o poliţă de asigurare de viaţă şi alţi 250.000 au în plan pensia privată facultativă.
Părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte preţurile poliţelor de asigurare a locuinţei, dar şi în ceea ce priveşte comportamentul companiilor de asigurări la plata daunelor. Astfel, aproape un sfert cred că asiguratorii plătesc daunele la timp şi corect, în timp ce aproape o treime dintre respondenţi sunt de cealaltă părere.

PONTA IA BANII DATI DE MRU LA PRIMARII PDL
SA-I FOLOSEASCA LA MAJORAREA DE SALARII SI PENSII

Picture
Premierul desemnat Victor Ponta a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de astazi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.

El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit "ilegal şi ilegitim" 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL.
"Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor", a spus Ponta.
Premierul desemnat a anunţat totodată că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.
La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor PDL.

SALARIILE BUGETARILOR CRESC CU 8% IN IUNIE

Picture
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, astazi, după întrevederea cu delegaţia FMI, BM şi CE că de la 1 iunie salariile bugetarilor vor creşte cu 8%, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie. Ponta a precizat că restul de bani de până la 15% va fi primit de către bugetari în funcţie de rezultatele economice, dar cu siguranţă în cursul anului 2012, în luna octombrie sau în luna noiembrie.
Ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale. Victor Ponta a subliniat că deficitul nu va depăşi sub nicio formă procentul de 3% din PIB.

ALEGE PRIMARUL DE BUCURESTI SI CASTIGI UN iPhone

Picture
Daca alegi primarul Bucureştiului pe www.sondaje.ro,ai şansa să câştigi ultimul model de iPhone. Nu ai decât de ales între candidatul PDL Silviu Prigoană şi actualul primar Sorin Oprescu, susţinut de USL. Alegerea se poate face pe portalul www.sondaje.ro, primul serviciu online din Romania care te premiază pentru ca tu să îţi exprimi părerea despre cele mai fierbinţi subiecte de pe mapamond sau să participi la sondaje private care abordează domenii variate.Pentru că fiecare părere contează, siteul acordă recompense prin acordarea de premii săptămânale daca îţi exprimi votul în cadrul sondajului săptămânal.

BARBATII INFIDELI, PREDISPUSI LA INFARCT

Picture
Bărbaţii infideli sunt supuşi unui risc mai mare de infarct, faptul de a-ţi înşela soţia creând un stres şi un sentiment de culpabilitate care aduc prejudicii sănătăţii, se afirmă într-un studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea din Florenţa, informează lefigaro.fr. Deşi soţii infideli par a avea o viaţă sexuală mai bogată şi mai plină de satisfacţii decât soţii fideli, un anumit număr de studii au lăsat să se înţeleagă că infidelitatea bărbaţilor poate să antreneze un risc cardiovascular mai mare.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au recenzat, în baza medicală Medline, toate articolele publicate în limba engleză apărute înainte de data de 4 decembrie 2011, care conţineau cuvintele "infidelitate", "relaţii extraconjugale" şi "bărbaţi". Ei au descoperit astfel o serie de studii care afirmă că bărbaţii devin mult mai des victime ale sindromului morţii subite atunci când au o relaţie adulteră. Un studiu german bazat pe autopsii afirmă faptul că cele mai multe dintre decese, la bărbaţi, se produc pe durata unei relaţii în afara căsătoriei şi că doar un mic număr de decese se produc la domiciliul victimei.
"Sexul extraconjugal ar putea fi stresant, întrucât amanta este adeseori mai tânără ca soţia, iar raporturile sexuale au loc adeseori după un consum excesiv de alcool şi mese copioase", afirmă autorii italieni, a căror meta-analiză a fost publicată recent în Journal of Sexual Medicine.
O întâlnire secretă, într-un loc cu care soţul infidel nu este familiarizat, cauzează şi o reacţie fiziologică puternică, caracterizată prin creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac. Sentimentul de culpabilitate faţă de soţie poate contribui şi el la apariţia stresului psihologic, care cauzează la rândul său o creştere a riscului de boli cardiovasculare.
Cu toate acestea, este binecunoscut faptul că intimitatea sexuală are o influenţă pozitivă asupra psihicului, calităţii vieţii şi a sănătăţii. Un studiu american a arătat faptul că frecvenţa raporturilor sexuale are o anumită influenţă asupra longevităţii oamenilor, cu condiţia ca ele să aibă loc într-un cadru sigur şi să fie întreţinute cu partenerul de cuplu.
"Deşi multe lucruri au fost spuse în mass-media, este necesar să fie spuse alte multe lucruri", remarcă savanţii italieni, constatând că infidelitatea rămâne un fenomen subestimat, a cărui frecvenţă reală este dificil de apreciat. Anumite studii afirmă că între 1,5% şi 4% dintre bărbaţi întreţin raporturi sexuale extraconjugale. Alte studii au ajuns la concluzia potrivit căreia 23% dintre bărbaţi şi-au înşelat actuala partenera de cuplu.
Cercetătorii italieni au avansat, însă, şi o altă ipoteză: relaţiile amoroase monogame ar putea fi o strategie dezvoltată de specia umană pentru a favoriza protejarea copiilor, securitatea şi capacitatea de supravieţuire.

ROMANIA AVEA IN MARTIE 735.000 DE SOMERI

Picture
Rata şomajului a crescut, în luna martie, cu 0,4 puncte procentuale faţă de februarie, ajungând la 7,5 la sută, iar numărul de şomeri a crescut cu aproximativ 29.000, ajungând la 735.000, a comunicat, astazi, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata şomajului, calculată conform Biroului Internaţional al Muncii (BIM), a fost estimată la 7,5 la sută, fiind în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în martie 2011. Numărul şomerilor (cu vârste între 15 şi 74 ani) estimat pentru luna martie este de 735.000 de persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (706.000), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (696.000). Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi este opt la sută şi o depăşeşte cu 1,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (6,8 la sută). Pentru persoanele adulte (25-74 de ani), rata şomajului a fost estimată la 5,7 la sută, fiind 6,3 la sută în cazul bărbaţilor şi cinci la sută în cel al femeilor. Potrivit INS, numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 70,3 la sută din totalul şomerilor estimat pentru luna martie 2012.

LET'S DO IT ROMANIA !

Picture
În perioada 27aprilie – 4 mai intră pe site-ul www.letsdoitromania.ro si votează zona pe care vrei să o vezi curată pe 12 mai, Ziua de Curăţenie Naţională! Cele mai votate zone din fiecare judeţ vor fi cele alese pentru acţiunea de curăţenie naţională. Poate fi zona unde îţi plăcea să mergi la iarbă verde pe vremuri sau una care ţi se pare că ar fi perfectă, dacă n-ar fi acoperită de gunoaie! Tot ce contează este să îţi doreşti să o vezi curată!

"Let's Do It, Romania!" este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune curăţarea deşeurilor din arealele naturale într-o singură zi. În 2010 şi 2011, în cele 2 ediţii organizate până în prezent, peste 500 000 de voluntari au participat în Ziua de Curăţenie Naţională. In 2012, Ziua de Curăţenie Naţională este 12 mai, zi în care România va face curăţenie alături de Bulgaria, Republica Moldova şi Turcia, ca parte din iniţiativa globală Let`s Do It World! Peste 85 de ţări din întreaga lume vor organiza o zi de curăţenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie.

Ce trebuie să faci pentru a vota zona ta preferată?
1. Creează-ţi un cont în aplicaţia online Let`s Do It, Romania! La http://app.letsdoitromania.ro
2. Mergi în secţiunea Votează zona şi alege judeţul tău. Poţi vedea zonele pe hartă, înainte de a-ţi alege ce vei vota. După ce te-ai hotărât, alege vizualizarea zonelor sub formă de tabel şi Votează zona!
3. Poţi vota o singură dată în 24 de ore o zonă geografică! Aşa că te aşteptăm în fiecare zi să-ţi susţii zona dragă, de care te leagă amintiri frumoase!
Rezultatele votului sunt afişate online, iar numărul de zone alese pentru a fi curăţate în fiecare judeţ va depinde de resursele locale existente pentru Ziua de Curăţenie Naţională. De asemenea, orice voluntar poate introduce în orice moment mormane de deşeuri identificate, accesând secţiunea "Adaugă un morman".
"Let`s Do It, Romania!" este proiectul tuturor celor care cred că în România se întâmplă şi lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus să contribuie, chiar cu foarte puţin: o singură zi, pentru o Românie curată - 12 mai!

INCEPE PROGRAMUL "LITORALUL PENTRU TOTI"

Picture
Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi patronatele din turism de pe Litoral au anuntat, astazi, lansarea programului "Litoralul pentru toţi", ediţia de primăvară 2012. Preţurile pentru un pachet de şase nopţi de cazare fiind cuprinse între 179 lei la hotelurile de o stea şi 549 lei la cinci stele, tarife identice cu cele practicate anul trecut.

Pentru un hotel de o stea tariful fără mic dejun este de 179 lei, iar la o unitate clasificată la două stele preţurile ajung la 209 lei, tot fără mic dejun, şi la 279 lei cu mic dejun inclus.  La hotelurile de trei stele tariful este de 379 lei pentru cele şase nopţi de cazare şi mic dejun. Unităţile clasificate la patru şi cinci stele s-au înscris în program cu preţuri de 439 lei, respectiv 549 lei, cu mic dejun inclus.
Structurile de cazare înscrise în program şi agenţiile partenere vor fi anunţate la 7 mai.

90 DE ANI DE LA CEA MAI MARE TRAGEDIE MINIERA
DIN ISTORIA ROMANIEI SI A EUROPEI

Picture
__În data de 27 aprilie 1922, la Mina Aurelia din Lupeni s-a produs o explozie de metan în urma căreia 82 de mineri au murit, iar în urma lor au rămas 62 de văduve şi 124 de copii orfani. A fost cea mai mare tragedie miniera din istoria Romaniei si a Europei. La acea vreme, văduvele care şi-au pierdut soţii au intentat proces Societăţii Minelor de Cărbuni "Uricani - Valea Jiului". În urma procesului, care a avut loc la Tribunalul Deva, s-a constatat vinovăţia Societăţii Minelor de Cărbuni "Uricani - Valea Jiului", iar un inginer a fost condamnat la o amendă de 9.000 de lei, în timp ce şeful de lucrări a fost condamnat la trei luni de închisoare.

Astazi, minerii din schimbul întâi de la Mina Lupeni au intrat în subteran, doar după ce au aprins o lumânare în sala de pontaj pentru toţi ortacii morţi în urmă cu 90 de ani, la schimbul întâi, într-un abataj din subteranul minei lor.
"Cea maI mare catastrofă din Europa acelor ani, cea mai mare catastrofă din Valea Jiului s-a produs la mina Aurelia (aripă a minei Lupeni – n.r.), în 27 aprilie, după ora 12.30, în stratul 13 blocul 5. (...) Tot ce a fost în subteran a fost distrus. Au murit 82 de mineri, din care 30 sau 32 erau români, restul de 50 erau maghiari, germani, polonezi, slovaci. După ce a avut loc explozia, la gurile de aeraj a început să iasă fumul. Toată lumea a fost foarte îndurerată şi şi-a dat seama că ceva s-a întâmplat în subteranul minei Lupeni", le-a spus scriitorul Ioan Velica minerilor adunaţi în sala de pontaj.
Ioan Velica a adăugat că, în urma exploziei, 32 de mineri morţi nu au mai putut fi identificaţi. "Înmormântarea celor 82 de mineri s-a făcut în 30 aprilie, în preajma zilei de 1 mai 1922, primul 1 Mai însângerat în Valea Jiului. La Lupeni a fost, în prima zi, şi regele Ferdinand, în 30 aprilie a fost Carol al II-lea, care a participat la slujba din Cimitirul Eroilor. Mulţi dintre acei mineri de pe acea listă sunt bunicii, străbuncii celor care lucrează astăzi în subteranul minei Lupeni”, a afirmat Velica. În sala de pontaj, fanfara din Lupeni a cântat imnul minerilor. Reprezentanţii sindicatului "Muntele", care au organizat acţiunea de comemorare, i-au îndemnat pe mineri să-şi protejeze viaţa, pentru că mina este un pericol în orice moment, iar orice greşeală umană poate genera catasrofe. "Trebuie întotdeauna să fim prevăzători şi să fim convinşi că orice neatenţie se poate transforma într-un astfel de eveniment tragic. Sper din tot sufletul şi toţi ne dorim acest lucru, ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple. Trebuie să lucrăm atent, să ieşim afară teferi", le-a spus ortacilor Petre Nica, preşedinte Sindicatul "Muntele". După comemorare, la Cimitirul Eroilor din Lupeni, locul unde au fost îngropaţi ortacii morţi în explozie, au fost depuse coroane de flori.

UN ROMAN, LA POLUL NORD INTR-O EXPEDITIE DE LUX

Picture
__ Un român a cumpărat prima expediţie la Polul Nord la bordul celui mai puternic spărgător de gheaţă din lume "50 Years of Victory", acesta urmând să plece în luna iulie şi să experimenteze 14 zile de aventură.

Românul va experimenta 14 zile de aventură prin Helsinki, Murmansk, Marea Barents, Polul Nord, Oceanul Arctic şi insulele şi arhipelagurile ruseşti. Pachetul cumpărat costă 22.790 USD şi include câte o noapte de cazare în Helsinki (înainte şi după expediţie), transferurile între hotel şi aeroport, cazarea la bordul spărgătorului de gheaţă, pensiune completă, expediţiile pe ţărm, excursiile cu elicopterul, ghizi specializaţi, echipament special şi un DVD cu fotografiile din timpul aventurii.
Itinerarul acestei expediţii întrece visul oricărui aventurier. În Murmansk, pe aventurierul român îl aşteaptă "50 Years of Victory" - cel mai puternic spărgător de gheaţă din lume, cu care va pleca în călătoria vieţii sale spre Polul Nord. Pasagerii săi, străini din toate colţurile lumii, au acces la sala motoarelor navei, o experienţă impresionantă având în vedere tehnologiile folosite pentru o navă atât de puternică. Timp de aproape patru zile, membrii expediţiei vor avea parte de peisaje cum doar în documentare mai poate fi văzut. Întinderi largi de gheaţă, panorame arctice şi animale polare în mediul lor natural. Plimbările cu elicopterul pe deasupra marilor gheţari completează farmecul experienţei şi îi pregăteşte pe pasageri pentru marele eveniment: primul pas la Polul Nord. Ajunşi la destinaţie, membrii echipajului vor aduce spărgătorul "50 Years of Victory" în poziţia exactă de 90 de grade Nord.
Aventurierul român care a cumpărat prima expediţie la Polul Nord vândută printr-o agenţie de turism în România, va păşi cu siguranţă cu emoţii pe locul cunoscut drept "vârful lumii". Pentru sărbătorirea acestui eveniment, membrii echipajului îndeamnă pasagerii să formeze o horă în jurul Polului Nord, îi invită la un grătar sau chiar la o baie în Oceanul Arctic.
După vizitarea Polului Nord, vor urma alte trei zile de aventură printre insulele şi arhipelagurile ruseşti. Pe parcursul celor trei zile de retur, prin marea Barents, străinii din toate colţurile lumii de la bordul navei "50 Years of Victory" retrăiesc aventura arctică şi se bucură de facilităţile navei: sală de gimnastică, piscină, saună, bibliotecă, bar şi ring de dans. Condiţiile de cazare din navă nu sunt de lux, ci sunt special gândite să asigure confortul şi siguranţa pasagerilor în mediul arctic. În plus, nava se supune normelor de protecţie a mediului şi toate măsurile sunt luate ca aceasta să aibă un impact cât mai mic asupra mediului.

BILETELE RATB, CUMPARATE PRIN SMS

Picture
__ Călătorii care circulă cu vehiculele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) vor putea cumpăra bilete, începând de maine, prin SMS, preţul unui abonament valabil o zi fiind de 9,6 lei, acelaşi cu cel plătit la punctele de vânzare stradale, fără alte costuri suplimentare, anunţă RATB. Abonamentul va putea fi cumpărat printr-un singur SMS la numărul 7456, disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange şi Vodafone.

Plata va putea fi efectuată de pe orice tip de telefon mobil. Concret, înainte de momentul urcării în vehiculele RATB, călătorii vor trimite un sms cu textul A, urmând ca în câteva secunde să primească un mesaj care va conţine un cod ce va confirma efectuarea tranzacţiei. Călătorii vor fi obligaţi să păstreze sms-ul pe toată durata zilei, până la expirarea valabilităţii abonamentului. Reprezentanţii regiei precizează că siguranţa plăţii prin SMS este garantată de platforma de operare, care este prevăzută cu un mecanism antifraudă. "Dorim să venim în sprijinul călătorilor noştri, oferindu-le acest nou instrument de plată, accesibil, rapid şi comod. Aceasta este o altă etapă pe care RATB o parcurge în cadrul unui program mai amplu de optimizare a ofertei de transport şi de creştere a calităţii serviciilor oferite publicului călător", spune directorul general RATB, Viorel Popescu.

216.000 DE PENSIONARI, OBLIGATI SA RETURNEZE STATULUI APROAPE 2.000.000 RON

Picture
_Peste 216.000 de români trebuie să dea înapoi statului aproape 2 milioane de lei. Este vorba de soţii supravietuitori şi revoluţionarii ale căror indemnizaţii au fost calculate greşit din vina funcţionarilor Casei Naţionale de Pensii.

In vara anului 2010, din motive de austeritate, statul a decis să taie indemnizaţiile acestora cu 15%. În ianuarie 2011, când ar fi trebuit să fie mărite cu acelaşi procent, creşterea s-a aplicat la suma dinaintea tăierii, nu la cea deja redusă cu 15%. Aşa se face că, acum, 16 mii de revoluţionari şi 200 de mii de soţi supravieţuitori ai acestora trebuie acum să dea banii înapoi, sumă care ajunge la două milioane de lei, conform calculelor Casei de Pensii.
Banii vor fi opriţi din pensie eşalonat, în medie cam 24 de lei pe lună pentru fiecare. Direcţiile teritoriale de pensii au fost deja anunţate de aceste recalculări care vor începe chiar de luna viitoare. _

ROMANII ALOCA JUMATATE DIN VENITURILE LUNARE PENTRU MANCARE, BAUTURA SI TIGARI

Picture
Românii alocă pentru produse alimentare şi băuturi nonalcoolice 41% din totalul sumelor pe care le cheltuie lunar, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), aproape dublu faţă de francezi sau italieni. Alocări similare pentru cheltuielile cu alimentele sunt valabile pentru economii precum cea a Belarusului (41,2%) sau a Muntenegrului (45,7%). Dacă se adaugă şi băuturile alcoolice şi tutunul, cu o pondere de 7,7%, jumătate din banii unei familii sunt daţi practic numai pentru "benzina" zilnică necesară supravieţurii.

Cheltuielile pentru viitor sunt insignifiante - la educaţie ponderea este de 0,7%, iar la sănătate 4,5%. Explicaţia sunt salariile mici, dar şi preţurile mari la alimente, în pofida producţiilor agrare record.
Mâncarea nu acoperă mai mult de 25% din bugetele francezilor, italienilor, spaniolilor sau germanilor, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (FAO). În termeni reali, cheltuielile românilor cu pro­dusele alimentare sunt şi de patru ori mai mici decât cele ale vest-europenilor. La un salariu mediu net de 350 de euro, un român cheltuie lunar pe mâncare 143 euro. În acelaşi timp, la un salariu mediu net de 2.700 de euro, un francez plăteşte lunar 600 euro pe ali­mente.
Deşi nu cheltuie în cifre absolute la fel de mult pe alimente ca vest-europenii, românii rămân cu una dintre cele mai ridicate ponderi ale alimentelor în coşul lunar de cheltuieli ca urmare a veniturilor mici coroborate cu preţurile ridicate.
Această situaţie este caracteristică societăţilor unde oamenii au venituri modeste şi submodeste. Din această cauză ponderea alimentelor în totalul consumului este mare. În ultima perioadă se constată şi o tendinţă de deteriorare a situaţiei în sensul scăderii puterii de cumpărare. Este o situaţie caracteristică societăţii româneşti.
În ultimii zece ani ponderea alimentelor în coşul de cheltuieli a coborât cu 10%, de la 51% la 41%. În creştere este ponderea cheltuielilor cu mobila, de la 2,9% în 2001 la 4% în 2010, cu sănătatea, de la 2,7% la 4,5%, şi cu băuturi alcoolice şi tutun, de la 6 la 7,7%.
Pe acelaşi interval, mierea, carnea de oaie, fructele sau legumele s-au numărat printre categoriile de produse ce au înregistrat cele mai mari creşteri de preţ. Astfel, în perioada 2001-2011 preţul mierii şi al cărnii de oaie s-a triplat, în timp ce co­taţia fructelor şi legu­me­lor a înregistrat un avans de 280%.
Mai mult, statistica oficială a Ministerului Agriculturii arată că la începutul lunii aprilie în pieţele din Bucureşti un coş de consum format din câte un kilogram de carne de porc, un kilogram de brânză, zece ouă, un kilogram de cartofi şi unu de mere costa 42,7 lei, în creştere cu aproape 10% faţă de luna iulie a anului 2011. Această situaţie vine în contextul în care România a avut în ultimii trei ani pro­ducţii agricole în creştere, evoluţie care a plasat eco­no­mia locală la sfâr­şitul anului trecut pe locul şapte în topul pro­ducţiilor agricole la nivel european. Rezulta­tele din agricultură nu se văd însă şi la nivel de preţuri.

AVOCATUL POPORULUI CONTESTA LA CURTEA CONSTITUTIONALA REGLEMENTAREA AMENZII PENTRU LIPSA ROVIGNETEI

Picture
_Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a anunţat că va contesta la Curtea Constituţională prevederile actului normativ care reglementează cuantumul sancţiunii pentru lipsa rovinietei, el apreciind, astazi, într-o conferinţă de presă, că acestea reprezintă "un abuz fără margini".

"Este evident că sancţiunea complementară amenzii, respectiv plata rovinietei pentru un an întreg, reprezintă un abuz fără margini. Voi ataca aceste prevederi la Curtea Constituţională (CC) cu toată responsabilitatea şi cu toată determinarea", a declarat profesorul Gheorghe Iancu. Acesta anunţase cu câteva săptămâni în urmă că s-a autosesizat în legătură cu sancţiunile primite de şoferi pentru lipsa rovinietei şi că va analiza cadrul legal în baza căruia acestea sunt dispuse.
"Am făcut analiza de care vă vorbeam şi vă anunţ că vom avea un raport special al Avocatului Poporului pe această problemă, care va fi gata cât de curând. Chiar dacă el nu a fost redactat încă într-o formă finală, sunt în măsură să anunţ că săptămâna viitoare voi sesiza Curtea Constituţională în legătură cu această problemă", a spus Avocatul Poporului.
Tehnic, acesta a explicat că va contesta prevederile articolului 8 şi pe cele ale anexei ordonanţei de urgenţă în baza căreia este sancţionată lipsa rovinietei. Iancu a mai spus că a constatat că "sunt mii, poate zeci de mii de români care au primit sancţiuni de acest tip". "Aceste prevederi sunt o mare eroare de reglementare, un mare abuz împotriva banului cetăţeanului", a mai spus Iancu.
Însuşi Avocatul Poporului se află între cei sancţionaţi de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru că a circulat pe drumurile publice fără rovinietă. "Am luat şi eu vreo două amenzi din acestea, iar soţia mea a luat vreo patru. Mulţi m-ar putea bănui de faptul că acesta ar fi motivul pentru care am acum această poziţie, însă aş vrea să precizez că toate aceste sancţiuni mi-au fost date în urmă cu mai mult de un an, când nu ajunsesem şi nici nu ştiam că voi ajunge vreodată în această funcţie", a mai declarat Gheorghe Iancu.
El a precizat că atât el cât şi soţia sa au plătit aceste amenzi, însă i-a sfătuit pe cei care au primit astfel de sancţiuni să le conteste în instanţă. "Îi sfătuiesc pe cei care au primit aceste amenzi să se prevaleze de dreptul legal de a le contesta în instanţă. În sesizarea pe care o voi formula voi arăta, printre altele, că această prevedere încalcă principiul proporţionalităţii între abatere şi sancţiune", a mai spus Iancu.
Pentru a demonstra "absurditatea" cadrului normativ pe care îl critică, Iancu a spus că legea actuală dă CNADNR dreptul de a instala aparate care să detecteze lipsa rovinietei din metru în metru pe orice drum naţional. "În această situaţie, chiar dacă ipotetică, cineva care merge zece kilometri fără rovinietă poate primi zece mii de astfel de amenzi şi este obligat să plătească taxa de drum pe un an de zece mii de ori. Aşa ceva nu se poate", a conchis Avocatul Poporului.
_

GUVERNUL ANUNTA CE CA MARESTE SALARIILE

Picture
Guvernul anunţă Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaţilor din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o uşoară creştere a cheltuielilor de personal, dar cu tendinţă de scădere a acestora pe termen mediu. Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, miercuri, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, "puncte cheie ale bugetului pe 2012". "În condiţiile menţinerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o uşoară creştere faţă de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendinţa de scădere a acestora", se arată într-un document guvernamental.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern. Săptămâna trecută, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus liderilor sindicali, întro întâlnire la sediul Guvernului, că este preocupat de recuperarea salarială în sectorul bugetar, dar că nu lansează promisiuni în acest sens, ci doar o speranţă care se poate materializa în funcţie de evoluţia economiei.
După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%. Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.
Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Mugur Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului. Potrivit suselor, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior. Guvernul anunţă Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaţilor din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o uşoară creştere a cheltuielilor de personal, dar cu tendinţă de scădere a acestora pe termen mediu.
_

CNADNR CHELTUIESTE 9 MILIOANE DE EURO
ROVIGNETA VA PUTEA FI CUMPARATA ON-LINE

Picture
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va cheltui 39,23 milioane lei, fără TVA, (aproximativ 8,9 milioane euro) pentru extinderea la nivel naţional a sistemului informatic de emitere şi control a rovinietei, care va putea fi procurată şi prin SMS.

Procesul de extindere reprezintă cea de-a doua etapă a dezvoltării sistemului informatic de emitere, gestiune şi control a rovinitei. Prima etapă, care a costat aproximativ 8 milioane de euro, s-a desfăşurat în perioada 2010-2011 şi a vizat realizarea unui nivel minim funcţional al sistemului, prin introducerea componentelor principale şi instalarea sistemului de monitorizare şi control compus din 10 puncte fixe şi 14 puncte mobile de control automat.
Cea de-a doua etapă vizează extinderea sistemului la nivel naţional, prin completarea necesarului de puncte de control automat, suplimentarea infrastructurii hardware şi software, introducerea unor noi module funcţionale pentru sistemul informatic şi amenajarea, precum şi dotarea unui nou data center pentru a asigura funcţionarea sistemului în caz de dezastru.
CNADNR va organiza o licitaţie pentru extinderea sistemului şi aşteaptă ofertele firmelor interesate până la 30 mai, dată la care acestea vor fi deschise. În alegerea ofertei câştigătoare, preţul va avea o pondere de 50%, iar oferta tehnică 50%.
"Obiectivul general urmărit de CNADNR îl reprezintă extinderea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control a rovinietei în vederea creşterii încasărilor din vânzarea de roviniete pentru anumite categorii de vehicule cu cel puţin 25%", se arată în caietul de sarcini al licitaţiei.
Contractul va avea o durată de nouă luni şi va fi finanţat cu fonduri de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale CNADNR.
Rovinieta poate fi cumpărată de la subunităţile CNADNR şi de la distribuitorii autorizaţi (Poşta Română, benzinăriile OMV Petrom, MOL, Rompetrol, Automobil Club Român, UNTRR şi alţii).
Rovinieta electronică a fost introdusă în octombrie 2010 în urma unui contract de 35,96 milioane de lei (8,2 milioane de euro), fără TVA, atribuit consorţiului Novensys Corporation/UTI Systems, care a dezvoltat prima etapă a proiectului.
CNADNR a realizat anul trecut venituri din vânzarea rovinietei de 821,57 milioane lei (188 milioane de euro), în creştere cu 13,4% faţă de nivelul înregistrat în 2010, de 724,32 milioane lei.

PENSIONARII CU VENITURI MICI PLATESC O CONTRIBUTIE MAI MICA LA SANATATE

Picture
Pensionarii cu venituri mici vor plăti o contribuție mai mică la sănătate, potrivit unei decizii a Curții Constituționale. Mai exact, cei care aveau venituri mai mari de 740 de lei vor plăti 5,5 % din diferența între pensie și valoarea de 740 de lei. Până acum, procentul de 5,5% se aplica pentru întregul venit din pensie.

"Cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat că dispozițiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei", se arată într-un comunicat al CCR. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia nu se aplică retroactiv, ci numai după publicarea ei în Monitorul Oficial. Reprezentanții caselor de pensii spun că au o avalansă de cereri prin care pensionarii solicită încetarea reţinerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi restituirea sumelor reţinute din ianuarie 2011 până la zi. „Noua modalitate de calcul al acestor contribuţii se va aplica în mod automat pentru toţi pensionarii din categoria avută în vedere, așa că precizăm că nu este nevoie de depunerea unor 
cereri. După publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale, Casa Națională de Pensii va proceda la punerea în aplicare a dispoziţiilor acestora”, potrivit reprezentanților CNPP. 

75% DINTRE BOLNAVII DE HEMOFILIE NU BENEFICIAZA DE TRATAMENT

Picture
Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România (ANHR) sustine ca o persoana dintr-o mie, în întreaga lume, suferă de hemofilie sau de alte tulburări hemoragice ereditare. ANHR precizează că 75 la sută dintre aceste persoane sunt lipsite de diagnostic, de tratament şi de îngrijirea terapeutică de care au nevoie. Din nefericire, între cei 75 la sută care nu dispun de tratamentul necesar se numără şi hemofilicii români, ţara noastră continuând să fie statul european care alocă cei mai puţini bani pentru tratarea acestei afecţiuni.
 
Hemofilia, maladia von Willebrand, dezordinile plachetare ereditare şi alte deficite de factor sunt tulburări hemoragice incurabile care împiedică coagularea sângelui. La persoanele suferinde de o asemenea tulburare, unul dintre factorii de coagulare – adică o proteină sanguină care intervine în formarea cheagului pentru a opri sângerarea – este absent sau nu funcţionează corect. În general, gravitatea tulburării depinde de cantitatea de factor de coagulare care este absentă sau care nu funcţionează corect.
Hemofilicii cu forme severe pot face hemoragii interne de nestăpânit în urma unui traumatism aparent minor. Hemoragiile la nivelul articulaţiilor şi al muşchilor cauzează dureri insuportabile şi pot duce la pierderi funcţionale. La nivelul organelor vitale, cum e creierul, ele sunt potenţial letale. 
"Cu ocazia Zilei Internaţionale a Hemofiliei de anul acesta, le reamintim autorităţilor române că a venit momentul să desfiinţeze distanţa care ne desparte de celelalte state europene, că e cazul să îmbunătăţească accesibilitatea şi calitatea îngrijirilor în aşa fel încât toţi hemofilicii români să poată primi tratamentul corect şi suficient. La nivelul majorităţii ţărilor din Uniunea Europeană, hemofilia nu mai reprezintă o problemă, boala beneficiind de tratament adecvat şi de măsuri de prevenţie, ceea ce asigură
integrarea pacienţilor pe piaţa muncii şi le permite o viaţă activă. Astăzi, calitatea şi speranţa de viaţă a unui hemofilic din celelalte state europene sunt aceleaşi cu ale restului populaţiei. În acest timp, în România hemofilia continuă să fie o boală invalidantă şi chiar o cauză de deces. Să nu uităm că în ultimii doi ani, în ţara noastră au murit cu zile tineri sub 30 de ani. De
altfel, speranţa de viaţă a pacienţilor români rămâne sub 60 de ani. Este una dintre consecinţele abordării medicale şi sociale a hemofiliei de către autorităţile noastre, între celelalte, care nu le fac cinste acestora: angajare redusă pe piaţa muncii (puţin peste 17 la sută), izolare socială (peste 75 la sută dintre hemofilicii cu forme severe ale bolii au dizabilităţi locomotorii)", explică sursa citată.
În opinia ANHR, ca să demonstreze, dacă mai era nevoie, cât de insensibili sunt la situaţia acestor pacienţi, decidenţii, împotriva chiar a recomandărilor Parlamentului European, au desfiinţat acum doi ani Programul Naţional de Hemofilie, afecţiunea fiind gestionată acum prin Programul Naţional de Boli Rare.
"Deşi în celelalte ţări europene, hemofilia este tratată prin programe proprii. Astfel că, în 2012, vom lupta pentru reînfiinţarea Programului Naţional de Hemofilie şi pentru a convinge autorităţile că este necesar să ajungem rapid la un consum de factor de coagulare de cel puţin 2 UI/capita, nivelul minim acceptat pentru tratarea corectă a hemofiliei. În momentul de faţă, consumul
este de doar 0,6 UI/capita, mai puţin decât în multe ţări africane. Facem un apel la societatea civilă, la reprezentanţii mass-mediei să ni se alăture în eforturile noastre de a convinge statul român că trebuie să reducă distanţa care desparte tratamentul
hemofilicilor noştri de cel al hemofilicilor europeni", susţine asociaţia.

SEMNFICATIA CIOCNITULUI OUALOR

Picture
De Paşte, pe lângă mersul la biserică şi prepararea produselor din carne de miel sau coacerea cozonacului, printre tradiţiile de bază se află şi ciocnitul ouălor.

Deşi regulile Ciocnitului Ouălor pot varia de la zonă la zonă, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură, ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocnitul să fie "pe luate", "pe schimbate", "pe văzute", "pe nevăzute" etc. Ciocnitului Ouălor, sacrificiu al divinităţii primordiale înfrumuseţată prin vopsire şi încondeiere, simbol al jertfei Domnului Iisus. Ciocnitul Ouălor este permis şi aşteptat cu nerăbdare de credincioşi după slujba de Înviere a Mîntuitorului în noaptea Paştelui, pana la Ispas-înălţarea Sa la ceruri.
Ouăle, vopsite în Joia Mare, se ciocnesc dupa anumite reguli de Paşte. Oul are trei părţi: varful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos.
Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă. Astfel, persoana mai în varstă ciocneşte capul oului ţinut de partener, rostind cunoscuta formula "Hristos a înviat!", în timp ce acesta va răspunde cu cuvintele "Adevarat a înviat!". Ciocnesc mai întâi soţii între ei, apoi copiii cu părinţii, după care părinţii cu celelalte rude, cu prietenii şi vecinii invitaţi la masă.

Ouăle vopsite - ce simbolizează şi care e legenda acestora
Suntem obişnuiţi să nu ne lipseacă ouăle roşii de pe masa de Paşte, dar câţi dintre noi cunosc motivul ? Una din explicaţii vine din tradiţia populară: ouăle roşii sunt considerate păzitorii casei şi tocmai de aceea nu trebuie să lipsească. În acelaşi timp, oul simbolizează viaţa eternă, fertilitatea, renaşterea şi norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori şi oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viaţă, urmată de explozia cromatică specifică.

ATENTIE LA MASA DE PASTE !

Picture
_ Mâncarea de Paşte, bazată pe carne de miel, este foarte greu de digerat, la fel şi alcoolul în exces, de aceea consumul trebuie să fie eşalonat, în porţii mici, alternând cu salate de sezon, fructe şi mişcare, recomandă dr. Gheorghe Mencinicopschi. Pentru alimentaţia din perioada sărbătorilor Pascale există indicaţii speciale, mai ales în cazul celor care au ţinut post.

Recomandarea cu mâncarea foarte greu de digerat din perioada Paştilor trebuie să se facă treptat. De aceea, în cele trei zile de sărbătoare, consumul va fi eşalonat. Nu trebuie să asociem toate mâncărurile grele, caracteristice sărbătorii de Paşti la o masă. Nu este recomandat să amestecăm la aceeaşi masă drob, ciorbă şi friptură de miel, stufat şi cozonac, chiar dacă aceasta durează cinci ore. Masa de Paşte ar trebui să înceapă cu nişte salate care prepară sistemul gastro-intestinal, sucurile gastrice pentru a putea primi mâncărurile grele. Putem începe masa cu salată verde, de crudităţi sau legume specifice anotimpului, adică urzici, leurdă, păpădie. Acestea sunt foarte sănătoase, având efecte detoxifiante foarte puternice. Apoi să ne rezervăm o porţie de drob, după care facem o pauză de o oră în care bem ceai sau altă băutură nealcolică şi ne plimbăm, facem mişcare. După o oră mâncăm un alt fel, de exemplu friptură, la care asociem legume la grătar.
Totodata nu este bines a mâncam în noaptea de Înviere după ce ne întorcem de la Biserică. În tradiţia creştină masa de Paşte începea a doua zi, după ce erau sfinţite bucatele, şi nu noaptea. Nu ar trebui să mâncăm noaptea pentru că organismul noaptea trebuie să facă altceva, să se detoxifice. Mâncatul noaptea este nociv, la fel şi stropirea mâncărurilor grase cu alcool. Acestea pot crea disconfort gastrointestinal, mergând până la pancreatită gravă, care este o urgenţă medicală. Să fim foarte atenţi cu consumul de alcool, pentru că în combinaţie cu alimentele tradiţionale din carne de miel şi cu cozonacul băuturile alcoolice pot crea reale probleme de sănătate. Există însă alimente mult mai uşor de digerat decât cele din carne de miel, iar acesta sunt cele pe bază de carne de curcan.
Există meniuri în care mielul poate fi înlocuit cu carne de curcan bine preparat sau peşte, cel mai vechi simbol al creştinismului. Pentru a ne simţi confortabil, să fim mai moderaţi şi să respectăm câteva indicaţii care ne vor da satifacţia unui Paşte fericit. De asemenea, să avem grijă că şi apa poate să ne facă rău, de aceea nu se bea în timpul mesei, iar un consum prea mare ar putea să înrăutăţească digestia. Pentru a evita problemele digestive, este bine ca orice om să aibă în casă suplimente alimentare cu enzime digestive cu săruri biliare sau fructe cum ar fi ananans crud şi kiwi, care conţin enzime ce uşurează digestia. Încă un sfat: şi cei care nu au ţinut post trebuie să fie prudenţi.

INDEMNIZATIA PENTRU CRESTERA COPILULUI
AR PUTEA CRESTE

Picture
Guvernul va analiza o eventuală revenire la forma iniţială a indemnizaţiei de creştere a copilului odată cu discuţiile privind recuperarea salarială pentru bugetari, decizii care depind de evoluţia economiei, a declarat, astazi, la Guvern, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.

"Revenirea la forma iniţială a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt convinsă că va fi discutată odată cu revenirea salariilor, pentru că este o măsură care a fost luată împreună cu reducerea salariilor. Sunt convinsă că indicatorii economici pe luna aprilie vor prezenta dacă acest lucru este posibil sau nu. Analiza pe luna aprilie a indicatorilor macroeconomici va stabili clar dacă acest lucru este posibil sa nu, iar dacă acest lucru va fi posibil, cu siguranţă va avea loc şi revenirea salariilor, şi reîntregirea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, în funcţie de ce economia reală poate să susţină", a spus Boghicevici.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, astazi, la reuniunea Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare, şedinţă în care nu a fost propusă nicio măsură concretă de stimulare a natalităţii, ci s-a convenit doar să fie aşteptate propuneri din partea ministerelor, sindicatelor, patronatelor şi universităţilor.
La finalul reuniunii, ministrul Muncii a susţinut că Guvernul a luat act cu îngrijorare de datele preliminare ale recensământului de anul trecut, care indică scăderea natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei, că a înţeles riscurile şi îşi propune elaborarea unei strategii demografice a României cu termene până în 2050, precum şi un plan de acţiuni pe termen scurt şi mediu, precum dezvoltarea unei reţele de creşe şi grădiniţe în parteneriat public-privat şi acordarea de stimulente pentru tinerele familii care doresc mai mulţi copii.
În 2010, odată cu tăierea salariilor bugetarilor, cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 3.400 lei.
Ulterior, Guvernul a decis să introducă o nouă formulă de acordare a indemnizaţiei pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011, prin care rămâne la latitudinea părinţilor decizia de a opta între două variante, una activă şi alta pasivă pentru creşterea copilului.
Astfel, conform noului sistem, în cazul în care părintele optează pentru un concediu pe o perioadă de 1 an pentru creşterea copilului, acesta primeşte o indemnizaţie lunară de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni (nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei) şi un stimulent de revenire pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei.
Dacă părintele alege perioada maximă de doi ani pentru creşterea copilului, se menţine cuantumul de 75% pentru indemnizaţia lunară primită, însă indemnizaţia nu poate depăşi plafonul de 1.200 lei şi nu mai este acordat niciun stimulent pentru revenirea la muncă.

CALENDARUL BACALAUREATULUI 2012

Picture
Examenul de bacalaureat 2012 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 4799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat 2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 63 bis din 25.01.2011.
Calendarul examenului de bacalaureat 2012 este următorul:

Sesiunea iunie-iulie 2012
  • 28 – 30 mai 2012 - Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
  • 1 iunie 2012 - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 11 - 13 iunie 2012 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A 
  • 13 - 15 iunie 2012 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 18 – 22 iunie 2012 - Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 25 - 27 iunie 2012  - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 2 iulie 2012 - Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă
  • 3 iulie 2012 - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  • 4 iulie 2012 - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 6 iulie 2012 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  • 8 iulie 2012 - Afişarea rezultatelor
  • 9 iulie 2012 - Depunerea contestaţiilor (orele 08:00 – 12:00)
  • 10 -12 iulie 2012 - Rezolvarea contestaţiilor
  • 13 iulie 2012 - Afişarea rezultatelor finale

Sesiunea august-septembrie 2012
  • 16 – 20 iulie 2012 - Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen
  • 20-21 august 2012 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 20-22 august 2012 - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 21 -22 august 2012 - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C
  • 23 - 24 august 2012 - Evaluarea competenţelor digitale – proba D
  • 27 august 2012 - Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă
  • 28 august 2012 - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă
  • 29 august 2012 - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă
  • 31 august 2012 - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă
  • 2 septembrie 2012 - Afişarea rezultatelor (până la orele 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00)
  • 3-4 septembrie 2012 - Rezolvarea contestaţiilor
  • 5 septembrie 2012 - Afişarea rezultatelor finale

La solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice.

AVORTURILE, DOAR CU AVIZ DE LA PSIHOLOG

Picture
Un nou proiect de act normativ, care vizează modificarea legii avortului, ar putea schimba regulile după care se fac în România întreruperile de sarcină la cerere. Dacă până în prezent avortul voluntar era un act consimţit între pacientă şi medicul ginecolog, deputaţii PDL Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu, iniţiatorii proiectului, doresc ca în viitor femeile să apeleze şi la serviciile unui psiholog înainte de a face o întrerupere de sarcină. Medicii ginecologi sunt de părere că adoptarea unei astfel de legi nu va duce la diminuarea numărului de avorturi şi nici la creşterea natalităţii. Specialistii spun ca femeile care trec printr-o astfel de situaţie au nevoie de susţinere şi consiliere psihologică după efectuarea actului medical.

Datele statistice arată că pe teritoriul României din 1958 şi 2008 s-au înregistrat 22.178.906 de întreruperi de sarcină, potrivit datelor furnizate de Asociaţia ProVita, care citează Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii.
Statisticile privind avortul la noi în ţară mai arată că, după 1990, rata întreruperilor de sarcină este în scădere. În această perioadă s-au efectuat în jur de 7 milioane de întreruperi de sarcină. Cu toate acestea, România ocupă un loc fruntaş la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini.

CE PREVEDE PROIECTUL
Consilierea "în criza de sarcină" va fi făcută de un psiholog sau de un cadru medical. Acest tip de consiliere presupune cel puţin o şedinţă, în funcţie de dorinţa gravidei, dată de la care începe să curgă perioada de gândire. Psihologul ar trebui să le consilieze în privinţa riscurilor medicale şi psihologice la care se expun în momentul în care apelează la această procedură. Apoi, psihologul trebuie să le dea femeilor care doresc să facă întrerupere de sarcină un certificat, fără de care acestea nu vor mai putea face avort, mai arată propunerea de act normativ. Dacă această lege, publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, va fi adoptată, întreruperea de sarcină nu se va mai putea face doar în urma unei programări la medicul ginecolog, indiferent dacă acesta lucrează în sistemul de stat sau la privat.
Concret, înainte de a face un avort, româncele vor trebui să obţină un certificat de la un psiholog, după ce au făcut cel puţin o şedinţă de consiliere. În cadrul acesteia, femeii i se vor prezenta şi fotografii sau filme despre ceea ce presupune întreruperea de sarcină şi se va uita la ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece. După respectiva şedinţă, femeia va trebui să aştepte 5 zile, timp în care iniţiatorii legii susţin că ea va reflecta la lucrurile discutate în timpul şedinţei de consiliere. Abia după aceea va putea să facă întreruperea de sarcină, dacă încă îşi doreşte acest lucru. Potrivit proiectului de lege, decizia de a face sau nu avort va aparţine exclusiv femeii.
În cadrul întâlnirilor cu psihologul, femeia va fi informată despre impactul emoţional pe care întreruperea de sarcină îl are asupra psihicului, dar şi despre riscurile medicale pe care avortul le presupune, pe termen scurt şi lung, printre care se numără leziuni ale colului uterin, perforarea uterului, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, infecţii, hemoragii, risc crescut de viitoare sarcini extrauterine şi chiar infertilitate.
Un alt punct al şedinţei de consiliere mai presupune ca pacientelor să li se explice cu ajutorul unor fotografii sau imagini video procedura medicală de avort. Ele vor primi informaţii despre dezvoltarea embrionului din momentul conceperii copilului şi până la naştere, cu ajutorul unui scurt material video şi "li se va sublinia faptul că încă din momentul conceperii embrionul este o fiinţă umană în sensul deplin al cuvântului, a cărei viaţă va înceta în urma procedurii medicale", mai arată actul normativ.
De asemenea, femeia va mai primi rezultatele ecografiei sub formă de fotografie sau imagini video, iar consilierii vor cerceta care sunt cauzele care au determinat-o pe aceasta să apeleze la un avort.
Înainte de a lua decizia de a întrerupe sarcina, psihologii îi vor mai oferi femeii şi alternative la avort, precum posibilitatea de încredinţare a copilului spre adopţie, darea micuţului în asistenţă maternală sau în plasament, creşe cu program săptămânal.

80% DINTRE BUCURESTENI AU DAT SPAGA IN SPITALE,
LA ASISTENTE

Picture
Aproape 80% dintre bucureştenii care au dat şpagă la spital spun că banii au fost pentru asistente, iar 20% dintre ei afirmă că "atenţiile" au ajuns la medici, arată un studiu despre satisfacţia pacienţilor faţă de unităţile sanitare administrate de municipalitate, dat publicităţii astazi. Studiul a fost realizat de reţeaua Info-sănătate, la cererea municipalităţii, pe un eşantion de 1.124 pacienţi, în 17 spitale administrate de municipalitatea bucureşteană. Studiul are o marjă de eroare de 3%.

Bani de la pacienţi a primit şi personalul auxiliar din spitale, indicat de 1% dintre cei chestionaţi. Procentele medicilor care ar fi condiţionat actul medical sunt, însă, relativ scăzute: 2% dintre medici au condiţionat direct actul medical, iar 5%, indirect, potrivit aceluiaşi studiu. Altfel, 10% dintre bucureşteni spun că şi-au cumpărat singuri medicamente pe durata spitalizării, iar 12% au fost nevoiţi să vină cu materiale sanitare.
În ciuda acestor probleme, studiul relevă că majoritatea bucureştenilor, mai precis 66% dintre ei, se declară mulţumiţi de spitalele administrate de municipalitate. Pacienţii se declară mai puţin mulţumiţi de birocraţia din spitale, legată în principal de numărul mare al actelor ce trebuie completate, de timpul de aşteptare considerat foarte mare şi de mâncarea care, deşi de calitate, ar fi prea puţină.
Potrivit aceluiaşi studiu, pacienţii au făcut şi sugestii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, printre care sporirea gradului de curăţenie, deschiderea unor farmacii în spitale, modernizarea aparaturii medicale şi a mobilierului, instalaţii de climatizare, televizoare în saloane, spaţiu special pentru primirea vizitelor, frigidere, dar şi mai multe asistente şi spaţii pentru fumat.

NUMARUL COPIILOR ABANDONATI CARE AU INTRAT
IN SISTEMUL DE PROTECTIE A CRESCUT IN 2011

Picture
Procentul de copii intraţi din familii în sistemul de protecţie asigurat de stat a scăzut uşor anul trecut faţă de 2010, dar a crescut ponderea celor abandonaţi, doar în prima jumătate din 2011 înregistrându-se 60% din numărul copiilor abandonaţi în precedentele 12 luni, rezultă dintr-un raport HHC realizat pe baza informaţiilor din 2010 şi prima jumătate a lui 2011.

În 2009 şi 2010, dinamica intrărilor în sistem s-a păstrat: 90% dintre copiii intraţi în sistem au provenit din familii, iar restul au fost copii abandonaţi, se mai arată în Raportul Auditul Serviciilor Sociale pentru Copii din România, realizat de Hope and Homes for Children (HHC) România şi dat publicităţii miercuri.
"În prima jumătate a anului 2011, a scăzut uşor proporţia copiilor întraţi în sistem din familii, dar a crescut proporţia copiilor abandonaţi. Tot în prima jumătate a anului 2011, a scăzut numărul copiilor care intră în centre de plasament clasice şi asistenţă maternală profesionistă şi a crescut numărul celor din centrele maternale", se precizează în raport.
Tot în Auditul Serviciilor Sociale pentru Copii din România se arată că anul trecut "a crescut îngrijorător" numărul copiilor care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate.
"Practic, doar în prima jumătate din 2011, numărul acestora este aproape egal cu cel din 2010. Aceşti copii prezintă un risc ridicat de intrare în sistemul serviciilor sociale", atrag atenţia iniţiatorii raportului.
Un alt aspect îngrijorător identificat în raportul HHC se referă la creşterea numărului de copii abandonaţi în maternităţi şi unităţi sanitare. Astfel, în prima jumătate din 2011, s-a înregistrat 60% din numărul copiilor abandonaţi în anul precedent.

10% DIN COPIII AFLATI IN CENTRELE DE PLASAMENT
AU FOST INTERNATI IN CENTRE DE PSIHIATRIE!

Picture
Zece la sută dintre copiii din centrele de plasament au fost internaţi în secţii de psihiatrie,      intr-un interval de un an şi jumătate, numărul mare al acestora (780) fiind cauzat şi de faptul că nu există suficienţi specialişti, iar internările se fac cu multă uşurinţă. Statisticile arata ca În lipsa procedurilor şi a instrumentelor de lucru pentru diminuarea comportamentelor dificile, personalul centrelor de plasament preferă să apeleze numărul de urgenţă 112, pentru rezolvarea situaţiei de criză. 

Copiii care suferă de boli mintale au parte de servicii foarte restrânse în sistemul actual. Lipsa acută de secţii de neuropsihiatrie infantilă duce astfel, frecvent, la internarea copiilor cu boli mintale în secţii de psihiatrie adulţi, unde sunt neglijaţi şi chiar abuzaţi. Durata medie de spitalizare pe un copil a fost de 13 zile. Din totalul copiilor aflaţi în cele 159 de centre de plasament din România, aproape toţi (97%) sunt înscrişi la un medic de familie, iar 82% dintre ei efectuaseră examenul medical anual la momentul colectării datelor pentru raport.

IN LISPA UNEI LEGISLATII COERENTE,
COPIII CU AUTISM, CONDAMNATI SA TRAISCA
INTR-O "ZONA GRI"

Picture
Organizaţiile neguvernamentale au solicitat astazi autorităţilor, de Ziua Internaţională a Autismului, respectarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, precizând că lacunele şi ambiguitatea legislativă din toate domeniile condamnă copiii cu autism să trăiască într-o "zonă gri".

Reprezentanţii societăţii civile au iniţiat o petiţie publică prin care solicită statului român să recunoască şi să respecte prevederile Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
În document se arată că, în România, lacunele şi ambiguitatea legislaţiei în vigoare, în toate domeniile (sănătate, muncă, educaţie), afectează sau aduc atingere dezvoltării, creşterii şi integrării sociale a copiilor, tinerilor şi adulţilor cu autism, condamnându-i să trăiască într-o "zonă gri" în care au doar "dreptul" de a fi ignoraţi şi marginalizaţi şi unde li se refuză adesea educaţia în şcolile de masă, sunt trataţi cu rezervă în spitale şi li se limitează şansele la recuperare, din cauza unei infrastructuri insuficiente de asistenţă şi intervenţie.
Petiţia, poate fi semnată on-line la www.petitieonline.com/petitie_pentru_respectarea_drepturilor_persoanelor_cu_autism,
prevede posibilitatea încadrării în grad de handicap a copiilor cu autism, modificarea ordinelor comune ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi Ministerului Sănătăţii (MS) nr. 725/2002 şi nr. 762/1992/2007 şi adoptarea de urgenţă a unor criterii specifice bazate pe evaluarea gradului de funcţionalitate pentru încadrarea în gradul de handicap. Aceste criterii, spun iniţiatorii petiţiei, ar urma să nu mai permită confuzii între autism, retard mental şi schizofrenie, oferind în schimb servicii adecvate şi continuitatea accesului la acestea pe tot parcursul vieţii, precum şi implicarea reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale în procesul de elaborare şi modificare a actelor normative care pot afecta viaţa copiilor, tinerilor şi adulţilor cu autism.
"Solicităm tuturor reprezentanţilor administraţiei publice centrale să depună toate eforturile pentru amendarea şi modificarea actelor normative care pot conduce la asigurarea dreptului la recunoaştere şi integrare în societate a tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor cu autism", arată iniţiatorii petiţiei.
Semnatarii petiţiei au lansat către factorii decizionali, respectiv ministerele Muncii, Sănătăţii şi Educaţiei, un apel la întâlniri şi consultări cu privire la drepturile persoanelor cu tulburări din spectrul autist (TSA) din România, tinand cont de faptul ca "numărul cazurilor diagnosticate cu tulburare de spectru autist a crescut semnificativ în ultimii ani". La ora actuala, in evidenţa serviciilor de asistenţă socială figurează astăzi un număr total de 5.077 copii diagnosticaţi cu TSA, dar specialiştii estimează faptul că numărul real este mult mai mare. Totodata, în absenţa unei reţele de servicii de asistenţă în vederea recuperării şi a unui program naţional de recuperare, familiile având copii cu TSA se confruntă cu dificultăţi materiale majore, fiind nevoite să suporte integral costurile legate de terapie. De precizat ca Legea Autismului, adoptată în 12 iulie 2010 şi intrată în vigoare în 1 ianuarie 2011, nu are nici în prezent aprobate normele metodologice de aplicare.

AVOCATUL POPORULUI S-A AUTOSESIZAT IN LEGATURA CU AMENZILE PENTRU LIPSA ROVIGNETEI

Picture
Obligarea la plata rovinietei pe un an întreg odată cu amenda pentru lipsa acesteia este un abuz, a afirmat, vineri, Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, acesta anunţând că s-a autosesizat şi verifică mai multe aspecte legate de procesul de amendare a şoferilor români pentru neplata ei. "Este un abuz să-i obligi pe cei sancţionaţi să plătească rovinieta pe un an întreg, mai ales în condiţiile în care, prin lege, un şofer are opţiunea de a cumpăra rovinietă pentru perioade mult mai scurte. Am înţeles că există situaţii în care un şofer a fost amendat de mai multe ori, unii chiar de zeci de ori, pentru lipsa rovinietei, şi de fiecare dată li s-a imputat şi contravaloarea rovinietei pentru un an întreg. Aşa ceva nu este în regulă, este un abuz", a declarat, astazi, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Iancu.

Avocatul Poporului a ţinut totuşi să specifice că amenda pentru lipsa rovinietei este corectă şi ea trebuie aplicată celor care nu se supun obligaţiei de a plăti pentru a folosi şoselele. "Să-l amendezi pe şoferul care nu are rovinietă este în regulă, este normal. Chiar şi atunci când este vorba despre mai multe sancţiuni. Sunt fapte diferite, chiar dacă abaterea este aceeaşi. A încălcat o lege, nu şi-a respectat obligaţia. Însă a-l forţa să plătească rovinieta pentru un an întreg de mai multe ori este un abuz", a insistat Iancu.
În aceste condiţii, Avocatul Poporului a precizat că s-a autosesizat şi a cerut subordonaţilor săi o anchetă asupra tuuturor aspectelor legate de modul în care lipsa rovinietei este sancţionată. Întrebat despre procesele pe care cei sancţionaţi le-au intentat autorităţilor care i-au amendat, Iancu a ţinut să-i încurajeze pe aceştia să-şi apere drepturile.
"Oamenii reclamă probleme şi la modul în care sunt întocmite procesele verbale de constatare a abaterilor, şi cu modul în care acestea sunt comunicate - aici existând întârzieri enorme, şi cu modul în care sumele sunt instituite ca datorii la Administraţiile Financiare - deşi aici, din câte am înţeles, abuzurile sunt aproape inexistente. Îi încurajez pe toţi cei care au probleme în acest sens să se adreseze justiţiei şi, evident, să ne contacteze şi pe noi, pentru a găsi cele mai bune metode pentru a rezolva această problemă cu care, din câte înţeleg, se confruntă zeci, sute de mii de cetăţeni", a mai spus Gheorghe Iancu. Acesta a promis că instituţia sa va avea un punct de vedere argumentat în legătură cu acest subiect într-un timp cât mai scurt.

PRODUSELE "MADE IN ROMANIA" OCUPA DOUA TREIMI DIN COSUL ZILNIC

Picture
Ponderea mărfurilor românesti în cumpărăturile de zi cu zi este mai mare decât s-ar fi crezut. In 2011, companiile autohtone au vândut peste hotare articole în valoare de 45 miliarde euro (record absolut în istoria României). În plus, importurile de bunuri de larg consum (alimente, băuturi, tutun, cosmetice etc.) au totalizat, anul trecut, potrivit INS, între 6 si 6 mld euro. Adică doar aproximativ 1/3dintr-o piată estimată la 16 mld. euro. 

Analistii spun ca pentru moment, în domeniul alimentar firmele autohtone detin într-adevăr un avantaj în fata importurilor. Dar situatia se poate schimba, mai ales ca urmare a fenomenului mărcilor private si a modului foarte dur în care unele supermarketuri negociază preturile. Mai exact, sub presiunea reducerii continue a costurilor, multi producători locali au scăzut calitatea. Iar mărfurile proaste pot fi oricând înlocuite cu importuri. Strategia pe termen lung a retailerilor este să reducă numărul de producători, astfel încât să-i poată controla mai usor.
Sunt domenii care nu se tem de concurenta pe care le-ar putea-o face firmele de peste hotare. În România se produc bunuri de larg consum atât sub mărci locale, cât si sub tutela unor nume celebre de pe piata internatională. Coca-Cola si Pepsi, de exemplu, detin sase fabrici răspândite în toată tara si tot pe plan local se îmbutelizaă branduri de bere precum Tuborg, Heineken sau Staropramen. Gamele Omo, Knorr si Delikat se produc la Ploiesti, iar de mai bine de un an, pe portile fabricii P&G din Urlati ies sampoane Wash&Go, Head&Shoulders si Panténe pentru 300 de milioane de consumatori din 20 de tări.
Si destule branduri de bunuri de folosintă îndelungată cunoscute în întreaga lume si-au mutat o parte din productie în România, atrase de costurile mai mici: electrocasnice Miele la Brasov, Zanussi la Satu Mare si, în curând, De’Longhi la Jucu, anvelope Continental la Timisoara, Pirelli la Slatina si Michelin la Bucuresti, Floresti si Zalău, mobilă si accesorii Ikea în circa 40 de fabrici diferite. Unele obiecte de lux (îmbrăcăminte, încăltăminte, marochinărie) vândute de Louis Vuitton, Roberto Cavalli, Versace, Prada, Calvin Klein, Christian Dior sau Burberry îsi au si ele originea în diverse fabrici si ateliere autohtone.
În acelasi timp, însă, există unele branduri autohtone care au părăsit România în căutarea unor avantaje financiare. Anul trecut, francezii de la Lactalis, detinătorii mărcii LaDorna, au închis fabrica de brânză de tip cottage din judetul Suceava si au mutat instalatiile în Polonia. În 2008, fabrica Kraft Foods din Brasov a fost închisă, iar productia a fost relocată în Bulgaria. Cu această ocazie, au plecat peste hotare si mărcile de ciocolată Poiana si Africana, născute în România în urmă cu mai bine de un deceniu. Tot în 2008 si tot la Brasov a fost închisă unitatea detinută de Colgate Palmolive. Compania a anuntat că va continua în Polonia productia brandurilor autohtone Super Cristal, Norvea si Damaris.
Asa ca este greu de spus cine si când va câstiga războiul dintre productia locală si importuri. Cu toate acestea, industriasii autohtoni par mult mai bine pregătiti pentru luptă azi decât erau acum un deceniu.

TARIFELE DE ROAMING SE REDUC DIN LUNA IULIE

Picture
Comisia Europeană, parlamentarii europeni şi guvernele ţărilor UE au ajuns la un acord pentru reducerea tarifelor de roaming pentru serviciile de voce, text şi Internet mobil. Acordul anunţat azi urmează să fie aprobat definitiv de Parlamentul European în luna mai şi să intre în vigoare în iulie.

Tarifele pentru apelurile efectuate într-o altă ţară membră a Uniunii decât cea de origine nu pot depăşi 29 de cenţi pe minut, iar cele pentru apelurile primite nu trebuie să fie mai mari de 8 cenţi pe minut.În cazul mesajelor text din străinătate a fost stabilit un plafon de 9 cenţi pe minut, iar accesarea Internetului la 70 de cenţi pe megabyte.
Până în 2014 aceste plafoane trebuie să mai scadă cu o treime, cu excepţia tarifului pentru internet, care urmează să fie redus la 20 de cenţi pe megabyte. Acordul este un compromis între tarifele propuse iniţial de Comisia Europeană şi cele ale Parlamentului European, mai stricte, din februarie. 
Discuţiile din Parlamentul European privind amploarea reducerilor au durat nouă luni. 
Tarifele finale sunt totodată mult mai scăzute faţă de propunerea iniţială a Comisiei, din iulie 2011. Reforma, care va eroda probabil veniturile marilor grupuri europene de telecomunicaţii, are şi rolul de a creşte concurenţa, utilizatorii având dreptul să aleagă operatorul de telefonie mobilă, atunci când sunt în străinătate. De fapt, noile reglementări creează o nouă piaţă pentru serviciile de roamning, în loc să impună folosirea de către clienţi a operatorilor din ţările de origine.

POLITIA MONTEAZA "PUNCTE NEGRE" PE DN1 SI DN7

Picture
Patruzeci de panouri ale Poliţiei Rutiere vor indica şoferilor, pe DN 7 şi DN 1, punctele negre unde s-au înregistrat de-a lungul vremii cele mai multe accidente de circulaţie soldate cu mii de victime. Peste 30 de panouri cu caracter preventiv care semnalizează zone cu risc ridicat de accidente vor fi amplasate pe Drumul Naţional 7 între Bucureşti şi Nădlac, iar alte opt pe DN 1 în judeţul Sibiu.

Cele 40 de panouri vor semnaliza aşa numitele puncte negre unde într-o perioadă de cinci ani consecutiv s-au înregistrat minimum 10 accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţin zece persoane decedate sau rănite grav. Panourile vor avea dimensiunea de 2,5 metri lungime şi 1,2 metri lăţime şi o suprafaţă reflectorizantă galbenă, pe ele fiind evidenţia simbolul de punct negru şi mesajul "Atenţie, zonă cu risc ridicat de accidente 1,0 km". Astfel, punctul negru reprezintă un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru în care au avut loc asemenea evenimente rutiere. Conduita recomandată şoferilor la vederea indicatorului punct negru, semnalizat printr-un triunghi alb cu marginile roşii având în mijloc o bulină neagră, este reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenţiei şi evitarea efectuării oricăror manevre riscante.
Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, la nivel naţional au fost inventariate 138 de puncte negre în care s-au înregistrat 1.517 accidente grave soldate cu decesul a 569 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.369. Motivaţia dată de Poliţia Rutieră pentru amplasarea panourilor cu caracter preventiv pe DN7 şi DN1 este că aceste drumuri constituie principalele sectoare ale culoarului 4 Pan-European care asigură legătura punctelor vestice de frontieră cu porturile Mării Negre.
O dată cu amplasarea în teren a noilor semne de circulaţie şoferii vor putea consulta şi amplasarea pe hartă a acestora pe site-ul www.hartapunctelornegre.ro putând astfel să vadă dacă pe traseul pe care vor merge există astfel de puncte.
Din punctul de vedere a distribuţiei punctelor negre cele mai multe sunt pe DN1 respectiv 37, DN2 21 de puncte negre, DN7 cu 16 puncte negre, acestea urmând să fie evidenţiate în teren.

NU SE MAI TINE CONT DE NOTELE DIN LICEU
ADMITEREA LA FACULTATE SE VA FACE CU EXAMEN

Picture
Ministerul Educatiei a decis ca admiterea la facultate se va face doar în urma unor probe susţinute oral sau scris şi a notelor sau mediilor de la bacalaureat, fiind interzisă folosirea mediilor din timpul anilor de studiu în liceu, întrucât există diferenţe mari de notare de la o unitate de invatamant la alta. In acest context, folosirea mediilor din timpul anilor de studiu în liceu drept criteriu de admitere în facultate în anul universitar 2012-2013 va fi interzisă. Ministerul a decis ca pentru admiterea la facultate sa fie reintroduse probe scrise sau orale. Ordinul de ministru privind admiterea în învăţământul superior de licenţă, masterat sau doctorat pentru anul universitar 2012-2013 a fost publicat în Monitorul Oficial în 13 martie. 

Prin acest ordin, Ministerul Educaţiei vrea să clarifice admiterea în învăţământul superior respectând autonomia universitară. În acest context, printre deciziile alternative există organizarea unui examen de admitere în universitate, care poate consta în probe scrise au orale, sau rezultatele de la examenul de bacalaureat. În anul universitar 2011-2012, admiterea în învăţământul superior s-a putut face printr-un test sau analiză de dosar, în aceasta din urmă fiind luată în calcul la admitere media celor patru ani de studiu. Potrivit ordinului de ministru, examenul de admitere în anul universitar 2012-2013 se organizează pe baza metodologiilor proprii de admitere stabilite de către fiecare instituţie de învăţământ superior în baza autonomiei universitare, cu respectarea legislaţiei şi a ordinului MECTS. Examenul de admitere poate consta şi în probe (scrisă sau orală) pentru testarea cunoştinţelor şi a capacităţilor cognitive. Pentru testarea capacităţilor artistice sau sportive, examenul de admitere va conţine obligatoriu şi o probă practică eliminatorie, susţinută anterior celorlalte probe.
De asemenea, vor putea fi luate în considerare notele de la probele de bacalaureat sau media de la bacalaureat, licenţă sau dizertaţie, după caz, dar nu pot fi luate în calcul mediile sau notele din anii de studiu. La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot candida absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat sau echivalentă a acesteia.

AMERICANII AU DESCOPERIT "COCKTAILUL" MINUNE
INJECTIA GIP REDUCE CU 50% NUMARUL INFARCTELOR SI AL DECESELOR

Picture
Medicii de pe ambulanţe pot să reducă considerabil numărul de infarcte şi decese ale pacienţilor, înainte de sosirea acestora la spital, cu ajutorul unei injecţii ce conţine un cocktail de glucoză, insulină şi potasiu - GIP, potrivit unui studiu publicat în versiunea online a revistei Journal of the American Medical Association (JAMA) cu ocazia celei de-a 61-a conferinţă anuală organizată de American College of Cardiology.
 
"Această injecţie, dacă este făcută imediat, la domiciliul persoanei sau în ambulanţă, în drum spre spital şi chiar înainte ca diagnosticul să fie complet stabilit, contribuie la reducerea numărului de atacuri cardiace şi scade la jumătate riscul de infarct sau de deces, în comparaţie cu pacienţii trataţi cu un placebo. Sindromul coronarian acut reprezintă prima cauză de deces în Statele Unite , iar acest cocktail este un tratament ieftin - costă doar 50 de dolari - şi pare promiţător pentru reducerea acestei rate de mortalitate", a subliniat medicul american Harry Selker, directorul Institutului de cercetări clinice de la Centrul medical Tufts din Boston, coordonatorul acestui studiu. 
Studiul este primul care a testat eficienţa unei injecţii cu cocktailul GIP încă de la primele semne de producere a unui infarct, fără a aştepta câteva ore până când diagnosticul este stabilit la spital, aşa cum s-a procedat în timpul unor cercetări precedente Pentru acest studiu clinic, cercetătorii americani au instruit personalul medical de la 33 de servicii de urgenţă din 13 oraşe americane, pentru a administra cocktailul GIP, imediat ce au observat că pacientul este pe punctul de a avea o criză cardiacă sau tocmai a fost victima unei astfel de crize. Pentru acest lucru, ei efectuează, printre altele, câte o electrocardiogramă, care le permite să detecteze infarctele sau iminenţa acestora.
Studiul a fost realizat pe 911 pacienţi. Jumătate dintre ei, selecţionaţi la întâmplare, au primit câte o injecţie cu cocktailul GIP, iar cealaltă jumătate, o injecţie cu placebo. Rezultatele au arătat că o injecţie cu GIP realizată foarte devreme reduce amploarea "daunelor" suferite de ţesuturile muşchiului cardiac, fără a împiedica însă producerea infarctului. Astfel, doar 2%, în medie, din aceste ţesuturi au fost distruse în cazul persoanelor tratate cu o injecţie cu GIP, comparativ cu 10% în grupul ţintă.

INCALZIREA GLOBALA VA GENERA FENOMENE METEO EXTREME

Picture
Încălzirea climei va avea ca efect valuri de căldură mai frecvente, secete mai intense şi ploi violente în anumite regiuni, avertizează experţi în meteorologie. Meteorologii se aşteaptă la valuri de căldură din ce în ce mai frecvente, la ploi torenţiale şi la secete.

Un raport publicat de Grupul interguvernamental  de experţi privind evoluţia climei (GIEC), ce contine 592 de pagini, este sinteza cea mai completă de până acum pentru înţelegerea legăturilor între încălzirea climei şi fenomene meteo precum uragane, valuri de căldură, secete sau inundaţii.
Conform GIEC, "există indicii că schimbările climatice au provocat fenomene meteo extreme în ultimii 50 de ani, iar acestea s-ar putea intensifica în următoarele decenii". "Există riscuri aproape peste tot, atât în regiunile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare, în zonele în care este exces de apă, dar şi în cele de secetă", subliniază GIEC, care adauga ca "zonele cele mai vulnerabile sunt marile oraşe din state în curs de dezvoltare, zonele de coastă şi statele insulare mici". Raportul evocă vulnerabilitatea unui oraş precum Bombay, existând riscul ca unele cartiere să nu mai poată fi locuite.
 "Lumea va trebui să se adapteze şi să reducă emisiile poluante dacă vrem să facem faţă schimbărilor climatice", a declarat indianul Rajendra Pachauri, preşedintele GIEC.

TRECEREA LA ORA DE VARA CRESTE RISCUL
APARITIEI CANCERULUI LA SAN

Picture
Sambata noaptea, Romania trece la ora de vara. Ora 3.00 dimineata va deveni ora 4.00. Schimbarea are o serie de efecte directe asupra corpului uman, unele nu tocmai benefice. Trecerea la orarul de vară poate creşte într-o mică măsură riscul de a face cancer la sân, odată cu creşterea temeraturilor scade şi calitatea somnului, potrivit unor studii. Cu toate că uneori, din cauza prelungirii zilei, am putea deveni mai uşor irascibili, starea noastră generală de spirit şi productivitatea la locul de muncă vor creşte.

Creşte riscul de cancer

Într-un studiu realizat de Institutul Naţional pentru Studierea Cancerului din Statele Unite, experţii susţin că pe lângă factori precum istoricul familial, fumatul, alcoolul sau o dietă proastă, care sunt principalii factori de risc pentru cancerul de sân, expunerea îndelungată la lumină electrică, pe timp de noapte, ar putea reduce rezistenţa în faţa acestei boli. Lumina generată pe orice altă cale decât cea naturală încetineşte producerea unui hormon numit popular "hormonul întunericului". Ştiinţific se numeşte melatonină şi luptă împotriva tumorilor şi cancerului. Un alt studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Haifa, Israel, relevă faptul că în ţările în care iluminatul public este prezent într-un procent mare, cazurile de cancer sunt mai multe. "Totuşi, asta nu înseamnă că trebuie să ne întoarcem în Evul Mediu şi să stingem toate luminile. Legătura dintre lumina electrică şi cancer ar trebui luată totuşi în serios", a declarat, pentru dailymail.co.uk, şeful echipei de cercetători, profesorul Abraham Aim.Din aceste studii reiese faptul că prelungirea zilei duce la o mai mare expunere a noastră la lumina artificială, deoarece stăm mai multe ore treji pe zi decât iarna, iar surplusul acesta de ore sunt petrecute în general în interior, unde ţinem şi lumina aprinsă.

Pot apărea depresiile
În momentul în care, în experimentele de laborator, şoarecii au fost ţinuţi 24 de ore într-o încăpere luminată, simptomele depresive erau mult mai prezente decât în cazul celor ţinuţi în întuneric acelaşi număr de ore. Lumina împiedică secreţia melatoninei, hormon responsabil şi de starea psihică generală, subliniază profesorul Randy Nelson, conducătorul al unui studiu efectuat la Universitatea din Ohio.

Calitatea somnului scade

"Nu există dubii în privinţa faptului că întunericul duce la un somn restaurativ, astfel că e bine să vă asiguraţi că dormitorul este suficient de întunecat înainte de a merge la culcare. Cu cât dormim mai mult şi mai bine pe timpul nopţii, cu atât suntem mai puţin stresaţi, dar mai motivaţi, pe timpul zilei", declară profesorul Neal Stanley, de la Universitatea din Pennsylvania.Purtarea unei măşti de ochi, pe timpul nopţii, îi ajută pe cei care au probleme cu somnul să adoarmă mai uşor. În timpul unui somn cu adevărat odihnitor, creierul consolidează experienţele memorate pe parcursul zilei, îmbunătăţeşte capacitatea de a învăţa, în timp ce organismul înlocuieşte celulele vechi cu altele noi şi re-energizează organele şi muşchii.

Riscăm să ne îngrăşăm
Ziua mai lungă duce la un consum mai mare de energie şi la un consum mai mare de alimente.Ne obişnuim să mâncăm din ce în ce mai mult şi mai ales de mai multe ori într-o singură zi, fapt ce ar putea să afecteze greutatea noastră.

Rusia a renunțaț la schimbarea orei
Ruşii îşi vor muta pentru ultima dată ceasurile cu o oră înainte în această primăvară, după ce în toamna anului trecut au luat decizia de a renunţat la schimbarea orei.  "Am luat decizia privind renunţarea la trecerea la ora de iarnă, începând cu toamna acestui an", a declarat preşedintele Rusiei, Dmitrii Medvedev, în cadrul unei întâlniri cu tinerii oameni de ştiinţă şi cu laureaţii premiului preşedintelui Federaţiei Ruse în domeniul ştiinţei şi inovaţiei pe anul 2010.

ABSOLVENTII ACADEMIEI DE POLITIE AR PUTEA OCUPA FUNCTIILE DE CONDUCERE DIN MAI FARA CONCURS

Picture
Absolvenţii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", arma jandarmi sau pompieri, ar putea ocupa fără examen sau concurs funcţiile de comandă vacante la numirea în prima funcţie, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) supus dezbaterii publice.

Proiectul de ordin privind Ghidul carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din MAI prevede totodată şi că personalul angajat din sursă externă va participa la cursuri de iniţiere în carieră până la sfârşitul acestui an.
"Prin prezentul proiect de act normativ se propune ca, până la sfârşitul acestui an, poliţiştii şi cadrele militare proveniţi din sursă externă să participe obligatoriu la cursurile de iniţiere în carieră organizate de instituţiile de formare profesională a personalului din cadrul MAI", se arată într-un comunicat al Internelor.
De asemenea, o altă modificare adusă ordinului pentru aprobarea Ghidului carierei poliţiştilor şi cadrelor militare din MAI se referă la condiţiile de participare la examenul de ocupare a unei funcţii de conducere.
"O altă modificare se referă la condiţiile de participare la examenul de ocupare a unei funcţii de conducere, respectiv se înlocuieşte calificativul de cel puţin «foarte bine», cu calificativul de cel puţin «bine», corespunzător modificărilor aduse Statutului poliţistului", se mai arată în comunicatul MAI.

DOAR 6% DINTRE COPII MANANCA 5 FELURI
DE FRUCTE SI LEGUME ZILNIC

Picture
Cercetările efectuate la nivel naţional au indicat că numai 17% dintre mame au auzit că legumele şi fructele trebuie consumate de cinci ori pe zi si doar 6% dintre copii mănâncă cinci feluri de legume şi fructe zilnic. O treime dintre mame (31%) sunt convinse că legumele şi fructele trebuie mâncate de trei ori pe zi, 19% dintre mame spun că le oferă copiilor fructe doar o dată pe zi, iar 28% recunosc că ai lor copii mănâncă legume tot numai o singură dată pe zi.

"Copiii nu resping în mod automat legumele şi fructele. Ei n-au nici o vină, ci este o chestiune de educare a gustului copiilor şi de a-i obişnui cu alimentaţia sănătoasă în familie şi în mediul în care trăiesc (grădiniţă, şcoală, alte colectivităţi). Contează foarte mult exemplul personal pe care părinţii şi bunicii îl oferă copiilor. Aceştia imită în mod natural ce fac adulţii, iar dacă mama şi tata au bunul obicei să mănânce în mod frecvent fructe şi legume, copiilor li se va părea absolut firesc să facă la fel. Este clar că motivul respingerii fructelor şi legumelor este în cea mai mare parte legat de lipsa de educaţie nutriţională a părinţilor, care nu mănâncă suficiente legume şi fructe”, explica doctor Şerban Damian, medic medicină generală, specialist în nutriţie.
PărinţiI trebuie să adopte ei înşişi obiceiul de a mânca frecvent fructe şi legume şi de a le deschide şi copiilor apetitul pentru alimente sănătoase.
Iată câteva trucuri pentru a-i convinge pe copii să mănânce fructe şi legume:
- Copilul refuză fructele cel mai adesea când este obişnuit să mănânce dulciuri concentrate (bomboane, ciocolată, biscuiţi etc.). Organismul copilului are astfel un aport de glucide din aceste surse nesănătoase. De aceea, dulciurile rafinate trebuie înlocuite treptat cu fructe. Neavând alte surse de dulce, copilul nu le va mai refuza.
- Strecuraţi sub nasul copiilor fructe sau bucăţi de fructe decupate în diverse forme (animăluţe, flori, steluţe) în timpul jocurilor sau desenelor preferate.
- De două-trei ori pe săptămână înlocuiţi o porţie de fructe cu suc de fructe/legume preparat acasă la storcător.
- Preparaţi împreună cu copiii salate de fructe sau de legume. Lăsaţi-i pe ei să aleagă ingredientele preferate.
- "Ascundeţi” legumele în supe, ciorbe, sosuri preferate de copii.
- Adăugaţi peste brocoli, conopidă, spanac sau alte legume mai puţin atractive pentru copii o linguriţă de smântână sau de iaurt. În cazul copiilor mai mari, puteţi încerca şi prepararea unui sos din muştar dulce, ulei de măsline, suc de lămâie. Decoraţi împreună cu copiii legumele ce urmează să le mănânce.
- Nu îi forţaţi pe copii să mănânce un anumit tip de fruct sau de legumă. Îi puteţi oferi o alternativă, mai ales acum, primăvara, când începem să avem la îndemână o gamă largă de fructe şi legume.

ASPIRINA REDUCE RISCUL APARITIEI CANCERULUI

Picture
O aspirină pe zi reduce riscul de cancer cu 37%, arată un studiu amplu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Oxford, la care au participat 200.000 de persoane.

Cunoscuta pastilă nu doar reduce riscul de a dezvolta maladia, ci si împiedică răspândirea ei, astfel că autorii cercetării sunt încrezători că autoritătile vor schimba protocoalele terapeutice astfel încât medicii să prescrie o doză zilnică de aspirină bolnavilor de cancer, indiferent de tipul acestuia.
Riscul de a face boala se reduce cu 37% după o administarea zlnică timp de cinci ani, iar cel de răspândire a bolii scade cu 55%. Un alt studiu a arătat că aspirina administrată zilnic timp de trei ani poate reduce cu 23% riscul de cancer la bărbati si cu 25% la femei.
In prezent, aspirina este administrată pentru tratarea durerilor, dar si cardiacilor, pentru prevenirea infarctului miocardic. 100 de miliarde de pastile sunt fabricate în fiecare an. Tabletele pot avea însă si efecte adverse si pot dăuna rinichilor si stomacului.

FOSTA CASA DE OASPETI A LUI CEAUSESCU DE LA SUCEAVA A FOST VANDUTA CU DOAR 1,63 MIL. EURO

Picture
Casa de oaspeţi din Suceava care era folosită de Nicolae Ceauşescu când venea în vizită în judeţ a fost vândută, astazi, în urma unei licitaţii cu strigare firmei Comaliment SA Suceava, cu suma de 1.632.100 de euro.

Directorul sucursalei Suceava a RA APPS, Viorel Cucu, a declarat că instituţia a organizat licitaţie cu strigare pentru Casa de oaspeţi "Brădet", care are demisol, parter şi un etaj, construcţii anexă şi un teren de 15.105 metri pătraţi.  La licitaţie s-au înscris două firme, SC Operaţional Auto Leasing SRL din comuna suceveană Şcheia şi SC Comaliment SA Suceava, iar preţul de pornire a fost de 1.348.600 de euro fără TVA. În urma licitaţiei, preţul de adjudecare a fost de 1.632.100 de euro, oferit de Comaliment SA la al şaptelea pas. În termen de 60 de zile urmează să fie încheiat contractul, după care firma câştigătoare va trebui să vireze banii, a precizat Cucu. El a mai spus că pentru Hotelul-restaurant Gloria din municipiul Suceava, care are 23 de camere duble, şase camere single, două apartamente şi un suit, ce are demisol, parter, două etaje şi teren de 5.021 de metri pătraţi, amplasat în apropierea Palatului Administrativ din Suceava, nu s-a înscris niciun doritor. Pentru acest hotel-restaurant, care aparţine tot RA APPS, preţul de pornire a licitaţiei este de 2.175.800 de euro fără TVA.
Casa de oaspeţi din Suceava este situată în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi era folosită în perioada comunistă de Nicolae Ceauşescu atunci când acesta venea în vizite sau la vânătoare în judeţul Suceava. Firma Comaliment SA din Suceava, care are ca obiect de activitatea comerţul en-gros şi en-detail cu produse de uz general, deţine mai multe magazine alimentare în municipiul Suceava.

PARAMEDICII SMURD VOR PURTA O CAMERA VIDEO PENTRU CA MEDICII SA VADA RAPID PACIENTUL

Picture
Paramedicii SMURD vor avea fixată pe echipament o cameră video prin care medicii din spitale vor putea vedea în timp real bolnavul, accidentul şi toate amănuntele, pentru a putea pune un diagnostic rapid şi a-i salva viaţa. Noua tehnologie va fi posibila gratie parteneriatului dintre Vodafone România şi SMURD care vor extinde soluţia de telemedicină lansată în urmă cu şapte ani printr-o investiţie de peste 270.000 de euro.

O sută de ambulanţe SMURD din Bucureşti şi 26 de judeţe sunt deja echipate cu camere video şi modemuri conectate la reţeaua Vodafone, ce permit paramedicilor să transmită către dispeceratul central şi spitalele de urgenţă atât imagini video cu pacienţii, cât şi parametrii medicali ai acestora. Echipamentele sunt contectate la reţeaua de date mobile a Vodafone, ce acoperă 90 la sută din populaţia României, printr-o soluţie de telemedicină unică în Europa.
Noua soluţie este posibilă în urma lansării serviciilor 3G UMTS în banda de 900 MHz şi va facilita diagnosticarea pacienţilor utilizând serviciile de date mobile de mare viteză ale Vodafone, disponibile în toată ţara, inclusiv în zonele izolate.
"Paramedicul va avea fixată pe echipament o cameră video şi astfel vom putea vedea în timp real bolnavul, accidentul şi toate amănuntele care ne interesează şi care ne pot ajuta să luăm decizia corectă şi rapidă pentru a-i salva viaţa. Transmisia se va face în sistemul 3G. A avea medici pe toate echipajele care intervin este un deziderat, din păcate, în România, în acest moment, acesta este un lucru greu de realizat. Noi abordăm toate tipurile de urgenţe medicale şi dacă este nevoie solicităm intervenţia medicilor specialişti din spitale. Soluţia găsită, a vizualizării în timp real a cazurilor cu care ne confruntăm, implementată cu sprijinul Vodafone, este cea mai bună în această fază a procesului", a declarat, azi, subsecretarul de stat şi preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, doctorul Raed Arafat. Până în prezent soluţia de telemedicină a fost folosită în peste 35.000 de intervenţii anual.

ROMANIA PLATESTE PENSII PENTRU 173.800 DE OAMENI DIN STRAINATATE

Picture
La sfârşitul anului 2011, peste 170.000 de  persoane cu domiciliu în străinătate au primit pensii acordate de statul român, potrivit Ministerului Muncii. E vorba despre oameni stabiliţi în statele membre ale Uniunii Europene, dar şi despre cei stabiliţi în Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Armenia,  Maroc, Rusia si Canada. Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Muncii, printre cei stabiliţi în străinătate care primesc pensie de la statul român se numără atât străinii care au lucrat la noi, cât şi românii care au decis să se stabilească peste hotare după ani de muncă în România.

 "Plata pensiilor în străinătate este asigurată de către CNPAS, în prezent CNPP,  şi Citi România. La sfârşitul anului 2011 s-au înregistrat 173.800 de beneficiari ai sistemului public de pensii stabiliţi în străinătate, care şi-au primit pensia  în statul de domiciliu", a declarat Diana Enea, purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.
Reprezentantul Ministerului Muncii a explicat că în cazul persoanelor care au lucrat în mai multe state membre ale UE, drepturile de pensie se acordă cu respectarea prevederilor regulamentelor comunitare şi ale legislaţiilor naţionale în vigoare în materie de pensii, persoanele interesate putând solicita obţinerea drepturilor de pensie potrivit legislaţiilor în vigoare ale statelor membre în care au desfăşurat activităţi profesionale. Drepturile de pensie se acordă potrivit principiului "pro rata temporis",
proporţional cu perioadele de asigurare realizate în fiecare stat, iar acestea vor acorda câte o pensie potrivit perioadelor de asigurare realizate potrivit propriei legislaţii. Astfel, dacă o persoană a lucrat atât în România, cât şi în Spaţiul Economic European, beneficiază de drepturi de pensie acordate de ambele state, calculate proporţional cu perioadele de asigurare socială realizate în cele două sisteme de pensii. Referitor la exportul de prestaţii pentru  beneficiarii sistemului public de pensii stabiliţi în străinătate, pensia medie este de 661 de lei.
Referitor la pensia minimă, se cunoaşte existenţa cuantumului  de 350 de lei, pensie stabilită ca urmare a legislaţiei naţionale.
„Stabilirea drepturilor de pensie respectă prevederile regulamentului comunitar în vigoare, fiecare stat în care persoana asigurată a desfăşurat activităţi profesionale acordând drepturile de pensie potrivit propriei legislaţii.  Legislaţia în domeniul pensiilor şi altor drepturi de asigurări sociale a creat premisele coordonării sistemelor de securitate socială, fiind asigurată posibilitatea aplicării principiilor comunitare în domeniu şi a acordurilor bilaterale de securitate socială convenite pe baza acestor principii: unicitatea legislaţiei aplicabile, egalitatea de tratament, menţinerea drepturilor de asigurări sociale dobândite sau în curs de dobândire”,
a mai spus Diana Enea.
Această modalitate de stabilire a drepturilor de pensie se aplică şi în relaţiile bilaterale dintre România şi Macedonia, Turcia, Coreea de Sud, Republica Moldova, Armenia, Maroc, Rusia şi Canada.
O a doua modalitate de plată pentru beneficiarii care nu au domiciliul pe teritoriul României este rezultată de procura specială, ceea ce presupune achitarea drepturilor de pensie în Romania, fie în mod direct de către titularul drepturilor de pensie, prin depunerea dosarului de pensionare şi deschiderea unui cont curent personal la S.C. BANC POST S.A., fie prin intermediul unui mandatar cu domiciliul în România, desemnat prin procura specială. Pentru relatia cu Israelul, evidenţa statistică prezintă un numar de 4.000 de beneficiari ( titulari sau mandatari). Drepturile de pensie cuvenite pot fi primite şi pe teritoriul statului de domiciliu.

SAHUL, MATERIE OBLIGATORIE IN SCOLI

Picture
Parlamentul European a aprobat, ieri, Declaratia Scrisa 50/2011 cu privire la introducerea sahului in sistemul de invatamant in Uniunea Europeana. Propunerea a fost inaintata pe 30 noiembrie 2011 de Silvio Danailov, presedintele Uniunii Europene de Sah (ECU), iar proiectul a fost realizat de Uniunea Europeana de Sah si Fundatia de Sah Kasparov.

Propunerea "invita Comisia si statele membre sa incurajeze introducerea programului «Sahul in institutiile de invatamant» in sistemele educationale din statele membre", sa acorde atentia cuvenita acestui program in viitoarea sa comunicare privind sportul, si sa asigure finantarea suficienta a acestuia incepand din 2012. Totodata, Comisia Europeana este invitata sa ia in considerare rezultatele studiilor disponibile, referitoare la efectele acestui program asupra dezvoltarii copiilor", informeaza PE.
Sahul a fost prezentat drept "un sport accesibil pentru copiii din toate grupurile sociale si poate sprijini coeziunea sociala si contribui la obiectivele politicilor, cum ar fi integrarea sociala, combaterea discriminarii, reducerea ratelor criminalitatii si chiar combaterea diferitelor dependente". De asemenea, propunerea arata ca, indiferent de varsta copiilor, sahul poate ameliora concentrarea, rabdarea si persistenta acestora si poate dezvolta in ei simtul creativitatii, al intuitiei, al memoriei, precum si abilitati analitice si decizionale, dezvolta hotararea, motivatia si fair-play-ul.

SOTUL ZOIEI CEAUSESCU VA EXECUTA PICCJ
PENTRU A RECUPERA 30.000 LEI VECHI

Picture
Mircea Oprean, soţul Zoiei Ceauşescu, a obţinut executarea silită a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ca urmare a unei hotărâri irevocabile a Judecătoriei sectorului 5, prin care trebuie să-i fie restituită suma de peste 30.000 de lei confiscată în '89, reactualizată. Instanţa i-a admis cererea lui Mircea Oprean înregistrată în 28 februarie pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 şi au încuviinţat executarea silită a PICCJ, soluţia neavând cale de atac.

"(Instanţa -n.r.) Admite cererea. Încuviinţează executarea silită privind pe creditorul Oprean Ioan-Mircea şi şi pe debitorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, pe raza sectorului 5 Bucureşti, în baza titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 4061/05.06.2009 a Judecatoriei sectorului 4 Bucureşti, modificată prin Decizia civilă nr.1539/29 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă. Fără cale de atac", se arată în minuta soluţiei civile a Judecătoriei Sectorului 5, din data de 9 martie 2012. Judecătoria sectorului 4 Bucureşti hotărâse şi restituirea a peste 14.000 de lei, respectiv 16.000 de lei, decizia instanţei devenind executorie.
Astfel, pentru punerea în executare a deciziei de restituire a sumei, avocatul lui Mircea Oprean, Haralambie Voicilaş, a făcut acţiune la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, care în 9 martie a admis-o, însă Ministerul Public anunţă că va face contestaţie la executare.
Avocatul Voicilaş a declarat că s-a încercat calea amiabilă de a recupera banii, urmând ca împreună cu un executor să solicite
Ministerului Public să stabilească condiţiile plăţii. În decembrie 1989, Zoe, Valentin şi Nicu Ceauşescu - cei trei copii ai
cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu, condamnat şi executat pentru genocid - au fost arestaţi sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale, fiindu-le confiscate mai multe bunuri. Ulterior, ei au fost eliberaţi şi cercetaţi în stare de libertate.
După şase ani, respectiv în 12 ianuarie 1996, Parchetul General (actual Parchet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-n.r.) a decis scoaterea de sub urmărire penală a celor trei copii ai fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Totodată, s-a dispus şi revocarea măsurilor asiguratorii puse pe bunurile lor.
La scurt timp după ce procurorii au dispus restituirea bunurilor, Zoe Ceauşescu a solicitat instanţei să i se înapoieze bijuteriile, tablourile şi cărţile, precum şi alte obiecte, intrate în patrimoniul statului. Ea a obţinut o hotărîre judecătorească prin care autorităţile erau obligate să-i restituie patru bijuterii şi alte cîteva din obiectele cerute.
În 20 noiembrie 2006, Zoe Ceauşescu - fiica soţilor Ceauşescu şi sora lui Valentin şi Nicu - a decedat, lupta în instanţă fiind continuată de soţul său. Anumite valori din casa Zoiei, apreciate a fi incunabule, stampe şi cărţi rare, au ajuns la Biblioteca
Naţională, fiind returnate parţial înainte să moară. 
La rîndul său, Valentin Ceauşescu a cerut Tribunalului Bucureşti să-i fie restituite obiectele luate. Bunurile - tablouri, porţelanuri, precum şi alte obiecte de artă - au fost evaluate, în anul 1998, la 150 de milioane de lei, iar în 2001 valoarea lor a fost estimată la aproximativ două miliarde de lei. Instanţa a hotărât "restituirea către Valentin Ceauşescu a tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilitate şi confiscare şi care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta şi de la Nicu Ceauşescu".
O altă parte din avere, tablourile şi obiectele de artă au fost revendicate de moştenitori de la Muzeul Naţional de Artă, în mai multe procese. După mai multe faze procesuale, dar şi rejudecări, într-un final, singurul moştenitor rămas în viaţă, Valentin Ceauşescu, a avut câştig de cauză. În 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât, printr-o sentinţă irevocabilă, ca cele 15 tablouri şi obiectele de porţelan şi de argint, confiscate familiei Ceauşescu, să fie restituite fiului moştenitor al cuplului dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu. Muzeul însă a "clasat" tablourile.

NORD ESTUL ROMANIEI, PRINTRE CELE MAI SARACE REGIUNI DIN UE

Picture
Întreaga ţară, fără Ilfov-Bucureşti Vest, rămâne printre cele mai sărace 20 de zone din UE, categorie formată exclusiv din patru ţări din Europa de Est - Bulgaria, România, Polonia şi Ungaria, potrivit unui raport al biroului de statistică Eurostat. Cea mai săracă regiune din UE se menţine Severozapaden (Bulgaria), cu un PIB pe cap de locuitor (calculat la paritatea puterii de cumpărare) de 27% din media UE pentru anul 2009.

Nord-Estul României se află pe locul al treilea, cu un PIB pe cap de locuitor de 29,5% din media UE, după Severentsentralen din Bulgaria (29%). În raportul precedent, bazat pe date din 2008, regiunea Nord-Est din România se afla pe locul doi (cu 29%), iar Severen tsentralen pe trei, cu un PIB pe cap de locuitor de 30% din media UE. Potrivit ultimului raport Eurostat, poziţiile patru şi cinci sunt ocupate de Yuzhentsentralen (31%) şi Severoiztochen (36%) din Bulgaria, urmate de Sud-Vest Oltenia (36%), Yugoiztochen Bulgaria (36%), Sud-Est România (38%), Eszak-Magyarorszag Ungaria (40%), Sud-Muntenia (40%).
În timp ce Bulgaria şi România domină prima parte a clasamentului celor mai sărace 20 de regiuni, în partea a doua sunt
prezente mai mult Polonia şi Ungaria. Astfel, pe poziţia 11 se află Lubelskie (41%) şi Podkarpackie din Polonia (42%), Eszak-Alfold Ungaria (42%) şi Del-Alfold din Ungaria (43%), Nord Vest România (43%), Del-Dunantul Ungaria (45%), Podlaskie (45%) şi
Warmińsko-Mazurskie din Polonia (45%), Centru România (46%) şi Swiętokrzyskie Polonia (47%). Din România, cel mai bine se situează Bucureşti-Ilfov, cu un PIB pe cap de locuitor de 111% din media UE (la paritatea puterii de cumpărare) şi regiunea Vest, cu 51,6%.
Între cele 20 de regiuni cu cel mai scăzut PIB pe cap de locuitor din UE, România este prezentă cu şase regiuni, din totalul de opt la nivelul ţării, Bulgaria cu cinci din şase, Polonia cu cinci din 16, iar Ungaria cu patru din şapte. Cele 27 de state UE includ în total 271 de regiuni.
Din cele 65 de regiuni cu PIB pe cap de locuitor sub 75% din media UE, 15 se află în Polonia, câte şapte în Cehia şi România, şase în Ungaria, cinci în Bulgaria, câte patru în Grecia, Franţa (toate în afara Franţei continentale) şi Italia, câte trei în Portugalia şi Slovacia, două în Marea Britanie şi câte una în Spania, Slovenia, Estonia, Letonia şi Lituania. Cea mai bogată regiune din UE a rămas cartierul financiar al Londrei, cu un PIB pe cap de locuitor de 332% din media UE, urmată de Luxemburg (266%) şi Bruxelles (223%). Din Europa Centrală şi de Est, cel mai bine situată este regiunea Bratislava (178% din media UE) din Slovacia.

TOP 10 CELE MAI SĂRACE REGIUNI DIN  UE
1. Severozapaden (Bulgaria)
2. Severen tsentralen (Bulgaria)
3. Nord-Estul (România)
4. Yuzhentsentralen (Bulgaria)
5. Severoiztochen (Bulgaria)
6. Sud-Vest Oltenia (România)
7. Yugoiztochen (Bulgaria)
8. Sud-Est (România)
9. Eszak-Magyarorszag (Ungaria)
10. Sud-Muntenia (România)

DIN CAUZA COMISIOANELOR BANCARE,
DOAR 26% DINTRE ROMANI ISI ACHITA IMPOZITELE
CU CARDUL

Picture
Plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul este o opţiune atractivă pentru peste două treimi dintre români, însă această percepţie ar fi serios afectată de introducerea unui comision pe tranzacţie, reiese dintr-un sondaj realizat de GfK România la iniţiativa Visa Europe. În prezent, plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul este posibilă la POS în 145 de localităţi şi online în 52 de oraşe.
  
 Contribuabilii au o reducere de până la 10% din valoarea taxelor şi, dacă plătesc cu cardul Visa, pot câştiga rambursarea parţială sau integrală a taxelor plătite. Jumătate din populaţia bancarizată din mediul urban ştie că are la dispoziţie posibilitatea de a plăti cu cardul la terminalele POS instalate în instituţiile publice, potrivit sondajului. Această pondere este mai mare pentru respondenţii din Bucureşti (60%), precum şi în cazul respondenţilor cu venituri de peste 2.500 lei (64%).
De asemenea, circa 40% dintre respondenţi cunosc posibilitatea de a-şi plăti taxele online cu cardul utilizând  ghişeul.ro  sau alte aplicaţii electronice puse la dispoziţie de autorităţile locale. Totuşi,  unul din trei români consideră că plata taxelor este un proces dificil, în principal din cauza birocraţiei, a programului greu de respectat al administraţiilor locale şi timpului îndelungat necesar efectuării plăţilor.
Românii care trăiesc în străinătate întâmpină şi mai multe probleme în a-şi plăti taxele. Două treimi dintre aceştia consideră că a-şi plăti taxele şi impozitele locale este dificil şi ar plăti direct cu cardul online dacă ar avea această opţiune. În plus, sperăm că numărul primăriilor care acceptă plata taxelor cu cardul, fără comision, va creşte semnificativ întrucât permite contribuabililor să plătească mult mai rapid. Sondajul arată că românii s-au obişnuit să nu plătească comision la tranzacţiile cu cardul şi nu vor accepta uşor o schimbare în acest sens. Probabilitatea plăţii taxelor cu cardul la POS sau online este semnificativ afectată de existenţa unui comision. Sondajul arată că procentul respondenţilor care şi-au exprimat intenţia de plată a taxelor la POS a scăzut de la 61% la 26% după ce s-a menţionat plata unui comision pentru tranzacţie. Mai mult, 56% dintre respondenţi au spus că nu vor plăti taxele cu cardul la POS sau online dacă este adăugat un comision.
Valoarea totală a taxelor şi impozitelor plătite cu cardul aproape s-a dublat anul trecut comparativ cu 2010, la 73,2 milioane de lei, potrivit datelor raportate de băncile din România, membre ale Visa Europe.
Segmentul plăţilor online cu cardul a fost de departe cel mai dinamic în 2011, valoarea tranzacţiilor crescând de peste şapte ori.
Visa Europe şi furnizorii de servicii de plată vor continua discuţiile cu autorităţile locale pentru a introduce plata taxelor şi impozitelor locale prin card, până când cel puţin toate reşedinţele de judeţ din România vor oferi acest serviciu, fie la POS, fie online. În prezent doar Iaşi, Alexandria, Piatra Neamţ şi Satu Mare nu acceptă plata taxelor locale cu cardul.
Studiul a fost realizat în perioada ianuarie - februarie în rândul a peste 1.700 de respondenţi, dintre care peste 1.000 fiind reprezentativi la nivel naţional (eroare de eşantionare: 3,1%), restul fiind împărţiti pe eşantioane de respondenţi din diverse oraşe şi din străinătate. Publicul ţintă a fost reprezentant de contribuabili cu vârste între 25 şi 45 de ani, din mediul urban, care utilizează produse bancare (nu neapărat un card bancar) şi se ocupă de plata taxelor şi impozitelor locale.
Din 2 ianuarie până în 31 martie 2012, toţi cei care îşi plătesc taxele şi impozitele locale cu cardul Visa vor putea participa la o promoţie în cadrul căreia se vor acorda 1.500 de premii prin tragere la sorţi, constând în rambursarea valorii impozitelor şi taxelor locale plătite cu cardul Visa, în limita a 250 de lei.
Potrivit ministrului Comunicaţiilor, prin platforma www.ghiseul.ro au fost efectuate 9.300 de plăţi în valoare de 1,7 milioane de lei. Dintre cele 9.300 de plăţi, aproximativ 10% au fost efectuate între orele 22.00 şi 09.00, de către cetăţeni care muncesc peste hotare. Doar 60 de primării din cele 3.200 utilizează sistemul de plată online a taxelor şi impozitelor www.ghiseul.ro, lansat în martie 2011.

NEMTII NU VIN IN ROMANIA IN VACANTE DIN CAUZA HOTILOR, CURVELOR SI CERESETORILOR

Picture
Turiştii germani care vin în vacanţe în România se întorc cu mare parte din bani necheltuiţi, pentru că infrastructura de agrement lipseşte, iar hotelierii nu au programe interactive care să-i ţină pe clienţi în restaurante, a declarat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agenţii germane, la ITB Berlin - cel mai mare târg de turism din lume atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de vizitatori, la care România participă  cu 45 de expozanţi. Omul de afaceri a adăugat că imaginea turismului românesc este proastă în Germania din cauza hoţilor, cerşetorilor şi a prostituatelor din România.

"Nu există hoteluri în România care să aibă animaţie, iar barurile nu fac programe speciale, interactive. În Spania, de exemplu, hotelurile au animatori care fac turistul să rămână în bar şi să consume. Acolo se organizează în fiecare seară ceva în restaurant - se joacă bingo, se organizează seri de dans şi tot felul de alte programe. În România nu există nici măcar suveniruri cu specific naţional, şi nu sunt nici programe de agrement. Nu există bărci sau vaporaşe pentru croaziere pe mare, între staţiuni, cum au bulgarii, ci doar jetski- uri, periculoase pentru mulţi dintre turiştii străinii, care nu mai sunt tineri", a spus Toni Messerschmidt, proprietarul agenţiei "Messerschmidt Reisen", care aduce anual circa 1.200 de germani pe litoralul românesc. Anul trecut, aproape 207.000 de turişti germani au vizitat România, în creştere cu 12,1% comparativ cu anul precedent.

Hotarare CEDO:
Transformarea pensiilor speciale in pensii din sistemul public respecta drepturile omului

Picture
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a respins, ca inadmisibile, in temeiul art. 35 par. 3 si 4 din Conventie, plangerile referitoare la incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, coroborat cu art. 14 din Conventie. Astfel, CEDO a constatat ca reducerea pensiilor reclamantilor, desi substantiala, constituia o modalitate de a integra aceste pensii in regimul general al pensiilor, prevazut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul si a corecta diferentele existente intre sistemele de pensie, informeaza hotararicedo.ro.

Totusi, Curtea a amanat examinarea plangerii reclamantelor, in ce priveste incalcarea drepturilor protejate de art. 6 si 14 din Conventie (referitoare la diferenta de tratament fata de alti pensionari).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat, in data de 7 februarie 2012, neincalcarea de catre Statul roman a dispozitiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie, sub aspectul transformarii pensiilor speciale in pensii in sistemul public, in temeiul Legii nr. 119/2010, in cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar si Lucia Ghetu impotriva Romaniei (nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11).
La fel ca si in cazul deciziei de inadmisibilitate pronuntata la data de 6 decembrie 2011 in cauzele Felicia Mihaiescu. Romaniei (cererea nr. 44232/11) si Adrian Gavril Sentes c. Romaniei (cererea nr. 44605/11), cu privire la reducerea salariilor cu 25%, sentinta Curtii este extrem de importanta pentru instantele interne, confruntate cu mii de dosare in care a fost contestata practic insasi transformarea pensiilor speciale in pensii in sistemul public. Potrivit hotararicedo.ro, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a confirmat astfel interpretarile succesive ale Curtii Constitutionale. Ca si Curtea Constitutionala a Romaniei, Curtea de la Strasbourg a constatat ca aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproportionate. Judecatorii CEDO au punctat ca reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv si nu a adus atingere drepturilor la prestatii sociale, dobandite in temeiul contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, achitate in timpul anilor de serviciu.
In ceea ce priveste diferenta de tratament, in raport de alte categorii de pensionari, invocata de reclamanti, Curtea a constatat ca o diferenta este discriminatorie, in sensul art. 14 din Conventie, in cazul in care nu are nici o justificare obiectiva si rezonabila. Astfel, Curtea a retinut faptul ca fostii politisti se bucura in continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor, dar acest lucru tine, de asemenea, de marja de apreciere a statului. Aceasta diferenta nu este una lipsita de justificare, iar Curtea Constitutionala a concluzionat ca natura profesiei constituie motivul acordarii anumitor privilegii. Masurile criticate de reclamante nu le-au determinat pe acestea sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de proprietate si nu au fost in mod nejustificat discriminate in comparatie cu alti pensionari, relateaza sursa citata.

Prezentarea deciziei CEDO
Reclamantele s-au pensionat intre anii 2006-2008, dupa ce au indeplinit functia de grefier la instantele si parchetele din judetul
Covasna de-a lungul a mai mult de 30 ani. Pensiile lor, calculate conform Legii nr. 567/2004 privind personalul auxiliar din cadrul instantelor si parchetelor, erau cuprinse intre 3.109 lei si 4.785 lei. In temeiul acestei legi, cuantumul pensiilor reprezenta in medie 80% din ultimul salariu brut incasat anterior pensionarii. Legea preciza ca in cazul in care cuantumul pensiei calculate in baza Legii nr. 567/2004 era superior cuantumului pensiei calculate in temeiul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, diferenta era suportata de la bugetul de stat. Reclamantele au atacat deciziile administrative care le stabileau noile drepturi de pensii in instantele nationale iar apoi la CEDO.
CEDO a aratat ca autoritatile nationale sunt, in principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate in atingerea scopului stabilirii unui echilibru intre cheltuielile si veniturile publice pentru ca se bucura de o cunoastere directa a nevoilor propriei societati, iar Curtea respecta alegerea lor, exceptand cazul in care  mijloace se dovedesc in mod evident lipsite de un temei rezonabil. Curtea a subliniat ca reforma sistemelor de pensii a fost fundamentata pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, si anume contextul economic actual si corectarea inegalitatilor existente intre diferitele sisteme de pensii, scrie hotararicedo.ro. De asemenea, Curtea a luat act de faptul ca pensia datorata reclamantelor, in baza contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, platite de acestea in cursul anilor de serviciu, nu a fost in niciun fel afectata de reforma si acestea au pierdut doar suplimentul la pensie, care era acoperit integral de la bugetul de stat si care reprezenta un avantaj de care au beneficiat in calitate de personal auxiliar al instantelor. CEDO a considerat ca reducerea pensiilor reclamantelor, desi substantiala, constituia o modalitate de a integra aceste pensii in regimul general al pensiilor, prevazut de Legea nr. 19/2000, pentru a echilibra bugetul si a corecta diferentele existente intre sistemele de pensie. Ca si Curtea Constitutionala, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat ca aceste motive nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproportionate.
In ceea ce priveste, incalcarea articolelor 6 si 14 din Conventie (din cauza jurisprudentei contradictorii a curtilor de apel, care ar fi adus atingere principiului securitatii juridice si ar fi creat o discriminare fata de alte persoane aflate intr-o situatie similara), Curtea nu s-a considerat in masura, in starea actuala a cauzei, sa se pronunte cu privire la admisibilitatea plangerilor si a considerat ca este necesar sa le comunice Guvernului parat, in conformitate cu dispozitiile art. 54 par. 3 b) din Regulamentul Curtii.

PRIMA DE CASARE PENTRU "RABLA" RAMANE 3.800 RON

Picture
Guvernul va menţine prima de casare a maşinilor vechi, acordată prin programul "Rabla", la 3.800 lei, dar va limita bugetul total la 114 milioane lei, cu mult sub fondurile alocate anul trecut, pentru scoaterea din uz a maximum 30.000 autovehicule.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat că bugetul ar putea fi suplimentat ulterior, "în funcţie de cum evoluează piaţa".  Guvernul estimează că noua etapă a programului va începe peste aproximativ trei săptămâni. Anul trecut, Guvernul a alocat, în două etape, 456 milioane lei pentru scoaterea din uz a 120.000 autovehicule, iar până spre finalul lunii decembrie au fost casate 116.641 de maşini vechi şi cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi. Conform datelor oficiale, peste 300.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani au fost scoase din circulaţie în ultimii doi ani.
În 2010, prin programul "Rabla" au fost casate 190.000 autoturisme şi achiziţionate 63.000 vehicule noi, dintre care 26.000 de producţie autohtonă.

INSCRIEREA IN GRUPA PREGATITOARE A FOST BLOCATA
DIN CAUZA SISTEMULUI INFORMATIC 

Picture
Softul Ministerului Educaţiei pentru înscrierea copiilor în clasele pregătitoare s-a blocat astazi dimineaţă, astfel ca mulţi părinţi care au mers la şcoli pentru a-şi înscrie copii în grupa pregătitoare nu au putut face acest lucru.

Potrivit Ministerului Educaţiei defectiunea ar fi aparut dupa ce în cursul nopţii au fost două căderi de tensiune, respectiv la ora 2.00 şi la ora 4.00, "din cauza cărora s-a spart hardul". De la ora 5.00 şi dupa amiaza reprezentanţii Siveco - care se ocupă de sistemul informatic au lucrat la transferarea datelor de pe hardul defect pe un altul, astfel ca intr-un final problema s-a remediat.
Secretarul general al FSLI, Liviu Pop, consideră că ministrul Educaţiei ar trebui să-i penalizeze pe cei responsabili de blocarea softului folosit pentru înscrierea în clasa pregătitoare, subliniind că aceasta este o "greşeală impardonabilă": "Aceasta este încă o dovadă în plus că Ministerul Educaţiei nu a pregătit această clasă zero. Aşteptăm ca ministrul să ia o măsură de curăţenie pentru cei responsabili, să-i penalizeze, să-i dea afară, pentru că aceasta este o greşeală impardonabilă care se petrece în prima zi de înscriere". Potrivit liderului sindical, peste 400 de mii de părinţi aşteaptă înscrierile pe o aplicaţie care nu merge. Pentru aceşti părinţi este o bătaie de joc, în opinia lui Liviu Pop, ţinând cont că în  mediul rural cei care vor să-şi înscrie copii merg chiar şi zeci de kilometri până la şcoală, astfel că vor trebui să se întoarcă în zilele următoare.
Prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare şi clasa I începe luni, până în 16 martie fiind aşteptaţi părinţii care vor să-şi înscrie copiii în şcolile din circumscripţia la care au fost arondaţi.

IARNA GREA DUBLEAZA PRETUL LEGUMELOR

Picture
Preţurile legumelor se vor dubla, în martie, ca urmare a dereglării producţiei din cauza vremii nefavorabile, a declarat astazi Cristian Rusu, directorul asociaţiei producătorilor de legume şi fructe Hortifruct. Din cauza vremii nefavorabile multe ţări au fost afectate, iar producţia va fi dereglată, astfel încât oferta va fi insuficientă, iar preţurile se vor dubla, a spus Rusu, în prezenţa ministrului Agriculturii, Stelian Fuia, aflat în vizită la serele din Popeşti-Leordeni.

"Partea afectată se reflectă în costurile de înfiinţare a producţiei. Va fi o întârziere pe piaţă de cel puţin o lună a producţiei de legume româneşti - salată, roşii, castraveţi şi altele, iar scumpirea va fi de 100%, începând de acum. Deja importatorii ştiu că avem probleme şi ştiu că avem pagube, şi acum s-au repliat pe preţuri", a spus Rusu. El crede că preţurile, odată mărite, se vor menţine la acel nivel tot anul 2012.
"Tot ciclul de producţie va fi afectat, în special lunile martie şi aprilie, dar tot anul va fi decalat cu o lună-o lună şi jumătate. Am avut două tipuri de pierderi: una cauzată de vremea nefavorabilă, este vorba despre căderea infrastructurii serelor, şi o pierdere economică din cauza întârzierilor, a reparaţiilor şi a pierderilor pe care le-am avut cu seminţele", a mai spus Rusu.
El a declarat că la nivel naţional sunt circa 300 de hectare de sere de legume, dintre care cel puţin 75-80% au fost afectate de vremea nefavorabilă din prima jumătate a lunii februarie. Din serele de la Popeşti-Leordeni, care se întind pe 90 de hectare, a fost afectată 65% din suprafaţă. "Eu nu cred că va fi chiar o dublare de preţ, o să vedem în zilele următoare ce se va întâmpla. Dar probabil că o să vedem în luna martie o ofertă mai mică pe piaţă de salată, de castraveţi", a spus, la rândul său, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

MEDICAMENTELE GENERICE PENTRU CANCER
CARE LIPSESC DIN FARMACII NU VOR MAI FI GRATUITE

Picture
Bolnavii de cancer au dreptul la tratament gratuit, iar dacă medicamentul generic prescris pacienţilor nu se găseşte în farmacii produsul respectiv va fi scos de pe lista de gratuităţi.
Decizia survine dupa ce multi pacienţi bolnavi de cancer plătesc anumite medicamente. Seful Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Lucian Duta, sustine ca motivul pentru care pacienţii ajung să-şi cumpere medicamente este faptul că nu sunt informaţi corect de prescriptori despre efectele genericului -medicamentul gratuit. "Prescriptorii trebuie să explice bolnavilor că medicamentul generic are acelaşi efect cu medicamentul original", sustine Duţă.
În România sunt 90.000 de bolnavi cu cancer care primesc citostatice. Bugetul alocat pentru tratamentul cu citostatice este de 830 milioane lei pe an, o treime din banii fiind alocaţi de către Ministerul Sănătăţii, iar două treimi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Restul costurilor aferente tratării unui bolnav oncologic sunt decontate prin cheltuielile spitalelor raportate la CNAS drept caz rezolvat (DRG).

74% DINTRE PARINTI SPUN "NU" CLASEI PREGATITOARE

Picture
Un sondaj on-line realizat de Federatia SIndicatelor Libere din Invatamant "Spiru Haret" (FSLI) în rândul părinţilor şi al cadrelor didactice arată că 74,12% dintre parinti nu sunt de acord cu înfiinţarea clasei pregătitoare. Acelaşi procent este valabil şi în cazul profesorilor. Din cele 1863 de persoane participante la sondaj, 55,56% susţin că această clasă trebuie să funcţioneze la grădiniţă.

Din acest motiv, Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ-Bucureşti protestează astazi în faţa Ministerului Educaţiei şi cere blocarea aplicării prevederilor referitoare la debutul clasei pregătitoare în anul şcolar 2012-2013. Tot astăzi, FSLI a solicitat Premierului suspendarea Ordinului pentru aprobarea Metodologiei privind cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012-2013 şi a Calendarului înscrierii.
Preşedintele FSLI Marius Ovidiu Nistor consideră că actul normativ intră în contradictie cu unele principii de drept constitutional şi cu o serie de realităti cu care se confruntă sistemul de învătământ: „Metodologia mentionată încalcă principiul libertătii de alegere si nu are în vedere principiul interesului major al minorului. Formal, părintii au dreptul de a alege scoala în care doresc să-si înscrie copilul în clasa pregătitoare/clasa întâi dar, în realitate, nu au în nici un fel certitudinea că vor fi si locuri disponibile".

FACTURILE LA GAZE SI ENERGIE CRESC DIN 2013
PENTRU 90% DIN POPULATIE

Picture
Un număr de 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din total, ar putea plăti de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor, în timp ce doar 14%-17% ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat. Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), din considerente de protecţie socială. Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar. Tarifele reglementate la electricitate plătite de populaţie urmează să fie eliminate în perioada 2013-1017. De asemenea, anul viitor va începe şi liberalizarea preţului la gazele furnizate populaţiei.

Cine va beneficia de tarife subvenţionate
Înainte de a începe liberalizarea, Guvernul va stabili categoriile de consumatori care vor fi în situaţia de a nu-şi putea achita facturile. Aceşti consumatori sunt denumiţi consumatori vulnerabili, iar o parte dintre ei vor beneficia de subvenţie de la stat. În urma consultărilor dintre autorităţi cu Comisia Europeană, consumatorul vulnerabil a fost definit drept "clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru a prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi de alte facilităţi", se arată într-un document guvernamental obţinut de Mediafax.
În România sunt 8,36 milioane de consumatori casnici de electricitate şi gaze naturale, iar numărul consumatorilor vulnerabili este estimat între 1,15 milioane şi 1,4 milioane de clienţi (14-17% din total ), astfel că între 6,9 şi 7,2 milioane de consumatori ar urma să suporte majorările de preţ.

Consumatorii vulnerabili vor beneficia de sprijin la cerere, adresată furnizorilor.
Persoanele sau familiile care au un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie vor primi sprijin financiar. Salariul minim pe economie este 700 de lei pe lună. Sprijinul financiar ar urma să fie introdus concomitent cu eliminarea graduală a tarifului social în trei etape, pe trei tranşe de venituri, şi va consta în reducerea lunară, de către furnizorul de energie, a facturii cu o sumă fixă stabilită anual de prin hotărâre de Guvern.
Sumele respective vor fi virate de către agenţiile pentru prestaţii sociale de muncă judeţene în conturile furnizorilor clienţilor vulnerabili.
"Mecanismul constă în reducerea lunară de către furnizorul de energie a facturii cu o sumă fixă stabiliată anual prin hotărâre a Guvernului la propunerea ANRE, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe baza unui nivel de consum mediu prestabilit care variază în funcţie de numărul de persoane din gospodărie şi de nivelul trifelor reglementate pentru consumatorii casnici", potrivit documentului menţionat.
Pentru acordarea de facilităţi nefiscale sunt propuse persoanele de peste 65 de ani care locuiesc singure sau cu alte persoane de aceeaşi vârstă, persoanele cu dizabilităţi fizice sau mentale sau care suferă de boli grave şi persoanele a căror deconectare de la reţele de gaze sau electricitate le-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea.
Consumatorii vulnerabili vor fi incluşi într-o bază de date care urmează să fie realizată în cursul acestui an şi vor fi identificaţi de furnizorii de energie şi gaze şi de autorităţile locale. Facilităţile nefiscale ar putea fi introduse de ANRE prin reglementări aplicate furnizorilor şi distribuitorilor de energie şi gaze.
Printre facilităţile nefiscale propuse s-ar putea număra, interzicerea deconectării de la alimentarea cu gaze şi electricitate, verificarea anuală gratuită a contoarelor, aplicarea unor programe de reducere a consumurilor prin distribuirea de mijloace de iluminat şi alte echipamente electrocasnice cu consum scăzut de electricitate sau construcţia de reţele "inteligente" de gestiune şi contorizare a consumului de energie. Totodată, furnizorii ar putea fi obligaţi să trateze cu prioritate reclamaţiile venite de la consumatorii vulnerabili, să le acorde asistenţă la interpretarea facturilor sau să le deconteze factura în numerar la domiciliu. Măsurile de protecţie socială şi criteriile de eligibilitate urmează să fie stabilite prin legi speciale, iar facilităţile pe care aceşti consumatori le vor primi vor fi elaborate de ANRE.
Comisia Europeană a trimis luni României avize motivate privind încălcarea directivelor Uniunii Europene referitoare la liberalizarea pieţelor energiei eletrice şi gazelor naturale, şi ar putea transmite cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dacă nu primeşte un răspuns în termen de două luni. Directivele privind energia electrică şi gazele trebuiau transpuse în legislaţia naţională de către statele membre până la 3 martie 2011.

ANSVSA OBLIGA FERMIERII SA ASIGURE CONDITII DE LUX PENTRU PORCI

Picture
Tara arde si specialistii in domeniul sanatatii animalelor mor de grija ... porcilor. Recent ANSVSA a elaborat un "Proiect de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat pentru porcinele din exploataţiile comerciale", care prevede a in vecinătatea porcilor din ferme vor fi interzise zgomotele puternice, bruşte sau constante, mai puternice de 85 de decibeli. Documentul mai stipuleaza ca  în zona de odihnă a porcilor trebuie să se evite curenţii de aer, iar  fermierii vor fi obligaţi să le asigure o luminozitate de cel puţin 40 de lucşi opt ore pe zi.

ANSVSA va obliga fermierii ca in timpul verii, sa mareasca artificial umiditatea relativă în spatiul de creştere a porcilor cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon si sa mentina nivelul noxelor din adăpost la maximum 15 mg/m3. Proiectul de act normativ prevede şi că in adăposturile pentru porcine volumul de aer circulant trebuie să se încadreze în anumite intervale, în funcţie de vârsta porcului şi de anotimp. În plus, instalaţiile de adăpare şi hrănire trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a apei şi "efectele dăunatoare ale competiţiei dintre animale".
O altă prevedere din proiectul de act normativ spune că niciun animal nu trebuie să fie adăpat într-un mod care să îi producă "suferinţe inutile" sau vătămări. Respectarea măsurilor va fi verificată de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

AU APARUT NOI MESERII IN ROMANIA:
"GEOMOLOG", "EVALUATOR DE EVALUATORI",
"ILIZIONIST DE SUPERMARKET" SI "MASEUZ DE CAINI"

Picture
Potrivit Ordinului INS nr. 81/2012 privind modificarea si completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania, in Monitorul Oficial al Romaniei nr.0128, au aparut 56 de noi meserii, in vreme ce altele au fost abrogate sau redenumite. Potrivit documentului, printre meseriile noi sunt cele de "gemolog", "evaluator de evaluatori", "iluzionist de circ", "maestru magician", "specialist în e-sănătate", "specialist în e-Guvernare", "maseuz câini" (foto), "iluzionist de supermarket" sau "maestru de ceremonii".

De asemenea, ordinul  abroga denumirea si codul clasificatiei, pentru un numar de aproximativ 20 de meserii precum "administrator societate comerciala", " expert inginer metalurg", "referent de specialitate in justitie". Totodata, ordinul mentionat modifica denumirile unor ocupatii, dupa cum urmeaza: "medic medicină în familie" în "medic medicină de familie", "magistrat consultant" în "asistent judiciar". Documentul rectifica si codul ocupaţiei unor profesii precum "inspector general vânătoare" (din 121103 în 131103), "expert inginer metalurg" (din 214707 în 214607), "cercetător în turnarea metalelor" din (214944 în 214644), "mercantizor" (din 322402 în 332402).
In plus, meserii ca "tâmplar", "croitor" sau "vânzător" vor fi scoase din codul meseriilor si vor fi înlocuite cu unele mai moderne "specialist în lemn", "artist al materialelor" si "agent special de vânzări".
Nu in ultimul rand, ordinul mentionat radiaza ocupatii de genul "inspector justiţie", "consilier de justiţie", "referent de specialitate în justiţie", "inspector general judecătoresc", "inspector general notarial", "inspector general penitenciare", "conducător carte funciară", "grefier dactilograf (curte de apel, tribunal, judecătorie)".

ONU AVERTIZEAZA:
SE ASTEAPTA INUNDATII DEVASTATOARE IN ROMANIA

Picture
Anumite zone din Europa Centrala si de Est, paralizate de ninsorile abundente, s-ar putea confrunta cu noi probleme si alte victime din cauza inundatiilor ca urmare a topirii zapezilor din primavara, a avertizat Agentia ONU pentru reducerea riscului de dezastre (UNISDR). Temperaturile in Bulgaria si Romania ar urma sa creasca intre opt si zece grade Celsius in urmatoarele zece zile, rupand gheata de-a lungul Dunarii, arata raportul agentiei.

"In timp ce mii de oameni raman inzapeziti din Serbia pana in Bulgaria, exista semne de alarma ca inundatii devastatoare vor provoca pierderi de vieti omenesti si bunuri economice. Constructii fara o infrastructura adecvata in cazul inundatiilor, cum ar fi baraje si diguri, vor fi afectate in mod special", a declarat Margareta Wahlstroem, reprezentantul special al UNISDR.
"Este momentul acum ca autoritatile din aceste tari, Crucea Rosie, platformele nationale de reducere a riscului de dezastre, precum si autoritatile pentru protectie civila sa faca planuri pentru a se asigura ca nu vor exista pierderi de vieti omenesti in inundatiile care vor veni. Insa, de asemenea, trebuie sa ne gandim ca acest dezastru a aratat starea actuala a infrastructurii publice din aceste tari", a declarat Denis McClean, purtatorul de cuvant al organismului ONU.
Comisia Europeana a instituit Sistemul European de Alerta in caz de Inundatii (EFAS), dupa inundatiile de pe Elba si Dunare din vara anului 2002. UNISDR a estimat ca topirile de zapada care vor urma vor supune la cel mai important test de pana acum acest sistem.

ATENTIE UNDE SI CUM VA DISTRATI IN AER LIBER!
AMENZI DE PANA LA 5.000 DE LEI
PENTRU CINE NU RESPECTA LEGEA ... PICNICULUI

Picture
Picnicurile in aer liber nu vor mai putea fi organizate oriunde, ci doar în spatii special amenajate. Deputatii au adoptat, astăzi, legea picnicului care nu prevede doar cum si unde vom putea iesi la iarbă verde, ci si câti bani putem scoate din buzunar dacă nu respectăm prevederile impuse de parlamentari. Camera Deputatilor a adoptat, astăzi, în absenta Opoziţiei, in calitate de camera decizionala, proiectul de lege privind desfăşurarea activitătii de picnic care prevede că este interzisă organizarea picnicurilor în alte zone decât cele special amenajate dotate cu facilităti si utilităţi, nerespectarea legii fiind pedepsită cu amenzi între 100 şi 5.000 de lei.

În lege este definită Si activitatea de picnic: "orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi alimente precum şi după caz aprinderea sau nu a focului".  Astfel, in diverse zone vor fi amenajate zone speciale pentru picnic, care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului va fi permisă. Aceste zone vor fi indicate în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor
De asemenea, potrivit proiectului de lege, va fi interzisă spălarea obiectelor folosite în apele din vecinătatea zonei speciale amenajate, hrănirea animalelor sălbatice, distrugerea plantelor. Cei care vor dori să iasă la iarbă verde, trebuie să-si aleagă bine locul dacă vor să asculte si muzică, deoarece noua lege, sub sanctiunea amenzii, prevede păstrarea liniştii pentru ca locuitorii din zona respectivă să nu fie deranjati. Deseurile vor fi si ele aruncate doar în locurile special amenajate, focul va fi aprins doar în locurile indicate şi va trebui supravegheat permanent, dupa picnic locul va trebui lasat curat şi nealterat, nu vor putea fi aruncate ţigări sau chibrituri aprinse la întâmplare si vor trebui respectate bunele moravuri.

UE "CURTEAZA" CERCETATORII PLANETEI
CU BURSE DE 3,5 MILIOANE DE EURO

Picture
Consiliul European al Cercetarii a lansat, duminica, o campanie internationala pentru a convinge cercetatorii din alte zone al lumii sa vina sa isi desfasoare activitatea in Europa, oferind burse pe o perioada de 5 ani care pot ajunge si la 3,5 milioane de euro, a declarat profesorul Fotis Kafatis, presedintele Consiliului European al Cercetatorilor.

Obiectivul programului este de a creste cu mai mult de 500 numarul persoanelor care fac parte din corpul stiintific non-european. In prezent, doar 100 din cei 2.600 de beneficiari ai fondurilor nu sunt europeni, a precizat Donald Dingwell, secretarul general al Consiliului European al Cercetatorilor, organism creat in anul 2007 la Conferinta Societatii Americane pentru Progresul Stiintei, eveniment desfasurat la Vancouver - Canada. De altfel, Dingwell se va deplasa apoi in Africa de Sud, Rusia, Ucraina, Mexic, SUA si in mai multe state din Asia si America Latina pentru a populariza acest proiect. 
Conditia principala pentru ca un cercetator sa poata accesa fondurile de cercetare europene este ca acesta sa isi desfasoare mai mult de jumatate din activitate in Europa si sa fie angajat al unei institutii europene de cercetare. "Acest program este deschis oricarei persoane din lume. Noi dorim sa aratam ca Uniunea Europeana este atractiva pentru cercetatori", a subliniat Dingwell Digwell, un vulcanolog de origine canadiana care s-a stabilit in Europa in anii '80. El a adaugat ca in UE exista un sprijin politic pentru a favoriza cercetarea, in ciuda crizei economice care strabate continentul si a "integrarii europene care traverseaza o perioada delicata".
Nicole Boivin, uarheolog canadian, partial transferata la Universitatea Oxford in Marea Britanie, a fost selectata pentru a obtine finantare in valoare de 1,2 milioane de euro si a explicat ca a solicitat fondurile deoarece Consiliul este deschis catre proiectele de cercetare multidisciplinare. Pentru bursele de cercetare Consiliul European al Cercetarii va avea la dispozitie in anul 2013 un buget de 1,8 miliarde de euro.

GUVERNUL REDUCE CU 50% CALATORIILE CFR
PENTRU PENSIONARI

Picture
4,5 milioane de pensionari aflaţi în evidenţele Casei de Pensii primesc zilele acestea, cu o luna intarziere, legitimaţii de călătorie cu 50% reducere. Motivul intarzierii: sistemul de transport tip card nu a putut fi pus în aplicare de la începutul acestui an. Motivul reducerii: din dorinţa de a economisi bani, Guvernul a redus printr-un act aprobat anul trecut numărul călătoriilor gratuite de care beneficiază pensionarii CFR, de la 24 la 6, pentru titulari, şi de la 12 la 6 pentru rudele acestora. Masura va afecta peste 150.000 de pensionari CFR.
Nemulţumiţi de această situaţie, pensionarii CFR, din două asociaţii ale pensionarilor CFR care fac parte din Federaţia Naţională "Unirea" a Pensionarilor din România (FNUPR) şi din "Platforma Civică" au organizat, joi, un miting de protest în parcul din faţa Ministerului Transporturilor.

NEPRICEPEREA UNOR FUNCTIONARI AI A.N.P.M. "POLUEAZA" BUGETUL
ROMANIA A BLOCAT IN AER 1,2 MILIARDE EURO

Picture
In plină criză economica, Romania sta pe o avere incredibila de circa 1,2 miliarde de euro (bani picati din cer si la propriu, si la figurat), pe care insa nu are cum sa o valorifice si s-ar putea sa-i piarda. Suma ar putea proveni din vânzarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon (CO2) primite de Romania prin alocare internatională, asa cum au primit alte 183 de state semnatare ale protocolului de la Kyoto.

Conform oficialilor guvernamentali Romania dispune de cadrul legislativ de tranzactionare si valorificare a AAU-urilor (Assigned Amount Unit), insa nu poate vinde surplusul de „aer curat“ pentru că, din august 2011, i s-a suspendat dreptul de tranzactionare cu „carbon“ - prescurtarea pe care o folosesc brokerii, din cauza ca Agentia Natională de Protectie a Mediului (ANPM) nu a inventariat corect emisiile de noxe din tară. Cel mai devreme interdictia aplicata Romaniei ar putea fi ridicata in luna aprilie a acestui an.
„O echipă de revizuire a verificat, în octombrie, ce progrese am făcut în ceea ce priveşte întocmirea inventarului naţional de emisii de carbon si ne asteptăm ca luna aceasta să finalizeze un raport de tară. Fără el nu putem cere instalarea eligibilitătii. Sperăm ca cel mai târziu în aprilie, când se reuneste următorul Comitet de Conformare al Protocolului de la Kyoto, să se ridice suspendarea“, a declarat, astazi, Hortensia Dumitriu, din cadrul ANPM.
De subliniat ca anul trecut s-au început negocierile cu două firme japoneze pentru vânzarea de certificate, dar si cu guvernul spaniol, insa a venit suspendarea, si negocierile au cazut. Ca atare, pana in aprilie, banii pe care statul i-ar putea încasa rămân doar o ipoteză de lucru.

CEHIA, POLONIA, LETONIA, SLOVACIA SI UCRAINA AU VANDUT AER CU 3,3 MILIARDE EURO
În martie 2009, Ucraina a vandut o parte din drepturile de a polua cu CO2 către Japonia, contra a 300 milioane de euro. A fost prima tranzactie de acest tip dintre două guverne. Până la tranzactia cu Ucraina, Japonia mai cumpărase de peste hotare, prin acelasi mecanism international, echivalentul a 23,1 milioane de tone de gaze de seră. Până acum, Cehia, Polonia, Letonia si Slovacia au vândut deja „aer curat“ in valoare de 3 miliarde de euro.

PIERDERILE "VIRTUALE" DE PESTE 1,2 MILIARDE EURO
Specialistii in mediu spun ca sansa Romaniei de a vinde "aer curat" a fost în 2009, asa cum au făcut cehii si ucrainenii. Insa aceasta sansa a fost irosita. In acest moment nu e exclus ca după 2012 Romaniei sa nu i se mai recunoască AAU-urile. Există o grămadă de semne de întrebare despre cum se va continua să se reducă emisiile, deoarece acordul de la Kyoto expira si urmeaza a fi înlocuit cu o nouă întelegere internatională, parafată în decembrie 2009, la Copenhaga.
George Brăiloiu, proprietarul KDF Energy, unul dintre putinii brokeri de certificate de carbon din tară sustine ca este "exclus să mai apucăm să vindem certificatele". El a adaugat ca "Romania a pierdut peste un miliard de euro din lipsa de pricepere a celor care au avut decizia“.
Calculele analiștilor arată că, dacă România si-ar fi vândut, la începutul lui 2009, drepturile nefolosite de emisii, ar fi încasat 3,5 miliarde de euro. Între timp, prețul carbonului a scăzut, iar România continuă să piardă timp si bani. Câti? Dacă ar vinde cu un pret mediu de 4 euro/certificat cele 300 de milioane de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, cât este surplusul României, Guvernul - care altfel caută cu disperare bani prin buzunarele românilor - ar putea câstiga 1,2 miliarde de euro, pe care i-ar putea investi în energii regenerabile, conform unei estimări a Ministerului Economiei.

PIATA GLOBALA A CERTIFICATELOR DE EMISII DE CO2 A FOST 100 MILIARDE EURO IN 2009
Piata certificatelor de emisii de dioxid de carbon are rădăcinile în 1997, când  184 de tări (cu exceptia SUA) au semnat Protocolul de la Kyoto. Statisticile arata ca volumul de emisii poluante alocate România în perioada 2008-2012 se ridica la 350 mil. tone.
Cum se scot bani din comertul cu drepturi de emisie? Fiecare stat e obligat să se încadreze într-o „cotă de poluare“, adică o cantitate maximă de gaze de seră pe care o poate emite anual în atmosferă. Unele state reusesc să se încadreze în limita admisă, altele o depăsesc, iar altele sunt mult sub limita acceptată, pentru că n-au industrie. Acesta din urmă e si cazul României, care îsi poate vinde, pe sute de milioane de euro, drepturile de a polua unei tări care si-a depăsit cota, precum Japonia, Belgia sau Spania, state care nu reusesc să-si reducă emisiile de gaze de sera. 
Specialistii americani de la compania de consultanta Point Carbon subliniaza ca in 2009 valoarea pietei globale de tranzactionare a certificatelor a fost de 100 de miliarde de euro, in conditiile in care valoarea penalizării pe care o plătesc companiile care depăsesc cotele de emisii de gaze alocate era de 100 euro/tona. La ora actuala, in Romania opt companii primesc peste jumătate din certificatele nationale: ArcelorMittal Steel Galati (71 mil.), Complexul Energetic Turceni (34 mil.), Complexul Energetic Rovinari (28 mil.), Electrocentrale Deva (20 mil.), Complexul Energetic Craiova-Isalnita (17 mil.), RAAN Sucursala Romag Termo (14 mil.), Lafarge Ciment Medgidia (12,3 mil.), Petrom SA Arpechim Pitesti (9,6 mil.).

40 DE MINERI DE LA ROSIA MONTANA AU SALVAT
BUZOIENII DIN RAMNICELU DIN NAMETI DE 7 METRI

Picture
Sindicatului Viitorul Mineritului din Roşia Montană a organizat o expediţie de ajutor pentru locuitorii satelor din judeţul Buzău, care, timp de mai multe zile, au fost izolaţi din cauza fenomenelor meteorologice extreme. Luni, 40 de mineri din Rosia Montana au plecat din zona Apusenilor spre Buzău pentru a ajuta la deblocarea caselor îngropate de zăpadă si pentru a duce sinistratilor produse de strictă necesitate (pâine, apă şi conserve, dar şi pături, lanterne), achizitionate cu sprijinul companiei Roşia Montană Gold Corporation. Potrivit liderului Sindicatului Viitorul Mineritului, Cristian Albu, angajatii de la RMGC s-au oferit voluntar pentru aceasta actiune si au adus cu ei si echipamente de interventie, lopeti, drujbe etc.

"Vrem să dăm o mână de ajutor semenilor noştri din judeţul Buzău, care au dat de greu din cauza vremii", a spus Cristian Albu, liderul sindicatului. Acesta a făcut un apel public ca şi alte sindicate să se alăture acţiunii.Liderul sindicatului a spus că primele destinaţii vizate au fost Râmnicelu - în care s-a declarat stare de alertă şi Ziduri. Minerii din Rosia Montana au ajuns la Râmnicelu înaintea autorităţilor, ei impartind localnicilor circa 2.000 de pâini, 600 de litri de apă şi 800 de conserve.
La Ramnicelu, cei 40 de mineri au eliberat mai întâi drumul spre şcoala şi grădiniţa din localitate, apoi i-au ajutat pe săteni să facă poteci pentru a ajunge la animale, trecând de la o casă la alta, acolo unde a fost cea mai mare nevoie de ajutor.
Astfel cu ajutorul lor s-a reusit scoaterea la suprafata a 118 case care erau sub nameti de peste sapte metri inaltime. „Ortacii sunt pe drept cuvant salvatorii nostri, prin nameti care ating sapte metri, acestia au reusit intr-o singura zi sa descongestionze 87 de case in satul Ramnicelu si 31 de case in satul Stiubeiu. Au ramas sa mai elibereze alte 70 de case din satul Stiubeiu, care sunt inzapezite de mai bine de o saptamana“, a declarat, astazi, secretarul comunei Ramnicelu, Nicolae Hotescu.

MINIERII DIN VALEA JIULUI RENUNTA LA MASA CALDA
SI O DONEAZA SINISTRATILOR DIN BUZAU SI VRANCEA

Picture
Impresionati de tragedia care s-a abatut peste judetele Vrancea si Buzau, minerii din Valea Jiului au decis sa renunte, pentru trei zile, de miercuri până vineri, la masa caldă pe care o primesc la intrarea în mină, iar cu banii care reprezintă contravaloarea acesteia au decis sa cumpere alimente pe care le vor trimite oamenilor din zonele izolate.
Reprezentanţii sindicatului "Muntele", care îi reprezintă pe minerii din Valea Jiului, au discutat, astazi, cu ortacii despre începerea unei campanii de ajutorare a oamenilor aflaţi în zonele izolate din cauza zăpezii.
"Am vorbit cu oamenii şi vom renunţa la masa caldă pe care o primim, iar contravaloarea acesteia va fi folosită pentru cumpărarea unor alimente destinate oamenilor aflaţi în nevoie acum", a declarat Petre Nica, preşedintele sindicatului "Muntele". Potrivit acestuia valoarea masei calde pe fiecare angajat, pentru trei zile este de circa 25 de lei. Destinaţia alimentelor care vor fi achiziţionate cu banii respectivi va fi stabilită în zilele următoare.
In plus, Compania Naţională a Huilei, unde sunt angajate 7.703 persoane, a anunţat, ca este gata să trimită o echipă de salvatori minieri profesionişti în zonele izolate pentru a sprijini acţiunile de deszăpezire şi de salvare.

CEA MAI SCUMPA MASINA DIN LUME, SCOASA
LA VANZARE IN ROMANIA CU 1,5 MILIOANE EURO

Picture
O maşină Bugatti Veyron, cea mai scumpă din lume, a fost scoasă la vânzare anul trecut în România la preţul de 1,5 milioane euro, pe site-ul Auto.ro, topul maşinilor exclusiviste second hand listate fiind completat de mărcile Lamborghini, Ferrari, Aston Martin, Rolls Royce şi Bentley. Clasamentul întocmit de Auto.ro, al celor mai excentrice maşini second hand, ţine cont de criterii precum preţul solicitat de vânzător şi distincţia mărcii, se arată într-un comunicat al site-ului.

Bugatti a lansat Veyron în anul 2003, bolid care s-a făcut remarcat printr-o serie de performanţe precum sprintul 0-100 km/h realizat în doar 2,5 secunde, iar frânarea de la 100 la 0 km/h în 2,3 secunde şi 31,4 metri. Modelul are un motor W16 de 8 litri şi patru sisteme turbo, cu un total de 1.001 CP.
Lamborghini Murcielago, cu un preţ solicitat pe Auto.ro de 180.000 de euro, are un motor V12 de 6,5 litri, dispune de tracţiune integrală, atinge viteza maximă de 340 km/h, în timp ce sprintul 0-100 km/h este realizat în mai puţin de 3,3 secunde.
Modelul Ferrari F430a fost scos la vânzare anul trecut la preţul de 150.000 euro. Ferrari F430 produs în anul 2008 dispune de un motor V8 pe benzină de 4,3 litri care dezvoltă 490 CP, atinge o viteză maximă de 315 km/h şi accelerează de la 0 la 100 km/h în 4 secunde.
Aston Martin Rapide a fost scoasă la vânzare la preţul de 140.000 de euro. Cu un propulsor de 6 litri V12 ce dezvoltă 470 CP, poate atinge viteza de 303km/h şi ajunge la 100km/h în 5,3 secunde.
Rolls Royce Phantom, cu un motor V12, a fost scos la vânzare cu 270.000 euro. Corpul maşinii este construit pe un cadru din aluminiu şi poate accelera până la 100 km/h în 5,7 secunde şi la 300 km/h în 60 de secunde.
Bentley Continental, unul dintre cele mai puternice şi mai exclusiviste automobile din lume la momentul lansării, a fost scos la vânzare anul trecut la preţul de 185.000 de euro. Maşina accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde şi atinge viteza maximă de 318 km/h.
În România sunt înscrise peste 500 maşini de lux, cu valoare totală ce depăşeşte 100 milioane euro, luând în calcul modelele Rolls Royce, Bentley, Bugatti, Aston Martin, Maybach şi Ferrari. La o valoare medie de 200.000 de euro pentru o maşină, cele 504 automobile exclusiviste care circulă în România trec de 100 milioane euro.
Parcul total de autoturisme era la finele anului trecut de 4,32 milioane de maşini.

57 DE PERSOANE AU MURIT DIN CAUZA FRIGULUI
PESTE 63.000 DE OAMENI DIN VRANCEA SI BUZAU
SUNT IZOLATI DIN CAUZA ZAPEZII

Picture
Peste 63.000 de oameni din judeţele Buzău şi Vrancea continuă să fie izolaţi din cauza ninsorilor abundente. Trupe de jandarmi şi de pompieri sunt detaşate de la Bacău către Vrancea, pentru a participa la misiuni de salvare de vieţi. La fel, s-a dispus trimiterea de trupe din judeţul Prahova către Buzău. Totodată, trupe de aviaţie au fost dislocate de la Bacău către Vrancea, pentru misiuni umanitare.

Aproximativ 40.000 de oameni sunt izolaţi de o săptămână în peste 50 de localităţi din judeţul Vrancea, racestea ămânând fără alimente, apă şi medicamente, afirmă conducerea Consiliul Judeţean. Conform preşedintelui CJ Vrancea, Marian Oprişan, până astazi la orele prânzului, primarii din 70 de localităţi au raportat că au nevoie urgentă de 174.070 de pâini, de 72.000 kilograme de făină, de 39.570 kilograme de zahăr, de 48.620 kilograme orez, de 43.520 litri ulei, 87.500 kilograme de mălai, 31.300 kilograme de lapte praf, 84.100 litri de apă, 18.650 litri benzină, 231.300 litri motorină. Totodată, 36 de localităţi au solicitat medicamente, respectiv antigripale, antibiotice, medicamente pentru afecţiuni cardio-vasculare şi medicamente pentru afecţiuni renale.
Marian Oprişan a susţinut din nou, azi, că este necesară instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă în judeţul Vrancea, spunând că în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă opiniile privind instituirea stării de alertă sunt împărţite în funcţie de apartenenţa sau neapartenenţa politică: "Majoritatea membrilor Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă împărtăşesc punctul de vedere al administraţiei publice judeţene, cu excepţia şefilor de instituţie, care sunt membri PDL. Cei mai vocali sunt directorul Direcţiei Agricole Vrancea, Costică Neaţă şi fostul prefect, care dacă ar fi fost vreo competenţă ar fi rămas prefectul judeţului". Orpinsan mai spune ca prefectul refuză sistematic să instituie starea de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă, desi sunt localităţi în care mai multe case sunt complet acoperite de zăpadă şi la care nu mai răspunde nimeni. De altfel, Oprişan i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, în care îl informează despre problemele cu care se confruntă judeţul din cauza zăpezii: "Putem vorbi despre existenţa în judeţul Vrancea a unei situaţii de urgenţă similare sau chiar mai grave decât cea de la inundaţiile din 2005, situaţie pe care dumneavoastră o cunoaşteţi personal. Spuneam mai gravă deoarece astăzi nu avem afectate de acest sinistru doar câteva localităţi, ci judeţul în totalitatea sa, cu drumuri naţionale, judeţene, dar şi cu drumurile din interiorul fiecăreia din cele 68 de comune, trei oraşe şi două municipii din Vrancea, unde zăpada este cuprinsă între 60 centimetri şi patru metri".
In judetul Buzau, peste 23.200 de locuitori din 20 de comune continuă să fie izolate de mai bine de o saptamana. Conform reprezentanţilor ISU, în localităţile izolate există 11 cazuri medicale, fiind solicitat un elicopter al MAI pentru a prelua aceste persoane şi a le transporta la spital.

MORTII NU POT FI INHUMATI CRESTINESTE
Un număr de 12 persoane din localităţi izolate din judeţul Vrancea au murit în ultimele zile, însă unele dintre acestea nu au putut fi îngropate din cauza nămeţilor care ating câţiva metri, iar în alte cazuri sicriele au fost trase cu funia până la cimitir. "În ultimele zile au fost înregistrate şase decese. Doar două persoane au fost înmormântate. Sicriele au fost trase cu funia spre biserică, pentru că nămeţii sunt cât gardurile. Suntem complet izolaţi. Avem copii pe care trebuie să-i scoatem să-i aducem la şcoală, au fost doi impiegaţi izolaţi pe câmp şi am trimis nişte băieţi tineri cu mâncare la ei. Am de deszăpezit 47 de kilometri. Am făcut scris şi la Comandamentul de iarnă şi la Secţia de Drumuri Naţionale, dar degeaba. Toată lumea ne ocoleşte", a spus primarul comunei Tătăranu, Nicolae Pavel.
Situaţia este asemănătoare şi în localitatea Sihlea, unde şase morţi nu pot fi îngropaţi. Trei dintre aceştia sunt la morgă şi nu pot fi aduşi acasă, iar ceilalţi trei sunt vegheaţi de rude, de mai multe zile, în locuinţe. La morga Spitalului Judeţean de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Focşani, se află, de mai bine de o săptămână, trupurile a 14 persoane care au decedat, în mod normal capacitatea fiind de zece oameni. "Din cauza condiţiilor meteorologice şi a drumurilor impracticabile, Serviciul de Anatomie Patologică al Spitalului se confruntă cu o situaţie inedită. Familiile nu pot veni să-şi ridice decedaţii. Medicii vorbesc telefonic cu unele familii ale decedaţilor, care spun că imediat ce vor putea, vor veni să ridice trupurile neînsufleţite", a declarat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean. De la momentul declansarii codului portocaliu si pana astazi, la nivel national, 57 de persoane au decedat din cauza hipotermiei severe.

30.000 DE ROMANI VOR PROTESTA IN 21 DE ORASE IMPOTRIVA ACTA

Picture
Maine, începând cu ora 17.00, românii din peste 21 de oraşe vor ieşi pe străzi pentru a spune “NU -ACTA!”. Graţie Facebook, peste 30.000 de români şi-au manifestat intenţia de a manifesta împotriva documentului care poate să facă din mediul online un spaţiu al abuzurilor, al îngrădirii libertăţii de exprimare şi de navigare, în care orice internaut este un “suspect” pentru încălcarea unor drepturi de autor.

Vor fi organizate demonstraţii în Alba-Iulia, Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Olteniţa, Oradea, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Slatina, Timişoara, Buzău, Caracal, Hundedoara şi Târgu-Mures, dar si în majoritatea statelor europene, din Marea Britanie până Polonia, din Franţa până în Bulgaria.
Pe 26 ianuarie, sute de milioane de europeni au aflat că Guvernele care îi reprezintă au semnat la Tokyo, în secret, un tratat internaţional care sub masca acţiunilor concertate împotriva produselor contrafăcute şi a pirateriei digitale, aduce de fapt grave atingeri libertăţilor individului, transformă furnizorii de internet într-o cyber-miliţie privată iar mandatul judecătoresc devine o opţiune neglijabilă. Din păcate, România se află pe lista statelor europene care au semnat ACTA (Tratatul Comercial Anti-Contrafacere) şi nici pînă în momentul de faţă nicio instituţie abilitată nu a demarat vreo dezbatere publică pe acestă temă.  Cehia sau Polonia au suspendat ratificarea acordului, la presiunea societăţii civile şi a atacurilor hackerilor, premierii celor două ţări având până la urmă curajul unor “ieşiri” publice. De asemenea, raportorul PE a demisionat denunţând negocierile cu privire la acest tratat pe care l-a calificat drept o "mascaradă" iar ambasadoarea Sloveniei la Tokyo şi-a cerut public scuze, printr-o scrisoare, pentru faptul că a semnat tratul care “limitează în special viitorul copiilor noştri”.
Zilele trecute, deputatul Adrian Năstase atrăgea atenţia, pe blogul său, că ACTA ar putea transforma furnizorii de internet în furnizori de informaţii. “Atenţie! Nu vorbim de furnizarea de informaţii către instituţiile abilitate, ci către operatori 'civili' (…) Nu pot contesta, şi cred că nimeni nu o poate face, ideea de proprietate intelectuală. Cu atât mai puţin pot contesta dorinţa cuiva de a-şi proteja aceste drepturi. Ceea ce pot contesta este însă că, de dragul protejării unor drepturi, putem să încălcăm drepturile altora”, a subliniat Năstase. De asemenea, şi deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia IT&C a tras un semnal de alarmă în legătură cu nocivitatea ACTA: “Astăzi blocăm porţiuni din Internet, că unul piratează sau că nu ştiu ce prostii face, dar mâine blocăm porţiuni din Internet ale adversarului politic sau ale unui om care zice ceva care nu mai intră în părerea generală şi nu e în ordine. Începem să limităm libertăţile oamenilor în felul ăsta”.
Tratatul ACTA a fost iniţiat în 2006 de Japonia, primele detalii fiind aflate abia în 2008 graţie unor scurgeri de informaţii pe Wikileaks. Anul trecut, documentul a primit susţinerea SUA, Canada, Coreea de Sud. Speranţele europenilor se leagă de o respingere in Parlamentul European, acolo unde tratatul va fi discutat în perioada mai-iunie.

41% DINTRE ROMANI SE AFLA IN RISC DE SARACIE

Picture
Un studiu Eurostat arata ca 41% din romani si 42% din bulgari se afla in risc de saracie sau excludere sociala, potrivit datelor colectate in anul 2010. Acestea sunt urmate de Letonia, Lituania si Ungaria (30%).

Cel mai mic nivel de risc se inregistreaza in Cehia (14%), Suedia (15%), Olanda (15%), Austria, Finlanda si Luxembourg (17%).
Potrivit Eurostat, in 2010, 115 milioane de oameni - 23,4% din populatia din UE - se aflau in pericol de saracie sau excludere sociala. Acest lucru inseamna ca se regaseau in una dintre trei categorii: cu risc de saracie, cu lipsuri materiale severe sau cu gospodarii in care nu se lucreaza.
Reducerea numarului de persoane aflate in aceasta situatie este unul dintre obiectivele strategiei europene pe 2020.
Statistica privind persoanele care suferă de lipsuri materiale grave subliniază diferenţele de nivel de trai dintre statele UE. Astfel, dacă în România şi Bulgaria 31%, respectiv 35% din populaţie se încadrează în această categorie, Luxembourg figurează cu 0,5%, Suedia cu 1,3%, iar Austria cu 2,2%.

GERUL A PARALIZAT ROMANIA

Picture
Circulaţia este închisă, azi, pe cele două autostrăzi, pe Centura Capitalei şi pe zeci de drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, în timp ce peste 180 de trenuri au fost anulate. CNADNR a închis 49 de drumuri naţionale şi autostrăzi, printre care autostrada A2 tronsonul Feteşti-Cernavodă si A1 Piteşti - Bucureşti, in vreme ce pe DN 1A Ploieşti - Bucureşti au fost instituite restricţii pentru maşinile de 7,5 tone.
CFR Călători a anulat 184 de trenuri, iar liniile Ploieşti-Urziceni, Titan-Olteniţa, Urziceni-Slobozia, Făurei-Buzău şi Săruleşti-Fundulea au fost închise şi se acţionează cu pluguri pentru deszăpezire.
Peste 60.000 de consumatori din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi şi Prahova au rămas fără curent electric după ce viscolul, ninsoarea şi gheaţa au afectat mai multe linii electrice aeriene, posturi de transformare şi au rupt stâlpi, conductoare şi console.
Cursurile sunt suspendate în toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi, Olt, Ilfov şi Giurgiu, peste 6.800 de unităţi de învăţământ fiind închise.
Un număr de 127 de localităţi sunt izolate, peste 300 au rămas fără energie electrică şi 237 de drumuri judeţene sunt blocate, cea mai dificilă situaţie în noaptea de luni spre marţi fiind în judeţele Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Buzău, a declarat secretarul de stat Mihai Capră.
Centura Capitalei a fost închisă circulaţiei începând de la ora 9.40, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a precizat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
De asemenea, traficul pe drumurile naţionale din judeţele Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Vrancea, Buzău, Călăraşi şi Tulcea a fost închis duminică, în urma avertizării cod portocaliu de ninsori şi viscol.

SCADEREA POPULATIEI ROMANIEI
VA AVEA EFECTE DRAMATICE PESTE 10 ANI

Picture
Scăderea populaţiei relevată de recensământul din vara trecută îşi va demonstra efectele care pot fi dramatice nu astăzi, ci pe termen mediu. Uluiala sau calmul cu care au fost primite rezultatele preliminare - un minus al populaţiei, în 10 ani, de 2,6 milioane - trebuie să facă loc analizei şi să ne pună pe gânduri, arată economiştii: ne îndreptăm spre o răsturnare a piramidei vârstelor; cei care au plecat dau semne că nu se vor mai întoarce, ceea ce va conduce la deteriorarea capitalului uman şi financiar; una dintre cele mai mari sfidări va fi găsirea formulei de menţinere a "mecanismelor de ajustare" (pensionari/salariaţi).

Criza demografică începută cu mulţi ani în urmă va lovi dramatic începând cu 2030, când generaţia celor care au acum în jur de 40-45 de ani se va retrage din activităţile economice. "Pentru o ţară, depopularea este dra­matică", punctează profesorul de economie Daniel Dăianu. Valuri de emigrare au mai fost în istoria României şi au fost cunoscute şi de alte ţări europene - Italia, ţările iberice, Irlanda. România a cunoscut un asemenea val la începutul secolului trecut când ţara a fost părăsită mai cu seamă de românii din Transilvania şi un alt val a fost înregistrat după al doilea război mondial.
De ce este acest "al treilea val" atât de îngrijorător? Daianu arata ca pe termen scurt şi mediu nu se va întâmpla nimic, nici în bine, nici în rău ("e o prostie să spui că îţi creşte PIB-ul") pentru că datele recensământului consfinţesc ceea ce ştiam sau bănuiam, anume că oamenii pleacă. "Una este să constaţi că numărul celor care au plecat este apropiat de cel estimat şi alta să vezi că această «depopulare» este statistică. Una este să ştii că există rezidenţi cu intenţia de a rămâne în străinătate şi alta ca ei să fie decişi să rămână", spune Daianu. Cu alte cuvinte: una este plecarea temporară şi alta cea definitivă (discutăm deocamdată doar de plecări şi nu şi de scăderea natalităţii care a contribuit şi ea la scăderea populaţiei). Pentru că cei aflaţi în ultima categorie au, de obicei, intenţia să-şi ia cu ei copiii, apropiaţii. Cu cât se îndepărtează de ţară, cu atât mai puţin vor trimite bani acasă (iar remiterile au susţinut, în ultimii ani, cererea agregată). Nu-şi mai văd viitorul aici, deci nu mai construiesc aici, nu mai economisesc aici, ci acolo: aşadar, nu mai contribuie la economisirea internă. De aici pleacă discuţia de ordin economic. Dacă majoritară este opţiunea de a nu te mai întoarce, erodarea pe termen lung va fi a stocului capitalului uman (depinde şi de calificarea celor care pleacă, şi pleacă între primii "crema cremelor") şi a capi­talului financiar. Iar depopularea unei ţări este dramatică, arată profesorul Dăianu.
Putea fi împiedicat acest exod?
Sunt două probleme aici, spune, la rândul său, profesorul Bogdan Murgescu, istoric al economiei: o problemă care nu ţine doar de România - cu cât tehnologia avansează, cu atât creşterea productivităţii sau a volumului producţiei se va face cu mai puţini angajaţi (retehnologizarea, la noi, atât cât s-a făcut ea, a condus la scăderea numărului angajaţilor). Nevoile de producţie vor fi satisfăcute cu mai puţini lucrători, ceea ce înseamnă că o parte din ce în ce mai mare a populaţiei va fi inutilă din punct de vedere economic, iar acest lucru va crea în viitor probleme uriaşe. Apoi sunt probleme specifice României: plecările în străinătate au însemnat, iniţial, o supapă în condiţiile economice ştiute (s-a întâmplat şi în alte ţări, cu deosebirea că nivelul de emigrare este neobişnuit de mare la noi), dar vor crea probleme mari în viitor.
"Emigrările nu se vor vedea în PIB-ul pe termen scurt, pentru că fenomenul nu este de astăzi. Efectul nu va fi văzut într-un an sau doi, ci pe 10-20 de ani, pe termen mediu, când se va pune problema echilibrelor sociale - de aceea trebuie văzut exact câţi lipsesc, câţi şi-au luat copiii cu ei, câţi au copii acolo care nu se vor întoarce niciodată. Nivelul de îmbătrânire a populaţiei nu este atât de accentuat acum, dar rezultatele de astăzi se vor vedea începând cu 2030 (când generaţia vârstelor de mijloc va ieşi la pensie - n.n.). Atunci va fi problema cea mai gravă - cum găseşti formule de menţinere a echilibrelor, care sunt mecanismele de ajustare? Un pas a început să fie făcut cu majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani. Dar s-ar putea dovedi că nu este suficient", subliniaza Bogdan Murgescu.
Ce mai poate însemna această ajustare? Poate taxe noi, poate un mecanism de atragere a forţei de muncă aşa cum fac ţările occidentale acum, spune profesorul Murgescu. Dar este prea devreme de dat un răspuns astăzi, continuă el. Potrivit profesorului Dăianu, plecările sunt fireşti când diferenţialele salariale sunt mari - cazul României şi al ţărilor occidentale. "Dezindustrializarea" era parţial inevitabilă, iar plecările au stopat, într-un fel, posibilele tensiuni sociale. Dar este important dacă majoritatea plecărilor vor fi definitive sau nu, spune profesorul Dăianu, care a deplâns dintotdeauna lipsa unei politici de industrializare a României pentru ca acum să arate: depopularea este în relaţie cu dezin­dustrializarea. Aşadar, subliniază el, importantă nu este cifra celor care au plecat, ci a acelora care nu se mai întorc. Peste acest lucru intervine un lucru tot atât de îngrijorător: problema natalităţii (n.n. - in 2011, pentru prima dată din 1990 încoace a fost de sub 200.000) si al scaderii dramatice a numarului de căsătorii. "Este de notat că avem între cele mai scăzute cheltuieli din UE cu sănătatea şi educaţia ca pondere în PIB. Deci avem probleme cu viitorul capitalului uman", punctează profesorul Dăianu.

UNGURII O AU MAI MARE!
ROMANII AU CEL MAI MIC PENIS DIN EUROPA

Picture
Bărbaţii din România au cel mai mic penis din Europa si se claseaza abia pe locul 101 in lume intr-un top mondial al lungimii penisului, realizat în baza informaţiilor furnizate de organizaţii medicale din 120 de ţări. Pentru România, măsurătorile au fost realizate de International Council on Medical Care & Compunetics.

Conform sondajului, lungimea medie a penisului românilor este de 12,73 cm, care ne plasează pe locul 101 în lume şi pe ultimul loc între europeni. Între europeni, cel mai bine stau ungurii, cu 16,51 cm, urmaţi de francezi (16,01) şi italieni (15,74).
Topul este condus de Congo, cu 17,93 cm, acestia fiind urmati de ecuadorieni, cu 17,77 cm. Cel mai prost stau coreenii, cu 9,66 cm, ei fiind depăşiţi de cambodgieni cu 10,04 şi indieni cu 10,24 cm.
Pe continente, regiunea central şi sud-africană este colorată cu verde pe harta globală a lungimii penisurilor, ceea ce înseamnă că bărbaţii din zonă sunt cei mai „dotaţi”. La polul opus este regiunea sud-asiatică, colorată în roşu.

RECORD DE TEMPERATURI MINIME LA RADAUTI: -31 GRADE CELSIUS
COD GALBEN DE NINSORI SI VISCOL

Picture
Meteorologii au emis un nou cod galben, valabil de maine dimineaţă până duminică seara, avertizând că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, începând din sud-vest, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h. Din cauza vremii nefavorabile cursurile au fost suspendate joi în 180 de unităţi de învăţământ din 16 judeţe, în şase judeţe fiind înregistrate probleme mai mari, printre care Alba, Botoşani şi Constanţa, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Si pe căile ferate exista probleme: 41 de trenuri au fost anulate, iar o linie a fost închisă. Cea mai scăzută temperatură din noaptea de miercuri spre joi s-a înregistrat la Rădăuţi, în judeţul Suceava, unde au fost minus 31 de grade Celsius, în timp ce în municipiul Suceava temperatura a fost de minus 27 de grade Celsius. Astazi, la ora 8.00, în municipiul Rădăuţi temperatura era de minus 28 de grade Celsius, la aceeaşi oră la Suceava se înregistrau minus 25 de grade Celsius, iar la Poiana Stampei minus 26 de grade Celsius. Armata este pregătită să intervină cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, personalul putând fi suplimentat cu alţi 4.000 militari, pentru misiuni de evacuare a persoanelor, deszăpezire a căilor de comunicaţii, deblocare a autovehiculelor, evacuare medicală terestră şi aeriană.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de maine, ora 10.00 şi până duminică, ora 20.00, aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 de kilometir pe oră, viscolind sau spulberând zăpada. Începând de sâmbătă dimineaţă, local în regiunile sudice şi centrale precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei. În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de joi, au precizat meteorologii.

Directorul ANM: Codul galben ar putea fi prelungit duminică, dar nu sunt motive de panică

"Noi nu putem vedea astăzi mai departe de şase zile, asta este tehnologia momentului peste tot în lume. Vă spun clar că din ce vedem acum nu pare să avem mari motive de îngrijorare. Este adevărat, avem un cod galben de ninsori, valabil până duminică, vedem atunci dacă-l prelungim sau nu, dar din ce vedem noi astăzi nu putem spune că urmează fenomene meteo de intensitate extremă. Va ninge 20-30 de centimetri, asta vedem acum. Nimic spectaculos. Sigur, depinde şi cum este viscolită această zăpadă, depinde de mai multe chestiuni, dar concluzia este că în prezent nu este cazul să intrăm în panică", a declarat, azi, Ion Sandu.
Informaţii despre starea drumurilor pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau de pe pagina de internet www.cnadnr.ro "Situaţia Drumurilor Naţionale". Şoferii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum dacă nu este absolut necesar. În cazul în care călătoria nu poate fi amânată, şoferii trebuie să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă şi să aibă lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, precum şi sistem de climatizare-dezaburire funcţional.

GUVERNUL DA CU O MANA SI IA CU DOUA
73.000 DE ROMANI NU AU PRIMIT AJUTOARE SOCIALE PENTRU CA NU SI-AU PLATITI IMPOZITELE

Picture
Peste 73.038 de beneficiari de ajutoare sociale nu mai primesc, din februarie, alocaţia de susţinere a familiei, venitul minim garantat sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, din cauză că nu şi-au plătit impozitele şi taxele locale, a cimunicat astazi Ministerul Muncii.
 
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Potecţiei Sociale (MMFPS), în total sunt înregistraţi 715.536 de beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei, venitului minim garantat sau indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Dintre aceştia, 10,21 la sută au restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale. Judeţele cu cei mai mulţi restanţieri sunt Mureş (23,4%), Dolj (17,12%), Bacău (16,9%), Sălaj (16,43%) şi Giurgiu (16,18%). În Capitală, 7,92 la sută dintre cei care primeau ajutoare sociale nu şi-ai plătit impozitele, în cazul acestora plata prestaţiilor sociale urmând să fie suspendată.
Potrivit MMFPS, alocaţia de susţinere a familiei a fost suspendată în cazul a 11,65 la sută dintre cei 347.469 de beneficiari, adică 40.463 de restanţieri. Venitul minim garantat nu se va mai acorda în 10,84 la sută dintre cele 190.490 de cazuri înregistrate, adică 20.654 de restanţieri. Indemnizaţia de creştere a copilului se suspendă pentru 6,71 la sută dintre cei 177.577 de beneficiari, adică 11.921 de restanţieri.
Restantierii sunt repuşi în drepturi în momentul în care fac dovada plăţii taxelor. Astfel, dacă cetăţenii îşi achită obligaţiile locale într-o perioadă de cinci luni de zile, reintră în plată şi vor primi şi drepturile din urmă. "În situaţia în care nu plătesc restanţele în această perioadă de timp, dosarul se suspendă, iar beneficiarul trebuie să ia de la capăt întreaga procedură pentru a reintra în drepturi", a precizat MMFPS.
Procedura a fost reglementată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă intrată în vigoare la începutul acestui an. Actul normativ stabileşte că, începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social familiile beneficiare au obligaţia să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. Beneficiarii sunt obligaţi să-şi plătească impozitele locale, care sunt cele prevăzute de articolul 248 literele a-c din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv impozitul pe imobile, terenuri şi autovehicule. Beneficiarii de venit minim garantat care vor ieşi din plată pentru că nu şi-au plătit impozitele nu mai pot fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii, potrivit actului normativ.

CINE ARE PAHARE DE CRISTAL IN CASA
NU MAI PRIMESTE AJUTOR SOCIAL DE LA STAT

Picture
Persoanele care au obiecte de artă, bijuterii şi metalele preţioase de peste 100 de grame, blănuri, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare sau obiecte de colecţie nu pot primi prestaţii sociale, se prevede in proiectul de hotărâre elaborat de Ministerul Muncii pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

Ministerul Muncii spune că actul normativ contine o singură listă de bunuri care duce la excluderea solicitanţilor de la acordarea de ajutor social.
Conform proiectului, beneficiarii sunt obligaţi să-ii plătească impozitele locale, care sunt cele prevăzute de articolul 248 literele a-c din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv impozitul pe imobile, terenuri şi autovehicule. Beneficiarii de venit minim garantat, care vor ieşi din plată pentru că nu şi-au plătit impozitele nu mai pot fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii. Totodată, Ministerul Muncii face referire la copiii în vârsta de pâna la 18 ani care urmează o formă de învăţământ în străinătate, aceştia urmând a fi luaţi în calcul la stabilirea alocaţiei de susţinere a familiei numai dacă respectivele unităţi de învăţământ prezintă dovezi privind frecventarea cursurilor şcolare peste hotare.
Tinerii în vârstă de până la 18 ani care termină cele zece clase obligatorii de învăţământ vor fi luaţi în calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, ca membri ai familiei. Venitul minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului rămân la acelaşi nivel reglementat în prezent.
Primăriile vor verifica până la sfârşitul lunii ianuarie dacă persoanele care încasează venit minim garantat, alocaţia de susţinere a familiei sau indemnizaţia de creştere a copilului şi-au plătit taxele locale, în caz contrar aceste drepturi sociale urmând să fie suspendate din februarie, pe cinci luni.
În situaţia în care însă, după acest termen, nu a fost îndeplinită obligaţia de plată, dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziţia primarului ori, după caz, prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale. Procedura a fost reglementată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă intrată în vigoare la începutul acestui an.
Actul normativ stabileşte că, începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligaţia să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate.
Îndeplinirea acestei obligaţii va fi verificată anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior. În situaţia în care, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, primarul constată că nu a fost efectuată plata, acesta suspendă, prin dispoziţie, dreptul la ajutorul social pe o perioadă de cinci luni, începând cu drepturile aferente lunii februarie.
Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în această perioadă de cinci luni atrage reluarea, prin dispoziţia primarului, a dreptului la ajutorul social, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării. În situaţia în care însă, după acest termen, nu a fost îndeplinită obligaţia de plată, dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziţia primarului.
Guvernul arăta că soluţia de suspendare pentru o perioadă de cinci luni a acordării beneficiului de asistenţă socială a fost preferată "pentru a nu se proceda direct la încetarea acordării drepului respectiv". Executivul menţiona totodată că, prin preluarea plăţii de către Ministerul Muncii a acestor drepturi, autorităţile locale nu mai aveau au pârghiile legale necesare pentru colectarea impozitelor şi taxelor locale şi asigurarea de venituri cu care ar fi putut dezvolta, la nivel comunitar, măsuri de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor. Ministerul trimite primăriilor listele cu beneficiarii de ajutoare sociale până în 15 ianuarie, iar primăriile vor trebui să informeze până la sfârşitul lunii cine nu şi-a plătit taxele şi impozitele, pentru a nu primi ajutoare.

GERMANIA, DANEMARCA SI MAREA BRITANIE
VOR MUNCITORI ROMANI

Picture
Angajatorii din ţările europene propun peste 80% din locurile de muncă în strainatate destinate românilor, majoritatea regăsindu-se în Marea Britanie şi Germania. Din cele 16.500 de contracte de muncă disponibile, cele mai multe sunt pentru munci sezoniere, dar şi pentru specialişti şi muncitori calificaţi.

Potrivit portalului de recrutare Tjobs, Marea Britanie si Germania propun cele mai multe joburi vacante - aproape 19% fiecare din totalul ofertei, urmate de Grecia si SUA.   Astfel, in Marea Britanie si Germania, romanii au la dispozitie 2.434 de joburi vacante, respectiv 2.387 de joburi vacante.   Grecia ocupa locul al treilea ca numar de oferte de angajare, cu aproape 2.000 de joburi, iar in SUA sunt disponibile 1.300 de pozitii.   Pe langa cele patru tari, romanii se mai pot angaja in alte 32 de state, printre care Franta, Italia, Spania sau Danemarca.   Locuri de munca vacante se mai gasesc si pe continentul american (SUA, Canada si Insulele Caraibe), pe vasele de croaziera, in Asia si Oceania (Turcia, China si Noua Zeelanda), Orientul Mijlociu (Dubai, Abu Dhabi, Arabia Saudita si Afganistan) si in Africa. In ceea ce priveste pozitiile pe care le pot ocupa romanii, mai mult de jumatate din oferta totala sunt contracte de munca sezoniere. Unul din cinci joburi se adresau specialistilor si muncitorilor calificati, in timp ce un sfert erau pentru muncitori necalificati.   Cele mai multe joburi disponibile sunt in turism, hoteluri si restaurante (peste 5.000 de oferte) si pentru personal medical si sanitar (peste 1.200 de joburi).

"ALEGERI ANTICIPATE"
CEA MAI MEDIATIZATA REVENDICARE IN MEDIUL ONLINE

Picture
"Alegeri anticipate" a fost revendicarea cea mai mediatizată în online în timpul protestelor de stradă începute în urmă cu două săptămâni, pe următoarele două locuri situându-se "Jos Băsescu" şi "Demisia preşedintelui", potrivit unei analize realizata de Mediafax Monitorizare.

Monitorizarea a fost realizată în perioada 12-24 ianuarie pe site-uri, bloguri, conturi de Twitter şi pagini publice de Facebook - în total, circa 57.000 de surse online în limba română. Analiza a luat în calcul mediatizarea a nouă sintagme cheie, legate de proteste, în mediul online:, "Alegeri anticipate", "Jos Băsescu", "Demisia preşedintelui", "Demisia guvernului", "Legea sănătăţii", "Taxa Auto", "Mărirea salariilor/creşterea salariilor", "Salvaţi Roşia Montana" şi "Mărirea pensiilor"/"creşterea pensiilor".
Ierarhia vizibilităţii este condusă de sintagma "Alegeri anticipate", care înregistrează peste 25% dintre menţiunile din online despre cele 9 sintagme monitorizate (3.509 menţiuni din totalul de 13.932).
"Jos Băsescu" şi "Demisia Preşedintelui" deţin câte 22,2%, respectiv 14% din mediatizare, fiind urmate de "Demisia Guvernului" şi "Legea Sănătăţii"- cu 13,6%, respectiv 12,4%. Împreună, primele cinci sintagme din fruntea clasamentului cumulează 87.4% din totalul menţiunilor, în timp ce restul se distribuie între celelalte patru sintagme.
Topul sintagmelor mediatizate în online include "Taxa Auto" cu 9,9% şi "Mărirea salariilor/creşterea salariilor" cu 1,1%. Spre sfârşitul clasamentului, cu sub 1%, s-au poziţionat "Salvaţi Roşia Montană"- 0,9% şi "Mărirea pensiilor"/"creşterea pensiilor" - 0,7%.
Pentru sintagmele analizate, site-urile au generat cea mai mare parte a vizibilităţii, având o pondere de 85,4% în mediatizare. Ierarhia categoriilor de surse online din acest punct de vedere este completată de Twitter - 7,7%, bloguri - 6,5% şi Facebook - 0,4%.

EXAMENUL PENTRU PERMISUL AUTO, SISTAT
PANA PE 30 IANUARIE DIN CAUZA VREMII NEFAVORABILE

Picture
Prefectura Capitalei a anuntat, azi, că până pe 30 ianuarie nu se va sustine proba practică pentru obtinerea permisului de conducere, din cauza conditiilor meteorologice. Persoanele care nu au sustinut proba practică, se pot prezenta la sediul Serviciului regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Bucureşti, din soseaua Pipera nr. 49, sector 2, pentru reprogramare în oricare zi lucrătoare, între orele 08-20. Aceşti candidaţi vor beneficia de prioritate la programare. Intreruperea se poate prelungi, în functie de evolutia conditiilor meteo. 

BILETELE DE AVION CUMPARATE  CU CARDUL
DE LA WIZZ AIR SI BLUE AIR AU COSTURI ASCUNSE

Picture
Clicul pentru plata online a biletului de avion aduce un cost suplimentar care poate ridica preţul total al călătoriei cu marje cuprinse între 20% şi 57%, arată o si­mu­lare de rezervare a unui bilet de avion pe site-ul low-costu­lui Wizz Air. Deşi companiile aeriene low-cost promo­vează tarife foarte mici pentru biletele de avion, când se ajunge la rezervarea efectivă a unui astfel de bilet promovat, preţul este cu totul altul, dat fiind că se adaugă diferite taxe suplimentare, de care nu se spune nimic în cadrul campaniilor pro­mo­ţionale.

Jurnalistii de la ZF au simulat rezervarea unui bilet de avion pentru o călătorie dus-întors în perioada 26-29 martie 2012 pe ruta Bucureşti-Roma pe site-ul Wizz Air.
Preţul iniţial afişat şi pro­movat era de 118 lei, însă la următorul clic dat pentru efec­tuarea plăţii biletului dus-întors, site-ul a mai adăugat o taxă de 68 de lei, aferentă plăţii cu un card de tip Master Card. Altfel spus preţul final a ajuns la 186 de lei, mai mare cu 57% faţă de cel afişat iniţial. Taxa de rezervare reprezintă 36% din preţul final.
Cu acelaşi card însă, la achiziţia unei cărţi de pe site-ul unei edituri locale, de exemplu, nu se plăteşte nicio taxă suplimentară, ci doar preţul produsului afişat şi promovat ca atare, chiar dacă editura plăteşte o taxă către furnizorul serviciului de plată online cu care lucrează.
Şi în cazul rezervării online a biletelor de avion Blue Air se plăteşte o astfel de taxă.  Pentru a finaliza on-line rezervarea biletelor de avion cu un card Visa apare o taxă adiţională de 142 de lei, care s-a adăugat la tariful de 333 de lei pentru o călătorie dus-întors pentru două pesoane la Roma în martie. Altfel spus, costul biletului a crescut cu 29%.
Companiile aeriene low-cost promo­vează pe propriile site-uri şi prin campanii publicitare preţuri mici la biletele de avion, însă nu spun nimic de taxele adiţionale ce trebuie plătite pentru rezervarea biletelor, bagajele de cală, apelurile telefonice sau pentru mâncare, ce cresc semnificativ costul călătoriei. In cazul operatorului aerian ungar Wizz Air, un sfert din veniturile totale provin din taxele pe servicii adiţionale (bagaje de cală, mâncare, alte taxe), potrivit declaraţiilor anterioare ale reprezentanţilor companiei.
"Consumatorul trebuie să ştie de la bun început care este preţul final al produsului/serviciului pe care îl cumpără, şi nu să afle pe parcurs. Important este să nu afli la final când vrei să faci achiziţia că preţul unui produs pe care vrei să îl cumperi este mai mare",  sustine Bogdan Manolea, directorul executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet şi autorul site-ului legiinternet.ro.
El spune că firmele care fac comerţ online ar putea fi obligate printr-o directivă europeană să taxeze clientul cu o sumă egală cu cea a comi­sionului perceput de proce­satorul de plăţi şi nu mai mare, cum se întâmplă acum în unele cazuri.

CE ESTE TAXA LA PLATA CU CARDUL
Pe site-ul companiei aeriene Wizz Air este numită taxă de rezervare, care variază în funcţie de modul în care se realizează plata online. Astfel că dacă plata se face prin transfer bancar, pe site-ul Wizz Air, se adaugă la costul călătoriei 17 lei, dacă se face plata cu card de tip Visa sau Master Card se adaugă 34 de lei, iar pentru plata cu Maestro se adaugă 25 de lei de pasager, pe fiecare călătorie. Pentru un zbor dus-întors se plăteşte dublul taxei menţionate mai sus. Dacă se plăteşte însă cu cardul lansat de Wizz Air, în parteneriat cu BCR nu se plăteşte taxa de rezervare.
"Wizz Air oferă diverse metode de plată, taxate în mod diferit. Prin acestea, se reflectă parţial costurile reale şi com­plexitatea tranzacţiilor financiare. De ase­me­nea ne încurajăm pasagerii să aleagă cea mai eficientă metodă de plată. O metodă avantajoasă poate fi reprezentată de cardul Wizz BCR, ce oferă pasagerilor diferite faci­lităţi la achiziţionarea unui bilet Wizz Air", a declarat Balazs Varro, Cor­porate Com­muni­cations Manager al Wizz Air. Insa oficialii com­pa­niei nu au tran­smis în conturile cui ajung comi­sioa­nele din această taxă, respectiv cât revine com­paniei şi cât procesatorului de plăţi.
La aproape 68,3 milioane de lei (15,8 mi­lioane de euro) s-ar putea ridica suma plătită pentru această taxă de cei 2,7 milioane de pasageri care au cumpărat online bilete de avion la Wizz Air, potrivit calculelor ce iau în considerare o medie de 25,3 lei a taxei de rezervare.
Anul trecut Wizz Air a transportat 2,7 milioane de pasageri, cu 29% mai mult ca în anul anterior, potrivit oficialilor com­paniei. Toate biletele de avion au fost vân­dute online, ungurii de la Wizz Air neavând birouri locale.

SI TELEFOANELE SE PLATESC LA WIZZ-AIR SI BLUE AIR
O altă taxă pe care oficialii companiilor low-cost nu au explicat-o este cea a apelurilor telefonice. Pasagerii companiilor aeriene low-cost Wizz Air şi Blue Air care vor să solicite informaţii sau să îşi rezerve biletele de avion prin intermediul call-centerului trebuie să plătească 2,68 lei (0,62 euro) pe minut pentru un apel telefonic realizat din ţară, de trei ori mai mult decât dacă ar efectua un apel într-o altă reţea de telefonie mobilă.

LOCURI DE MUNCA PENTRU ROMANI
IN GERMANIA, NORVEGIA SI DANEMARCA

Picture
Germania şi Norvegia sunt ţările cu cele mai multe locuri de muncă disponibile şi pentru români prin reţeaua europeană EURES, în total aproape 1.000 de români putând să se angajeze în cele două state, a comunicat Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Conform ANOFM in Germania sunt disponibile aproximativ 500 de locuri de muncă pentru meserii de top (inginer, medic, asistent medical, agent call center, specialist în domeniul hotelier), candidaţii trebuind însă să vorbească limba germană. Studenţii şi masteranzii pot obţine locuri de muncă în Germania, timp de două luni în perioada vacanţei de vară, cei interesaţi putând să mai depună dosarele până în 27 ianuarie.
În Norvegia sunt disponibile 405 locuri de muncă, fiind căutate persoane care să poată lucra ca ghid turistic, inginer electrician, inginer automatist, sudor, montator conducte, tinichigiu.
Alte 100 de posturi sunt vacante în Danemarca, ţară în care sunt căutaţi lucrătorii necalificaţi în ferme de cultivare a fructelor şi legumelor, stagiar - lucrător calificat în ferme de creştere a animalelor, sere, ferme de cultivare legume şi fructe.
Din datele centralizate de ANOFM şi Belgia are disponibile cinci posturi de asistent medical care ar putea fi ocupate de către români.

TAXA AUTO AR PUTEA FI AMANATA UN AN

Picture
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a propus coaliţiei ca taxa auto de primă vânzare pentru maşinile înmatriculate înainte de ianuarie 2007 să fie suspendată pentru circa un an, interval în care să fie achitată doar taxa de poluare auto, redusă cu 25%, au declarat surse oficiale. Propunerea a fost avansată în şedinţa de azi a coaliţiei şi ar urma să fie introdusă prin ordonanţă de urgenţă.

"Ministrul a cerut reanalizarea Legii privind taxa auto şi amânarea cu aproximativ un an, până la 1 ianuarie 2013, a articolului care impune plata taxei de prima vânzare pentru maşinile înregistrate înainte de 1 ianuarie 2007. Motivul invocat a fost că, deşi noua taxă a fost anunţată cu mai multe luni în urmă, proprietarii de maşini vechi nu au înţeles complet sistemul şi nu au avut, astfel, timp suficient să îşi vândă autovehiculele. Un alt argument a fost acela că foarte multe persoane vor să vândă maşinile vechi, însă taxa pe care trebuie să o achite cumpărătorul depăşeşte de multe ori valoarea autovehiculului", au afirmat sursele citate.
Propunerea a fost prezentată coaliţiei în contextul în care una dintre revendicările formulate în timpul protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării vizează eliminarea taxei auto.
Noua lege a taxei auto, aprobată de Guvern în luna septembrie, adoptată de Senat în octombrie şi de Camera Deputaţilor la jumătatea lunii decembrie, a fost publicată în Monitorul Oficial pe 10 ianuarie şi aplicată începând cu 13 ianuarie 2012, la cerinţa Comisiei Europene
Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede o reducere a taxei de poluare cu până la 25%, dând posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, proprietarii de maşini să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită. Începând cu acest an, pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare trebuie achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor.

HOTELIERII, OBLIGATI SA FURNIZEZE DATE DESPRE TURISTI LA MINISTERUL DE INTERNE

Picture
Hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să se înscrie într-un sistem de evidenţă a turiştilor prin care se va putea afla în orice moment cine şi unde este cazat, în caz contrar urmând să fie amendate cu o sumă de până la 20.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern.

Operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice sunt obligaţi ca în termen de 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a actului nromativ să înscrie unitatea de cazare în Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor (SIET), conform instrucţiunilor din manualul postat pe pagina de internet a MDRT. Ministerul va pune la dispoziţia firmelor din turism un sistem informatic care poate furniza date în timp real referitoare la numărul turiştilor cazaţi atât în diferite zone turistice, cât şi în fiecare structură turistică de cazare.
Prin utilizarea aplicaţiei informatice vor putea fi realizate raportări în orice moment privind gradul de utilizare a capacităţii de cazare, atât la nivel individual, al fiecărei structuri de primire turistice în parte, cât şi la nivel regional sau naţional.
Prin corelarea informaţiilor furnizate de SIET vor putea fi sancţionate de către instituţiile îndrituite, tentativele sau faptele de neînregistrare a activităţii de cazare, ca activitate economică, de către operatorii economici, se spune în nota de fundamentare.
Operatorii hotelurilor şi ai pensiunilor sunt obligaţi să înregistreze turiştii cazaţi în sistemul SIET imediat după verificarea de către recepţioner a datelor înscrise în actul de identitate cu cele completate în fişa de anunţare a sosirii şi plecării. Hotelierii sau administratorii pensiunilor sunt obligaţi să asigure, la sosirea turiştilor, completarea formularului "Fişa de anunţare a sosirii şi plecării", precum şi înregistrarea datelor acestora în SIET.
Completarea fişelor se face de către fiecare turist în momentul sosirii, pe baza actelor de identitate, care pentru cetăţenii români sunt buletinul, cartea de identitate sau paşaportul, carnetul de marinar sau licenţa de zbor. Cetăţenii străini au nevoie de paşaport, carnet de identitate, legitimaţia provizorie, permisul de mic trafic, carnetul de marinar sau licenţa de zbor, iar pentru
militarii în termen şi elevii instituţiilor militare de învăţământ sunt necesare buletinul, cartea de identitate sau, după caz, documentele de identitate militare.
Este interzisă cazarea oricărei persoane care nu prezintă un act de identitate.
Fişele de anunţare a sosirii şi plecării, completate şi semnate de turiştii cazaţi, se preiau, împreună cu actele de identitate, de către recepţioneri, care sunt obligaţi să confrunte datele din fişe cu cele din actul de identitate, să semneze fişele pentru confirmarea completării corecte a acestora şi să restituie imediat actele de identitate turiştilor. Fişele se grupează în ordine alfabetică şi rămân în cadrul structurii de primire turistică, la dispoziţia organelor de poliţie, cu termen de arhivare de trei ani.
Operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice şi personalul de la recepţie sunt obligaţi să informeze poliţia despre apariţia în unitatea turistică a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi care au fost date în urmărire, precum şi a altor persoane cunoscute ca traficanţi, turbulenţi, prostituate, proxeneţi etc.
Totodată, spaţiul de cazare constituie reşedinţa temporară a turistului şi, în consecinţă, acest spaţiu este inviolabil, cu excepţia situaţiilor care pun în pericol viaţa, integritatea şi bunurile turiştilor, precum şi baza materială a structurilor de primire turistice, iar controlul în spaţiul de cazare ocupat de turist este permis numai în condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a se înscrie în sistem, proprietarul sau administratorul structurii de cazare va solicita personal autorităţii administraţiei publice centrale cu competenţe în domeniul turismului datele necesare pentru conectarea la SIET.
Pentru înregistrarea şi obţinerea datelor de conectare, proprietarul, administratorul sau persoana împuternicită de acesta depune personal la sediul MDRT o solicitare scrisă, în original, a operatorului economic, copia certificatului de clasificare şi a fişei anexă ale structurii de primire turistică şi copia actului de identitate al proprietarului, administratorului sau al persoanei împuternicite.
După analizarea documentelor depuse se va face înregistrarea în SIET a structurii de primire turistice respective, eliberându-i-se solicitantului, pe loc sau în termen de maxim cinci zile lucrătoare de la data depunerii documentaţiei complete, datele de conectare.
În termen de 60 de zile lucrătoare de la terminarea perioadei de înregistrare a unităţilor în SIET, operatorii economici sunt obligaţi să asigure conectarea la SIET şi să efectueze înregistrarea turiştilor. Hotelierii care desfăşoară activităţi de cazare fragmentat, pe perioada unui an calendaristic, sunt obligaţi să notifice în SIET data suspendării temporare a activităţii de cazare, respectiv a reluării activităţii, în ziua în care intervin aceste situaţii.
Dacă pe parcursul unei zile hoteliere, acelaşi spaţiu de cazare este ocupat succesiv de mai mulţi turişti, fiecare dintre aceştia va completa fişa de anunţare a sosirii şi plecării turiştilor şi va fi înregistrat în SIET.
În cazurile în care operatorii economici proprietari sau administratori ai structurii de primire turistice nu cazează pe parcursul unei zile nici un turist, aceştia au obligaţia înregistrării acestui fapt în SIET, la momentul încheierii zilei hoteliere.

TVR NU MAI ARE BANI SA PREIA CAMPIONATUL MONDIAL 
DE FOTBAL DIN 2018 SI 2022

Picture
CA al TVR a respins, ieri, bugetul pentru participarea la licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022. Ada Mesaşan, propusă în CA al TVR de PDL, sustine ca decizia este în contradicţie cu o hotărâre luată în decembrie de membrii CA, prin care s-a stabilit deja participarea la licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022. In schimb, Anne Jugănaru, propusă în CA de PSD, sustine că discuţiile cu privire la participarea TVR la licitaţiile pentru cele două CM de Fotbal nu s-au încheiat şi vor fi reluate în următoarea şedinţă a CA, care ar urma să se desfăşoare săptămâna viitoare.

"Noi nu am vrut să ne aruncăm cu capul înainte şi să angajăm sume deloc neglijabile. Trebuie să ţinem seama de criza financiară prin care trece TVR. Preşedintele şi cei de la Departamentul Sport sunt mandataţi să negocieze sumele pentru licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022 din Rusia şi Quatar", a spus Anne Jugănaru. Surse din TVR spun ca televiziunea publica are un deficit de 100 de milioane de euro, iar in acest an are de plătit 18 milioane de euro pentru o singură competiţie de fotbal. Conform intelegerilor oficiale, TVR ar urma sa participe la licitaţiile pentru Campionatele Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022 alaturi de European Broadcasting Union (EBU).
Potrivit site-ului TVR, Consiliul de Administraţie al instituţiei a adoptat pe 15 decembrie hotărârea numărul 150, potrivit căreia "Televiziunea Română îşi exprimă interesul pentru participarea, alături de EBU (European Broadcasting Union), la licitaţiile pentru achiziţionarea drepturilor de difuzare ale Campionatelor Mondiale de Fotbal din 2018 şi 2022".

CUM POTI OBTINE UN JOB LA UE

Picture
Uniunea Europeană scoate în fiecare an câte 400 - 500 de joburi la concurs pentru cei care vor să se angajeze ca funcţionari europeni, iar anul acesta înscrierile încep în luna martie.

Salariile oferite absolvenţilor de facultate fără experienţă încep de la 4.200 de euro pe lună, în timp ce candidaţii cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani sunt plătiţi cu cel puţin 1.000 de euro mai mult.
Sunt mai multe tipuri de joburi pentru care UE, prin intermediul EPSO (oficiul european pentru selecţia personalului) face angajări anual, însă cel mai frecvent candidaţii aplică fie pentru o poziţie de administrator, fie pentru o poziţie de asistent (care desfăşoară activităţi în zona de secretariat). Există de asemenea şi poziţii deschise pentru traducători/interpreţi, specialişti sau pentru angajaţi temporari.
Participarea la competiţia de joburi în instituţiile europene presupune două etape mari: prima este cea de preselecţie, în care candidaţii parcurg un test online structurat în patru tipuri de verificări prin care sunt testate abilităţile de vorbire, de raţionament numeric şi abstract, dar şi modalitatea prin care se rezolvă o anumită situaţie dată.
Aceste patru tipuri de întrebări nu depind de pregătirea profesională sau de experienţa candidatului, ci investighează modul de gândire al acestuia. Dacă trece de această fază, ajunge la interviu la Bruxelles, într-un centru de evaluare, unde sunt supuşi unei alte serii de teste. Acolo li se evaluează capacitatea de a lucra în echipă, de analiză şi de sinteză, dar şi abilităţile de comunicare orală.

Condiţia principală: studii universitare
Candidaţii se pot pregăti şi singuri dacă îşi cumpără cărţi de la librăria europeană. Sfatul este sa discute si cu oameni care au dat deja testul, pentru a avea o idee despre cum se va desfăşura interviu. "The Ultimate EU Test Book Administrator (AD) - Edition 2012", "Préparer les concours européens Volume 1 - Les tests de présélection sur ordinateur" sau "Situational judgement test" sunt doar câteva din cărţile care pot ajuta candidaţii şi care pot fi achiziţionate de pe site-ul librăriei europene şi care au preţuri cuprinse între 10 şi 39 de euro.
Pentru o poziţie de funcţionar în administraţie, pentru care nu se solicită experienţă de muncă (candidaţii pot fi şi în ultimul an de facultate), salariile încep de la 4.200 de euro net/lună, în timp ce pentru un candidat cu o experienţă cuprinsă între 3 şi 5 ani acestea încep de la 5.160 de euro net/lună. Datele orientative publicate de EPSO pentru 2012 arată că în martie se vor căuta candidaţi care să fie specializaţi în domenii precum administraţie publică europeană, drept, audit, comunicare sau relaţii externe, pentru poziţiile de administratori.
Cei care vor să aplice pentru un astfel de job este bine să cunoască foarte bine competenţele care se testează în cadrul assessment centre: comunicare, organizare şi prioritizare, munca în echipă şi într-un mediu multicultural.

2.000 de români sunt funcţionari europeni
Salariile funcţionarilor europeni sunt invidiate chiar şi de belgieni, având în vedere că salariul mediu net în Belgia este de doar 1.500 de euro pe lună.
Anul trecut, au fost 450- 500 de joburi scoase la concurs, pentru care au aplicat circa 50.000 de oameni. Dintre aceştia, 32.000 au fost selectaţi pentru participarea la examenul online, iar în etapa finală a interviului cu reprezentanţii de la Bruxelles au ajuns cam 1.500 - 2.000 de candidaţi. Practic, în faza de preselecţie se triază circa 97% din candidaţi. Peste 2.000 de români s-au angajat ca funcţionari europeni din 2005 până în prezent, însă majoritatea (60%) au funcţii de asistenţi, traducători sau interpreţi şi se ocupă mai mult de aspectele birocratice ale proceselor derulate de instituţiile europene. Cei mai mulţi au fost recrutaţi în perioada 2007- 2008, când concurenţa era de câteva sute de candidaţi pentru fiecare poziţie deschisă.
Salariile de bază ale funcţionarilor sunt majorate anual, în funcţie de inflaţie şi de puterea de cumpărare din ţările Uniunii Europene. Funcţionarii îşi asigură singuri costurile cu chiria (care încep de la 550 de euro pe lună pentru un confort minim, într-o cameră din Place Jourdan, lângă Parlamentul European, dar pot ajunge şi până la 1.500 de euro într-un apartament din Piaţa Schuman) şi cu întreţinerea (100 - 200 de euro/lună).
Procesul de selecţie durează în medie 6 luni. Odată ce au trecut testele, candidaţii pot fi angajaţi pe o perioadă temporară de până la maximum 7 ani, pot avea contract de muncă pe perioadă determinată (de 3 ani) sau contract permanent. Perioada de probă este, în medie, de 9 luni.

Paşii de parcurs pentru a obţine un job într-o instituţie europeană
1. Stabileşte
pentru ce job vrei să aplici, urmărind poziţiile vacante pe site-ul Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO).
2. Cumpără-ţi cele mai recente cărţi despre testele pe care le vei parcurge pentru a obţine jobul dorit, de pe site-ul librăriei europene. Poţi să te înscrii şi la seminarii de instruire pentru participarea la concursul de selecţie.
3. Înscrie-ţi CV-ul în perioada în care se fac recrutări (luna martie pentru cei care vor job de administrator). Studiile universitare şi cunoaşterea unei limbi străine sunt condiţii obligatorii.
4. Participă la testul online de preselecţie.
5. Dacă treci de preselecţie, eşti chemat la Bruxelles, la centrul de evaluare al EPSO, unde vei parcurge încă o serie de teste.
6. Perioada de probă este de 9 luni.

Ce site-uri să consulte candidaţii care vor să devină funcţionari europeni:
Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO):
www.europa.eu/epso
Modele de teste: http://www.eutraining.eu/free_demos
Sfaturi pentru candidaţi oferite chiar de EPSO: http://www.eutraining.eu/tipstricks
Blogul în care candidaţii la testele EPSO îşi împărtăşesc din experienţă: http://www.eutraining.eu/blog
O colecţie de cărţi electronice gratuite pentru candidaţi: http://www.eutraining.eu/e_books
Datele de contact pentru eventualele întrebări legate de joburi: http://www.eutraining.eu/contact_us
Librăria europeană de unde pot fi cumpărate cărţile pentru testele EPSO: http://www.libeurop.eu/vmchk/EU-Concours.html

SOFERII CARE AU SCHIMBAT MASINA SI VOR SA PASTREZE ROVIGNETA TREBUIE SA PLATEASCA 25 RON

Picture
Şoferii care au achitat taxa de drum, dar au schimbat numărul de înmatriculare al maşinii pot păstra rovinieta numai dacă depun o solicitare în scris la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi plătesc o taxă de 24,8 lei, cu TVA inclusă.

"Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă, conform formularului-tip care se regăseşte pe pagina web a companiei şi cu cartea de identitate a autovehiculului în copie şi original. Tariful de modificare a numărului de înmatriculare în baza de date este de 24,8 lei, cu TVA inclus, pentru fiecare număr modificat", se arată într-un comunicat al CNADNR.

RUJUL, CREMELE SI CARNATII FAVORIZEAZA
APARITIA CANCERULUI

Picture
Pudra de ochi, rujul, cremele folosite de femei zilnic, precum şi carnea procesată din comerţ sunt suspectate că favorizează dezvoltarea celulelor maligne.

Două studii prezentate zilele trecute atenţionează asupra unor cauze puţin ştiute ale cancerului. O cercetare făcută în Marea Britanie, la Universitatea Reading, arată că produsele de îngrjire ar putea fi implicate în apariţia cancerului de sân la femei, iar o alta, făcută în Suedia, a descoperit o legătură directă între consumul de carne procesată, cum ar fi şunca sau cârnaţii, şi dezvoltarea cancerului pancreatic.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Reading (Marea Britanie) spun că au descoperit o substanţă chimică folosită în produsele de îngrijire zilnică în tumorile a 40 de pacienţi care suferă de cancer. Parabenii au fost identificaţi în mostrele de ţesut luate de la 40 de femei cărora li s-au făcut masectomie (înlăturare chirurgială a sânului) între anii 2005 şi 2008.
Parabenii au proprietăţi estrogenice, care joacă un rol important în răspândirea cancerului la sân. Ei se găsesc şi în produse de machiaj, în loţiunile de bronzat şi în paste de dinţi, dar şi în carnea procesată. Pentru studiul amintit, oamenii de ştiinţă au colectat 160 de mostre, câte patru de la fiecare femeie inclusă în studiu. Cercetătorii au descoperit că 99% dintre mostre conţineau cel puţin un paraben şi 60% câte cinci tipuri. Aceşti parabeni sunt, de fapt, E-uri.
Produsele de îngrijire care le conţin rezistă pentru perioade lungi de timp, şi cinci ani, pe când cele fără parabeni au termen de valabilitate redus şi trebuie ţinute în condiţii speciale.
Parabeni în produse naturale "Parabenii sunt de mult timp bănuiţi că ar fi implicaţi în diverse forme de cancer, dar până acum observaţia nu a fost dovedită clar", comentează medicul dermatolog Mihaela Leventer, de la Clinica Dermastyle din Bucureşti. Ea atenţionează asupra faptului că inclusiv produsele naturiste conţin parabeni. "Sunt anumite creme, rujuri, produse de machiaj fără parabeni, însă sunt puţine şi mai scumpe. Se recomandă în general pentru cei care au tenul sensibil", adaugă medicul MIhaela Leventer.
Coordonatorul studiului amintit, dr. Philippa Darbre, a spus: “Faptul că parabenii au fost descoperiţi în majoritatea mostrelor nu înseamnă neapărat că cele 40 de femei au făcut cancer la sân din cauza lor, însă faptul că parabenii au fost identificaţi în atât de multe mostre impune cercetări suplimentare".

Cârnaţii, o cauză pentru cea mai agresivă formă de cancer
La rândul lor, cercetătorii din Suedia au descoperit că există o legătură directă între consumul de carne procesată, cum ar fi şunca sau cârnaţii, şi dezvoltarea cancerului pancreatic. Mai exact, dacă mâncaţi zilnic 50 de grame de carne procesată, riscul de a face cancer pancreatic creşte cu aproape 20%. "Este cunoscut faptul că riscul de a face cancer creşte în urma consumului unor cantităţi zilnice de carne procesată. Studiul nostru dovedeşte că, în special, este crescut riscul de cancer de pancreas", a declarat pentru BBC Susanna Larsson, cea care a coordonat cercetarea care a analizat informaţiile colectate de la 6.643 de pacienţi suferind de această boală.

Şanse mici de supravieţuire
Din studiu mai reiese şi faptul că, dacă este dublat consumul zilnic de carne procesată, de la 50 de grame la 100 de grame, riscul de a dezvolta boala ajunge la aproape 40 %. Boala este agresivă şi neiertătoare. “În cazul cancerului pancreatic, şansele de supravieţuire sunt destul de reduse. Diagnosticarea precoce şi prevenirea sunt foarte importante în cazul acestei boli", a mai declarat coordonatoarea studiului menţionat.

RISCURI MARI
Factorii care pot genera boala Medicii nu au reuşit să explice clar de ce unele persoane fac cancer, altele, nu, însă cercetările au identificat factorii de risc.
1. Vârsta: cele mai multe cazuri apar după 65 de ani
2. Fumatul: creşte riscul de cancer pulmonar, de rinichi, de stomac, de pancreas
3. Razele soarelui: radiaţiile ultraviolete care vin de la soare ori de la aparate de bronzat
4. Radiaţiile ionizante: gaze radioactive de la centrale nucleare, de la radiografii
5. Unele virusuri şi bacterii: infecţia cu HPV cauzează cancer de col, iar helicobacter pylori poate cauza cancer la stomac
6. Anumiţi hormoni: esteogenii, recomandaţi la menopauză
7. Risc genetic: cancerul de piele, cel de sân, ovare, prostată, colon se moştenesc mai des
8. Alcoolul: mai mult de două pahare pe zi cresc riscul de cancer de ficat, laringe, sân
9. Dieta: o dietă bogată în grăsimi creşte riscul de cancer de uter, colon, prostată
10. Lipsa activităţii fizice şi obezitatea favorizează cancerul de sân, de colon, de uter, de rinichi.

OPRESCU PROMITE: TOATE STRAZILE DIN BUCURESTI VOR AVEA APA SI CANAL IN 2016

Picture
Primarul general Sorin Oprescu a promis bucureştenilor că în 2016 toate străzile din Capitală vor avea apă şi canal dacă vor continua investiţiile, precizând că în prezent 640 de străzi nu au aceste servicii, iar în ultimii trei ani 40.000 de oameni au beneficiat de apă şi canal.

"La sfârşitul anului 2008, 23 la sută din numărul total de străzi nu aveau apă şi canal (aproximativ 4,5 la sută din locuitorii Bucureştiului fiind afectaţi) şi, în trei ani, procentul străzilor «de pământ», lipsite de apă şi canalizare, a scăzut de la 23 la sută la 14 la sută, ceea ce înseamnă că cel puţin 40.000 de bucureşteni beneficiază acum de apă şi canal", a declarat Sorin Oprescu, astazi, într-o conferinţă de presă.
Primarul Capitalei a precizat că lucrările care sunt în prezent în derulare vor fi încheiate în lunile iulie-august. "Aş vrea ca spre sfârşitul lui iulie - începutul lui august să pot închide toate lucrările astea, pentru ca perioada tulburătoare electorală să nu îşi găsească debuşeul într-o margine de şanţ", a spus primarul Sorin Oprescu.
El a precizat că în 2016 toate străzile din Capitală vor avea apă şi canalizare, dacă vor continua investiţiile respective.
"Şi anul acesta voi aşeza sume în buget care să reprezinte paşi înainte pe această cale", a mai spus primarul Sorin Oprescu.
Edilul a menţionat că, în perioada 2008-2011, au fost finalizate lucrările la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare pe 142 de străzi.
Primarul Capitalei a mai spus că şi-a propus în 2012 extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare pe 29 de străzi din cartierul Petricani din Sectorul 2. Lucrările vor fi executate începând din primăvară, pentru această zonă fiind analizate mai multe modalităţi de rezolvare a asigurării utilităţilor publice, având în vedere că zona este "depresionară şi cu întinse suprafeţe de teren retrocedate".
De asemenea, primarul a precizat că la sfârşitul anului 2011 au fost demarate procedurile de licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de execuţie constând în devierea a două artere de apă, lucrare care va permite ulterior execuţia reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare. Alte 20 de străzi pe care nu sunt reţele publice de alimentare cu apă şi canalizare şi care constituie cazuri izolate în zonele lor, în toate sectoarele Bucureştiului, reprezintă o altă prioritate a primarului.
Primarul general a mai spus că vor fi asigurate dotările de alimentare cu apă, canalizare, iluminat şi drumuri publice şi pentru 5.000 de locuitori din cartierul de locuinţe ANL "Henri Coandă" şi vor fi demarate lucrările la Linia a II Glina.
Cea de-a doua fază include şase contracte de lucrări şi trei contracte de servicii, investiţia ridicându-se la aproape 350 milioane de euro.

BUCURESTIUL A AVUT IN 2010 MAI MULTI VIZITATORI DECAT MILANO SAU ATENA

Picture
Bucureştiul ocupă locul 55 în topul celor mai vizitate 100 de oraşe din lume de către turişti străini, cu 2,1 milioane de vizitatori în 2010, în urcare cu 5,4% faţă de 2009, depăşind destinaţii precum Atena, Rio de Janeiro sau Milano.

Topul relevă declinul oraşelor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, şi ascensiunea destinaţiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflată în plin boom economic, potrivit unui top realizat de Euromonitor International.
Bucureştiul se plasează la mijlocul clasamentului, depăşind oraşe precum Atena (locul 77, 1,7 milioane vizitatori străini, în scădere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Veneţia, Florenţa sau Washington DC.
Din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, Praga şi Moscova au cei mai mulţi vizitatori (câte 3,7 milioane), urmate de Viena (3,5 milioane), Kiev (3,3 milioane), Budapesta (2,6 milioane), St Petersburg (2,5 milioane) şi Varşovia (2,4 milioane).
Bruxelles a depăşit uşor numărul de turişti străini înregistrat de Bucureşti, cu 2,2 milioane de vizitatori în 2010.
Cel mai vizitat oraş din lume în 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turişti străini, urmat de Singapore (18,2 milioane) şi Londra (14,5 milioane). Macau, capitala mondială a jocurilor de noroc, a atras peste 13 milioane de turişti străini, cu 25,9% mai mulţi decât în 2009, ocupând locul al patrulea în top 100.
Singapore a atras cu 16% mai mulţi vizitatori decât în 2009, datorită programului guvernamental de dezvoltare a turismului, axat pe turismul de lux, organizarea de expoziţii şi conferinţe, îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi serviciilor destinate turiştilor şi promovarea atracţiilor şi obiectivelor turistice.
Londra este cel mai popular oraş european, datorită unei game largi de atracţii şi obiective turistice, apreciate de o plajă largă de vizitatori.
Cel mai vizitat oraş de pe continentul american este New York, însă ocupă numai locul 8 la nivel mondial, cu 8,9 milioane de vizitatori străini în 2010
Parisul este pe 9, cu 8,1 milioane de turişti străini, iar Roma pe 14, cu 5,6 milioane. Barcelona şi Las Vegas ocupă locurile 16 şi 17, cu 5,1 milioane de vizitatori fiecare.

TAXA AUTO: CUM SE POT LUA INAPOI DE LA FISC DIFERENTELE PLATITE IN PLUS

Picture
Noua taxă auto se aplică începând de vineri, 13 ianuarie, numai maşinilor care se înmatriculează de la această dată si tot de atunci persoanele interesate putând consulta pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu formula de calcul pentru a vedea dacă pot cere recuperarea banilor din taxă. Având în vedere reducerea taxei de poluare cu până la 25%, cei care au plătit taxa de poluare de la 1 iulie 2008 pot solicita restituirea diferenţei, în cazul în care suma este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi. Astfel, persoanele interesate să vadă dacă au de recuperat bani ca diferenţă, începând de vineri vor avea la dispoziţie, pe site-ul AFM formula de calcul prevăzută de lege şi care va fi utilizată şi de organele fiscale.

Persoanele care constată că au de recuperat bani din taxa auto trebuie să depună la organele fiscale competente o cerere de restituire, însoţită de mai multe documente, în original sau în copie: documentul doveditor al plăţii taxei pe poluare/ taxei speciale pentru autoturisme (chitanţa fiscală/ordinul de plată şi extrasul de cont), copia cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora. Cererile de restituire, însoţite de documentele necesare sunt soluţionate de către organele fiscale, în termen de 45 zile. Plata sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită se face de către organul fiscal competent în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire sau la ghişeul unităţii Trezoreriei Statului, în baza notei privind restituirea/rambursarea unor sume, pentru persoanele care nu au indicat, prin cererea de restituire, un cont bancar. Suma de restituit va fi redusă prin compensare cu eventuale datorii fiscale neachitate de aceştia.
Acelaşi sistem de compensare, prevăzut de Codul de Procedură Fiscală, va fi valabil şi la restituirea valorii reziduale a taxei, când autovehiculul este scos din parcul auto naţional, se arată în proiectul normelor privind aplicarea noului sistem al taxei de poluare auto.
Valoarea reziduală a taxei reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional. Astfel, atunci când suma plătită cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule este mai mare decât suma rezultată din aplicarea noii legi, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită, prin depunerea unei cereri de restituire la autoritatea fiscală. La cerere trebuie anexate dovada plăţii taxei (chitanţă fiscală/ordin de plată, extras de cont), precum şi cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare.
Prin noul sistem de calcul al taxei auto, Guvernul mizează pe o balanţă financiară pozitivă a Fondului pentru Mediu, prognozând o creştere cu 336 milioane lei a veniturilor, prin impunerea la plată a tuturor autovehiculelor înmatriculate înainte de ianuarie 2007 şi înstrăinate după data intrării în vigoare a noii legi, şi o scădere de doar 240 milioane lei a sumelor de încasat, ca efect al reducerea valorii taxei. Prin compararea celor două valori, Guvernul estimează că diminuarea valorii taxei nu va avea un impact negativ asupra bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu, aceasta fiind acoperită din venituri preconizate să fie încasate.
Normele menţin totodată prevederea conform căreia taxa auto poate fi ajustată atunci când autovehiculul nu se încadrează în parametrii standard, respectiv au un rulaj ridicat, de peste 15.000 kilometri în cazul vehiculelor de transport pasageri cu maximum opt locuri pe scaune, peste 30.000 kilometri la vehicule transport marfă cu greutate de până la 3,5 tone, peste 60.000 kilometri pentru maşini transport pasageri cu mai mult de opt locuri pe scaune şi vehicule transport marfă cu greutate între 3,5 tone-12 tone şi peste 100.000 kilometri în cazul vehiculelor de transport marfă mai grele de 12 tone.
La rulajul mediu sunt luate în considerare şi starea generală a maşinii (semne de coroziune a caroseriei, revopsire, situaţia tapiţeriei şi a componentelor de bord), dotările standard (aer condiţionat, ABS şi airbag), vechimea autovehiculului.
Taxa poate fi ajustată pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a proprietarului maşinii, în care acesta susţine că rulajul mediu anual real al autovehiculului său este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule.
Rulajul mediu anual real este calculat prin raportarea rulajului afişat de indicatorul de kilometraj la vechimea stabilită în funcţie de data primei înmatriculări.
Declararea nereală a rulajului autovehiculului va fi considerată şi sancţionată conform Codului Penal. Pentru fals în declaraţii, pedeapsa prevăzută în Codul Penal este închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă.
Taxa va putea fi ajustată şi atunci când pentru un autovehicul rulat este dovedit pe baza expertizei tehnice efectuate de Registrul Auto Român că deprecierea este mai mare decât cea indicată de grila fixă.
În acelaşi timp, dacă proprietarul consideră că deprecierea autovehiculului său este mai mare decât cea rezultată pe baza cotei iniţiale de reducere şi/sau a cotei suplimentare de reducere a taxei, acesta poate contesta taxa, dar numai în baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuală a maşinii. În acest sens, proprietarul trebuie să solicite efectuarea expertizei de către un membru al Corpului Experţilor Tehnici, care să înscrie în raport cota reală de reducere a taxei. Pe baza cotei reale de reducere, autoritatea fiscală va proceda la calcularea taxei.
Taxa auto nu va fi aplicată pentru autovehicule cu două sau trei roţi ori asimilate, pentru tractoare agricole sau forestiere, precum şi pentru autovehiculele care, în vederea scoaterii din parcul auto naţional şi înmatriculării în alt stat, sunt înmatriculate temporar în România. Excepţiile de la plata taxei sunt acordate pe baza menţiunilor speciale înscrise în cartea de identitate a vehiculului.
Potrivit legii care are la bază principiul "poluatorul plăteşte", taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România. Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată de către cumpărător la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, după ce intră în vigoare această lege.
Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Aceasta se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare), luând în considerare şi deprecierea autoturismului. Noua lege elimină şi discriminarea indirectă menţionată în hotărârile Curţii Europene de Justiţie, în cele două cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene.

POPULATIA ROMANIEI A SCAZUT IN NOIEMBRIE 2011
CU 40% MAI MULT FATA DE PERIOADA SIMILARA DIN 2010

Picture
Numărul de decese a depăşit în noiembrie 2011 cu 5.666 de persoane totalul copiilor născuţi în aceaşi perioadă, sporul natural negativ fiind mai mare cu aproape 40% faţă de luna similară din 2010 şi cu 30% comparativ cu octombrie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. În luna noiembrie, s-au născut 15.867 copii (9 născuţi-vii la 1.000 locuitori) cu 600 mai puţini decât în luna octombrie. Numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie a fost de 21.533 (12,3 decedaţi la 1.000 locuitori) cu 811 decedaţi mai mulţi decât în luna octombrie. Sporul natural a fost negativ atât în luna noiembrie, - 5666 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna octombrie, de - 4.255 persoane.

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna noiembrie a fost de 184 (11,6 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata marcând o creştere semnificativă faţă de luna octombrie, când a fost de 8,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii.
La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna noiembrie 4.974 căsătorii (2,8 căsătorii la 1.000 locuitori), în scădere cu 5.544 căsătorii comparativ cu luna precedentă. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.719 divorţuri (1,55 divorţuri la 1.000 locuitori), cu 296 mai multe decât în luna octombrie.
Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 869 în luna noiembrie faţă de aceeaşi lună din 2010, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 677 faţă de luna noiembrie 2010. Sporul natural negativ din luna noiembrie 2010 a fost de 4.120 persoane. Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna noiembrie 2011 a fost mai mare cu 15 faţă de luna noiembrie 2010.
Numărul căsătoriilor a fost în luna noiembrie 2011 cu 77 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 369 divorţuri mai puţine în luna noiembrie 2011 decât în luna noiembrie 2010.

RAED ARAFAT DESPRE NOUA LEGE A SANATATII:
MISIUNEA SALVARII DE VIETI,
INLOCUITA DE COMPETITIA COMERCIALA

Picture
Subsecretarul de stat Raed Arafat şi Comisia de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii au analizat, la sfârşitul săptămânii, timp de 12 ore, noul proiect al Legii sănătăţii supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie. La finalul dezbaterii a fost redactat un document cu punctul de vedere al Comisiei privind sistemul de urgenţă. Raed Arafat a precizat că una dintre concluziile specialiştilor vizează faptul că sistemul integrat de urgenţă va fi distrus prin proiectul noii Legi a sănătăţii, din care dispar noţiunile de public şi privat, conceptul de lucru în cazurile foarte grave fiind "competiţia comercială", adică bătălia pentru bani, în locul misiunii de până acum, cea de salvare de vieţi.

"Cine dă afară pe cine şi cine câştigă piaţa faţă de cine", a declarat subsecretarul de stat Raed Arafat.
El a spus că cel mai mare risc prin noul proiect este acela că va fi distrus un sistem care acum funcţionează bine, fără să se ştie dacă ceea ce este pus în loc va merge sau nu, precum şi care va fi impactul lui.
"Al doilea risc este împrăştierea personalului, aşa încât să nu mai avem servicii de calitate nici în public şi nici în privat, pentru că personalul este foarte puţin. În unităţile de primiri urgenţe avem lipsă de 42 la sută medici, iar la ambulanţă, 20-25 la sută din totalul de personal", a explicat Raed Arafat.
Mai mult, fondurile pentru asistenţa medicală de urgenţă sunt aceleaşi şi în 2012, a mai precizat Raed Arafat.
"Dacă aceeaşi sumă trebuie să fie împărţită cu alte 10-20-30 de servicii private, niciuna nu va putea face decât anumite bucăţi din sistem. Şi mai apare un risc, reacţia la calamităţi va fi necontrolată, nestandardizată şi ineficientă. Doar la un accident, dacă o să apară dintr-o dată trei furnizori concurenţi şi în final au de dus un singur bolnav pentru că doi nu vor să meargă la spital, firmele se bat între ele cine ia bolnavul. Pentru că va deconta numai cine va lua bolnavul", a adăugat subsecretarul de stat.
El a mai spus că privaţii, chiar dacă vor veni cu zeci de ambulanţe sau zeci de elicoptere, după cum au explicat iniţiatorii proiectului, vor dori să îşi amortizeze urgent investiţiile. "Privaţii vor profit", a adăugat Raed Arafat.
"Se mai spune că brusc am putea avea 20 de elicoptere, zeci de ambulanţe în plus. Pe ce surse de finanţare. Pe finanţare privată, da, este în regulă şi acum. Dar pe surse publice, de unde? Suntem întinşi cât ne permite plapuma. Chiar dacă privatul vine şi mă scuteşte pe mine acum de o cheltuială, el trebuie să o recupereze. Va da afară publicul. Pe partea de transport are 80 la sută şi, de asemenea, asigură şi consultaţii de urgenţă la domiciliu. Majoritatea transportului de dializă, transport interclinic aparţine privatului", a mai spus Raed Arafat.
El a adăugat că de fiecare dată când se stabileşte creşterea numărul echipajelor şi al elicopterelor, este studiată oportunitatea împreună cu colegii de la Ministerul de Interne.
"Decidem ce putem face. Există planuri clare. În intervalul 2007-2011 am suplimentat cu aproape 40 la sută numărul echipajelor pe urgenţă la ambulanţă şi la SMURD. Totul a fost gândit. În urgenţă, atâta sunt fondurile, atât îmi pot permite. Nu sunt datorii şi probeleme în urgenţă. Rata de salarii este cam de 63 la sută", a mai spus Raed Arafat.
Comisa de urgenţă a Ministerului Sănătăţii se luptă pentru a menţine în sistemul public partea strategică a urgenţei, sistemul integrat care rezolvă cazurile grave şi partea de siguranţă şi apărarea împotriva dezastrelor.
"Ne luptăm pentru partea strategică a sistemului de urgenţă, care are o parte din sistemul de siguranţă naţională şi o parte din cel de apărare a României împotriva dezastrelor. Acesta trebuie păstrat integral la stat, pentru că este funcţional, pornind de la 112, ambulanţă, SMURD şi UPU. Secretul bunei funcţionări a sistemului de urgenţă din România este cuvântul integrat, au spus colegii francezi când au venit în Bucureşti. Noua lege distruge sistemul integrat", a adăugat Raed Arafat.
El a mai spus că noua lege distruge şi UPU, ultimul bastion pentru pacient rămas deschis oricând, oricât, cu rol major în accidente şi calamităţi. Proiectul spune că periodic Ministerul Sănătăţii va decide care Unităţi de Primiri Urgenţe vor primi finanaţare.
"Dacă apar patru-cinci UPU-uri noi, de unde vor fi luaţi medici de urgenţă, pentru că nu sunt mulţi. Luăm de la Floreasca, Universitar, Bagdasar, care acum au experienţă şi funcţionează bine. Dacă vor fi luaţi medici din public şi din privat, se destabilizează ambele sisteme şi nu vor mai fi medici nici pentru SMURD şi nici pentru elicoptere, că vor rămâne să lucreze în UPU. Impactul pe termen scurt este oprirea echipajelor SMURD de Terapie intensivă, pe termen lung, scăderea calităţii, punerea în pericol a vieţii pacienţilor, plimbarea pacienţilor între UPU-uri private şi publice. În final pierdem controlul pe sistem. Cade UPU, cade tot sistemul integrat", a subliniat Raed Arafat.
El a precizat că există o legislaţie din 2006 foarte laborioasă care începe cu o lege de bază, cu capitole clare, sistemul de ambulanţă public, SMURD, UPU, sistemul privat de urgenţă, şi legislaţia secundară de sute de pagini, la a cărei elaborare s-a lucrat peste trei ani. "Mai implementăm încă", a conchis subsecretarul de stat.

TOKES VREA SA PUNA IN APLIARE PLANUL "MIKO IMRE" DE AUTODETERMINARE ECONOMICA A TRANSILVANIEI

Picture
Preşedintele interimar al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, Toro Tibor, şi liderul CNMT, Laszlo Tokes, au anunţat, că PPMT şi CNMT, în colaborare cu specialişti de la patru universităţi, lucrează la un "Plan Miko Imre" pentru "autodeterminarea economică a Transilvaniei".

"Anul trecut am reuşit să elaborăm un program-cadru de dezvoltare economică din Ardeal, numit «Planul Miko Imre». Vă rog să remarcaţi că vorbim despre autonomie nu numai în termeni politici, ci şi economici, pentru că fără o autonomie economică nu se poate vorbi despre autonomia maghiarilor din Transilvania", a spus preşedintele CNMT, Laszlo Tokes, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Oradea, împreună cu preşedintele interimar al PPMT, Toro Tibor, şi cu preşedintele executiv al CNMT, Sandor Krisztina. Tokes a spus că "Planul Miko Imre" a fost denumit după un economist maghiar din secolul al XIX-lea şi este un plan care are ca scop "autodeterminarea economică a Transilvaniei".
Preşedintele interimar al PPMT, Toro Tibor, a explicat că acest plan este deocamdată doar schiţat, în urma unor forumuri organizate împreună cu specialişti în economie de la patru universităţi din Transilvania.
"Iniţiatorii Partidului Popular Maghiar din Transilvania au lucrat anul trecut cu specialişti în economie din comunităţile maghiare, de la Universitatea «Babeş-Bolyai», de la Universitatea din Târgu Mureş, de la Sapientia şi de la Partium. Împreună cu aceşti specialişti am identificat 11 puncte nevralgice ale economiei din Transilvania şi modul în care ele ar putea fi rezolvate. Suntem în faza definitivării materialului, din care vor rezulta decizii instituţionale, ale CNMT şi ale partidului (PPMT - n.r.), şi vom căuta ca împreună şi cu instituţii ale statului român să elaborăm programe operaţionale care să sprijine dezvoltarea economiei locale din Transilvania, nu doar ale maghiarilor, ci ale întregii societăţi din Transilvania, pentru că problemele economice nu sunt probleme etnice", a spus Toro Tibor.
De asemenea, preşedintele interimar al PPMT a afirmat că, după definitivare, "Planul Miko Imre" va fi tradus în limba română şi se va organiza dezbaterea lui la Bucureşti.

ŞOMERII DE LA NOKIA VOR PRIMI CATE 200 DE EURO PENTRU HAINE, TUNS SI BARBIERIT

Picture
Persoanele disponibilizate de la fabrica Nokia din Jucu vor primi câte 100 sau 200 de euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG) ca "alocaţie de interviu" pentru haine, tuns şi bărbierit, astfel încât să fie cât mai prezentabili la viitoarele interviuri pentru slujbe.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat, astazi, că solicitarea de acordare a unor bani pentru haine, tuns şi bărbierit şomerilor de la Nokia a fost considerată de funcţionarii europeni una "inovativă", care va fi extinsă şi în cazul altor ajutoare financiare acordate prin FEAG.
"Când a fost depus dosarul pentru obţinerea fondurilor de la FEAG, noi am întrebat dacă s-ar putea finanţa o astfel de «alocaţie de interviu» şi ni s-a spus că este o idee foarte bună. A fost considerată o propunere inovativă. Astfel, cei circa 1.400 de angajaţi ai Nokia care se vor înscrie în proiectul de reintegrare profesională vor primi bani de haine, tuns, bărbierit, transport, cazare şi masă astfel încât să fie cât mai prezentabili în cadrul viitoarelor interviuri pentru angajare. O astfel de alocaţie este de 100 de euro, dar există posibilitatea acordării a două tranşe, dacă este vorba de participarea la al doilea interviu în vederea angajării, adică 200 de euro în total. Primele sume ar putea fi alocate începând cu luna februarie 2012", a spus Don. Directorul AJOFM Cluj a explicat că prin proiectul de accesare a sumelor prin FEAG s-a dorit ca o parte din cele 5 milioane de euro solicitate să intre direct pentru persoanele disponibilizate de la Nokia."Circa 2 milioane de euro vor reveni direct şomerilor de la Nokia pentru diverse alocaţii, cum e cea pentru interviu, din cele 5 milioane de euro solicitate. Ar fi vorba de circa 1.000 de euro în total per şomer. Restul de trei milioane de euro sunt pentru cursuri de recalificare şi alte costuri", a precizat Daniel Don.
Potrivit acestuia, şomerii de la Nokia vor fi obligaţi să facă dovada cheltuirii banilor prin chitanţe care să ateste că au cumpărat haine, au plătit o cazare sau un bilet de tren sau că au achitat contravaloarea unui tuns sau bărbierit.
Fabrica Nokia din comuna Jucu s-a închis la începutul lunii decembrie 2011, dar angajaţii vor mai fi plătiţi de companie până în luna martie 2012.
Grupul finlandez Nokia a decis, la sfârşitul lunii septembrie, să închidă fabrica de la Jucu (judeţul Cluj), în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor. Procedurile de închidere a fabricii au fost derulate până la finele anului, un număr total de 2.200 angajaţi pierzându-şi locurile de muncă.
Nokia a început producţia de telefoane mobile la Jucu în februarie 2008, investiţia în fabrică ridicându-se la 60 milioane euro.

ROMANII AU PLATIT 18 MILIOANE EURO SA PETREACA REVELIONUL IN TARA SI IN STRAINATATE

Picture
Românii au cheltuit în decembrie 2011, pentru a-şi petrece trecerea dintre ani în staţiunile din ţară,  circa 15 milioane de euro, cu 17% mai puţin faţă de 2010, iar sumele plătite de cei care au petrecut noaptea dintre ani în străinătate au scăzut cu o treime, la un total de 2,8 milioane de euro, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Statisticile arata ca 74.700 de romani au contractat în 2011 un pachet pentru petrecerea Revelionului în ţară, cifra in scadere cu 5% faţă de anul trecut şi cu 25% comparativ cu 2009. Potrivit datelor FPTR, aproximativ 18.000 de români au cumpărat pachete pentru Revelion în zonele montane şi tot atâţia au ales să petreacă sărbătorile în zonele rurale, 20.000 de persoane au plătit pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, în timp ce pentru litoral au optat doar 500 de persoane, iar pentru Delta Dunării circa 200. Pentru staţiunile balneare au optat circa 18.000 de persoane, în creştere cu aproximativ 30% faţă de anul anterior.
În topul preferinţelor din România au fost, ca de obicei, staţiunile de pe Valea Prahovei, unde gradul mediu de ocupare a ajuns la 90%, însă şi în celelalte staţiuni montane cererea a fost mare. Preferinţele românilor s-au îndreptat fie către hotelurile de categorie foarte bună, fie spre ofertele foarte ieftine.
Datorită tarifelor mici, s-a înregistrat o creştere a numărului românilor care au preferat să petreacă sărbatorile în staţiunile balneare. În acelaşi timp, deşi tarifele au coborât faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au petrecut Revelionul pe litoral, Delta Dunarii, în zonele rurale şi chiar în staţiunile montane.

DOAR 6.270 DE ROMANI AU PLECAT DE REVELION IN STRAINATATE
In aceeasi perioada doar 6.270 de romani au cumparat pachete externe, în ciuda scăderii tarifelor pentru ofertele de sărbători în Grecia, Turcia, Spania şi Franţa sau a menţinerii tarifelor la nivelul lui 2010 în Austria, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Brazilia sau Mexic. Astfel, numarul romanilor care au plecat in 2011 sa petreaca Revelionul in afara tarii a scăzut cu aproximativ 33% comparativ cu 2010 si cu circa 50% comparativ cu 2009. Cele mai solicitate destinaţii externe au fost Austria, Bulgaria, Grecia,Turcia şi Franţa.
Din datele FPTR rezultă că la intern a scăzut nu doar numărul de turişti din perioada Revelionului, ci şi cheltuiela medie a acestora.

CRIZA II FACE MAI PRUDENTI PE ROMANI
Cauzele principale ale scăderii circulaţiei turistice prilejuită de sarbătorile de iarnă din acest an fost, potrivit FPTR, perioada scurtă de concediu din acest an (Crăciunul şi Anul Nou au fost în week-end), scăderea puterii de cumpărare, dezvoltarea programelor artistice de revelion în pieţele publice ale oraşelor, dar şi ofertele variate şi avantajoase ale restaurantelor şi cluburilor pentru noaptea de Revelion.
În ceea ce priveşte tarifele percepute de hotelieri pentru perioada sărbătorilor de iarnă, se constată o scădere a acestora cu 6% pe litoral, 10% în zonele rurale, 6% în staţiunile balneare, 7% în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării şi chiar 12 % în staţiunile montane. Delta Dunării este singura destinaţie în care s-a înregistrat o creştere a tarifelor, respectiv 3%, pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Cu toate acestea, perspectiva nu este încurajatoare în turism, mai ales în cazul vacanţelor externe. Se pare că, după trei trimestre de creştere, din octombrie există un trend de scădere pentru vacanţele externe din cauza mesajelor care induc apariţia celui de-al doilea val de criză şi care îi fac pe români şi mai prudenţi în cheltuirea banilor.

INVESTITIE DE 38 DE MILIOANE BLOCATA DE INCOMPETENTA
NOUA PISTA A AEROPORTULUI CLUJ S-A INFUNDAT
INTR-O CASA PARASITA A MApN

Picture
Investiţia de 38 milioane de euro în noua pistă a Aeroportului Cluj s-a împotmolit într-o casă dărăpănată apartinand MApN, care de ani de zile nu mai foloseşte la nimic. Pista, care a fost începută în luna septembrie, se intersectează cu această clădire şi lucrările s-au oprit deoarece autorităţile locale n-au fost în stare să depăşească obstacolele birocratice desi de câţiva ani se ştia de casă. Imobilul se află acolo, în mijlocul câmpului, încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, adăpostind statul major al mai multor unităţi militare care aveau rolul de a apăra aeroportul clujean. Ca noua pistă să avanseze e nevoie ca această casă să fie scoasă din patrimoniul MApN, să fie trecută în proprietatea Consiliului Judeţean Cluj şi apoi emisă o autorizaţie de demolare, proceduri greoaie în care şefii CJ şi-au prins urechile. N-au făcut decât un pas: au depus o cerere la Ministerului Apărării şi aşteaptă, fără să se impacienteze, un răspuns. Dar acest răspuns n-a venit.
Proiectanţii noii piste, de la firma IPTANA Bucureşti, spun că autorităţile locale ştiau de existenţa acelei case de câţiva ani, obstacolul fiind evidenţiat într-un studiu privind dezvoltarea Aeroportului Internaţional: "S-a sperat că se va obţine o hotărâre de guvern care să urgenteze trecerea acestui imobil de la Ministerul Apărării Naţionale la Consiliul Judeţean Cluj. Procedura a început în 2010, dar până în prezent problema nu a fost rezolvată", spune un oficial al IPTANA Bucureşti.
Noua pistă urmează să aibă o lungime de 3.500 de metri, permiţând decolarea şi aterizarea avioanelor de mare tonaj.
După două luni de la începerea lucrărilor, constructorii au ajuns cu săpăturile la casa care ţine de MApN. Directorul Aeroportului Cluj Napoca, David Ciceo, priveşte întâmplarea într-un mod fatalist: "Ne încurcă mult situaţia, pentru că nu putem continua lucrările. Demersurile sunt făcute de mult timp la MapN, dar încă nu avem un răspuns". Ciceo susţine că proiectanţii n-au nicio vină: "La momentul în care s-a realizat planul se ştia faptul că pe traiectul pistei există o casă a Ministerului Apărării Naţionale, dar s-a crezut că se vor obţine mai repede actele cu privire la demolarea acesteia. Proiectantul ne-a spus din prima că trebuie demolată această casă".

Picture

ROMANII VOR PUTEA LUCRA FARA RESTRICTII IN ITALIA

Picture
Ministerul de Afaceri Externe din Italia a transmis, joi, Ambasadei României din această ţară o scrisoare prin care este notificată încetarea restricţiilor impuse românilor din 1 ianuarie 2012.
Acest lucru înseamnă că, de la 1 ianuarie 2012, piaţa muncii din Italia este liberalizată pentru lucrătorii români. "Decizia Italiei confirmă raportul CE din 11 noiembrie care demonstrează că românii au un rol important în economiile ţărilor de destinaţie (impactul mobilităţii a dus la o creştere de 0,3% la PIB pentru UE-27 şi 0,4% pentru UE-15)", arată Ministerul Muncii din Romania. Ultimele date ale Institutului Naţional de Statisticţă din Italia arată că în această ţară trăiesc şi muncesc 968.576 de români.
În condiţiile în care cei mai mulţi români nu fac parte din sindicate, nu au acces complet la informaţie, ei urmând să fie înştiinţaţi corect prin ghiduri. Totodată, Ministerul Muncii va supraveghea din ianuarie şi va verifica împreună cu echipele specializate din Italia şi firmele care angajează cetăţeni români, cu contracte de doar patru ore pe zi, deşi aceştia muncesc cu program normal, iar în cazul lor, asigurările sociale sunt parţial acoperite.
Guvernul italian a hotărât să aplice dispoziţii tranzitorii pentru cetăţenii români începând cu 1 ianuarie 2007. Oficialii italieni au impus atunci restricţii în anumite domenii şi au liberalizat piaţa muncii pentru liber profesionişti. Românii au putut lucra fără restricţii în agricultură, servicii hoteliere şi turism, servicii casnice şi servicii de îngrijire, construcţii, inginerie, management şi muncă înalt calificată, muncă sezonieră. În toate celelalte domenii, muncitorii români aveau nevoie de permis de muncă.
(30.12.2011)

STATUL A CHELTUIT 400 MILIOANE EURO SA REABILITEZE 489 KM. DE DRUMURI NATIONALE

Picture
Ministerul Transporturilor a finalizat anul acesta reabilitarea a 489 de kilometri de drumuri naţionale, a căror valoare se ridică la circa 400 de milioane de euro. Printre drumurile naţionale în cazul cărora reparaţiile au fost finalizate anul acesta se numără şi DN15 Reghin-Topliţa (72,9 km), DN12 Sadominic-Topliţa (66,3 km). DN6 Domaşnea-Caransebeş (44,6 km) sau DN19 Oradea - limita judeţului Bihor (70 km).
Pe de altă parte, anul acesta au fost deschişi traficului 58 km. de autostrăzi: Arad-Timişoara,  14,5 km. din tronsonul Medgidia-Constanţa şi 8,5 km. din centura Constanţei la standard de autostradă. Mai există 434 km. de autostrăzi în curs de execuţie şi 111 kilometri care vor fi scoşi curând la licitaţie. (29.12.2011)

CLINICILE ROMANESTI DE INSEMINARE ARTIFICIALA IMPORTA SPERMA DIN DANEMARCA !

Picture
Tot mai multe femei care urmaresc o cariera si nu au partener, cuplurile infertile din vină masculină, militarii care peaca in Afganistam sau bolnavii de cancer care  îsi zămislesc copii după plac, cu material genetic de la donatori anonimi. Numai ca, in lipsa "lichiditătilor" autohtone, clincile de fertilizare din tară împrumută spermă de la danezi sau nemti, unde oferta de masculi atent selectionati este consistentă. In Romania, exista un Centru de Reproducere Asistata, la Spitalul “Dr. Panait Sarbu”, unde copiii sunt conceputi in “laborator”. Din 1999, de când a fost înfiintat centrul, aici s-au născut peste 1.000 de copii conceputi în eprubetă sau prin inseminare. Aici exista si o banca de spermă, unde mostrele sunt congelate într-un "butoi" cu azot la -196 de grade Celsius. Tot aici isi autocongelează “barbatia” si militarii care pleaca în Afganistan si Irak sau bolnavii de cancer care urmează să facă proceduri ce "diluează" spermatozoizii (chimioterapie, radioterapie). La Timisoara a existat, după Revolutie, un centru de recoltare activ. Acolo, donatorii erau autohtoni, iar lichidul seminal colectat era folosit "proaspăt". Insa Clinica de Obstetrică-Ginecologie Bega, unde se făceau fertilizări, a fost închisă, pentru că nu corespundea standardelor europene.

De peste un an, clinicile din România unde se fac inseminări si fertilizări au renuntat la "materialul" românesc si importă spermă de la banca daneză Cryos, supranumită "Elvetia donatorilor". Unul dintre motivele pentru care nu se mai lucrează cu materie primă autohtonă a fost si lipsa de "generozitate" si spirit civic a conationalilor. Donatorii de spermă nu erau recompensati material si nu primeau nici bonuri de masă, asa cum se oferă celor care donează sânge. Singurul beneficiu consta în efectuarea unor analize de sânge si a spermogramei.
La Centrul de reproducere de la Giulesti, in fiecare luna aproximativ 20 de femei apelează la banca de spermă de la donatori anonimi. Foarte multe femei sunt căsătorite cu bărbati infertili, iar o parte sunt femei singure, la vreo 30 de ani, care si-au găsit împlinirea profesională, si nu accepta varianta adoptiei. În cazul cuplurilor care apeleaza la banca de sperma e nevoie de consimtământul ambilor partenerilor. Chiar dacă nu este părintele biologic, sotul devine tată în acte, iar acest drept e irevocabil. Si donatorul semnează un act prin care promite că nu va revendica niciodată copilul.
Odată ce-si lasă "sământa" în bancă, donatorul îsi cedează automat drepturile de tată. Surprinzător sau nu, adesea bărbatii sunt cei care îsi înduplecă sotiile să apeleze la banca de spermă. Legea nu permite dezvăluirea identitătii donatorului, însă, cu bunăvoința doctorului, se poate. Donatorul consimte în fata notarului că nu-si va revendica mai târziu copilul.

Romii vor copii blonzi cu ochi albastri
Într-o bancă de spermă, fiecare donator are o fisă care cuprinde rasa, greutatea, înăltimea, culoarea părului, a ochilor si studiile. Fără nume si poze. Femeile spun cum ar vrea să arate copilul, iar medicii le prezintă câteva oferte "de pe stoc" care se potrivesc cererii. O altă variantă este ca o femeie si un cuplu să-si aleagă un donator din baza de date a băncii daneze si să-l comande prin intermediul clinicii din tară. Se tine cont si de studii, dar, în general, cuplurile caută un donator care să-i semene tatălui. Studile arata ca romii nu vor donatori de aceeasi rasă, ci blonzi cu ochi albastri.

Banca daneza a "nascut" 15.000 de copii incepand cu 1991
Numărul tot mai mare de femei care apelează la donatori de spermă anonimi confirmă faptul că fertilitatea masculină este în cădere liberă. Cauzele nu se cunosc exact. Si fertilitea femeilor, începând cu 29-30 de ani, a scăzut dramatic. Pentru ca procedurile de fertilizare să reusească, femeile trebuie să stea bine la capitolul fertilitate. O inseminare are sanse de reusită de 10-12%, si asta în conditiile în care fertilitatea este bună, iar fertilizarea in vitro (FIV) 30-39% sanse de reusită. În general, după 5-6 inseminări fără rezultat, se trece la FIV.
Costurile diferă: o inseminare costă 450 de lei, iar o procedură FIV poate ajunge cu tot cu tratament la 3.000 de euro.Banca daneză oferă donatori cu pedigree: blonzi, cu ochi albastri, supli, 1,90 înăltime Cryos, cea mai mare bancă de spermă din lume, fentează criza economică.
Din 1991, când a fost înfiintată, peste 15.000 de sarcini au fost duse la bun sfârsit cu ajutorul bancii daneze, iar din spate vine un tsunami de femei celibatare. Aproape toate tările din Europa se împrumută de aici, cu exceptia francezilor, care au propria lor bancă de spermă. Banca daneză dispune de o bază de date completă care poate fi accesată online. Catalogul cuprinde mii de masculi selectionati, desprinsi parcă direct de pe podium.
Cei mai multi sunt danezi sau bărbati din alte tări nordice, blonzi sau sateni, cu ochi albastri sau verzi si greutatea în concordantă cu înăltimea, neapărat între 1,80-1,96m. Majoritatea sunt studenti, urmati de agenti de vânzări, contabili, soferi de autobuz, taximetristi, dar si liceeni. O mică parte sunt politisti, ofiteri de armată si piloti, dar si pictori si arhitecti. Surprinzător sau nu, foarte putini lucrează în sistemul medical.

Donatorii au doua profile: "basic" si "extended"
Profilul donatorilor nu cuprinde nume sau poze proprii. Există două categorii: profile "basic", cu date despre rasă, culoarea ochilor si a părului, greutate si înăltime, grupă de sânge, studii si ocupatie, dar si profile de tip "extended", care cuprind si o mică descriere a donatorului pe care i-o fac angajatii clinicii, dar si poze ale copiilor săi (dacă este cazul). În dreptul fiecărui bărbat există date despre mostrele de spermă din stoc si preturi. De regulă, femeile singure si lesbienele accesează profilul "extended", dorind să-i ofere copilului detalii despre tată. Cuplurile se multumesc cu "basic", pentru că, în general, nu-i dezvăluie copilului adevărata identitate a tatălui. Cei care se decid în privinta unui donator, nu trebuie decât să-l rezerve si să-l comande printr-o clinică din tară. Transportul costă 200 de euro, iar o mostră de spermă, care ajunge pentru o inseminare sau o fertilizare, costă între 30 si 500 de euro, în functie de concentratia de spermatozoizi. Pentru donatori cu profil "extended", se mai plăteste o taxă de 50 de euro. Pentru cei care n-au încredere în "marfa" din băncile de spermă, mai există o posibilitate, la limita legii însă: Internetul, care este plin de anunturi de la donatori particulari. Deja, vânzătorii de spermă particulari de pe Internet formează o adevărată industrie, iar unii dintre ei si-au asigurat ani de zile un trai decent din această afacere.
(28.12.2011)

TAXELE SI IMPOZITELE LOCALE CRESC CU 50% IN 2012

Picture
Românii vor plăti taxe si impozite locale cu până la 50% mai mari incepand de anul viitor. Chiar si în interiorul unei localităti taxele ar putea creste mai mult în cartierele de lux decât în zonele de la periferie, a declarat ministrul finantelor publice, Gheorghe Ialomitianu, în cadrul unui interviu acordat TVR INFO

Potrivit lui Gheorghe Ialomiţianu, unii primari au cerut de la Ministerul Finanţelor aprobarea pentru a creste traxele locale şi cu până la 50%. "Sunt discuţii legate de a elimina acea posibilitate de a majora taxele şi impozitele locale cu 20%. Mulţi primari doresc să majoreze cu mai mult. Avem discutii cu Ministerul Administratiei si Internelor si cu autoritătile locale să modificăm acel articol care ar permite autoritătilor locale să majoreze cu 20%. Unii vorbesc să modificăm acel procent la 50%, pentru că sunt localităti unde oamenii ar plăti mai mult", a precizat seful Finantelor.  El spune că, desi considerăm că avem taxe locale mici, nici nu încercăm să rezolvăm această problemă: "Se consideră că impozitele si taxele sunt foarte mici. Dar nici nu vrem să lăsăm liber primarilor să mărească impozitele si taxele". Ministrul a admis, însă, "că sunt si persoane care nu pot să-si permită impozite si taxe mai mari.

Taxe diferite, în functie de lux
Potrivit lui Ialomitianu, în prezenta au loc discutii: "Este o variantă să lăsăm primăriile să majoreze la 50%, dar trebuie să impunem criterii stricte, să tină seama de capacitatea de plată a contribuabililor, de nivelul de dezvoltare a zonei".
Ministrul de finante spune că "nu orice regiune va putea să-si mărească taxele". În aceste conditii, "chiar mergem pe zone sau pe cartiere în cadrul unei localităti. Adică, dacă într-un municipiu consiliul local decide să majoreze, să zicem, cu 20% sau cu 30%, să poată s-o facă diferentiat, pe anumite zone, că sunt zone mai bogate, sunt zone mai sărace, sunt zone de vile". Asta înseamnă să existe mai multă flexibilitate la nivelul fiecărei localităti privind procentul de majorare, a explicat oficialul.
Altfel spus, de exemplu, dacă această strategie ar fi aplicată municipiului Bucuresti, ar însemna că impozitele ar putea fi majorate mai mult în cartierul Primăverii, iar la periferii cresterea impozitelor să fie mai mică.
(27.12.2011)

70% DINTRE ROMANI CRED CA TARA
SE INDREAPTA INTR-O DIRECTIE GRESITA

Picture
Românii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni în privinţa economiei naţionale, nouă din zece considerând că situaţia este "rea", în timp ce în Grecia procentajul ajunge la 99% din populaţie, potrivit unui sondaj Eurobarometru, realizat la nivel european în perioada 5-20 noiembrie, prin 31.659 de interviuri (n.n. - in România, institutul TNS CSOP a derulat 1.011 interviuri în acest interval).

În Grecia (99%), Irlanda (96%), Spania (96%), Bulgaria (94%), Portugalia (92%), Ungaria (92%), Slovenia (92%), Letonia (91%) şi Italia (91%) populaţia este mai nemulţumită de starea economieicomparativ cu România (89%). Imediat după România se situează Slovacia (88%) şi Lituania (87%).
La polul opus se află Germania, unde doar 20% din populaţie nu este mulţumită, Luxemburg (15%) şi Suedia (14%). La nivelul UE, 71% din persoanele consultate s-au declarat nemulţumite de starea economiei naţionale.
În privinţa economiei UE dar şi celei globale, românii au o opinie mai mai bună decât europenii în general. Uşor peste o treime din români consideră că situaţia economică din spaţiul comunitar este bună, faţă de media UE de 18%, în timp ce 22% au o opinie bună în privinţa economiei mondiale, raportat la media europeană de 17%.
Respondenţii din România sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni şi în privinţa situaţiei la locul de muncă (43%), a situaţiei financiare a gospodăriei (60%) şi a şomajului (91%), toate peste mediile din UE.
Românii tind să fie mai optimişti comparativ cu media UE în privinţa evoluţiei în următoarele 12 luni, cu aşteptări mai bune în privinţa economiei naţionale, situaţiei financiare a gospodăriei, şomajului, situaţiei la locul de muncă, economiei UE şi a celei mondiale.
Cea mai importantă problemă pentru România este în acest moment situaţia economică, urmată de şomaj, inflaţie, criminalitate şi sistemul de sănătate, pensii, taxe, arată sondajul.
Peste 70% din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, printre cele mai ridicate procentaje din UE, unde media este de 58%. Doar grecii, spaniolii şi cehii au mai puţină încredere în evoluţia ţărilor lor. Numai 12% din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună.
Românii se numără şi printre europenii cu cel mai scăzut nivel de încredere în Guvern (10%), Parlament (9%) şi partide politice (8%). Încrederea românilor în Parlament este cea mai redusă din UE, unde media este de 27%, în timp ce în cazul Guvernului doar grecii stau mai rău (cu 8%), la o medie europeană de 24%. Două ţări înregistrează o încredere în partidele politice mai scăzută chiar decât România, respectiv Grecia, Slovenia, în timp ce în Cipru, Lituania şi Letonia aceasta se află tot la la 8%. În spaţiul comunitar, încrederea în partide se situează la 14%.
Doar 9% din români, nivel minim în UE, sunt puternic interesaţi de politică, în timp ce pentru 41% interesul este mediu, iar pentru 22% scăzut. Restul de 28% nu sunt interesaţi deloc de politică, relevă sondajul.
Românii au cea mai redusă încredere din UE în capacitatea FMI de a lua măsuri eficiente împotriva efectelor crizei, doar 7%, faţă de media UE de 14%, în timp ce 36% consideră că rezolvarea ar putea veni de la Guvern, 25% de la UE, 13% de la G20, iar 5% de la SUA.
(23.12.2011)

SPITALELE SE VOR ORGANIZA CA FUNDATII
SAU SOCIETATI COMERCIALE

Picture
Spitalele se vor putea organiza în asociaţii, ca unităţi cu statut de fundaţie sau de societate comercială, în locul actualelor case judeţene de asigurări de sănătate vor fi introduse case de asigurări private de sănătate, iar pe lângă medicii de familie vor apărea cei angajaţi de primărie. Acestea sunt câteva dintre modificările importante aduse prin proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Conform proiectului de act normativ se va păstra în aceeaşi formă sistemul actual de colectare a asigurărilor de sănătate. Modificarea care se va realiza, însă, vizează modul de alocare şi gestionare a fondurilor colectate, prin introducerea caselor de asigurări private de sănătate în locul actualelor case judeţene de asigurări de sănătate.

Practic, o schimbare esenţială în sistem va fi legată de interpunerea între CNAS şi furnizorii de servicii medicale a unei verigi suplimentare, reprezentate de casele de asigurări private, care va aduce elemente de competitivitate şi eficienţă în gestionarea fondurilor, şi care va stimula inclusiv creşterea calităţii serviciilor medicale pentru a atrage cât mai mulţi asiguraţi.
Un al doilea nivel la care sunt propuse modificări legislative semnificative în proiectul supus dezbaterii publice este cel al segmentului care consumă/utilizează peste 50% din buget, respectiv sectorul spitalicesc.
Conform proiectului, spitalele vor avea posibilitatea de a se organiza ca unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială. De asemenea, acestea se vor putea organiza în asociaţii. Noua structură ar permite echipei manageriale o mai mare libertate de acţiune la toate nivelele, de la personal (inclusiv salarizarea diferenţiată) până la structură şi dotare, menţinând însă proprietatea la nivelul instituţiilor publice. În proiect, există însă şi varianta ca acolo unde se doreşte să fie atraşi noi parteneri sub diferite modalităţi care astăzi nu sunt posibile).
Medicina primară va fi un alt sector în care se înregistrează schimbări importante. Pe lângă medicul de familie va apare medicul angajat direct de către autoritatea locală. Acesta va fi sprijinit de o echipă multidisciplinară al cărei nucleu de bază va fi format din asistenţi comunitari şi mediatori sanitari. Medicii, care vor avea contract cu primăria vor fi angajaţi în zone izolate, greu accesibile, acolo unde sunt dificultăţi în acordarea de asistenţă medicală.
Noul proiect legislativ, mai prevede modificări în ceea ce priveşte utilizarea resurselor care se referă la zona medicamentului, dar şi a calităţii serviciilor medicale în vederea eficientizării acestor domenii. În acest sens, se propune creearea unei agenţii pentru informaţii şi calitate în sănătate (ANCIS), ca o structură în coordonarea MS. Proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România va fi publicat pe pagina de web
www.ms.ro, la secţiunea transparenţă decizională şi va fi supus dezbaterii publice.

Contribuţia la sănătate rămâne neschimbată
Contribuţia la asigurările sociale de sănătate va avea aceeaşi valoare ca şi în prezent, dar lista grupurilor exceptate de la plata acesteia va fi reconfigurată odată cu intrarea în vigoare a noii legi a sănătăţii, a declarat, astazi, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
"Contribuţia la sănătate rămâne neschimbată - 10 la sută angajat şi angajator, la fel şi pentru pensionari. Totuşi, lista privind categoriile exceptate va fi reconfigurată, dar încă sunt discuţii privind acest aspect", a mai spus Duţă.
De asemenea, persoanele care au deja asigurare voluntară de sănătate dar la un alt asigurator decât cel care va fi selectat prin noua lege îşi pot păstra poliţa. "Probabil că noua lege va genera numeroase cotroverse, critici pe care noi le considerăm nejustificate", a mai spus Duţă, facand referire la faptul ca noua lege a sănătăţii va definitiva pachetul de servicii de bază, adică ce primeşte asiguratul de banii pe care îi dă lunar pentru asigurarea de sănătate.
Un aspect important prevăzut în noua lege vizează managementul integrat al bolilor cronice. Este vorba de bolile cronice simple cum ar fi bronşita cronică, astmul bronşic, insuficienţa cardiacă, glaucom sau speciale: diabet, cancer, boli psihice: demenţa Alzheimer sau psihozele
Potrivit lui Duţă pentru aceste suferinţe va fi un model nou integrat de servicii care asigură nu numai tratamentul medicamentos dar şi celelalte servicii de diagnostic, tratament şi monitorizare prin crearea unor grupuri de practică, ceea ce înseamnă o reală conlucrare între medicii de familie, medicii specialişti, asistente medicale dedicate şi alte categorii de personal implicat în îngrijire. Noul model de servicii va avea ca obiectiv realizarea unor scheme de tratament dar mai ales calitative, respectarea schemelor de îngrijire şi reducerea numărului de complicaţii şi ameliorarea evoluţiei bolii.
(22.12.2011)

BODYGUARZII UNEI FIRME PRIVATE S-AU DEGHIZAT
IN POLITISTI SI AU DAT ILEGAL AMENZI IN BUCURESTI

Picture
Angajatii unei firme de paza private din Bucuresti au purtat uniformele si insemnele Politiei Locale si au patrulat calare prin Capitala, iar prefectura Bucuresti s-a autosesizat, cerand o ancheta in acest sens, sustine prefectul Mihai Atanasoaiei.

In noiembrie, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) al Municipiului Bucuresti a controlat activitatea firmei de paza S.C. FANDAX GROUP SRL, insa patronii au refuzat sa puna la dispozitie contractul pe care il au cu Politia Locala, se arata intr-un comunicat al prefecturii Bucuresti. In urma controalelor, s-a constatat ca la spatiile de campare ale Politiei Locale din Parcul Tineretului (sector 4) si din Parcul Herastrau (sector 1), 13 angajati ai firmei purtau uniformele si insemnele Politiei Locale a Municipiului Bucuresti.
Se pare ca agentii calare se intorceau de la repetitiile efectuate cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei din 1 Decembrie 2011. Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei, a solicitat Politiei o ancheta in acest caz.
"Avand in vedere cele constatate de catre Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, consider ca Politia Locala a Municipiului Bucuresti se afla intr-o situatie extrem de grava, in care niste angajati ai unei firme private isi asuma statutul si atributiile de politist local", sustine prefectul Capitalei.
In afara de aspectele penale pe care le-ar putea ridica acest caz, trebuie spus ca angajati ai acestei firme private au aplicat sanctiuni cetatenilor, desi nu aveau calitatea oficiala in acest sens.

CONTRACT DUBIOS INCHEIAT CU POLITIA LOCALA BUCURESTI
Reprezentanţii Poliţiei Locale Bucureşti au explicat că Politia Călare este un serviciu externalizat de către Politia Locală a Municipiului București care acționează în numele acesteia prin mijloace hipo. "Conform legii, Politia Locală poate folosi mai multe mijloace animale prin care să-și realizeze atributiile și misiunile. Politia Locală a Municipiului Bucuresti a ales folosirea unitătilor hipo datorită eficientei. Spre exemplu, parcul Herăstrău – cu suprafata de 110 hectare – poate fi „gestionat” cu un efectiv de doar sase unităti călare, în conditiile în care aceeasi suprafață era asigurată cu un efectiv de 80 de agenti pedestri. Cum Politia Locală a Municipiului Bucuresti nu avea posibilitatea să dezvolte mijloacele hipo proprii – datorită costurilor mari de întretinere - s-a găsit modalitatea legală  de externalizare a acestui serviciu. Astfel, s-a încheiat un contract  (respectându-se legile în vigoare) prin care au fost stabilite competentele legale, clare în baza cărora să actioneze patrulele călare. Actionând în numele institutiei, persoanelor desemnate să realizeze misiunile amintite mai sus (toate acestea având pregătirea specifică  si fiind fosti agenti care au lucrat în Politia Comunitară) li s-a asigurat echipamentul si efectele necesare. Mai simplu, regimul acestora este similar cu cel al sergentilor angajati de alte structuri de ordine publică", se specifică într-un comunicat de presă emis de instituţie.
(21.12.2011)

REVOLUTIONARII PROTESTEAZA DIN NOU 
IN PIATA VICTORIEI

Picture
Câteva sute de revoluţionari, condusi de cunoscutul fost politist Nelu Florea, s-au adunat, astazi, în Piaţa Victoriei, pentru a cere anularea legii prin care le sunt retrase indemnizaţiile, la un moment dat protestarii încercând să rupă cordonul de ordine. La protest sunt prezenţi reprezentanţi ai mai multor asociaţii de revoluţionari din ţară.
Oamenii, adunaţi în zona Muzeului Antipa, cer schimbarea Guvernului, invocând probleme din ţară şi sărăcia. Ei reclamă că guvernanţii "au distrus ţara", "le-au tăiat salariile profesorilor", dovedindu-se a fi "cea mai proastă guvernare". La un moment dat, protestarii au încercat să rupă cordonul de ordine şi să iasă din perimetrul impus pentru acţiune, astfel că jandarmii au fost nevoiţi să intervină pentru restabilirea ordinii.

În ultima perioadă revoluţionarii au organizat mai multe proteste în ţară şi au intrat în greva foamei, solicitând să nu le fie retrase indemnizaţiile. Revolutionarii ameninta ca daca nu le vor fi indeplinite revendicarile, pana la finele anului vor porni o noua Revolutie.
Un protest similar, în faţa Muzeului Antipa, a avut loc în 29 noiembrie, oamenii cerând atunci şi o întâlnire cu premierul.
Liderii protestatarilor susţineau atunci că s-au întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului Muncii şi că au fost surprinşi să constate că secretari din minister nu ştiau numărul exact al revoluţionarilor pe care îl considerau de câteva ori mai mare decât în realitate.
"Suntem 9.628 de luptători la nivel naţional. Aşteptăm o întâlnire cu primul - ministru pentru a-i explica problemele noastre. Nu ne deranjează dacă sunt făcute verificări pentru a se dovedi care sunt adevăraţii revoluţionari", au explicat pe rând, la portavoce, liderii organizaţiilor din Bucureşti, Braşov, Timişoara.
Ei spuneau că la Parlament sunt colegi de-ai lor în greva foamei, forme de protest de acest fel existând însă şi în alte oraşe din ţară.
Revoluţionarii cer continuitate în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei, ameninţând că dacă vor pierde acest drept şi dacă nu vor fi primiţi de premier vor recurge la ample acţiuni de protest.
Guvernul nu va acorda anul viitor cupoanele sociale abia introduse cu noua lege a educaţiei, destinate familiilor cu venituri reduse care au copii preşcolari, va sista indemnizaţiile pentru revoluţionari şi va limita reducerile de tarife şi gratuităţile la transport, relevă un document guvernamental.
(20.12.2011)

85 DE PUNCTE MORTALE PE DN1

Picture
DN1 străbate România de la Bucureşti până la ieşirea din ţară, înspre Ungaria, la vama Borş, de-a lungul a peste 640 de kilometri. Zilnic, pe această şosea circulă în medie cel puţin 16.000 de autoturisme pe orice sector de drum, cu maxime de trafic care ajung şi la o medie zilnică de 54.000 de autovehicule pe tronsoanele aglomerate. În ultimii 12 ani, începând cu 1999, Poliţia Rutieră a stabilit 85 de puncte periculoase pe DN1, aşa-numitele "puncte negre". În fiecare dintre aceste puncte, într-un interval de 5 ani, au avut loc cel puţin 10 accidente rutiere grave, cu cel puţin 10 morţi sau răniţi grav. Unele sectoare şi-au pierdut, între timp, eticheta de punct negru, datorită îmbunătăţirilor de siguranţă rutieră instalate pe şosea. În total, în cele 85 de puncte negre de pe DN1 au murit 374 de oameni în perioada menţionată.
  1. Tâncăbeşti: 31 morţi, 51 accidente grave, 53 răniţi grav, 5 puncte negre
  2. Şelimbăr: 24 morţi, 51 accidente grave, 41 răniţi grav, 5 puncte negre
  3. Băicoi: 23 morţi, 43 accidente grave, 39 răniţi grav, 4 puncte negre
  4. Câmpina: 23 morţi, 40 accidente grave, 30 răniţi grav, 4 puncte negre
  5. Baloteşti: 18 morţi, 36 accidente grave, 32 răniţi grav, 3 puncte negre
  6. Otopeni: 17 morţi, 65 accidente grave, 56 răniţi grav, 5 puncte negre
  7. Săftica: 16 morţi, 30 accidente grave, 28 răniţi grav, 3 puncte negre
  8. Păuleşti - zona Ploieşti Nord: 15 morţi, 24 accidente grave, 18 răniţi grav, 2 puncte negre
  9. Puchenii Moşneni: 12 morţi, 26 accidente grave, 25 răniţi grav, 2 puncte negre
  10. Băneşti: 12 morţi, 24 accidente grave, 18 răniţi grav, 2 puncte negre

Bucureşti-Braşov, cel mai periculos tronson

Cea mai lungă şosea din România străbate 7 judeţe, din Bucureşti până la graniţa cu Ungaria: Ilfov, Prahova, Braşov, Sibiu, Cluj, Alba şi Bihor.
În judeţul Ilfov, există cinci zone în care sunt grupate 19 puncte negre. Între 1999 şi 2011, aici au murit 93 de oameni.
În judeţul Prahova, există 14 zone în care sunt grupate 30 de puncte negre. În perioada 1999-2011, aici au murit 140 de oameni.
În judeţul Braşov, există 2 sectoare în care sunt grupate 3 puncte negre. Între 1999 şi 2011, aici au murit 12 oameni.
În judeţul Sibiu, există şase zone în care sunt grupate 12 puncte negre. Între 1999 şi 2011, aici au murit 48 de oameni.
În judeţul Alba, există trei zone în care sunt grupate 4 puncte negre. În perioada 1999-2011, aici au murit 13 oameni.
În judeţul Cluj, există opt sectoare în care sunt grupate 15 puncte negre. În perioada 1999-2011, aici au murit 61 de oameni.
În judeţul Bihor, există două zone şi tot atâtea puncte negre. În perioada 1999-2011, aici au murit 7 oameni.
În 2010, pe DN1 au murit 114 persoane în 320 de accidente rutiere grave, iar alţi 333 de oameni au fost grav răniţi. În primele 9 luni ale anului curent (ianuarie-septembrie), pe DN1 au murit 81 de persoane în 192 de accidente rutiere grave, iar alţi 187 de oameni au fost grav răniţi.
Conform Poliţiei Rutiere, pe tronsonul Bucureşti-Braşov, au loc cele mai multe accidente de pe DN1. În 2010, 39% dintre cei care şi-au pierdut viaţa pe DN1 au suferit accidentele între Bucureşti şi Braşov. În 2011, pe primele 9 luni ale anului, proporţia a scăzut la 30%.
(19.12.2011)

CONCEDIATA, DUPA CE SEFUL I-A FACUT TESTUL HIV FARA STIREA EI

Picture
O tânără de 20 de ani din Constanta, care lucrează într-un bar, a fost concediată, după ce angajatorul a cerut să i se efectueze si testul HIV fără stirea ei, femeia cerând doar o testare pentru TBC si sifilis. Centrul medical care a efectuat analiza si a transmis angajatorului rezultatele testului fără stirea femeii a fost amendat cu 200.000 de lei.

Tânăra a mers, la cererea angajatorului, la Centrul Medical Cermed din localitate, pentru a-si face o analiză VDRL pentru depistarea sifilisului si o testare TBC.  Tot la cererea angajatorului, reprezentantii laboratorului au decis să o testeze în plus si pentru HIV/SIDA. Rezultatul, care s-a dovedit a fi pozitiv, a ajuns însă direct la angajator, iar acesta a concediat-o pe femeie fără explicatii.
Tânăra s-a adresat Asociației Române Anti-Sida Constanta, care a sesizat DSP. În urma unui control efectuat de inspectori, s-a decis amendarea centrului medical cu 200.000 de lei, pentru nerespectarea confidentialitătii medic-pacient si testare fără consimtământul pacientului.
În plus, rezultatul testului HIV este incert, astfel că nu se poate spune dacă tânăra este infectată sau nu. „Centrul medical ar fi trebuit să trimită probele la DSP pentru ca testul să fie repetat”, a declarat Constamntin Dina, directorul DSP Constanta. Conducerea laboratorului spune că analizele se înmânează doar pe baza cărti de identitate si că nu se stie cum a ajuns setul respectiv de analize la altă persoană, urmând să fie efectuată o anchetă.
(16.12.2011)

ROMANIA SI UNGARIA, CAMPIOANE LA TAXELE
PE CONTRACTELE DE MUNCA

Picture
Angajatorii si angajatii din Ungaria si România plătesc cele mai mari taxe către stat pentru contractele de muncă, reprezentând 207 la sută din salariul net, respectiv 181 la sută, cele mai mici contributii fiind plătite în Polonia si Bulgaria, rezultă dintr-un studiu realizat de Accace.

Studiul "Nivelul de contributii datorate statului în Europa Centrală si de Est", realizat în lunile noiembrie si decembrie în România, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Polonia si Slovacia, arată că Ungaria este tara din Europa de Sud-Est în care atât angajatorul, cât si angajatul plătesc cele mai mari taxe către stat aferente contractului de muncă, acestea depăsind, în medie, cumulat, dublul salariului net.
Pentru compararea valorii taxelor datorate către stat în cazul contractelor individuale de muncă, în toate tările analizate, s-a luat în calcul un salariu net de 1.000 de euro.
"Raportat la această valoare, Ungaria este tara în care se plătesc cele mai mari contributii - pentru un angajat cu salariul net de o mie de euro, costurile totale suportate de angajator (care merg către stat si către angajat) sunt de peste 2.000 de euro (207 la sută). Ungaria este urmată, cu valori apropiate, de către România (182 la sută din salariul net), Cehia (181 la sută) si Slovacia (180 la sută). Un volum substantial mai mic de contributii este plătit în cazul Poloniei (168 la sută) si Bulgariei (143 la sută)", se arată în studiu.
În urma analizei făcute a mai rezultat că primele trei tări cu cele mai ridicate contributii din partea angajatului sunt:
Ungaria (60,82 la sută)
România (42,57 la sută)
Polonia (41,40 la sută)
Primele trei tări cu cele mai ridicate contributii din partea angajatorului sunt:
Cehia (46,58 la sută)
Ungaria (45,83 la sută)
Slovacia (45,78 la sută)
Initiatorii studiului cred că principalul element ce poate duce la variatii în procentele mentionate este contributia la fondul de accidente în tări precum România, Cehia si Polonia, care au stabilite procentele aferente în functie de codul CAEN al companiilor.
"Alte conditii specifice se întâlnesc în Bulgaria, unde contributiile sociale pot creste cu până la 2,5 la sută în cazul persoanelor născute înainte de 1960, si Ungaria, al cărei impozit poate ajunge la 27% la sută", mai rezultă din studiu.
România ocupă în schimb primul loc în topul tărilor privind numărul de contributii (10), fiind urmată, la egalitate, de Ungaria si Bulgaria (câte opt).
În ceea ce priveste tipul celor mai ridicate contributii către stat, cumulate la nivelul tuturor celor sase tări analizate, primele trei sunt asigurările sociale plătite de către compania angajatoare, impozitul pe venit, datorat de către angajat, si asigurările sociale suportate de asemenea de către angajat.
"În toate tările, contributiile sociale aferente companiei sunt cele mai ridicate, singura exceptie fiind Bulgaria, unde impozitul pe venit este mai ridicat. În România, cele mai ridicate contributii pe care un angajator trebuie să le plătească sunt asigurările sociale si sănătatea, iar pentru angajat impozitul pe venit si contributiile sociale", se mai arată în studiu.
Mihaela Virlan, manager director Acacce România si Bulgaria a arătat că pentru investitorii care caută piete noi în care să se dezvolte în regiune si vor o analiză macro concludentă a pietei muncii, acest tip de studiu poate fi de folos.
"Vorbind despre România, acest studiu arată că aici există cel mai echilibrat raport angajat-angajator la nivel de contributii aferente contractului de muncă, în ciuda numărului total mai mare de contributii plătite către statul român, în comparatie cu tările învecinate. Din nou, Bulgaria surprinde, fiind singura tară dintre cele sase în care totalul contributiilor reprezintă mai putin de jumătate din netul stabilit ca punct de reper", a declarat Mihaela Virlan.
(15.12.2011)

CUM NE FURA COMERCIANTII LA CANTAR

Picture
Paguba suferită de un client - atât la taraba din piaţă, cât şi la supermarket - în faţa unei aparat de cântărit pleacă de la 50 de grame şi poate ajunge până la 300 de grame. Falsificarea cântarului este o metodă rapidă de a scoate măcar un "ciubuc" zilnic. Conform unor estimări, un cântar din două prezintă suspiciuni confirmate de autorităţi. "În aceste an, au fost înregistrate aproximativ o sută de reclamaţii care vizau nereguli la cântar, dintre care peste jumătate s-au dovedit a fi întemeiate. Amenzile aplicate în acest an, pentru abaterile vizând acest tip de neconformităţi, sunt în număr de circa o sută, valoarea lor depăşind 200.000 de lei", spune Corina Neculcea, angajat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

"Kilogramul mai uşor"

Electronice sau nu, cântarele se măsluiesc cu aceeaşi frecvenţă în comerţ. Pieţele alimentare sunt locurile unde se întâlnesc cel mai des aparate de măsurat falsificate. De obicei, cântarul măsluit arată în medie cu 100 de grame mai puţin decât e normal. Astfel, "kilogramul de 900 de grame" este una dintre emblemele comerţului din România. "Acum două săptămâni am luat vreo cinci kilograme de roşii verzi, pentru murături, şi când mi le-a cântărit vânzătoarea din Piaţa Matache (n.r. - din Bucureşti) în faţa mea aveau pe cântar cinci kilograme. Am fost apoi la cântarul public din piaţă şi am cântărit şi acolo, era undeva puţin peste 4.600 de grame. Am fost înapoi la tarabă şi mi-a cântărit din nou. Ba chiar îmi arăta puţin peste cinci kilograme. Când am ajuns acasă şi am cântărit singur am văzut că fusesem păcălit şi cântarul public arăta bine. Vânzătorul avea un kilogram mai uşor probabil", ne-a povestit un bucureşean pe nume Constantin Ene. "Facem mereu controale cu reprezentanţii de la Institul Naţional de Metrologie. Când am depistat nereguli, am aplicat amenzi acolo unde au fost probleme", a declarat în legătură cu acest subiect Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

Monede lipite pe taler ori şerveţele îmbibate cu apă sunt câteva dintre metodele de păcălit la cântar
Administratorii pieţelor alimentare din marile municipii au depistat o serie de practici prin care sunt păcăliţi consumatorii. Una dintre metodele des folosite este cea a şerveţelelor umede care sunt aşezate pe cântar, de obicei sub tas, vasul în care se aşază produsele când sunt cântărite. Acestea stau lipite de cântar, iar îmbibate cu apă ajung să aibă, dacă sunt măcar trei, o greutate de cel puţin 50 de grame. O altă cale de păcălire a clientului este cea a monedelor puse sub tas.
Mai banală, dar la fel de eficientă, este şi metoda în care vânzătorul pune sacoşele pe care le dă clientului pe cântar. Balanţa indică greutatea produselor din tas plus greutatea sacoşelor.
Alte metode implică aplicarea pe fundul talerului a unor greutăţi suplimentare din plumb sau alt metal greu. Unii se folosesc de magneţi sau alte greutăţi de orice natură pe care le aşază pe talerul cântarului.
În marile magazine nu se aplică neapărat măsluirea cântarului, ci sunt cântărite, deşi legea nu permite acest lucru, şi ambalajele. Mai exact la o caserolă cu piept de pui trebuie cântărit şi apoi plătit doar produsul, nu şi caserola.
În plus, e bine de ştiut că este obligatoriu ca atunci când cumpăraţi peşte congelat să fiţi înştiinţaţi că, la anumite sortimente, pierderea de masă este de 20 la sută.

Nereguli depistate de Protecţia Consumatorului
În urma controalelor efectuate de reprezentanţii ANPC au mai fost constatate următoarele tipuri de abateri: cântare neverificate metrologic, cântare cu verificarea metrologică expirată; cântărirea produselor se efectua cu un cântar electronic ale cărui indicaţii nu erau vizibile pentru consumatori; cântare neomologate; lipsa verificării metrologice la cântar şi la paharul gradat de metal; se comercializau alimente vrac şi măsurarea lor se făcea cu un cântar cu riglă ştearsă.

Trucuri pentru a nu fi furaţi la cântar
  • Pentru a evita să fiţi înşelaţi când vă faceţi cumpărăturile în piaţă, trebuie în primul rând să cereţi vânzătorului să echilibreze cântarul la zero.
  • După descărcarea mărfii din taler, este recomandat să se verifice din nou ca aparatul să fie pe zero. Dacă aparatul nu s-a întors la zero şi arată o altă valoare, cel mai probabil balanţa este falsificată.
  • Mai trebuie observat şi dacă în jurul cântarului sunt obiecte care se pot sprijini de aparat. Dacă sunt, cereţi înlăturarea lor.
  • În cazul în care aveţi suspiciuni privind cântarul, puteţi apela la comisariatul de protecţia consumatorului din judeţul în care îşi desfăşoară activitatea agentul economic sau la administraţia pieţei.
(14.12.2011)

CHELTUIELILE DE PROTOCOL ALE MINISTERELOR
SI INSTITUTIILOR PUBLICE CRESC IN 2012 CU 44%

Picture
Instituţiile publice din România vor avea la dispoziţie, în 2012, circa 6,69 de milioane de euro pentru cheltuieli de "protocol şi reprezentare", în creştere cu 44% comparativ cu 2011. Cifrele reies din analiza proiectelor bugetelor pentru anul viitor ale celor 50 de ordonatori principali de credite din România, adică miniştrii, şefii celorlalte instituţii ale administraţiei publice centrale, precum şi conducătorii instituţiilor publice autonome. De exemplu, Convenţia despre păsăretul din zonele umede creşte bugetul de protocol al Ministerul Mediului cu 5.000 la sută. Potrivit legislaţiei, la capitolul "protocol şi reprezentare" sunt cuprinse cheltuieli cu mese festive, cocteiluri, cafea, apă, sucuri şi alte trataţii, cadouri pentru delegaţii străine şi alte cheltuieli, printre care cazarea delegaţiilor străine, drapele, coroane, flori, traduceri şi tipărituri. Limitele maxime în care pot fi făcute aceste cheltuieli depind de funcţia ocupată, miniştrii putând cheltui, pentru mese festive, de exemplu, mai mult decât un secretar de stat.

MINISTERUL DE EXTERNE ARE UN BUGET DE PROTOCOL DE 1,76 MILIOANE EURO
Creşterea cu 44% a cheltuielilor cu protocolul în 2012 faţă de 2011 este explicată în special prin dublarea bugetului de "protocol şi reprezentare" de la Ministerul Afacerilor Externe, care ajunge în 2012 la 7.676.000 lei ( 1,76 milioane euro) şi prin creşterea cu 5.000% a cheltuielilor de protocol de la Ministerul Mediului, care sunt bugetate în 2012 la 5.954.000 lei (1,38 milioane euro).
Astfel că aproximativ jumătate din bugetul de protocol de anul viitor al instituţiilor publice, în sumă de 6,69 milioane euro, rezultă din bugetele MAE şi Ministerului Mediului, care au cele mai mari bugete de protocol în 2012, conform proiectelor bugetelor pe 2012.
Concret, în 2011 cei 50 de ordonatori principali de credite au avut un buget total de cheltuieli de protocol în valoare de 20.131 mii lei (4,63 milioane euro), iar pentru 2012 fondul total de protocol creşte cu 44%, la 29.072 mii lei (6,69 milioane euro).
Administraţia Prezidenţială are la dispoziţie în 2011 un buget de "protocol şi reprezentare" în valoare de un milion de lei ( 232.558 euro), din care în primele nouă luni au fost cheltuiţi 704.000 lei. În 2012 bugetul de protocol al Administraţiei Prezidenţiale va avea aceeaşi valoare - un milion de lei - ca şi în 2011, potrivit proietului de buget pe 2012.
Pentru dineuri şi dejunuri oferite de preşedintele Traian Băsescu şefilor de stat sau guvern au fost cheltuiţi, în primele nouă luni, 154.240 lei, la rubrica "cocteiluri", apare observaţia "nu a fost cazul", iar pentru "cafea, apă, sucuri şi alte trataţii" au fost cheltuiţi 277.709 lei. Pentru cadourile oferite delegaţiilor străine Administraţia Prezidenţială a cheltuit în primele nouă luni 35.903 lei, în timp ce pentru cazarea delegaţiilor străine şi pentru drapele, coroane, flori, traduceri şi tipărituri au fost alocaţi 236.638 lei.
În primele şase luni din 2011, cheltuielile propriu-zise pentru "protocol şi reprezentare" la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), s-au ridicat la 1,37 milioane de lei, majoritatea reprezentând cheltuieli făcute de misiunile diplomatice şi "Centrala MAE", iar restul de către Institutul Cultural Român, potrivit datelor furnizate gândul de Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică din cadrul Ministerul Afacerilor Externe.
Cum explică MAE dublarea în 2012 a cheltuielilor de la subtitlul "protocol şi reprezentare", până la 7.676.000 lei /potrivit proiectului de buget pe 2012/, de la 3.887.000 de lei în 2011? Reprezentanţii MAE explica faptul că "fondurile solicitate prin proiectul de buget pe anul 2012 la această categorie de cheltuieli au fost majorate în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor necesare pentru organizarea de evenimente precum Ziua Europei, EXPO Coreea 2012, sau Anul Culturii Române în Italia". Presa a solicitat MAE detalierea cheltuielilor de protocol făcute în 2011, pe categorii - mese festive, cocteiluri, potrivit legislaţiei etc - însă în răspunsul primit se precizează despre "clasificaţia economică în forma extinsă" că "nu este obligatorie". "Menţionăm că, potrivit Ordinului 1954 din 2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, cheltuielile solicitate sunt incluse generic în art. 20.30.02 "Protocol şi reprezentare". Clasificaţia economică în forma extinsă, pe categoriile solicitate nu este obligatorie. Majoritatea cheltuielilor de protocol şi reprezentare s-au înregistrat în a doua parte a anului (ex. Reuniunea Ambasadorilor, Ziua Naţională)", a răspuns MAE.

BUGETUL DE PROTOCOL AL MINISTERULUI MEDIULUI CRESTE CU 5000%
Cea mai mare creştere a sumei alocate pentru protocol în 2012 faţă de 2011, de 5.000%, până la 1,38 milioane de euro, este cea alocată Ministerului Mediului. "Pentru anul 2012 din suma totală propusă (5.954.000 lei), suma de 5.830.000 lei reprezintă fonduri alocate pentru organizarea la Bucureşti a celei de-a 11-a reuniuni a Conferinţei Părţilor Contractante la Convenţia asupra Zonelor Umede de Importanţă Internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice, încheiată la Ramsar la 2 februarie 1971", se arată în răspunsul primit de gândul de la Ministerul Mediului. Evenimentul va reuni delegaţii din 160 de ţări semnatare ale Convenţiei şi se va desfăşura în luna iulie 2012, pe parcursul a două săptămâni.
Datele detaliate furmizate de Ministerul Mediului arată că, de exemplu, la cea de-a 8-a reunine a comisiei mixte româno-ungare pentru aplicarea prevederilor acordului dintre guvernul român şi guvernul republicii ungare privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, eveniment organizat timp de 2 zile în luna februarie, ministerul a cheltuit 2.489 de lei, din care 1980 de lei pentru mese festive, 286 de lei pentru cafea,apă, sucuri şi alte trataţii şi 223 de lei pentru cadourile delegaţiilor străine. În primele 6 luni ale anului 2011 Ministerul Mediului a cheltuit pentru "protocol şi reprezentare" suma de 12.966,93 lei.

SGG - 5,7 MILIOANE RON PENTRU PROTOCOL
Secretariatul General al Guvernului (SGG) se află pe locul trei, după MAE şi Ministerul Mediului, după valoarea sumelor cheltuite pentru protocol. În 2012, SGG are alocate circa 5,7 milioane lei pentru protocol, cu 6.000 de lei mai puţin faţă de anul 2011. "SGG este instituţia cu cea mai înaltă reprezentare în stat, după preşedinţie. Este normal să avem un astfel de buget", a declarat Eugen Georgescu, secretar de stat SGG.
La Senat, fondul pentru protocol pentru anul viitor este de 480.000 de lei, la jumătate faţă de anul 2011. Fondul preşedintelui instituţiei este de 200.000 lei, adică tot atât cât a fost în 2011.
Pentru cheltuieli de protocol Camera Deputaţilor va avea de cheltuit 2 milioane de lei (460.000 euro), în scădere cu 9,74% comparativ cu 2012.
Potrivit proiectului de buget, Secretariatul General al Guvernului are în 2012 la acelaşi capitol alocaţi 5.752.000 de lei, aproape la fel ca şi în 2011.
La MAI, la subcapitolul protocol şi reprezentare sunt alocaţi 1.530.000 lei, în creştere cu 2,89% faţă de 2011.
Ministerul Agriculturii condus de Valeriu Tabără va trebui să se încadreze anul viitor, în ce priveşte cheltuielile de protocol, în suma de 90.000 de lei, în creştere cu 30% faţă de suma bugetată în 2011 în acelaşi scop.
Cheltuielile de protocol ale Ministerului Apărării Naţionale vor fi în 2012 de 1.293.000 de lei, faţă de 1.385.000 lei în 2011.
Ministerul Culturii va avea la dispoziţie anul viitor pentru protocol tot atâţia bani cât a avut şi în 2011, şi anume 40.000 de lei.
Ordonanţa 80 din 30 august 2001, privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile si institutiile publice, aprobată prin legea 247 din 2002 şi modificată ulterior de mai multe ori reglementează modul în care autorităţile publice pot consuma banii prevăzuţi la "procotol şi reprezentare". Limitele maxime de cheltuieli pentru protocol au fost actualizate prin HG 1241 din 2004. În plus, în fiecare an, fiecare ministru şi şef de instituţie publică are la dispoziţie un fond personal, de la bugetul de stat, sumele totale prevăzute pentru 2012 fiind în creştere uşoară, cu 2,55%, faţă de cele din 2011. Astfel, fondul total aflat la dispoziţia conducătorilor celor 50 de instituţii publice însumează 1.886 mii lei (434.500 euro) în 2011 şi 1.934 mii lei (445.600 euro) în 2012. Cel mai mare fond la dispoziţia unui conducător de instituţie publică este cel al premierului, în valoare de 500.000 de lei (115.000 euro) în 2012, echivalent cu cel bugetat pentru 2011. Nici în 2010 şi nici în 2011 premierul Emil Boc nu a cheltuit nici un leu din acest fond personal, spune Biroul de presă al Guvernului. "Conform prevederilor legale, începând cu anul 2010, fondul primului-ministru se aprobă anual prin buget, în limita sumei maxime de 500 mii lei. În anul 2011, în bugetul SGG s-a alocat suma de 500 mii lei, din care nu s-a cheltuit nimic, până în prezent", arată Departamentul de Comunicare şi al Purtătorului de Cuvânt al Guvernului.
Legislaţia prevede că din fondul la dispoziţia conducătorului instituţiei pot fi acordate, printre altele, ajutoare pentru cazuri sociale şi de boală, dar şi recompense şi stimulente acordate angajaţilor instituţiei.

BASESCU ARE UN FOND PERSONAL DE NUMAI 39.000 EURO
La rândul său, preşedintele Băsescu are la dispoziţie un fond personal de aproape trei ori mai mic decât cel al premierului Emil Boc, adică 170.000 de lei (39.000 euro).
"Dintr-un buget de 170.000 lei reprezentând «Fondul la dispoziţia Preşedintelui», până la data de 30.09.2011 au fost cheltuite sume în valoare de 78.700 lei pentru acoperirea solicitărilor transmise de cetăţeni, respectiv 102 cazuri sociale şi de boală", sustine Administraţia Prezidenţială.
Pe locul doi ca valoare, după fondul premierului, se află fondul personal al preşedintelui Senatului - 200.000 de lei (46.000 euro) în 2011, echivalent cu cel din 2012 - urmat de cel al ministrului Administraţiei şi Internelor, cu aproximativ 41.300 euro.
Fondul personal al ministrului Agriculturii va fi în 2012 de 20.000 de lei, în creştere cu 150% faţă de anul anterior.
Dintre cei 50 de ordonatori principali de credite,19 instituţii nu şi-au prevăzut în proiectul de buget pe 2012 fonduri personale, între care se numără Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Apărării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Culturii, SPP, CES, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, ANI, SRI, SIE.
(13.12.2011)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR A SCHIMBAT
DENUMIREA TRENURILOR

Picture
Noul Mers al Trenurilor, care intră în vigoare duminică şi este valabil până în 8 decembrie 2012, schimbă rangurile trenurilor de călători în Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R), pe unele magistrale fiind redusă durata călătoriei.

În noul plan de mers 2011-2012 vor circula 70 de trenuri internaţionale, din care 40 InterRegio, patru Intercity şi 26 Regio, precum şi 1.336 de trenuri în trafic local, 28 fiind Intercity, 198 InterRegio şi 1.110 Regio, se arată într-un comunicat de miercuri al CFR Călători. Duratele de parcurs ale trenurilor de rang superior pe magistralele 200 Braşov-Curtici şi 300 Bucureşti-Oradea vor fi reduse, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare de pe Valea Prahovei. Astfel, dacă în prezent durata de parcurs a unui tren Rapid în relaţia Bucureşti Nord-Braşov este de trei ore şi 45 de minute, în 2012 aceasta se va reduce la două ore şi 45 minute la un tren InterRegio.
De asemenea, din 11 decembrie vor fi noi legături directe cu trenuri InterRegio, între Bucureşti şi Bistriţa, Bucureşti şi Târgu Mureş, Bucureşti şi Sibiu, Craiova şi Braşov, Braşov şi Sibiu, Bucureşti şi Timişoara, Satu Mare şi Constanţa, Constanţa şi Braşov.
Tariful la trenurile Intercity şi Regio (fostele trenuri Personal) va fi păstrat, iar pentru cele de tip InterRegio se va practica un tarif intermediar între tariful celor două ranguri de tren Accelerat şi Rapid (cu aproximativ 22 la sută mai puţin decât la Rapid şi cu aproximativ 12 la sută mai mare decât cel de la Accelerat).
Prin tariful pentru InterRegio, abonamentele emise la trenurile Rapid vor scădea cu o sumă între 40 şi 140 de lei pe abonament, iar cele de la trenurile Accelerat vor creşte în medie cu 10 lei pe abonament. Totodată, va fi aplicat un "procent de fidelitate", care va menţine un tarif convenabil la călătoria cu mai multe trenuri aparţinând CFR Călători. Astfel, este vorba de reduceri de 10 la sută pentru două trenuri, 15 la sută pentru trei trenuri, 20 la sută pentru patru trenuri, procentele fiind aplicate la biletele întregi adult şi 50 la sută reducere pentru copii. Biletul va putea fi folosit ca bon fiscal.
În noul mers al trenurilor se vor aplica simultan reducerea de anticipaţie şi procentul de fidelitate la călătoria cu mai multe trenuri, vor fi reduse cu cinci la sută tarifele la biletele vândute prin sistemul online, pentru perioadele în care nu vor exista alte oferte la acest canal de distribuţie. Totodată, sunt menţinute ofertele comerciale existente, prin care se acordă reduceri la transportul feroviar

ADIO ACCELERAT. VIVAT INTERREGIO!
Denumirea „accelerat“ pentru trenurile cu viteză superioară personalelor a fost folosită fără întrerupere din 13 septembrie 1872 până la 11 decembrie 2011.  Dinainte de Războiul de Independenţă de la 1877, românii ştiu că trenurile de călători pot fi personale sau accelerate (după viteză), iar din perioada interbelică au intrat în memoria colectivă şi rapidele. Chiar şi litareatura a păstrat, prin celebra poezie a lui George Topârceanu, numele de accelerat pentru trenurile mai iuţi. Însă de acum  va trebui să uităm toate aceste denumiri, pentru că din vocabularul feroviar oficial au fost excluse şi personalele, şi acceleratele, şi rapidele, odată cu intrarea în vigoare a noii ediţii a „Mersului Trenurilor". In loc de Personal avem „Regio", în loc de Accelerat avem „Interregio", iar în loc de Rapid avem „Intercity".

ACCELERATUL, 139 DE ANI DE ISTORIE
Denumirea «Accelerat» a fost folosită pentru prima dată în toamna anului 1872, odată cu intrarea în folosinţă a liniei Bucureşti-Galaţi, care aparţinea Societăţii Anonime a Acţionarilor CFR. Acele trenuri se numeau «Accelerat 1» şi «Accelerat 2» şi circulau pe o rută ocolitoare de la Bucureşti la Viena. Mai exact, pe la Galaţi, Paşcani, Lenovo, Lemberg şi Cracovia. De atunci, denumirea de Accelerat s-a extins la tot mai multe trenuri, dar niciodată nu s-a renunţat la acest nume.la început, acceleratele aveau viteza de 50 de kilometri pe oră, după care a apărut „Fulgerul" (denumirea originală era „Blitztug"), care mergea cu 70 de kilometri pe oră - locomotivele cu abur din acea perioadă puteau dezvolta viteze de 80-85 de kilometri pe oră. „Fulgerul a dispărut, însă, înainte de Primul Război Mondial, numele său fiind înlocuit cu Orient Expres".
Si personalul avea o vârstă venerabilă. Primele trenuri de călători care au circulat în România se numeau trenuri de persoane sau Personale, şi asta a fost la 1869. Pe ruta bucureşti-Giurgiu, unor trenuri li s-a mai spus şi «voiajori», dar s-a consacrat numele de personal. În perioada comunistă au mai existat şi garniturile numite «cursă muncitorească». Chiar şi aşa, la denumirea de Personal nu s-a renunţat, la fel ca în cazul Acceleratului". În fine, şi Rapidul vea o vârstă înaintată: În anul 1929 a fost introdusă denumirea de Rapid pentru trenurile cu viteze superioare, şi de atunci nu s-a mai renunţat la ele.
(12.12.2011)

79% DINTRE ROMANI UTILIZEAZA ZILNIC INTERNETUL

Picture
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 ani şi persoanele cu studii superioare folosesc Internetul în proporţie de peste 90%, procentaj care scade pe măsură ce vârsta utilizatorilor creşte, potrivit datelor dintr-un studiu realizat în luna august de compania de cercetare 360insights, pe un eşantion de 800 de persoane, femei şi bărbaţi, între 16 şi 64 de ani.

"Cei mai mari fani ai Internetului sunt tinerii (16-24 ani), 97% dintre ei navigand frecvent în mediul virtual. De fapt, penetrarea Internetului este invers proporţională cu vârsta. Cu cât aceasta din urmă creşte cu atât e mai mică incidenţa. Totuşi, printre cei de vârstă medie (25-44 ani), mediul online rămâne popular, înregistrând o penetrare de peste 70%. Într-adevăr, printre vârstnici găsim mai puţini utilizatori, dar şi în rândul lor rata depăşeşte 30%", spun reprezentanţii 360insights.
Şi nivelul educaţiei este un factor care influenţeaza deschiderea persoanelor către utilizarea Internetului. Persoanele mai educate folosesc într-o măsura mai mare Internetul, procentajul ajungând în cazul celor cu studii superioare la 93%.
"O corelaţie similară este evidentă urmărind treptele de venit. Un nivel ridicat al acestora corespunde unei incidenţe mai mari a Internetului, acesta înregistrând o utilizare de 87% în rândul celor cu câştiguri ridicate", potrivit studiului.
Dependenţa de Internet a românilor este evidenţiată şi de frecvenţa de utilizare, activităţile online fiind nelipsite de pe agenda zilnică.
"Astfel, dintre toţi cei care utilizează Internetul, 79% sunt online zilnic. Acest lucru demonstrează că cei care descoperă acest spaţiu virtual îl îmbrăţişează pe deplin, incluzând sesiunile online în rutina de zi cu zi. Mai mult, 96% dintre internauţi navighează săptămânal în spaţiul online. Deci, doar 4% din cei care au descoperit Internetul îl utilizează mai rar de o dată pe săptămână", potrivit reprezentanţilor 360insights.
(08.12.2011)

TE IMBOLNAVESTI, SCOTI PORTOFELUL SI PLATESTI. N-AI BANI, MORI!
DIN 2012, ROMANII VOR PLATI LA SANATATE
IN FUNCTIE DE CAT CASTIGA

Picture
De anul viitor, sanatatea nu va mai fi gratuita. Cine vrea sa se trateze intr-un spital de stat va plati, in functie de cat castiga. Asa se traduce sistemul de coplata, publicat deja in Monitorul Oficial. Statul va acoperi din contributia de sanatate doar anumite servicii medicale, in special urgentele, iar diferenta va fi suportata de pacient, din buzunar, sau in baza unei polite private.

De anul viitor, statul va deconta, cel mai probabil, doar urgentele, un numar redus de analize si cateva operatii grave. Pentru cele mai multe servicii medicale, pacientul va trebui sa plateasca. De exemplu, in cazul unui pacient cu hipertensiune, statul va acoperi 40% din consultatii, medicamente, analize si internari. Restul de 60% va plati bolnavul.
Legea nu tine cont de faptul ca prin 10,7% din salariu, unii angajati dau mai mult, altii mai putin sistemului de sanatate. La fiecare prezentare la doctor, omul va primi un tichet pe care trebuie sa il pastreze. Toate platile facute pentru servicii medicale in spitalele de stat vor fi insumate. Coplata se adauga la CAS. De exemplu, cine castiga 1.500 de lei pe luna plateste si 400 de lei contributie obligatorie catre stat.
Pentru cineva care are un venit de 10.000 de lei, povara e mult mai mare: achita 18.000 de lei la fondul de sanatate si o posibila coplata de 10.000 lei la spitalele de stat.
Cu cat castigi mai mult, platesti pe masura. Se ajunge ca intr-un an, un roman sa dea un salariu net lunar drept coplata, asta in afara de contributia de sanatate, care ramane obligatorie. Cei din minister spun ca ei vor avea insa ultimul cuvant si vor plafona coplata la o suma inca nestabilita. De coplata vor fi scutiti aproximativ 8 milioane de romani: elevii, studentii, bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate, dar si pensionarii cu venituri de pana la 740 lei/luna. Asociatiile bolnavilor sustin insa ca noul sistem ii va lasa pe suferinzi fara acces la serviciile medicale. Coplata se va aplica din primavara lui 2012.
(07.12.2011)

"CARTEL ALFA" CERE GUVERNULUI SALARIU MINIM GARANTAT IN PLATA DE 800 RON IN 2012

Picture
CNS "Cartel Alfa" consideră că salariul minim garantat în plată pentru 2012 ar trebui să fie de 800 de lei, având în vedere că evoluţia salariului mediu nu mai este cea din acordul tripartit din 2008 şi că trebuie realizate creşteri sustenabile, se arată într-o scrisoare trimisă, astazi, premierului. "Cartel Alfa" îşi argumentează punctul de vedere arătând că din calculele prezentate de către Ministerul Muncii rezultă că o creştere a salariului minim este benefică pentru bugetul de stat contribuind cu 50 la sută (varianta INS) sau 100 la sută (varianta MMFPS) din costurile estimate pentru salariaţii bugetari şi că datele estimate de către minister, referitor la numărul de lucrători în sectorul public sau economic, nu sunt confirmate de către Inspecţia Muncii.

Un alt argument adus de sindicalişti se referă la faptul că evoluţia productivităţii muncii, a inflaţiei şi salariului pe economie, în perioada 2010 - 2011 indică un decalaj major între evoluţia salariului şi parametrii esenţiali: productivitatea muncii şi ndicele preţurilor bunurilor de consum (IPC). De asemenea, Cartel "Alfa" sustine c salariul minim scăzut (îngheţat doi ani) nu a devenit decât un factor stimulativ al evaziunii fiscale (la gri sau la negru) pe piaţa muncii. "Cartel Alfa" aminteşte şi de acordul referitor la salariul minim garantat în plată din 2008, care arată angajamentul tuturor partenerilor, guvern-confederaţii patronale reprezentative-confederaţii sindicale reprezentative, asupra evoluţiei predictibile a salariului minim raportat la salariul mediu până în 2015 în vederea realizării condiţionării, conform Cartei sociale europene, ca salariul minim raportat la salariul mediu să reprezinte cel puţin 50 la sută.
"Pentru 2011 trebuia să realizăm un raport de 40 la sută (adică 760 lei), iar în 2012 trebuia să ajungem la un raport de 44 la sută (adică 836 lei)", se arată în scrisoare. Sindicaliştii justifică solicitarea de majorare a salariului minim la 800 de lei şi prin condiţionarea acordului cu FMI, care prevede că fondul de salarii în tot sectorul bugetar trebuie să se încadreze în 7,2 la sută din PIB, precitând că la începutul lui 2010 fondul de salarii pentru sectorul bugetar reprezenta 9,2 la sută din PIB.
Având în vedere că a fost realizată o reducere a numărului de salariaţi din sectorul bugetar de 180.000 posturi de la 1 ianuarie 2010 până la 30 octombrie 2011, că pentru anul 2012 se prevede o reducere cu încă 120.000 de posturi în sectorul bugetar şi că în iulie 2010 personalul sectorului bugetar a avut o scădere a nivelului de salariu de cel puţin 25 la sută, sindicaliştii consideră că există resursa bugetară pentru a acoperi fără probleme respectarea obligaţiilor din acordul cu FMI prin creşterea salariului minim până la 950 lei.
"Cartel Alfa" mai invocă şi faptul că valoarea coşului minim per persoană salariată ar trebui să fie de aproximativ 1.100 de lei.
"Menţinerea salariului minim scăzut şi a unui număr mare de salariaţi în jurul acestei valori, a realizat performanţa ca numeroase persoane active (lucrători) să cadă sub incidenţa venitului minim garantat sau a altor ajutoare sociale. În ultimii doi ani numărul de persoane active care pe de o parte plătesc taxe şi impozite, dar care sunt în acelaşi timp beneficiare a unui ajutor de stat a crescut la 1.900.000 persoane. Am putea spune că este o formă de ajutor de stat, ţinând cont că Constituţia prevede asigurarea unui venit decent fiecărui cetăţean", se mai arată în scrisoare. În acest context, "Cartel Alfa" consideră că salariul minim garantat în plată pentru 2012 trebuie să fie de 800 de lei.
(06.12.2011)

UN CUTREMUR MAJOR VA LOVI ROMANIA IN 2012

Picture
George Purcaru, profesor la Universitatea "J.W. Goethe" din Frankfurt si preşedinte al Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie, omul care a anticipat patru cutremure, inclusiv cel din 1977, spune că în ţara noastră cel mai mare cutremur poate atinge 8 grade pe scara Richter. Acesta apreciaza ca in 2012 un cutremur major va lovi Romania.

"Cutremul este mai greu de prevăzut decât moartea unui om. Un doctor studiază analizele şi poate să-ţi spună un interval de timp când se va întâmpla sfărşitul, cu o marjă mică de eroare. Nici el nu cunoaşte cu exactitate ziua sau luna. Eu pot să prezic un cutremul într-un interval mai mare de timp, chiar ani, iar ştiinţa acceptă acest lucru. O predicţie despre un cutremur înclude alte trei predicţii. Timplul, locul şi magnitudinea, iar toate se calculează separat. Se pune des întrebarea dacă cutremurele pot fi prevăzute exact. Astăzi, cu ştiinţa pe care o avem, nu", spune spune seismologul George Purcaru
"În România, cutremurele mai mari pot avea o magnitudine de 6 până la maximum 8 grade pe scara Richter", este părerea cercetătorul. El adaugă că aceasta este o apreciere aproximativă, rezultată în urma multor calcule.
George Purcaru a studiat cutremurele ce au avut loc în ţara noastră, începând cu anul 1107. "Nu există documente care să ateste valorile tuturor cutremurelor cu exactitate. Dacă în cazul cutremului din 1977 avem magnitudinea exactă, în cazul cutremurului din 1940 toate datele au dispărut", spune Purcaru. Despre cutremurul din 1940 se ştie însă că "s-au mişcat lămpile până la Moscova".
În România toate cutremurele importante au loc la Curbura Carpaţilor, în regiunea Vrancea. Adâncimea la care se produc este relative mică, ţinând cont că pe glob sunt cutremure ce merg până la aproape 700 de km adâncime. În Vrancea coboară la 175 kilometri. "Până în 1974 românii au considerat greşit că pe teritoriul ţării noastre există două plăci, ce produc cutremurele. Este fals deoarece noi suntem în interiorul plăcii eurasiatice". Pe lângă cutremurele mari produse în regiunea Vrancea, mult mai dese sunt cutremurele mici, de câţiva kilometri adâncime. "Un cutremur superficial care se întâmplă la 2,3, 5 km distruge tot ce e sub el sau aproape de el, dar nu distruge nimic la distanţă. Cutremul din 1962 din Serbia a distrus oraşul în care s-a produs, dar n-a stricat nimic mai departe. În Vrancea cutremurul care este la mare adâncime. Vrancea nu este distrusă, dar efectele se văd la distanţe mari.

A ANTICIPAT PATRU MARI CUTREMURE
În urma studiilor, seismologul Geoge Purcaru, a anticipat patru cutremure şi deţine recordul pentru "Cea exactă predicţie din lume", adică loc, magnitudine şi perioadă. Cutremurul din 1977. În 1974, George Purcaru a prezentat la Royal Norwegian Council for Scientific and Industrial Reserch o lucrare prin care anunţa marele cutremur din România.
A mai prezis cutremurul din Insulele Solomon 2007, cel din Italia, 1981, unde a prevăzut locul şi cutremurul din Insulele Aleutine, din 1994, considerata cea exactă predicţie din lume.
Este membru pe viaţă al Societăţii Americane de Seismologie şi preşedinte al Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie pe care a şi înfiinţat-o în 1984. De asemenea, profesorul este cel care acordă avizul la tezele de doctorat în seismologie la Universitatea Osmania, Hyderabad India şi expert NATO.
George Purcaru are peste 170 de lucrări publicate în toată lumea, iar in 2006 a fost inclus în 2006 în galeria cetăţenilor de onoare ai Tecuci,  municipiu care a dat numele sau unei strazi.
(05.12.2011)

APA NOVA A SCUMPIT APA DE LA ROBINET CU 36%

Picture
Francezii de la Apa Nova au majorat începând de vineri tarifele la apă potabilă şi canalizare cu circa 36%. O familie de două persoane care consumă 10 mc de apă pe lună va plăti cu 10 lei în plus la întreţinere.

Francezii de la
Apa Nova au majorat începând de vineri tarifele la apă potabilă şi canalizare cu circa 36%. O familie de două persoane care consumă 10 mc de apă pe lună va plăti cu 10 lei în plus la întreţinere.
Un metru cub de apă potabilă costă în prezent 3,57 lei, faţă de 2,61 lei înainte de majorarea tarifelor, în timp ce pentru serviciul de canalizare tariful a crescut de la 0,58 lei la 0,79 lei pe metru cub.
Cu alte cuvinte, o familie de două persoane din Bucureşti care consumă în medie 10 metri cubi de apă potabilă lunar va plăti în plus la întreţinere 9,6 lei (2,2 euro), echivalentul a aproape zece pâini sau trei litri de lapte, potrivit calculelor. În urma acestei scumpiri, factura pentru apă şi canalizare va reprezenta circa 3,4% din venitul mediu al unei familii, potrivit estimărilor Apa Nova.
Scumpirea pe cât de bruscă, pe atât de mare, ar putea încurca socotelile BNR privind inflaţia care ar trebui să coboare la 3,3% la sfârşitul anului.
Majorarea de tarife vine în contextul în care recent a fost inaugurată staţia de epurare a apelor uzate de la Glina, în urma unei investiţii de circa 108 milioane de euro, Apa Nova urmând să exploateze şi să întreţină staţia la un cost de 27 de milioane de euro anual.
De la preluarea efectivă a serviciilor de concesiune publică de către grupul francez Veolia de la RGAB (Regia Generală de Apă Bucureşti) în 2000, preţul apei a crescut de aproape zece ori, de la 3.967 de lei vechi (0,3967 de lei noi) în 2000 la 3,57 de lei pe metru cub în prezent.
"Majorarea tarifelor a fost realizată exclusiv pentru a acoperi operarea staţiei Glina. Pentru următorii ani nu sunt prevăzute alte scumpiri, cu excepţia celor de ajustare la inflaţie şi la deprecierea monetară. Mai mult, în 2013 ar putea fi nişte scăderi ca urmare a terminării unor proiecte cu termen limitat de implementare, aşa cum sunt branşamentele de plumb", explică Mircea Macri, director adjunct al
Apa Nova Bucureşti. El a adăugat că etapa a doua a staţiei de epurare de la Glina, care ar urma să fie gata în 2015, nu va avea componentă de ajustare tarifară.
Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a inaugurat în prima parte a lunii octombrie staţia de epurare a apelor uzate de la Glina, în urma unei investiţii de 108,3 milioane de euro. Inaugurarea reprezintă o prima etapă a proiectului, urmând ca staţia să epureze mecanic întreaga cantitate de apă poluată pentru care a fost proiectată (10 metri cubi pe secundă), iar din acest volum, jumătate vor fi epuraţi final. Până acum, canalizarea Capitalei se deversa în Dâmboviţa.
Pentru finanţarea acestui proiect, Uniunea Europeană a contribuit cu 65% din bani (70,4 milioane de euro), guvernul României cu 2,7% (2,9 milioane de euro), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare cu 9,3% (10 milioane de euro), în timp ce Banca Europeană de Investiţii a contribuit cu 23% (25 de milioane de euro).
Realizarea etapei a doua a staţiei de epurare, ce va atrage investiţii de încă 350 de milioane de euro şi este estimată a fi gata în 2015, va extinde capacitatea de epurare pentru întreg debitul de ape uzate, dar şi capacitatea de tratare a nămolului. De asemenea, etapa a doua va viza construcţia unui incinerator care să proceseze întreaga cantitate de nămol rezultat.
Ideea unei staţii de epurare datează încă din anul 1975, când albia naturală a râului Dâmboviţa a fost modificată pentru prima oară pe o lungime de 10 kilometri. Apa Nova Bucureşti, controlată de grupul francez de utilităţi Veolia Eau, a înregistrat anul trecut afaceri de 104,8 milioane de euro şi un profit net de 16,5 milioane de euro. Compania avea la finalul anului trecut 112.959 clienţi, iar, conform declaraţiilor clienţilor, circa 1,7 milioane de consumatori din Capitală beneficiază de serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, potrivit site-ului companiei. Consumul mediu de apă în Bucureşti s-a ridicat anul trecut la 168 litri de persoană pe zi, în scădere de la 183 de litri în anul 2008.
Apa Nova operează o reţea principală de conducte de apă şi de canalizare de aproximativ 5.200 km, la care se adaugă şi aproximativ 1.000 km de reţea cu racorduri şi branşamente. Apa Nova este concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din Bucureşti pe de 25 de ani, începând cu anul 2000.
(28.11.2011)

RENAULT SCOATE IN 2015 O MINI DACIA LA 6.500 EURO

Picture
Dacia va aduce pe piata un automobil de clasa mini de dimensiunile lui Twingo, ar putea aduce si o varianta Pick-Up a lui Duster, iar pana in 2017 vor fi lansate noua modele noi si restilizate, speculeaza presa germana. Ce se stie sigur este ca in primavara va iesi pe piata MPV-ul Lodgy, in vara va fi lansata o noua utilitara, iar noua generatie Logan va fi prezentata in toamna lui 2012. Dacia de clasa mini pare in acest moment la destul de multi ani distanta, iar cei de la Renault nu au confirmat ca se gandesc in mod serios la asa ceva.

Site-uri germane precum Auto Bild si Focus.de prezinta posibilele planuri de lansari ale Dacia pentru urmatorii ani. Se reia si zvonul legat de o Dacie de clasa mini, un model cu jumatate de metru mai scurt decat Sandero, iar Auto Bild scrie ca masinuta poreclita Citadine se va lansa in 2015, va costa 6.500 euro si va avea la baza Renault Twingo.
Oficialii Renault nu au confirmat pana acum ca s-ar lucra la o Dacie de clasa A si au spus ca un astfel de model nu ar putea oferi spatiul important de stocare ce caracterizeaza celelalte modele Dacia si nici nu ar putea fi vandut la un pret cu mult mai mic decat actualele modele.
Focus.de merge mai departe cu speculatiile si scrie ca in 2014 ar puitea iesi pe piata un Duster Pick-up, iar in 2017 (!) va veni noua generatie Duster. Este clar ca un astfel de calendar de lansari este imposibil de prevazut cu exactitate cu atat de multi ani inainte, situatia economica volatila poate schimba cerintele clientilor de masini noi, iar Dacia va trebui sa se adapteze din mers.
Ce se stie sigur este ca in primavara va iesi pe piata MPV-ul Lodgy, a carui
versiune de raliu, Lodgy Glace, a fost recent prezentat si ofera o imagine generala despre cum va arata primul monovolum Dacia. La vara urmeaza a fi lansata si o noua utilitara care, la fel ca si Lodgy, va fi produsa la noua uzina din Maroc. In toamna lui 2012, la salonul auto de la Paris, isi va face debutul noua generatie Logan, in timp ce versiunea restilizata a Sandero va fi lansata in 2013.
(25.11.2011)

CURTEA DE JUSTITIE A UNIUNII EUROPENE:
DIRECTIVA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR
N-A FOST TRANSPUSA CORECT IN LEGISLATIA ROMANA

Picture
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg a hotărât joi că directiva privind dreptul de autor nu a fost transpusă corect în legislaţia României, decizia survine litigiului dintre autorităţile române şi Circul Globus referitor la dreptul de comunicare publică a operelor muzicale. Prevederea din legea română privind dreptul de autor care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare a operelor muzicale către un public care este prezent fizic la locul de provenienţă a comunicării este contrară dreptului Uniunii, a statuat Curtea de Justiţie a UE.

În perioada mai 2004-septembrie 2007, Circul Globus, în calitate de organizator de spectacole de circ şi de cabaret, a comunicat public în scop lucrativ opere muzicale fără a deţine autorizaţie de licenţă din partea UCMR-ADA şi fără a achita acesteia remuneraţiile corespunzătoare drepturilor patrimoniale de autor.
Considerând că Circul Globus i-a încălcat drepturile, UCMR-ADA a sesizat Tribunalul Bucureşti. În susţinerea acţiunii formulate, aceasta a arătat că, în conformitate cu legea română privind dreptul de autor, exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale este supusă gestiunii colective obligatorii.
Circul Globus, la rândul său, s-a apărat invocând faptul că a încheiat contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor direct cu compozitorii operelor muzicale utilizate în spectacolele pe care le-a organizat şi că pentru această utilizare a achitat autorilor sumele de bani convenite. Cum titularii de drepturi au optat pentru gestiunea individuală a drepturilor de autor, colectarea remuneraţiilor de către organismul de gestiune colectivă nu mai avea temei legal.
Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de UCMR-ADA şi a obligat Circul Globus la plata sumei de 994.153 lei cu titlu de remuneraţie pentru comunicarea publică în scop lucrativ a operelor muzicale pentru perioada mai 2004-septembrie 2007, precum şi la plata penalităţilor de întârziere corespunzătoare (397.721 lei).
Apelul declarat de Circul Globus a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti. Cele două instanţe au reţinut că legea română privind dreptul de autor prevede expres că, pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, gestiunea colectivă este obligatorie. Prin urmare, Circul Globus ar fi fost obligat să achite UCMR-ADA remuneraţia stabilită potrivit metodologiei negociate de organismul de gestiune colectivă, independent de contractele încheiate de Circul Globus cu compozitorii operelor.
Circul Globus a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, în cadrul căruia a invocat, printre altele, transpunerea incorectă în dreptul intern a Directivei privind dreptul de autor. A susţinut că, deşi în considerentele directivei dreptul de comunicare publică este definit în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării, legea română privind dreptul de autor nu a fost modificată şi continuă să instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, fără nicio distincţie între comunicarea directă şi cea indirectă.
În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, în esenţă, să stabilească dacă Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării sau şi orice comunicare a unei opere realizată direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei.
Prin hotărârea pronunţată astazi, Curtea răspunde că directiva trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent fizic în locul de provenienţă a comunicării. Pentru a decide astfel, CJUE porneşte de la constatarea că directiva nu defineşte expres noţiunea "comunicare publică". În această situaţie, pentru interpretarea acestei noţiuni de drept al Uniunii, este necesar să se ţină seama nu numai de modul de redactare a dispoziţiei în care apare această noţiune, ci şi de contextul în care se înscrie şi de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte.
Mai întâi, în ceea ce priveşte contextul, unul din considerentele directivei în cauză prevede că dreptul de comunicare publică "trebuie înţeles în sens larg, ca acoperind orice comunicare către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării". De altfel, Curtea aminteşte că, în jurisprudenţa sa recentă, a clarificat domeniul de aplicare al considerentului amintit.
În ceea ce priveşte, apoi, obiectivul urmărit de directivă, Curtea subliniază că aceasta vizează crearea unui cadru juridic general şi flexibil la nivelul Uniunii, care să sprijine dezvoltarea societăţii informaţionale şi adaptarea şi completarea normelor actuale în materia dreptului de autor şi a drepturilor conexe pentru a ţine seama de faptul că dezvoltarea tehnologică a făcut să apară noi forme de exploatare a operelor protejate.
"Rezultă de aici că armonizarea urmărită de această directivă nu vizează formele «tradiţionale» de comunicare publică, precum reprezentarea sau executarea directă a unei opere. Acest lucru este confirmat de altfel şi de prevederile din considerentul amintit potrivit cărora dreptul de comunicare publică include doar transmisiile sau retransmisiile unei opere către public, prin cablu sau fără cablu, inclusiv radiodifuziunea. Ca atare, acest drept nu include acte care nu implică o «transmisie» sau o «retransmisie» a unei opere, precum acte de reprezentare sau de executare directă a unei opere", explică CJUE
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că Directiva privind dreptul de autor trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar comunicarea către un public care nu este prezent în locul de provenienţă a comunicării, cu excluderea oricărei comunicări a unei opere realizate direct, făcută într-un loc deschis publicului, prin orice modalitate publică de execuţie ori de prezentare directă a operei.

CE SPUNE LEGISLATIA ROMANEASCA
Legea română privind dreptul de autor prevede că titularii drepturilor de autor îşi pot exercita aceste drepturi în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă. De asemenea, legea prevede că gestiunea colectivă este obligatorie în anumite cazuri, printre care se numără şi cel privind exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale. În cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii dreptului de autor care nu le-au acordat mandat. Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) este organismul de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical.
(24.11.2011)

RENAULT PREGATESTE MASINA DE 2.500 EURO

Picture
Gérard Detourbet va fi, începând cu 1 ianuarie, responsabilul unei echipe Renault Nissan care va dezvolta o platformă pentru un vehicul de trei ori mai ieftin decât Dacia Logan, scriu în exclusivitate jurnaliștii de la La Tribune. Fostul responsabil al gamei entry a grupului Renault, artizanul care s-a aflat în spatele întregii game Dacia, Gérard Detourbet, va conduce o echipă comună Renault-Nissan, care va lucra la un model al cărui preț va fi de 2.500 de euro, o premieră pentru industria auto europeană, unde Dacia Logan are un preț minim, în Franța, de 7.700 de euro.

Proiectul supervizat de Gérard Detourbet, ar trebui să ducă la crearea ulterioară a unei noi familii de vehicule cu prețuri mai mici decât cele ale modelelor Dacia. Evident, astfel de mașini nu se vor putea adresa decât clienților din statele emergente unde restricțiile privind siguranța pasagerilor sunt mai puțin drastice. De altfel, oficialul Renault a menționat într-o discuție purtată la expoziția auto de la Frankfurt din această toamnă că „a muncit din greu” la o mașină mai ieftină decât Dacia Logan, o „mașină populară” cu care să câștige piața din Brazilia. Pentru noul proiect, șablonul pare să fie Renault Twingo.
Modelul ar putea fi o lovitură nu doar pentru Logan, dar și pentru indienii de la Tata, care își propuseseră să vină în Europa cu modelul Nano, cea mai ieftină mașină din lume. Conform informațiilor La Tribune, modelul de 2.500 de euro nu va fi realizat pe platforma Dacia, deja prea scumpă pentru ambițiile Renault.
(23.11.2011)

1 DIN 3 BUGETARI CASTIGA SUB 1.000 RON/LUNA,
UN MINISTRU 4.000 RON/LUNA

Picture
Peste 337.000 din cei 888.000 de angajaţi de la stat aflaţi în evidenţa Institutului Naţional de Statistică au salarii mai mici de 1.000 de lei brut pe lună (adică primesc "în mână" sub 741 de lei), în contextul în care cheltuielile statului cu salarizarea s-au dublat în ultimii patru- cinci ani. Faptul că anul trecut, când instituţiile publice au publicat salariile pe site-uri, miniştrilor nu le-a păsat că unii dintre subalternii lor câştigă mai bine - deci găsesc alte surse din care să trăiască- sau că înalţi funcţionari publici scriu în declaraţia de avere că îşi donează salariile, nu demonstrează decât că grilele de salarizare de la stat sunt construite de la început pe ideea că funcţionarii îşi întregesc veniturile şi din alte surse. În ciuda faptului că sunt prost plătiţi, funcţionarii rămân la stat şi nimeni nu părăseşte administraţia.

"Este o ipocrizie de proporţii să plătim primari, prefecţi, miniştri la nivelul actual şi să ne aşteptăm ca ei să nu-şi completeze veniturile din fel de fel de artificii pe care le fac atunci când au putere de decizie asupra cheltuirii banului public. Când ministrul sănătăţii este plătit la nivelul unui rezident dintr-o clinică privată, nimeni nu mă poate convinge că realitatea nu este trucată. Putem să ne facem în continuare că nu vedem lucrurile acestea, dar trebuie să ne asumăm că la un moment dat vom primi, într-o formă sau alta, şi nota de plată", spune Dragoş Dinu, partener al companiei de consultanţă Link Resource şi fostul şef al companiei farmaceutice A&D Pharma.
Mai puţin de 4.200 de bugetari câştigau peste 8.000 de lei brut/lună (1.800 euro) în octombrie anul trecut, potrivit celei mai ample anchete realizate anual de Institutul Naţional de Statistică.
Eşecul legii salarizării, intrată în vigoare încă de la 1 ianuarie 2010, care nu a reuşit să rezolve anomaliile din sistemul bugetar, se va transpune şi în bugetul pentru 2012 dacă Guvernul nu va găsi modalităţi prin care să eficientizeze activitatea în sectorul public şi să reducă gradul de corupţie de la cel mai înalt nivel din administraţie. Cazuri de luare sau dare mită, spălare de bani sau şantaj în rândul baronilor locali sau în rândul înalţilor funcţionarilor publici sunt relatate aproape în fiecare zi în presă.
Primarul Clujului, Sorin Apostu, este arestat pentru fapte de corupţie, fiind acuzat că, prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei sale, primea bani de la companii pentru diverse servicii. De asemenea, într-o altă stenogramă dintre doi oameni se vorbeşte despre faptul că un funcţionar public "nici nu se scoală din pat" pentru 50.000 de euro. Se discuta de 100.000 de euro pentru a se facilita onorarea unor obligaţii ale statului către o firmă privată. Acest caz arată modul în care statul, prin funcţionarii lui, intervine în contracte şi plata unor obligaţii şi că nu depinde de ceea ce s-a stabilit în contract, ci de pixul unui funcţionar.

Un ministru câştigă cât un absolvent de Politehnică
Dacă nu ar beneficia de alte surse de venit, obţinute pe baza funcţiei de la stat, atunci nu ar mai sta în sistemul public. Un ministru cu 10 sau 20 de ani de experienţă câştigă mai puţin de 1.000 de euro pe lună, bani pe care o companie din mediul privat (cum este, de exemplu, cazul firmelor din IT) îi oferă unui tânăr absolvent de Politehnică, proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii şi care este la primul job. Până şi un director de fabrică din provincie câştigă 4.000- 5.000 de euro pe lună, în timp ce într-o multinaţională salariile directorilor sunt cuprinse între 7.000 şi 10.000 de euro pe lună. În aceste condiţii, cum poate un ministru sau un primar care au anual bugete de sute de milioane de euro pe mână să trăiască cu un salariu atât de mic?
"Eu cred să se poate trăi binişor cu 5.000 de lei pe lună, mai ales dacă mai există un al doilea salariu în familie. Trebuie avut în vedere că, de multe ori, miniştrii sau primarii mai au şi anumite sume de care pot beneficia cum ar fi: maşina de serviciu (deci transportul zilnic ar fi asigurat), diverse mese de protocol, câştiguri din diurne (mai ales externe) etc. Deci cei 5.000 de lei pot fi chiar o sumă uşor mai mare. Salariul unui om cu rang mare în stat nu trebuie să fie mic, nu trebuie să fie nici printre cele mai mari din economie", spune Vladimir Sterescu, country manager al furnizorului de servicii de call-center Computer Generated Solutions (CGS).
În opinia sa, înalţii funcţionari publici trebuie să fie nişte oameni care lucrează în folosul populaţiei şi al comunităţii, care să aibă un salariu decent şi un nivel de trai decent. "Pentru a diminua corupţia, mi-aş plăti mult mai bine miniştrii şi primarii, dar şi oamenii din organizaţiile lor. Apoi cred că legea ar începe să fie aplicată de mult mai mulţi. Poate aşa lucrurile ar începe să funcţioneze", mai spune Sterescu.

Salarizarea în sectorul public trebuie făcută după domeniul de activitate
Problema nu e la salarizarea miniştrilor, care îndeplinesc o funcţie politică temporară, ci la înalţii funcţionari publici de carieră, la experţii care foarte uşor migrează către mediul privat, este de părere Sorin Ioniţă, analist în cadrul organizaţiei Expert Forum (EFOR), expert în dezvoltare locală şi bugete.
"Într-un fel trebuie plătit un funcţionar din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi în cu totul alt fel trebuie plătit un funcţionar de la Agenţia Nucleară, a cărui valoare pe piaţă este mai mare. Chiar şi Banca Mondială a recomandat să se facă un benchmark în sistemul public de salarizare din sectorul public prin comparaţie cu mediul privat, însă nu numai la nivel de funcţii, ci şi după sectorul în care lucrează. Un profesor care pleacă de la stat la privat nu va primi un salariu semnificativ mai mare, însă un expert în fonduri europene, un matematician, un fizician sigur îşi va găsi un loc de muncă mai bine plătit în privat", explică Ioniţă, care este şi reprezentantul României la Comitetul European Economic şi Social (EESC). El spune că un matematician bine pregătit poate lucra la fel de bine în structurile care se ocupă de pensii şi asigurări sociale de stat din Ministerul Muncii, dar şi în cadrul unei firme private de asigurări.

La stat poţi lua decizii care să influenţeze viaţa a milioane de oameni
"Eu mi-aş dori să ajung să am ocazia să fac schimbări ample şi cu vizibilitate, să văd că milioane de oameni apreciază ceea ce fac. Este de asemenea o ocazie majoră pentru cei care lucrează în aceste poziţii la stat de a învăţa nişte lucruri pe care numai la acel nivel le înveţi. De exemplu, am întâlnit deseori oameni în sistemul privat care au învăţat meserie în sistemul public: acolo te întâlneşti cu toate situaţiile posibile la nivel de industrie/ramură, respectiv ajungi să cunoşti legislaţia pe domeniul respectiv foarte bine", mai spune Sterescu de la CGS.
El spune că unii oameni, ulterior unui job în sistemul public, se duc în domeniul privat unde pot câştiga foarte bine şi pot avea funcţii importante.
"Atâta vreme cât jobul la stat nu ar fi mai mult legat de politică, eu cred că miniştrii/primarii au o ocazie unică de a deveni nişte foarte buni profesionişti. Realitatea este însă, şi este valabil pentru toate ţările cred, că există o dependenţă între a lucra în sistemul public la cel mai înalt nivel şi politică. Cred că politica face ca aceşti oameni să nu mai iasă din sistemul public, beneficiile fiind altele deja", explică Sterescu.
(22.11.2011)

PRIMARI SALONTA DA 115.000 RON PE UN JOC ONLINE

Picture
Din 2008 administraţiile locale au intrat pe deficit, iar cheltuielile cu dobânzile la împrumuturi au explodat. Totuşi achiziţiile anapoda făcute de co­munităţile locale continuă nestin­gherit, iar Guvernul continuă să le alimenteze cu bani pentru a le "echilibra".

În septembrie curent administraţia locală a Municipiului Salonta a achiziţionat un joc online, "Toldi", pentru suma de 115.000 lei. O lună mai târziu Salonta primea de la Guvern 50.000 de lei pentru a-şi "echilibra" bugetul - dintr-un un ajutor total de peste 66 mil. lei pe care Executivul l-a dat comunităţilor locale aflate pe marginea prăbuşirii financiare. "Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011 cu suma de 66.410 mii lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărare, în vederea plăţii unor arierate, precum şi finanţării unor cheltuieli curente şi de capital" - aceasta este hotărâtea în baza căreia Salonta a primit ajutor de la Guvern. Întrebare: a avut Salonta bani pentru achi­ziţionarea unui joc electronic, dar nu a avut pentru "finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital?"
Primăria Generală a Bucureştiului a cheltuit în această lună 357.000 de lei pentru editatea "Ma­nualului de identitate vizuală a Primăriei Municipiului Bucureşti". Aceeaşi primărie vrea să împrumute de pe pieţele internaţionale 800 mil. euro. Suma de 500 mil. euro ar urma să fie destinate achitării unui împrumut în aceeaşi sumă luat în 2005 care are scadenţa în 2015. Şi cu restul? Când primarul general Sorin Oprescu a promovat acest act în Consiliul General al Municipiului nu a menţionat ce ar urma să se întâmple cu aceşti bani. Iar Primăria Generală are deja datorii de peste 700 mil. euro.
Tot aşa, comuna Mogoşoaia caută un împrumut de 7 mil. euro pentru "asigurarea finanţării unor obiective de investiţii". Ce investiţii?
Evoluţia bugetelor locale arată că cheltuielile cu dobânzile la împrumuturile luate de comunităţile locale au crescut de la 120 mil. lei în 2004 la 750 mil. lei în 2010. Datoria publică locală a crescut de la zero în anul 2000 la 0,16% din PIB în 2004 şi la 2,3% din PIB în 2010 - adică 12 mld. lei.
Nu pare mult, dar această datorie este trecută la datoria publică, iar datoria publică a devenit coşmarul ţărilor UE pentru că majorează cumplit randamentul împrumuturilor.
Dacă Guvernul vorbeşte de deficit bugetar zero, trebuie să se uite şi la cheltuielile locale şi la deficitele locale. Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, deficitul bugetelor locale a fost în 2008 de 4 mld. lei, adică un miliard de euro. În 2009 a fost de 2,3 mld. lei, iar în 2010 de 600 mil. lei. An de an veniturile comunităţilor au crescut spectactaculos - de la 17 mld. lei în 2004 la 50 mld. lei în 2010, dar primăriile tot se plâng că nu au bani. De ani de zile fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului a alimentat bugete locale şi toate acuzaţiile au fost că repartizarea banilor s-a făcut în funcţie de culoarea politică.
Curtea de Conturi este cea care stabileşte dacă o investiţie făcută de administraţie este oportună, dar, până în prezent, controlorii de conturi nu s-au făcut remarcaţi pentr-o mare atenţie acordată acestor aspecte. Aşa s-a ajuns să se construiască parcuri în păduri. De pildă, comuna Feldoiara (Braşov) a atribuit în această lună un contract de 808.000 lei pentru "îmbunătăţirea calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în comuna Feldioara".
Săptămâna trecută preşedintele Traian Băsescu a cerut administraţiilor locale să nu mai cumpere lalele şi panseluţe, ci să investească pentru crearea locurilor de muncă pentru creşterea produsului intern brut în fiecare comunitate.
"Şi administraţiile locale trebuie să devină responsabile pentru creşterea produsului intern brut în fiecare comunitate. Adică o mai bună orientare a resurselor. Este una să cumperi panseluţe cu banii de la primărie, să cumperi lalele din Olanda, şi alta să faci nişte lucrări de investiţii în comunitate. Or, pe această cale eu fac un apel şi la administraţiile locale să-şi înţeleagă responsabilitatea ca, alături de Guvern, să creeze locuri de muncă."
Preşedintele admite că nu poate face decât "apel": "N-o să pot să mă duc la niciun primar să-i spun: nu mai cumpăra lalele, nu mai cumpăra panseluţe, ci fă nişte lucrări de investiţii care să creeze locuri de muncă. Asta nu pot să fac, dar un apel la raţiune pot să fac într-o perioadă de criză". Bun. Preşedintele nu poate. Dar Guvernul de ce mai dă bani Municipiului Salonta care nu are bani să-şi plătească datoriile, dar are să cumpere un joc electronic?
În jur de 1.000 de comunităţi locale întind mâna an de an la Guvern. Edilii se plâng că Guvernul nu le dă destui bani din cei care li s-ar cuveni (în principal din cota defalcată de TVA şi cota din veniturile salariale ale rezidenţilor).
Dar sunt multe situaţii în care comunităţile au ajuns unde au ajuns din cauza lor.
De pildă, două comune din judeţul Iaşi, Vlădeni şi Popricani, au luat în 2008 bani prin programul SAPARD, câte un milion de euro fiecare, pentru reabilitatea infrastructurii rutiere. Lucrările au fost efectuate prost, iar UE a cerut returnarea banilor. Cele două comune nu au avut banii, iar conturile le-au fost blocate.
Penalităţile au mers înainte. Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru asta. În 2009, printr-o hotărâre de guvern, executarea silită a creanţelor pentru cele două primării a fost blocată pentru şase luni. Nimic nu s-a întâmplat între timp. În vară autorităţile judeţene au promovat un act normativ prin care Guvernul să preia datoriile celor două comune. Luna trecută, prin actul normativ amintit, cele două localităţi au primit din nou bani de la Guvern 100.000, respectiv 300.000 de lei.
Astfel de cazuri sau cazuri asemănătoare sunt cu zecile. Dar nimeni nu pune piciorul în prag.

După primarul Clujului, cel al Braşovului a intrat în atenţia DNA
Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, şi primarul municipiului, George Scripcaru (PDL) sunt cercetaţi de DNA pentru corupţie, fapte identificate în cadrul anchetei privindu-l pe fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Ionel Spătaru. Scripcaru este al doilea primar al PDL dintr-un mare municipiu intrat în atenţia procurorilor anticorupţie, după ce, în urmă cu nici două săptămâni, edilul Clujului, Sorin Apostu a provocat stupoate după ce a fost arestat pentru fapte de corupţie foarte grave. Astfel, Scripcaru, Gonţea şi alte trei persoane sunt cercetate pentru luare de mită şi complicitate la această infracţiune. Unul dintre denunţători susţine că i s-a cerut mită pentru a se emite cât mai repede de către Primăria Braşov o autorizaţie de funcţionare a unei firme. Mita a fost cerută de către Spătaru care este trims în judecată, în vreme ce Scripcaru este cercetat într-un dosar disjuns, au arătat vineri procurorii. Ei au stabilit faptul că, în cauză, se disjung fapte ce ar fi fost comise de prefectul şi primarul Braşovului în legătură cu avizul de funţionare. Iată nu doar că banii se cheltuie aiurea prin primării, dar edilii calcă şi pe lângă lege.
(21.11.2011)

GUVERNUL TRECE SEDIILE PDL SI UDMR 
IN DOMENIUL PRIVAT AL STATULUI PENTRU A FI VANDUTE

Picture
Conform legii, imobilele aflate în administrarea RA-APPS nu pot fi vândute decât după ce sunt trecute din domeniul public în domeniul privat al statului. Ca atare, Guvernul a decis ca sediul UDMR din Bucureşti şi cel al PDL Bucureşti vor fi trecute de Guvern în domeniul privat al statului, ceea ce permite vânzarea ulterioară, fără ca imobilele să fie scoase la acest moment din administrarea RA-APPS, pentru clădirea PDL fiind scăzută şi valoarea de piaţă prin modificări cadastrale. Pentru clădirea PDL din Aleea Modrogan, Guvernul va scoate din evidenţa contabilă jumătate din suprafaţa terenului aferent, respectiv aproximativ 1.000 metri pătraţi, şi va reduce volumul suprafeţei construite, invocând măsurătorile cadastrale, precizeaza ordonanţa de urgenţă privind vânzarea imobilelor RA-APPS.

Sediul PDL Bucureşti din Aleea Modrogan nr. 22, folosit şi ca sediu de campanie al partidului la alegeri, dispune de un teren de 2.062 metri pătraţi şi are o suprafaţă construită de 788 metri pătraţi, conform evidenţelor contabile actuale. Suprafaţa terenului va fi redusă însă în acte la 1.076 metri pătraţi, iar suprafaţa construită va fi diminuată de asemenea, în acte, cu aproape 300 metri pătraţi.
Prin această operaţiune, valoarea de piaţă a imobilului scade, iar dacă va dori să cumpere, PDL va plăti mai puţin pentru achiziţionarea clădirii la momentul vânzării.
În primăvara anului trecut, sediul PDL Bucureşti, administrat până la acea dată de Ministerul Afacerilor Externe, a fost trecut din nou, după 17 ani, în administrarea RA-APPS. Reprezentanţii Guvernului au susţinut că transferul este impus de faptul că Ministerul Afacerilor Externe nu are atribuţii în a administra astfel de clădiri, fără a preciza motivul pentru care, în aceste condiţii, administratorul imobilului nu a fost schimbat timp de 17 ani.
Secretarul general al PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, declara atunci că formaţiunea intenţionează să cumpere sediul organizaţiei de Bucureşti din Aleea Modrogan nr. 22, întrucât este un sediu bun pentru campaniile electorale.
Argumentul invocat în ordonanţa Guvernului pentru reducerea la jumătate a suprafeţei de teren aferent este că, după trecerea imobilului de la MAE la RA-APPS, au fost efectuate măsurători cadastrale şi s-au constatat diferenţe la "verificarea faptică a dimensiunilor incintei" din care rezultă că suprafaţa totală a terenului este de 1.076 metri pătraţi, faţă de 2.062 metri pătraţi, iar suprafaţa construită este de 514 metri pătraţi, faţă de 788 metri pătraţi.
În documentul citat se arată că rectificarea suprafeţei de teren administrată de regie este necesară şi pentru întocmirea corectă a Declaraţiei de impozite şi taxe, în condiţiile în care taxele şi impozitele pe teren sunt stabilite în funcţie de această suprafaţă.
"Având în vedere că a fost preluat cu contract de închiriere de Partidul Democrat Liberal, imobilul nu satisface interesul public", este argumentul invocat în ordonanţă.
În aceste condiţii, imobilul din Aleea Modrogan este inclus pe lista imobilelor trecute în domeniul privat al statului şi administrate de RA-APPS, nu şi în categoria spaţiilor care vor fi scoase la vânzare în perioada imediată.
Aceeaşi procedură este prevăzută şi pentru sediul din Bucureşti al UDMR, de pe strada Alexandru Puşkin nr. 5, care dispune de un teren în suprafaţă de 291,7 metri pătraţi.
"Pentru imobilul cu garaj şi terenul aferent din strada Alexandru Puşkin nr. 5 se propune trecerea în domeniul privat al statului, deoarece acest imobil a fost transferat în baza HG 39/1996 de la Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi nu satisface interesul public. Trebuie avut în vedere că acest imobil a fost preluat cu contract de închiriere, iar în prezent este ocupat cu contract de închiriere de către Uniunea Democrată Maghiară din România", se arată în document.
Potrivit sursei citate, cu acest imobil şi terenul aferent va fi completată anexa 4 a HG 60/2005. Anexa respectivă include bunurile imobile aflate în domeniul privat al statului şi administrate de RA-APPS.
(18.11.2011)

OMV, ROMPETROL, LUKOIL SI MOL - INTELEGERI OCULTE
PENTRU SCUMPIREA ARTIFICIALA A CARBURANTILOR

Picture
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat astazi că autoritatea pentru Concurenţă a finalizat o parte a investigaţiei, iniţiată în 2005, pe piaţa carburanţilor pentru posibile înţelegeri între companii privind stabilirea preţului de vânzare a benzinei fără plumb. Mai mult, acesta a dezvaluit ca toate concluziile investigatiei respective declansata pe piata carburantilor sunt sustinute de Comisia Europeană (CE), care a recomandat sancţionarea companiilor autohtone anchetate, întrucât piaţa de profil românească face parte din cea europeană. Printre companiile vizate se numără OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi MOL.
"Decizia noastră, care susţine recomandările raportului, care recomandă sancţiuni, poate fi atacată de către companii în instanţă. Avem dovezi că aceste companii au încălcat legea concurentei. Exista posibile intelegeri intre companii privind stabilirea pretului de vanzare a benzinei fara plumb", a declarat azi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Deja Consiliul Concurenţei a transmis companiilor investigate raportul primit de la Comisia Europeană, iar acestea vor avea 30 de zile pentru a pregăti un răspuns. Cea mai mare sancţiune pe care o poate aplica Consiliul Concurenţei unei companii este amendarea cu 10% din cifra de afaceri.

IN ULTIMII DOI ANI CARBURANTII S-AU SCUMPIT CU APROAPE 30%
Investigaţia pe piaţa comercializării carburanţilor a început în 2005, dar a fost reluată în 2009, când a fost schimbată echipa care lucra la acest caz. În ianuarie, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi, în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.
Atunci, Guvernul sustinea că majorarea preţului carburanţilor nu poate fi justificată cu povara fiscală impusă de stat prin taxele percepute companiilor petroliere şi a cerut ANAF să iniţieze inspecţia fiscală generală în cazul companiilor petroliere, precum şi Consiliului Concurenţei să efectueze verificări suplimentare pentru identificarea eventualelor cazuri de monopol.
Anul trecut, combustibilii s-au scumpit cu peste 15%, dupa ce in 2009 preturile au fost majorate cu 13%. Anul acesta, pretul carburantilor a fost majorat succesiv de toate companiile petroliere. In Bucuresti un litru de benzina OMV Carrera 100, comercializata la OMV, a ajuns sa coste 6,13 lei, in timp ce un litru de motorina DieselTech era vanduta la Agip cu 5,65 lei.
(17.11.2011)

ROMANII PREFERA VIENA SI BUDAPESTA
PENTRU SARBATORILE DE IARNA

Picture
Viena, Budapesta şi Praga se află în topul destinaţiilor de vacanţă preferate de români în perioada sărbătorilor de iarnă, acestea fiind urmate de Paris, Londra şi Milano. În top 10 al preferinţelor românilor pentru sărbătorile de iarnă se află şi Bratislava, Istanbul, Amsterdam şi Roma, potrivit datelor furnizate de site-ul de rezervări hoteliere HotelPeeps.ro.
Conform statisticilor, în perioada de dinaintea Crăciunului, cel mai mic preţ mediu pentru o singură noapte de cazare la un hotel, respectiv 33 de euro, este la Budapesta, în perioada 9-15 decembrie. La Praga românii se pot caza în perioada 1-5 decembrie cu un cost mediu de 39 de euro pe noapte.
În ceea ce priveşte hotelurile de 5 stele din oraşele aflate în topul destinaţiilor dorite de români în preajma Sărbătorilor, cele mai ieftine oferte se pot găsi în Budapesta, cu un preţ mediu de 65 euro/noapte în zilele de 24 şi 25 decembrie, şi Praga, cu un cost mediu de 75 de euro/noapte în perioada 11-25 decembrie.
De Revelion şi în perioada 26 decembrie-1 ianuarie, preţurile medii pentru o noapte de cazare în oraşele preferate de români pot creşte cu marje cuprinse între 10% şi 210%.
Cele mai mici creşteri de preţuri se înregistrează la Milano, până la 14%, şi Londra, cu maxim 35%. În Praga însă majorările ajung chiar şi la 210%, în timp ce la Viena (FOTO) sunt de 121%, iar la Budapesta de 112%.
Preţul mediu pentru un sejur de Revelion porneşte de la 70 de euro pe noapte începând din data de 30 decembrie la Budapesta şi ajunge la 214 euro pe noapte la Amsterdam, în aceeaşi perioadă, pentru un hotel de până la 4 stele inclusiv.
Ofertele de sejur pot fi însă mai generoase. Astfel, 6 nopţi de cazare la 4 stele în centrul Budapestei pot fi achiziţionate cu doar 387 de euro.
În cazul unei locaţii de lux la Londra preţurile medii pot ajunge chiar şi la 294 de euro pe noapte în perioada dintre Crăciun şi Revelion, în timp ce la Amsterdam depăşesc 280 de euro pe noapte. În Budapesta, o noapte de cazare la un hotel de 5 stele costă, în medie, 120 de euro în aceeaşi perioadă.
(16.11.2011)

FRIGIDERELE NU MAI SUNT LA MARE CAUTARE IN VREMURILE DE CRIZA
ROMANII CUMPARA INTR-O VESELIE CONGELATOARE
CA SA-SI FACA PROVIZII

Picture
In primele trei trimestre ale lui 2011 piata bunurilor de folosinta indelungata din Romania a inregistrat o crestere de 11,5% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, se arata intr-un studiu al GfK. Cel de-al treilea trimestru a fost unul de succes in special pentru piata de IT (+26,6%), insa nu numai, toate sectoarele monitorizate au avut evolutii pozitive. Pe langa electrocasnicele mici, foto si telecom, care au continuat sa inregistreze rate solide de crestere, sectorul echipamentelor de birou a crescut pentru prima data din 2008. Electronicele si electrocasnicele mari au aratat o crestere minora de 2,7%, respectiv 1,1%.

Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, sectorul IT a inregistrat o rata a cresterii consistenta, de  26,6% in valoare, ceea ce sugereaza faptul ca amanarea cererii pentru produsele IT a ajuns la final.  Trendul pozitiv este vizibil in special in cadrul categoriei computerelor portabile, unde consumatorul a fost motivat in procesul de cumparare de eroziunea de pret.
O alta categoriei pentru care eroziunea de pret a incurajat consumul a fost cea a monitoarelor, unde pretul a avut acelasi trend. Sectorul electrocasnicelor mici din Romania a cunoscut o crestere de 15,8% in cel de-al treilea trimestru al acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut. Dezvoltarea sectorului a fost sustinuta de cresteri mari, de peste 30%, pe pietele aparatelor pentru prepararea mancarii si aparatelor pentru prepararea bauturilor calde, inclusiv roboti de bucatarie. Sistemele pe baza de capsule, care anul trecut au revolutionat piata expresoarelor din Romania, au avut o contributie importanta la cresterea intregii categorii de aparate pentru prepararea bauturilor calde. Mai mult, produsele high-end precum expresoarele fullautomate satisfac chiar si pe cei mai pretentiosi consumatori atragand prin inovatii si materiale scumpe.
Piata de storcatoare s-a bucurat si ea de o crestere semnificativa, de peste 20%. Aspiratoarele au avut o performanta solida, principalul declansator al cresterii fiind produsele fara sac. 
Si piata foto a crescut cu 15,6%, insumand o valoare totala de 13 milioane euro. Pana acum, iulie a fost cea mai puternica luna a anului, contribuind semnificativ la performanta de ansamblu a sectorului. Ca si in trimestrele anterioare, preferintele consumatorilor s-au indreptat catre compacte cu zoom-ul de 4x<5x, compacte high-end si D-SLR-uri entry level. In ciuda succesului camerelor foto digitale, piata ramelor foto digitale s-a aflat pe un trend negativ, vanzarile scazand cu aproximativ 9%.
Comparativ cu acelasi trimestru al anului trecut, in perioada mentionata piata de telecom a continuat sa creasca, +13,9% in valoare, mai ales datorita smartphone-urilor. De asemenea, exista o evolutie pozitiva a dispozitivelor cu ecran tactil; acestea ofera mai mult decat functiile de baza, si anume comunicarea si accesul facil la internet.
Piata echipamentelor de birou a inregistrat si ea o revenire spectaculoasa, dupa lungi perioade de scaderi consecutive, atingand 7 milioane de euro. Astfel, piata de imprimante si multifunctionale laser a inregistrat o crestere de 13,6%, in valoare, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. 
La inceputul anului, performanta pietei de electronice a fost una dintre cele mai bune in cadrul sectoarelor monitorizate, previzionand dezvoltari importante. Totusi, de la trimestru la trimestru ritmul a incetinit. Trimestrul al treilea a inregistrat o rata de crestere de 2,3%, piata totala de electronice insumand valoarea de 53 milioane euro. Astfel, s-au inregistrat  vanzari mai mari pentru modelele brand-urilor cu un pret mai accesibil si in plus, au fost impinse in piata modelele cu specificaii inovative precum 3D si Smart TV.
Piata electrocasnicelor mari a atins o crestere de 1% in acest trimestru, ajungand la 94 milioane euro, ceea ce poate parea nu foarte impresionant daca avem in vedere comparatia ca in trimestrul al doilea crestera a fost de 5%. Interesant este ca majorarea pretului frigiderelor, un segment important in cadrul sectorului electrocasnicelor mari, a dus la scaderea vanzarilor pe aceasta piata comparativ cu perioada similara a anului precedent.
Una dintre cele mai interesante evolutii pe piata electrocasnicelor mari vine de pe piata de congelatoare. Aceste produse se bucura de o performanta extraordinara; 2011 a fost cu aproape 30% mai bun ca 2010. O explicatie pentru acest lucru vine din faptul ca efectele crizei au modificat comportamentul consumatorului - acum oamenii ii fac mai multe provizii.
(14.11.2011)

INCEPE POSTUL CRACIUNULUI

Picture
Postul Crăciunului în bisericile ortodoxe începe maine şi durează 40 de zile, potrivit hotărârii Sinodului local din Constantinopol care a avut loc în 1166, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, până atunci postul fiind de şapte zile sau şase săptămâni, mai aspru sau mai uşor. Postul Naşterii Domnului, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 15 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, de la gânduri urâte. Oamenii trebuie să fie buni, milostivi şi cu multă credinţă. Totodată, în acest post credincioşii trebuie să mănânce hrană vegetală, iar în zilele cu dezlegare se mănâncă peşte. Postul Crăciunului este mai uşor din punct de vedere alimentar faţă de cel al Paştelui, având mai multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Postul este un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă pentru a întâmpina un eveniment important în istoria mântuirii.
În postul Crăciunului este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică din perioada 21 noiembrie-18 decembrie inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte. În timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea şi vinerea până în ceasul al nouălea (aproximativ orele 15.00-16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn; marţea şi joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, şi se bea vin, iar sâmbăta şi duminica se îngăduie şi peşte, cu excepţia perioadei dintre 20 şi 25 decembrie, când postul devine mai aspru. Dacă lunea, marţea sau joia cade prăznuirea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la peşte, iar miercurea şi vinerea, la vin şi untdelemn, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Tot aşa, dacă miercuri sau vineri se întâmplă să cadă sărbătorirea unui sfânt cu Priveghere sau hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, peşte şi vin.
Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit "Jejunum Adventus Domini" (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.
În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul. Ziua de Ajun este o zi de post mai aspru decât în celelalte zile. Se ajunează până la ceasul al nouălea, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri din Babilon.
Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie.
Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nicio urmă de carne sau derivate ale acestor produse.
(14.11.2011)

IN AN ELECTORAL,
BOC TAIE 2 MILIARDE DE LEI DIN BUGETELE PRIMARIILOR

Picture
Guvernul va reduce anul viitor cota acordată autorităţilor locale din impozitul pe venit şi va sista plăţile către bugetul local din impozitul pe pensii, astfel că primarii vor pierde, în an electoral, o sursă sigură de aproape 2 miliarde lei şi vor depinde de banii împărţiţi de Executiv.

Sumele transferate la bugetul de stat reprezintă în jur de 6% din veniturile proprii ale autorităţilor locale, care s-au ridicat anul trecut la aproximativ 30 de miliarde lei. Veniturile totale ale autorităţilor locale au fost în 2010 de 50 de miliarde de lei, din care 15 miliarde lei sume defalcate din TVA şi 5 miliarde lei subvenţii, adică sume alocate discreţionar de Guvern.
În urma acestor decizii, cota lunară defalcată din impozitul pe venit repartizată autorităţilor locale va fi redusă de Guvern cu 5,5 puncte procentuale, de la 77% la 71,5%, iar încasările din impozitul pe veniturile din pensii vor fi vărsate integral la bugetul de stat.
Conform legii actuale, cota din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat trebuie alocată autorităţilor locale lunar, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la finele lunii în care a fost încasat impozitul.
Modificările au fost deja pregătite de Guvern sub forma unei ordonanţe de urgenţă, care modifică Legea finanţelor publice locale şi care ar urma să fie aprobată o dată cu proiectul bugetului pentru anul viitor.
Potrivit proiectului de ordonanţă, tăierea surselor de venituri pentru autorităţile locale este justificată de Executiv prin faptul că finanţarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat a fost asigurată până în prezent din bugetele locale, dar că, începând cu anul viitor, finanţarea acestor cheltuieli trebuie asigurată din bugetul de stat, respectiv din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, afectând echilibrul bugetar prin diminuarea veniturilor bugetului de stat.
Un alt argument invocat de Guvern este existenţa unor "discrepanţe" în modul de alocare a cotelor, în sensul că din impozitul pe venit şi impozitul pe veniturile din pensii sunt alocate cote numai unităţilor administrativ-teritoriale pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, respectiv numai municipiilor reşedinţă de judeţ unde au sediul casele judeţene de pensii, chiar dacă beneficiarii de pensii sunt din tot judeţul.
În consecinţă, Guvernul va reduce cota lunară de venituri acordate autorităţilor locale din impozitul pe venit şi va scoate impozitul pe veniturile din pensii din baza de defalcare către bugetele locale, care va fi considerat ca venit definitiv al bugetului de stat, "pentru a asigura resursele necesare finanţării de la bugetul de stat a standardului de cost per elev/preşcolar în învăţământul preuniversitar".
În prezent, cota de 77% din impozitul pe venit este defalcată către bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit (44%), către bugetul local al judeţului (12%) şi într-un cont distinct, deschis pentru direcţia generală a finanţelor publice judeţene la trezoreria municipiului reşedinţă de judeţ, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului (21%).
Prin reducerea cotei totale de 77% din impozitul pe venit vor fi diminuate corespunzător şi fondurile defalcate pentru comune, oraşe şi municipii (de la 44% la 40,5%), pentru judeţe (de la 12% la 11%) şi pentru echilibrarea bugetelor locale (de la 21% la 20%).
În Bucureşti, cotele defalcate vor fi reduse de la 44,5% la 43,5% pentru primăria generală, de la 22,5% la 19% pentru sectoare şi de la 10% la 9% pentru echilibrarea bugetelor.
Ordonanţa relevă că bugete locale vor pierde, începând cu anul viitor, circa 835 milioane lei reprezentând cota din impozitul pe veniturile din pensii care nu mai intră în baza de defalcare şi un miliard lei prin modificarea cotelor din impozitul pe venit. Acelaşi document asigură că suma de un miliard lei va fi acordată din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii ale unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Procedura presupune însă eliminarea unei surse sigure, impusă prin lege, de venituri pentru autorităţile locale şi posibilitatea Guvernului de a distribui suma de un miliard lei doar către unele primării, pe baza anumitor criterii.
Practica ultimilor ani indică faptul că actualul guvern, ca şi fostele cabinete, a direcţionat către primăriile conduse de membri ai partidului care îl susţin majoritatea fondurilor defalcate din TVA, sursă din care trebuie acoperite anul viitor cheltuielile cu bunurile şi serviciile în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Ordonanţa pregătită de Guvern include şi un capitol destinat informaţiilor privind procesul de consultare la elaborarea actului normativ cu organizaţiile neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate, unde Executivul precizează doar că "nu este cazul".
(11.11.2011)

PESTE 50% DIN ROMANI AU PROBLEME CU BANII

Picture
Peste jumătate dintre români afirmă că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, iar aproape un sfert spun că au datorii, potrivit unui studiu realizat de GfK România, care precizează că aceste informaţii sunt aproape identice cu cele colectate în octombrie 2010.

"După o vară în care încrederea românilor dădea semne de revenire, primele luni de toamnă au adus scăderea indicelui de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK. Nivelul acestui indice în luna octombrie este în linie totuşi cu media ultimului an. Dacă în octombrie 2010 aproape trei sferturi dintre români considerau că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decât cu 12 luni în urmă, în octombrie anul acesta sunt vizibile îmbunătăţirile - numai 6 din 10 dintre cei chestionaţi manifestă acelaşi sentiment negativ", se arată într-un comunicat al GfK Romania.
Mai mult de jumătate dintre români (56%) spun că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, în vreme ce aproape un sfert spun că sunt datori (24%). Situaţia la acest capitol arată aproape identic cu luna octombrie 2010, iar variaţiile lunare din ultimul an sunt nesemnificative, potrivit sursei citate.
În privinţa perspectivelor financiare, puţin peste 40% dintre români spun că se aşteaptă la o înrăutăţire, faţă de primele luni de toamnă ale anului trecut, când pesimismul românilor era mai accentuat, peste jumătate declarând la acel moment că văd o înăsprire a acestei situaţii în următorul an.
Dintre cei chestionaţi, 13% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi aproape 40% se aşteaptă să rămână la fel. Totodată, 77% afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru următorul an sunt ceva mai mari - 9% dintre ei declară că aceasta se va îmbunătăţi.
Încrederea în stabilitatea locului de muncă se situează la un nivel foarte scăzut faţă de lunile trecute ale anului. Astfel, 77% dintre români se aşteaptă ca şomajul să crească şi numai 3% estimează o scădere în următorul an.
În ceea ce priveşte inflaţia, atât cea trecută, cât şi cea viitoare, declaraţiile rămân pesimiste, potrivit GfK. Peste trei sferturi dintre români estimează o creştere a preţurilor în 2012, în număr aproximativ egal (74%) cu al celor care au resimţit în ultimul an o creştere a inflaţiei pentru majoritatea produselor. La polul opus, procentul optimiştilor continuă să fie unul mic, mai puţin de un român din zece sperând la o scădere a preţurilor în următoarea perioadă.
"În prezent, românii nu arată deschidere către economisire şi mari investiţii. Doar 15% spun că vor pune bani deoparte în următorul an. Intenţiile de achiziţie a unui automobil sau a unei locuinţe scad şi ele de la un trimestru la altul: 9% dintre respondenţi, respectiv 3%, spun că vor face o atfel de achiziţie în următorul an. Un procent ceva mai ridicat (15%) intenţionează totuşi să investească în îmbunătăţirea locuinţei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire sau a unor obiecte sanitare", se mai arată în comunicat.
Informaţiile provin dintr-un studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.
(10.11.2011)

11.11.2011 BULVERSEAZA "CONSTIINTA" OAMENILOR

Picture
Numerologii din lumea întreagă au intrat în stare de alertă, odată cu apropierea zilei de vineri, cu 49 de minute înainte de ora prânzului - 11.11 din 11/11/2011, o aliniere rară a acestor numere, care, pentru adepţii ştiinţelor oculte, ar putea semnala producerea unor evenimente neobişnuite. În timp ce pentru cei mai mulţi oameni această concordanţă a cifrelor ceasului şi calendarului, care se produce o dată pe secol, va trece neobservată, numerologii şi alţi specialişti în ezoterism caută în acest eveniment existenţa unor semne deosebite. Unii evocă începutul unei noi epoci umaniste, al unei noi armonii în lume, deschiderea unei porţi spre o altă dimensiune sau chiar "o bulversare a conştiinţei".

Mii de adepţi intenţionează să se întâlnească vineri pentru a lua parte la diverse ceremonii sau dansuri. Mai multe pagini consacrate acestei date şi-au făcut deja apariţia pe Facebook. Organizaţia spaniolă pentru nevăzători Once va organiza o loterie specială al cărei premiu va fi de 11 milioane de euro.
Clarvăzătorii şi cei mai cunoscuţi "preoţi" ai paranormalului salută importanţa "sincronicităţii" din 11/11/11, precum israelianul Uri Geller, americanca Solara, "expertă în numerologie" şi autoare a unei cărţi despre semnificaţia numărului 11, sau fanii "Spinal Tap" - un film din 1984, ce descrie un grup de hard rock, inspirat din fapte reale sau imaginare, în care numărul 11 primeşte o semnificaţie specială.
"Faptul de a avea un triplu număr-cheie în calendar are cu siguranţă o anumită semnificaţie. Prevăd o schimbare majoră în conştiinţa planetei şi evenimentul coincide cu această dată", spune mediumul Solara, care locuieşte în Peru si care sustine ca a păstrat secretul asupra proiectelor ei pentru data de 11 noiembrie 2011, dezvăluind doar faptul că grupuri de oameni din peste 50 de ţări vor marca acest eveniment, stând pe jos, în tăcere, şi meditând.
Numerologii atribuie numărului 11 puteri paranormale, care oferă un canal de comunicare cu subconştientul. Pentru alţii, precum Solara, 11 reprezintă dualitatea dintre bine şi rău în lume.
Internetul a fost invadat şi el de bloggeri care insistă asupra caracterului mistic al acestui număr, asociat în mod regulat cu catastrofe, potrivit acestora, precum atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii.
Unii dintre ei insistă asupra faptului că cele două turnuri gemene de la World Trade Center din New York aminteau prin forma lor de cifra 11. În plus, primul avion de pasageri care a lovit turnurile a avut cifra 11 ca număr al zborului.
Alţii citează profeţia Sfântului Malachia, care, în secolul al XI-lea, prevedea că vor exista 112 papi înainte de producerea apocalipsei biblice. Benedict al XVI-lea este cel de-al 111-lea papă din istorie.

11/11/11, DATA INCARCATA DE CONOTATII ISTORICE
Armistiţiul din Primul Război Mondial a fost semnat la ora 11.00 dimineaţa, pe 11 noiembrie 1918.
"Există o sincronicitate interesantă în faptul că numeroase evenimente sunt asociate cu numărul 11", a declarat Ellie Crystal, autoarea unui blog pe care se prezintă ca "o exploratoare a lumii metafizice". Pentru John Hoopes, profesor de analiză critică la Universitatea din Kansas, toate aceste teorii pseudo-ştiinţifice reprezintă exemplul perfect pentru "metoda de confirmare a unei ipoteze". "Este vorba de tendinţa de a privilegia acele informaţii care confirmă idei preconcepute, fără a ţine cont de cele care le dezmint", a explicat profesorul american.
(09.11.2011)

IN BULGARIA, INVESTITIILE STRAINE IN TURISM PE CAP DE LOCUITOR SUNT DE 7 ORI MAI MARI DECAT IN ROMANIA

Picture
Turismul românesc este în continuare în agonie din cauza barierelor puse investitorilor străini, ceea ce a dus la un patronat de slabă calitate şi, indirect, un personal nepregătit, a lipsei infrastructurii de transport şi a unui marketing precar, apreciază analiştii economici. In Bulgaria, turismul reprezinta o sursa bugetara importanta, datorita legislatiei care incurajeaza investitiile straine si a profesionalizarii sistemului.

"Toată lumea vorbeşte de lipsa infrastructurii fizice şi nimeni de infrastructura umană. În străinătate, în turism lucrează cel mai bine plătiţi angajaţi după cei din sistemul bancar. Ai noştri patroni nu-şi trimit oamenii să înveţe limbi străine pe motiv că a doua zi vor pleca în Spania sau Italia. Dacă facem turism cu oameni nepregătiţi, nici nu ne putem aştepta la rezultate", a declarat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
Economsitul-şef al Bancpost, Dan Bucşa, vede starea deplorabilă a turismului românesc ca o consecinţă a politicii de a opri intrarea marilor investitori pe această piaţă, ceea ce a permis promovarea unor antreprenori locali nepricepuţi, selectaţi pe alte criterii decât cele de performanţă: "Cred că principala cauză din turism este costul intrării. De fapt, noi nu i-am invitat niciodată pe străini să investească aici. Investiţiile sunt atomizate şi de proastă calitate. Diferenţa de calitate este foarte mare".
Analiştii au relevat că evoluţia turismului a fost descendentă în ultimii ani, în ciuda unor declaraţii care indicau ieşirea din criză a acestui sector.
"În timpul crizei, balanţa serviciilor, deşi anterior excedentară, în momentul de faţă a ajuns deficitară, în principal în zona de turism. Dacă anterior turismul aducea totuşi câteva sute de milioane, acum aduce deficit. Adică românii se duc mai mult în străinătate decât vin străinii în Romania. Spune multe lucruri. Bulgarii au privatizat cu nemţii, noi ce am ales? (...) Mai e şi problema infrastructurii. Cum să faci turism când în locurile pe care le promovăm nu poţi ajunge pe şosele?", a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).
Problema infrastructurii a fost ridicată şi de economistul-şef al RBS, Cătălina Molnar, care a insistat că lipsa căilor de acces, dar şi starea precară a drumurilor reprezintă un impediment atât pentru turism, cât şi pentru celelalte servicii, cum ar fi transporturile: "La noi totul e segmentat, avem o segmentare majoră şi în turism, şi în agricultură. De unul singur este destul de greu. Statul ar trebui să aibă un aport destul de mare. Nu sunt de acord cu afirmaţia că turismul se poate face şi cu avionul, nu cred că este adevărat. Mai ales în zonele în care turiştii ar fi atraşi. Trebuie infrastructură, care ne va ajuta şi în zona de transporturi".
În ceea ce priveşte comparaţia cu Bulgaria, economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, care a prezentat recent şi un raport privind turismul românesc, a explicat diferenţele uriaşe care pun ţara vecină într-o poziţie net favorabilă: "Ne-a uimit Bulgaria, o ţară mult mai mică. A încasat net din turism 7 miliarde de euro în ultimii cinci ani. În 2010 au avut 1,5-1,6 miliarde euro. Noi am avut deficit şi în 2010, şi pe medie în ultimii cinci ani. În Bulgaria, două treimi din turiştii străini se duc la mare. Am analizat şi vremea. Diferenţa dintre Varna şi Constanţa e de sub un grad Celsius, iar în Varna plouă mai mult. Diferenţa este şi la investiţii străine, de trei ori mai mari în stoc decât în România". El a arătat că în Bulgaria investiţiile străine pe cap de locuitor sunt de şapte ori mai mari în turism decât în România, raport care se păstrează şi la nivelul intrărilor nete. Procesul investiţional a dus la o profesionalizare a sistemului, iar un sfert dintre cei care lucrează în turism în Bulgaria au studii superioare. "Bulgaria s-a poziţionat excepţional, cam ca Renault cu Loganul, într-o zonă în care raportul preţ/calitate este impecabil", a conchis Anghel.
(09.11.2011)

PETRECERILE ORGANIZATE ACASA DUPA ORA 22.00
VOR AVEA NEVOIE DE ACORDUL VECINILOR

Picture
Membrii Comisiei juridice a Senatului au avizat azi, în unanimitate, o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori PSD care prevede că petrecerile private care presupun depăşirea limitelor de zgomot admise după ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor.

Potrivit proiectului, în localurile publice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora, precum şi pe terasele în aer liber, programul muzical poate fi difuzat între orele 9.00 şi 22.00. Aceste programe muzicale pot însă depăşi ora 22.00 doar dacă au fost efectuate lucrări de fonoizolaţie, care reduc zgomotul şi dacă vecinii îşi dau acordul scris în acest sens.
Iniţiatorii propun, de asemenea, ca în staţiunile turistice autorităţile locale să poată stabili şi alte orare de funcţionare a localurilor publice şi de difuzare a programelor muzicale, în funcţie de interesul local, după consultarea cetăţenilor, a operatorilor economici din turism şi a autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
În iniţiativa legislativă se mai stipulează că sunt contravenţii producerea de zgomot în exces dacă "fapta este de natură să producă o stare de disconfort sau indignarea cetăţenilor", tulburarea liniştii locuitorilor prin "strigăte, larmă sau folosirea excesivă a oricărui aparat, obiect, instrument ori instalaţie muzicală la intensitate mare, în intervalul 22.00-8.00" şi organizarea de petreceri private în corturi, spaţii neacoperite situate în perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinţă.
Tot contravenţie este considerată, potrivit proiectului, tulburarea "în orice mod" a activităţilor desfăşurate în cadrul unităţilor şcolare, căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, unităţilor spitaliceşti, centrelor de ocrotire socială ori a unei ceremonii religioase.
Textul propus aprobării Senatului mai stabileşte că sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe în locuri publice, instituţii, la manifestări publice, în ambasade, unităţi de învăţământ, în locuri pentru distracţie sau agrement, precum şi deţinerea, fără drept, de arme albe în vehicule.
Iniţiativa mai prevede că intră în categoria infracţiunilor săvârşirea de acte de violenţă stradală, de tulburare a liniştii publice prin scandaluri în locuri şi localuri publice, la care au participat mai mult de trei persoane, la care au fost folosite arme albe, arme cu aer comprimat, cu gaze, cu gloanţe de cauciu, cu alice, de foc, ori alte obiecte.
(08.11.2011)

MULSULMANII DIN CONSTANTA SARBATORESC
KURBAN BAYRAM-UL

Picture
Cei peste 30. 000 de musulmani din judeţul Constanţa sărbătoresc, începând de duminică, timp de patru zile, Kurban Bayram-ul (Sărbătoarea Sacrificiului), cel mai important eveniment religios din calendarul islamic.
Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf (FOTO) a declarat că Sărbătoarea Sacrificiului este un eveniment religios comemorativ, în religia islamică, ce are loc la finalul pelerinajului anual, organizat la locurile sfinte din Arabia Saudită, de la Mecca: ''Pelerinajul, ce se desfăşoară după un ritual strict, reiterează pelerinajul iniţiatic al Profetului Mohammed, în primul mileniu creştin, la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, dealul Muzdalifa şi Medina, la care participă anual circa trei milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim''. Sărbătoarea Sacrificiului comemorează, la sfârşitul pelerinajului, gestul de sacrificiu al profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.
''Pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Allah, văzându-i hotărârea şi nestinsa credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel că lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului, ceremonie ce reconfirmă anual credinţa în Allah'', a declarat şeful Cultului Musulamn, Muurat Iusuf.
Tradiţia sacrificării unui animal (berbec, oaie, miel, cămilă, bivol sau capră) de către fiecare musulman adult şi înstărit a apărut în anul al II-lea al islamului, având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, prinos de mulţumire şi recunoştinţă pentru împlinirea unor năzuinţe.
Respectând vechile tradiţii, marţi şi cei 22 de mii de credincioşii musulmani din Dobrogea au început sacrificiul ritualic, la finalul Marii Rugăciuni Comune (Bayram Namazi) săvârşită în Moscheia Hunchyar, din Constanţa, chiar de către muftiul Iusuf Muurat, iar cea mai mare parte din carnea animalelor sacrificate a fost oferită în dar săracilor, prietenilor şi rudelor.
''Meniul pentru Bayram se prepară cu o zi înainte, fiind alcătuit din ciorbe, fasole cu carne de batal, sarmale, iahnie (carne tocată cu ceapă), pilaf, fripturi, salate, orez cu lapte (sutlac), diverse prăjituri şi tradiţionalele baclavale (în formă de triunghi sau pătrate) rulouri însiropate cu miere - sarailii. În ajunul sărbătorii, gospodinele fac curăţenie în case, primenesc aşternuturile şi decorează podelele şi pereţii, aşternând cele mai bune coverturi, covoare şi alte ţesături decorative, lucrate de mână din fire aurii şi de mătase'', a precizat muftiul Muurat.
De asemenea, potrivit tradiţiei, familiile reunite vizitează, în prima zi a sărbătorii, mormintele rudelor sau ale celor dragi şi fac rugăciuni în casele celor decedaţi, iar după-amiază, la masa tradiţională de Kurban Bayram, se fac urări între membrii familiei, se aduc omagii persoanelor în vârstă, copiii primesc daruri, dulciuri şi bani, iar musafirii sunt stropiţi cu parfum şi serviţi cu ciocolată, cafele, fructe, baclavale, fistic, alune, suc.
(07.11.2011)

NUMARUL PUSCARIASILOR DROGATI S-A DUBLAT

Picture
Numărul consumatorilor de droguri din penitenciarele româneşti s-a dublat în ultimii zece ani, heroina este cel mai consumat drog de mare risc iar cei mai expuşi sunt cei care au locuit înaintea detenţiei în Bucureşti şi care s-au declarat consumatori la intrarea în închisoare - sunt concluziile unui studiu realizat de Agenţia Naţională Antidrog şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
ANA sustine ca numărul consumatorilor de droguri s-a dublat, deşi numărul deţinuţilor s-a înjumătăţit în acelaşi interval de timp, conform datelor statistice.

"În perioada 2001-2010 se produce o dublare a numărului de deţinuţi care s-au autodeclarat consumatori la încarcerare, de la 1.065 în 2001, la 2.043 în 2010, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă se produce o înjumătăţire a numărului de deţinuţi în unităţile penitenciare din România. Mă refer la cifrele absolute, de la 50.035 la 26.721, proporţia pe aceste cifre fiind o creştere de la 2,1% la 7,6%", a precizat ANA, la lansarea studiului privind prevalenţa consumului de droguri în sistemul penitenciar din România.
Potrivit ANA, heroina a fost cel mai consumat drog de mare risc în rândul deţinuţilor (11,1%), urmat îndeaproape de cocaină, haşiş şi canabis, dar şi medicamentele - 6,2% dintre acestea sunt barbiturice (fenobarbitalul) şi 2,4% - opiacee (metadonă, codeină, fortral etc.) sau alcoolul. Metodele de introducere a drogurilor în penitenciare sunt extrem de ingenioase, cum este ascunderea acestora în glazura prăjiturilor primite de acasă.
Utilizatorul este de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani (în creştere faţă de 2006, când vârsta era de 15-24 de ani), nu este căsătorit şi nu trăieşte în concubinaj, cu un nivel de şcolarizare scăzut, şomer sau fără ocupaţie în timpul arestării, a locuit înainte de detenţie în Bucureşti.
Cât priveşte consumul de etnobotanice, ANA observă o creştere la această componentă, faţă de studiul realizat în 2006 - 25,1% faţă de 18,5%. Cel puţin o treime dintre deţinuţi (39,8%) - în uşoară creştere faţă de 2006 - declară că au cunoştinţe care consumă droguri, cele mai multe fiind persoane din anturajul respondentului.
Vârsta medie de debut a consumatorilor de droguri a scăzut, comparativ cu anul 2006 (19 - 22 de ani), fiind cuprinsă între 16 şi 22 de ani. Cea mai mică vârstă a fost constatată la consumul de heroină iar cea mai mare - pentru consumul de metadonă - 22 de ani.
Datele privind consumul de droguri în momentul comiterii faptei pentru care sunt în detenţie, precum şi cele privind comiterea de fapte cu caracter penal pentru a face rost de droguri argumentează nevoia dezvoltării programelor de asistenţă a consumatorilor, precum şi a celor de prevenire a debutului de consum.
Cheltuielile pe întregul sistem penitenciar, pentru un an, în ceea ce priveşte asigurarea tratamentului şi formarea continuă a personalului se ridică la aproximativ 200.000 de euro.
(04.11.2011)

DESI AU MANCAT MAI PUTIN IN PRIMUL SEMESTRU 
ROMANII AU CHELTUIT CU 15% MAI MULT PE ALIMENTELE DE BAZA DIN CAUZA SCUMPIRILOR

Picture
Conform unui studiu realizat de compania GfK, care are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional, românii au cheltuit în primul semestru al acestui an cu 15% mai mult pentru alimentele de bază, chiar dacă au consumat mai puţin decât in perioada similara a anului anul trecut, explicaţia fiind creşterea preţurilor alimentelor din ultimul an. 
In aceeasi perioada, sumele alocate de romani pentru produse alimentare neesenţiale au crescut cu 4%.
Dintre produsele alimentare de bază, uleiul s-a scumpit cu până la 40%, în vreme ce volumul vânzărilor a scăzut cu aproape 2%. Pentru cafeaua măcinată şi prăjită, considerată de asemenea de către consumatori un produs esenţial, nivelul cheltuielilor a rămas relativ stabil. Cu toate acestea, consumul a scăzut cu până la 7%, la un număr de consumatori constant.
Şi consumul casnic de bunuri de larg consum a urcat cu 6% în monedă naţională în primele şase luni, dar creşterea fost influenţată şi în acest caz de nivelul ridicat al inflaţiei. În volum, piaţa a scăzut cu aproape 2%, în timp ce fenomenul de down-trading (trecerea către produse dintr-un segment de preţ inferior) se manifestă în continuare.
Cheltuielile pentru produsele de îngrijire a locuinţei şi de igienă personală au înregistrat creşteri de 5% în prima jumătate a anului. Dintre produsele nealimentare de bază, românii au plătit uşor mai puţin pentru detergentul de rufe (-1% în valoare), în timp ce pentru şampon cheltuielile au avansat cu până la 12%, deşi consumul a rămas aproximativ acelaşi.
După o perioadă în care produsele de îngrijire au fost puternic afectate de scăderea consumului, în prima jumătate a anului, deodorantele şi săpunul de toaletă înregistrează creşteri de vânzări în volum modeste, de 4% fiecare.
Comerţul modern câştigă în continuare teren în defavoarea celui tradiţional, atrăgând în primele şase luni 47% din totalul cheltuielilor gospodăriilor din România pentru produse de larg consum, în creştere cu două puncte procentuale. Buticurile şi magazinele alimentare, principalele formate ale comerţului tradiţional, au pierdut 4% în valoare, atrăgând în primele şase luni ale anului curent doar 37% din totalul cheltuielilor pentru produse de larg consum. Hipermarketurile şi supermarketurile au avut rate de creştere de aproape 15% fiecare, iar magazinele de tip discount de 14%. Principalul motor de creştere în cazul formatelor comerţului modern este numărul mai mare de cumpărători, tendinţă explicată şi de expansiunea teritorială dinamică a marilor lanţuri de retail.
(03.11.2011)

INVESTITORII PRIVATI, OBLIGATI SA CONSTRUIASCA NUMAI CLADIRI VERZI
LA RENOVAREA IMOBILELOR TREBUIE OBTINUT CERTIFICAT ENERGETIC

Picture
Orice clădire nouă va trebui să nu piardă căldură deloc, iar investitorii vor fi obligați să analizeze, cel putin, introducerea sistemelor verzi de energie în imobilele ce le vor ridica, potrivit unui proiect de lege privind performanta energetică a clădirilor eleborat de specialiștii din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului. Propunerea prevede ca si atunci când se renovează un imobil, proprietarii vor trebui să se gândească la montarea unui sistem verde e producere a energiei.

Nicio clădire nu va mai putea fi închiriată sau vândută fără certificat care să dovedească performanta energetică, iar toate imobilele din România vor trebui înregistrate în banca de date privind eficența energetică. Si dacă un privat decide să renoveze clădirea va fi obligat să ia în calcul si să facă un proiect pentru introducerea unui sistem alternative de producere a energiei, potrivit unui proiect de lege privind performanta energetică a clădirilor elaborat de specialistii din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului.
Guvernantii spun că initiativa va ”stimula activitatea de reabilitare termică a clădirilor, în scopu reducerii consumurilor energetice din surse conventionale”. „Instituirea obligativitătii pentru investitori si proiectanti să ia toate măsurile ca, începând cu 31 decembrie 2020, clădirile noi să fie clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero”, prevede proiectul. 

Auditorii energetici, favorizati de Guvern
În expunerea de motive a proiectului se mai prevede că acest nou act normativ este necesar pentru ca auditorii energetici să aibă de muncă. ”Va fi stimulată si activitatea specialiștilor atestati ca auditori energetici pentru clădiri prin introducerea obligativității existenței certificatului de performantă energetică”, se mai specifică în actul care este analizat în prezent de Guvern.
Cei care au construit după 1 ianuarie 2007-ar trebui să aibă certificat deja
Potrivit legii, cei care au construit după 1 ianuarie 2007 ar trebui, teoretic, să aibă deja un certificat de performantă energetică. Numai că,  mult nu si l-au luat, iar multi inspectorii din primării, care ar fi trebuit să controleze,  închid ochii sau nu îsi fac treaba, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Dezvoltării. Totusi ponderea acestora nu este atât de mare. Potrivit statisticilor, din totalul locuinţelor, peste 51% sunt construite înainte de 1970, adică sunt foarte vechi si pierd multă căldură, astfel că ele consumă multă energie conventională. 
Fiecare clădire care va avea certificat energetic va fi încadrată într-o clasă energetică, de la A la G, A - însemnând eficienţă energetică ridicată, iar G - eficienţă scăzută.
Majoritatea clădirilor vechi de la noi sunt în clasele C şi D. Specialiştii avertizează că, din 2010, pe piaţă ar putea apărea speculatorii, care să cumpere case nemodernizate, pentru a le revinde sau închiria după certificare, pe bani mai mulţi.
(02.11.2011)

O FETITA DE 3 ANI A MURIT DUPA CE STRABUNICA
I-A DAT OTRAVA IN LOC DE SIROP DE TUSE
Fratele copilei, in varsta de 5 ani, a baut si el din "licoare" si e in coma profunda

Picture
O fetiţă în vârstă de trei ani din comuna călărăşeană Unirea a murit, iar fratele ei în vârstă de cinci ani este în comă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, după ce străbunica lor le-a dat să bea otravă pentru şobolani, confundând substanţa cu siropul de tuse.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi, copiii se aflau în grija bătrânei, iar mama acestora lăsase o sticluţă cu sirop de tuse pentru că ambii erau răciţi. Din greşeală, femeia a încurcat medicamentul cu otrava pentru şobolani, iar la scurt timp după ce au băut substanţa copiiilor li s-a făcut rău şi au fost transportaţi la spital în stare gravă. "La noi au ajuns în stare foarte gravă, au fost stabilizaţi şi am decis să-i trimitem la Bucureşti, la Spitalul Grigore Alexandrescu", a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Călăraşi, dr. Victor Verinceanu.
Fetiţa în vârstă de trei ani a murit, însă, la unitatea medicală şi va fi înmormântată azi, în timp ce fratele său mai mare este internat în comă profunda.
Poliţia a început o anchetă în acest caz. Iniţial s-au început cercetări pentru vătămare corporală din culpă, dar acum va fi schimbată încadrarea juridică a faptei, ancheta fiind n curs de desfăşurare", a declarat, azi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Călăraşi, inspector Ramona Tudor.
(01.11.2011)

CEL DE-AL 7.000.000.000 PAMANTEAN
ESTE O FETITA FILIPINEZA

Picture
Mai multe ţări au "revendicat", azi, naţionalitatea locuitorului cu numărul 7.000.000.000 de pe Terra, prilej pentru ONU de a atrage atenţia asupra provocărilor cu care se va confrunta omenirea în viitor datorită creşterii demografice. Si totusi, locuitorul cu numarul 7 miliarde de pe Terra a fost o filipineza, Danica May Camacho (FOTO), născută duminică, cu două minute înainte de miezul nopţii. Fetiţa s-a născut la ora locală 07.20 (01.50 GMT), dintr-o mamă de 23 de ani (Camille Dalura) şi un tată de 25 de ani (Florante Camacho), în satul Mall din statul indian Uttar Pradesh, a declarat un purtător de cuvânt de la Plan International, o organizaţie de caritate cu sediul în Marea Britanie. Parintii fetitei, care a avut la naştere greutatea de 2,5 kilograme, au fost felicitaţi de funcţionari de la ONU, care au adus cu ei un tort pentru această ocazie specială. "E atât de frumoasă. Nu-mi vine să cred că ea este locuitorul cu numărul 7.000.000.000 de pe planetă", a declarat Camille Dalura, în sala de naşteri a Jose Fabella Memorial Hospital, un spital public din capitala filipineză, invadat de jurnalişti.
India - ţara-continent care numără 1,24 miliarde de locuitori şi care va deveni până în anul 2025 ţara cu cea mai mare populaţie din lume, depăşind China, urmând să aibă o populaţie de 1,5 miliarde de locuitori -
a anunţat la rândul ei că Nargis, locuitorul cu numărul 7.000.000.000, s-a născut pe teritoriul său. Pe de altă parte, două regiuni ruse, una orientală, Kamceatka, iar cealaltă occidentală, Kaliningrad, îşi revendică şi ele "titlul" locuitorului cu numărul 7.000.000.000.
Kamceatka, o peninsulă izolată şi puţin populată de pe ţărimul Oceanului Pacific, a fost insa prima care a anunţat naşterea "candidatului" ei oficial, luni, la ora locală 00.19 (16.19 GMT, duminică), care a primit prenumele Alexandru. Si regiunea Kaliningrad, o enclavă rusă dintre Polonia şi Lituania, situată la o distanţă de 7.400 de kilometri de Kamceatka, are propriul ei "pretendent": Piotr Nikolaev s-a născut luni, la ora locală 00.02 (21.02 GMT, duminică) şi a avut la naştere greutatea de 3,6 kilograme.
Referindu-se la acest veritabil "concurs" al bebeluşilor, Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, care va marca evenimentul printr-o conferinţă de presă, a spus că momentul în care omenirea ajunge la 7 miliarde de locuitori nu trebuie tratat cu lejeritate. "Nu este doar o chestiune care ţine de cifre. Este vorba de istoria umanităţii", a declarat el.
Organizaţia United Nations Population Fund (UNFPA), care a publicat vineri cel mai recent raport al ei, consideră că populaţia Terrei va continua să crească pentru a ajunge la 9,3 miliarde de locuitori în anul 2050 şi la peste 10 miliarde de locuitori până la sfârşitul acestui secol. La nivelul continentelor, cea mai mare creştere se va înregistra în Africa, a cărei populaţie a depăşit 1 miliard de locuitori în 2009 şi va depăşi 2 miliarde de locuitori până în 2044.
Potrivit ONU, până în anul 2025, India va deveni ţara cu cea mai mare populaţie din lume, devansând China, urmând să atingă în acel an pragul de 1,5 miliarde de locuitori.
Pragul de 6 miliarde de locuitori a fost atins în 1999. ONU l-a ales atunci pe Adnan Nevic, un bebeluş născut la Sarajevo, ca fiind locuitorul cu numărul 6.000.000.000 de pe planeta noastră.
(31.10.2011)

ROMANII SE CASATORESC TOT MAI RAR
SI LA VARSTE INAINTATE

Picture
Desi numarul de casatorii a scazut dramatic la noi, România înregistrează mai multe uniuni civile comparativ cu ţări precum Germania, Elveţia, Franţa sau Spania. Potrivit INS, în septembrie 2010 au existat cu 2.162 mai puţine căsătorii comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Rata căsătoriilor din România înregistrată la 1.000 de locuitori a scăzut constant din 2007, an în care au fost consemnate până la 9 mariaje la mia de locuitori, potrivit datelor oficiale de la Eurostat, principalul serviciu de statistică al Uniunii Europene. Situaţia actuală arată o medie a căsătoriilor de 5,40 la mia de locuitori, un nivel asemănător cu perioada 2003-2006, când erau înregistrate aproximativ 6 mariaje la mia de locuitori.
Prof. univ. dr. Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice "Vladimir Trebici", sustine ca "România a avut o nupţialitate mai ridicată în trecut, însă şi acum rata de căsătorii, de cinci mariaje la mia de locuitori, este o valoare semnificativ mai bună decât în alte ţări din spaţiul european". "Motivele pentru care românii amână mariajul sunt posibilităţile financiare reduse, o criză a locuinţelor pentru cei tineri, cât şi o transformare a valorilor legate de familie şi căsătorie", sustine prof. Vasile Gheţău.

Bulgarii renunţă la căsătorie
Un număr de căsătorii scăzut înregistrează şi alte ţări din Uniunea Europeană. Vecinii noştri bulgari se confruntă şi ei cu o scădere puternică a mariajelor încă din anul 2005, când erau înregistrate 33.501 căsătorii, faţă de 24.286 în 2010, la o populaţie de 7,3 milioane  locuitori, conform informaţiilor Eurostat.
Statele care se bucură de o rată medie mai mare de căsatorii, într-un interval de peste 5 ani, sunt Danemarca, Cipru şi Turcia, candidată pentru aderarea la Uniunea Europenă. Dacă în România rata căsătoriilor a fost în 2010 de 5,40 mariaje la mia de locuitori, în alte ţări europene situaţia a fost următoarea: Bulgaria (3.22 căsătorii/mia de loc), Belgia (4.23), Cehia (4.44), Ungaria (3.55), Italia (3.59), Polonia (5.98), Grecia (5.08), Franţa (3.84) şi Spania (3.63).
(28.10.2011)

ANGAJAREA LA GOOGLE: INTERVIURI DE 400 DE MINUTE

Picture
Compania Google este unul dintre cei mai doriţi angajatori din lume şi sunt foarte puţini cei care reuşesc să treacă de multiplele interviuri pe care le presupune procesul de recrutare. În fiecare an, peste un milion de persoane aplică pentru un job aici, însă numai 6.000 sunt angajaţi (0,6% dintre cei care aplică).
Indiferent de poziţia vizată, experienţa acumulată şi numele companiilor pentru care ai lucrat, procesul de selecţie este la fel de riguros, iar întrebările şi testele la fel de inedite.
Constantin, basarabean din Chişinău stabilit în Bucureşti, a aplicat pentru un job la Google în urmă cu şase luni. Chiar dacă nu a fost angajat, a acceptat să povestească experienţa celor patru interviuri telefonice care au însumat aproape 200 de minute şi a interviului final de 4 ore. Tânărul spune că au urmat patru interviuri telefonice cu cei de la Google, fiecare cu o durată medie de 40 de minute. "Se discută în general două subiecte: de ce aplici la Google şi ce te recomandă pe tine pentru acel post, care sunt atuurile tale. Dacă treci de al patrulea interviu, Google te invită oficial la interviul final şi îţi plătesc ei avionul dus-întors, plus cazarea şi mâncarea", spune tânărul. El se numără printre norocoşi, fiindcă a fost chemat în Polonia. Invitaţia l-a surprins, deoarece "cei de la resurse umane nu-ţi dau niciun feedback, ei doar îţi pun întrebări şi, în funcţie de răspunsuri, te califici sau nu. Tu ca aplicant nu ai voie să pui întrebări. În plus, există clauze de confidenţialitate foarte stricte, de-aia nu prea găseşti nicăieri informaţii despre cum e să te angajezi la Google".
(27.10.2011)

330.000 DE ROMANI SARBATORESC
DE SFANTUL DIMITRIE IZVORATOR DE MIR

Picture
Peste 330.000 de romani isi aniverseaza onomastica miercuri, ziua sarbatorii Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir. Dintre cei 331.485 de romani aniversati de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, 43.919 sunt femei, iar 287.566 barbati.
Potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, majoritatea femeilor care isi sarbatoresc onomastica poarta numele de Dumitra (31.838), Dumitrita (6.333) sau Mita (4.038). Dintre barbatii care isi sarbatoresc onomastica la aceasta data, 270.744 poarta numele Dumitru, 8.287 Mitica si alti 5.384 Dimitrie. (26.10.2011)

RENTABILITATEA ANGAJATILOR DIN ROMANIA A SCAZUT CU 12% IN ANUL 2010

Picture
Rentabilitatea capitalului uman din România a scăzut cu 12% anul trecut, de la 1,53 la 1,34, indicator măsurat ca fiind venitul brut generat de fiecare angajat pentru fiecare unitate monetară, euro, dolar sau leu, plătită de angajator sub formă de remunerare, potrivit unui studiu PwC Saratoga 2011, care prezintă date exhaustive referitoare la indicatori ai Capitalului Uman pe baza datelor colectate de la 81 de companii participante din cinci ramuri economice - telecomunicaţii şi tehnologie, produse industriale, industria farmaceutică, industria bunurilor de larg consum şi bancar.

"Această evoluţie nu înseamnă că românii sunt mai puţin productivi. Scăderea rentabilităţii a avut ca motiv creşterea uşoară a numărului de angajaţi şi scăderii veniturilor companiilor", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Peter de Ruiter, partener şi liderul departamentului de consultanţă fiscală şi juridică al PwC România.
Costurile cu forţa de muncă raportate la costurile totale ale companiilor au crescut cu 10%, de la 9,26% în 2009, la 10,13% anul trecut. Cu toate acestea, costurile cu forţa de muncă din România se menţin în continuare scăzute în comparaţie cu cele din Europa de Vest, potrivit unui comunicat al companiei de consultanţă şi audit PwC România.
Aceste evoluţii au adus rentabilitatea capitalului uman din România (1,34) aproape de media din Europa Centrală şi de Est (1,36). S-a menţinut însă un avantaj semnificativ în comparaţie cu Europa de Vest (1,17).
"În actualul context economic, cele mai multe companii din România s-au confruntat cu o deteriorare a rezultatelor financiare. La aceasta s-a adăugat şi o uşoară majorare a costurilor cu forţa de muncă, pe măsură ce multe dintre companii au abandonat practicile de muncă neplătită sau de angajare cu normă redusă, care au fost utilizate pe scară largă în perioada de apogeu a crizei. Prin urmare, rentabilitatea medie a capitalului uman din România a scăzut în mod semnificatviv în 2010", a declarat, în comunicat, Peter de Ruiter.
În opinia sa, scăderea rentabilităţii este un semn de îngrijorare cu privire la competitivitatea României, iar companiile locale ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea rezultatelor financiare şi a productivităţii muncii, pentru a menţine atractivitatea României ca destinaţie de investiţii în Europa Centrală şi de Est.
Pe de altă parte, specialiştii PwC au remarcat o creştere a ratei de recrutare externă în companiile locale în 2010 faţă de 2009. Costul recrutării a scăzut de asemenea la jumătate, de la 500 de euro pe angajat la 250 de euro.
"După o cvasi-îngheţare a ratei de recrutări externe în 2009, companiile din România au început din nou să recruteze personal din afara organizaţiei pentru toate poziţiile, rata de recrutare externă dublându-se în 2010 faţă de 2009 (14,1% şi respectiv 6,7%). Aceasta este încă o dovadă că firmele autohtone au depăşit metalitatea de supravieţuire din perioada crizei din 2009 şi au început să-şi refacă efectivele. Cu toate acestea, în condiţiile în care perioada tulbure din punct de vedere economic se pare că se va prelungi, este important pentru companiile locale să rămână suple şi agile şi să păstreze un control ferm asupra costurilor", a mai spus Peter de Ruiter.
(25.10.2011)

CETATENI MAI PUTINI, BANI MAI MULTI. PE HARTIE
RECENSAMANTUL II FACE PE ROMANI MAI BOGATI.
DOAR SCRIPTIC!

Picture
2.248.583 de locuinţe şi 5.504.148 de persoane au fost înregistrate în primele trei zile ale recensământului, conform unei informări a Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de Institutul Naţional de Statistică privind ritmul de colectare a datelor statistice în teren la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, în perioada 20-22 octombrie 2011, se constată că au fost recenzate un număr de 2.248.583 locuinţe, reprezentând 26.04 la sută din numărul total al locuinţelor estimate a fi recenzate şi un număr de 5.504.148 persoane (prezente, temporar absente şi plecate pe perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte). În 27 de judeţe, înregistrarea datelor statistice a fost superioară mediei semnalate la nivel naţional.
Procente mai mari s-au înregistrat în: judeţul Covasna - 31,31 la sută din locuinţele estimate a fi înregistrate; judeţul Vâlcea - 30,15 la sută; judeţul Prahova - 30,10 la sută, judeţul Ialomiţa - 29,90 la sută; judeţul Braşov - 29,86 la sută.
Un ritm mai scăzut s-a înregistrat în municipiul Bucureşti - 18,14 la sută (din locuinţele estimate a fi înregistrate); judeţul Ilfov - 21,36 la sută; judeţul Constanţa - 21,43 la sută, judeţul Teleorman - 22,93 la sută, judeţul Satu-Mare - 24,35 la sută.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi şi se va desfăşura până în 31 octombrie, iar primele date vor fi făcute publice cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Pentru prima dată, românii care locuiesc în străinătate de peste 12 luni nu vor mai figura în raportările privind populaţia României. Ca urmare, populaţia activă a României este de aşteptat să scadă, scriptic, cu aproximativ 2-3 milioane de persoane, respectiv cu numărul românilor care muncesc în străinătate.

După recensământ, va reieşi că, teoretic, pe hârtie, fiecare român va fi mai bogat
"Va fi un recensământ cu multe surprize. Unele efecte nici nu pot fi intuite. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu o asemenea situaţie, pentru că este probabil că după recensământ va reieşi că populaţia României va fi de 18 -19 milioane de locuitori, având în vedere că se vor scădea 2-3 milioane de români care sunt peste hotare de mai mult de 12 luni. Iar de aici, vor rezulta o serie de implicaţii foarte seriose", sustine profesor emerit doctor Vasile Gheţău, profesor la Facultatea de Sociologie de la Universitatea Bucureşti şi directorul Centrului de Cercetări Demografice din cadrul Academiei Române. Acesta precizeaza că principalul efect al scăderii populaţiei va fi, de fapt, reducerea populaţiei active a României de la 10 milioane în prezent, la 7-8 milioane: "De aici vor rezulta o serie de efecte, unele pozitive, altele negative. De exemplu vom avea un PIB pe cap de locuitor mai mare, o rată a şomajului mult mai mare decât acum, precum şi un nou raport persoane inactive/persoane active".
Potrivit unui studiu din 2007 al Centrului de Cercetări Demografice, populaţia activă ar fi urmat să ajungă la 9,3 milioane în anul 2025, 8,3 milioane în 2035 şi la 7,3 milioane abia în anul 2045. "În anul 2050, la 100 persoane active ar reveni 145 de persoane inactive, cu 29 mai mult decât în 2005", se arată în studiu.
"PIB-ul pe cap de locuitor va creşte doar pentru că PIB-ul total se va împărţi la mai puţine persoane. Prin urmare, la o reducere a populaţiei cu 2 milioane de locuitori, PIB-ul pe cap de locuitor va creşte cu aproape 3.000 de lei, ajungând la 27.439 lei/an faţă de nivelul actual de 24.459 lei/an", a spua Andreea Paul Vass, consilier de stat al premierului Emil Boc. Vass consideră că dacă vom avea o scădere mai drastică, deci în cazul unei populaţii de 18 milioane, indicatorul PIB pe cap de locuitor va ajunge la 28.964 lei/an, în creştere cu peste 18%. Potrivit lui Gheţău, o scădere a populaţiei va duce la o rată a şomajului mult mai mare decât în prezent, pentru că cei 720.000 de şomeri vor fi raportaţi la un număr mai mic al populaţiei active.
La rândul ei, Andreea Paul Vass susţine că este posibil ca rata şomajului să crească din cauza scăderii populaţiei active, plecată la muncă în străinătate, însă numărul de şomeri va rămâne acelaşi, în cazul în care cele 2-3 milioane de locuitori fac parte din populaţia activă.
"În cazul «dispariţiei» scriptice a două milioane de persoane, rata şomajului ar putea ajunge la 8,9%. Raportat la situaţia economică actuală, tot am avea o rată a şomajului mai mică decât media UE, cu 0,6 puncte procentuale. La o reducere cu trei milioane a populaţiei, rata şomajului va creşte la 10,15%. Am înregistra un nivel al şomajului asemănător Ungariei, care este în prezent de 10,3%, dar sub cel al Bulgariei (11,7%) sau Slovaciei (13,4%)".

România se află în al 22-lea an de scădere a numărului populaţiei
Profesorul Vasile Gheţău spune că la recensământul din 2002 statisticienii au avut o mare supriză. Ei estimaseră o scădere a populaţiei, faţă de datele de la recensământul din 1992, de circa 400.000 de persoane: "Surpriza a fost că scăderea populaţiei a fost de 1,1 milioane, deci cu 700.000 mai mult faţă de cât estimasem. S-a dovedit că aceştia erau persoane care plecaseră în străinătate şi erau neînregistrate". Gheţău atrage atenţia că un număr mai mic al populaţiei active va însemna că România va avea un raport populaţie inactivă/populaţie activă mult mai mare decât în prezent.
La nivelul Eurostat există un indicator care prezintă raportul dintre numărul total al persoanelor inactive din punct de vedere economic (în vârstă de 65 şi peste) şi numărul persoanelor active (de la 15 la 64 de ani). Astfel, potrivit datelor Eurostat, în România, acest indicator a crescut în fiecare an, ajungând de la 19,6 în anul 2001 la 21,4 în anul 2010, pentru 2011 neexistând date pentru România. Spre comparaţie, în Bulgaria acest indicator a crescut de la 24,0 în 2001, la 25,9 în 2011.
"Recensământul nu va face să arate decât ceea ce se ştia deja: România este în bejenie. Sunt, aproape, la fel de mulţi sau puţini români care lucrează în străinătate, cât sunt şi în ţară. România are cea mai mică rată de ocupare din UE, una de tip african", a declarat pentru Gândul analistul economic Ilie Şerbănescu. El consideră că cel mai important efect al recensământului din acest an este că el va arăta că, de fapt, nu este corect când guvernanţii spun că 40% din populaţia activă a României lucrează în agricultură.
"Cel mai important efect este că se va termina cu prosteala care spune că 40% din populaţia ocupată este în agricultură. Cei din mediul rural care contează cu adevărat sunt plecaţi deja din România. Aceia pe care UE vrea să îi «dea afară» din agricultura României, cei 3 milioane de români, muncesc deja în străinătate, nu mai sunt în ţară", a mai spus Şerbănescu.
(24.10.2011)

MUNCA IN SCHIMBUL 3 CAUZEAZA SCLEROZA IN PLACI

Picture
Adolescenţii şi tinerii care lucrează de noapte prezintă un risc de două ori mai mare de a suferi de scleroză în plăci, în comparaţie cu media populaţiei, potrivit unui studiu suedez publicat marţi în revista ştiinţifică Annals of Neurology.

"Analiza noastră a relevat faptul că există o asociere importantă între lucrul de noapte la o vârstă tânără şi apariţia sclerozei în plăci", a explicat într-un comunicat Anna Hedström, coordonatoarea echipei de cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm care au realizat acest studiu. Savanţii suedezi au analizat două grupe de populaţie. Un grup era compus din 1.343 pacienţi suferind de scleroză în plăci din 2004 şi din 2.900 de persoane sănătoase. Celălalt grup era alcătuit din 5.129 de persoane afectate de această maladie şi 4.509 persoane sănătoase.
Voluntarii aveau vârstele cuprinse între 16 ani şi 70 de ani. Ei au fost rugaţi să precizeze orarele de lucru. Cercetătorii au comparat apoi fişele medicale ale voluntarilor care au lucrat în intervalul 21.00-7.00 cu cele ale voluntarilor care nu au lucrat niciodată de noapte.
În cele două grupe, savanţii au constatat că voluntarii care au lucrat de noapte timp îndelungat, înainte de a împlini vârsta de 20 de ani, prezintă un risc de două ori mai mare de a dezvolta scleroză în plăci.
Din cauza frecventelor orare de lucru, "ceasul biologic devine dereglat, calitatea somnului este mai puţin bună şi aceşti doi factori au un impact asupra sistemului imunitar", a precizat Anna Hedström. În schimb, lucrul de noapte la persoanele de peste 20 de ani nu a avut niciun impact asupra riscului de declanşare a sclerozei în plăci.
Scleroza în plăci este o maladie neurologică, caracterizată prin distrugerea progresivă a tecii de mielină (învelişul protector al nervilor), a fibrelor nervoase din creier şi din măduva spinării. Boala cauzează, pe termen lung, o perturbare a transmiterii informaţiei vehiculate de influxul nervos şi conduce la apariţia unor simptome precum tulburări de vedere, locomotorii, tactile şi probleme de concentrare.
(21.10.2011)

CAT COSTA CALDURA LA IARNA. HARTA SCUMPIRILOR.

Picture
Pentru marea majoritate a locuitorilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Constanţa, Craiova, Arad sau Motru căldura va fi mai scumpă din această iarnă. Consiliile locale au decis majorarea tarifului la căldură dar, în acelaşi timp, au promovat şi proiecte privind acordarea de ajutoare suplimentare familiilor nevoiaşe. Explicaţiile edililor pentru scumpirea gigacaloriei sunt că Guvernul a retras subvenţia pe care o dădea primăriilor pentru a acoperi o parte din diferenţa între preţul plătit de populaţie şi cel la care se produce energia termică dar şi faptul că a mărit plafonul la 786 de lei venit mediu net pe mebru de familie pentru ajutoarele acordate la plata căldurii.

În Bucureşti căldura va fi la iarnă cu 37 la sută mai scumpă
Chiar înainte ca Guvernul să-şi retragă subvenţia pentru căldură, în iulie, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a decis majorarea cu 37 la sută a preţului plătit de populaţie pentru o gigacalorie. Hotărârea consilierilor municipali a intrat în vigoare de la 1 august, când preţul gigacaloriei a crescut de la 124 de lei la 170 de lei, cu TVA.
În Capitală preţul de producere a energiei termice este de 320 de lei pe gigacalorie iar diferenţa de 150 de lei pentru o gigacalorie este suportată de la bugetul municipalităţii. Iniţial, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis că municipalitatea va acorda ajutoare suplimentare peste cele date de Guvern familiilor cu venituri modeste însă, ulterior, s-a ajuns la concluzia că nu există bani. Oprescu a declarat la începutul acestei săptămâni că se teme că din 2012 primăria nu va mai avea bani să acopere subvenţia la căldură.

La Arad gigacaloria s-a scumpit cu 28 la sută
Din această iarnă locuitorii Aradului racordaţi la sistemul centralizat de termoficare care au venituri medii nete pe membru de familie mai mari de 1.100 de lei vor plăti gigacaloria la preţul de producţie, adică 307 lei. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că "familiile cu venituri cuprinse între 786 de lei şi 1.100 de lei vor fi ajutate de primărie cu procente cuprinse între 5 şi 22 la sută la plata facturilor pentru căldură. Familiile cu venituri mai mari de 1.100 de lei vor plăti integral preţul gigacaloriei adică 307 lei cu TVA ceea ce însemnă o majorare de 28 la sută".

La Iaşi căldura se va scumpi până la sfârşitul anului
La Iaşi, populaţia racordată la sistemul centralizat de termoficare încă mai plăteşte acelaşi preţ la gigacalorie ca anul trecut. Directorul tehnic din Primăria Iaşi, Mihai Chirca, a declarat că " încă nu s-a luat nici o decizie privind majorarea preţului la gigacalorie". "Acesta a rămas la 185 de lei cu TVA. CET Iaşi este în dizolvare şi vom fi obligaţi să majorăm preţul. O decizie se va lua până la sfârşitul anului. Noi avem în derulare proiecte europene prin care ne-am angajat să majorăm progresiv preţul gigacaloriei", ne-a declarat el.

La Constanţa agentul termic va fi la tarif dublu
În Constanţa 80.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Printr-o hotărâre a Consiliului Local preţul gigacaloriei a crescut din septembrie de la 170 de lei la 338 de lei.
Jumătate din populaţia racordată la sistemul centralizat de termoficare va plăti preţul maxim, adică 338 de lei. Pentru restul constănţenilor, în funcţie de venituri, facturile la căldură vor fi compensate prin ajutoare acordate atât de către Guvern cât şi de către Primăria Constanţa, astfel încât să plătescă acelaşi preţ ca anul trecut.
Potrivit site-ului Primăriei Constanţa locuitorii cu venituri cuprinse între 786 şi 840 de lei vor avea facturile compensate de primărie în proporţie de 35 la sută. Cei care înregistrează venituri medii nete pe membru de familie cuprinse între 840 şi 900 de lei vor avea facturile compensate de municipalitate în proporţie de 25 la sută iar cei pentru cu venituri cuprinse între 900 de lei şi 1.000 de lei compensaţia primăriei va fi de 10 la sută.

La Cluj căldura nu se scumpeşte
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a declarat că în această iarnă nu se va majora preţul gigacaloriei. "Nu se va modifica preţul gigacaloriei. Acesta chiar a scăzut anul trecut de 169 de lei la 165 de lei. Cu 165 de lei vor plăti clujenii şi în această iarnă căldura. Putem menţine acelaşi preţ prin investiţiile făcute dar şi din cauză că noi cumpărăm gazul la licitaţie cu preţul cel mai ieftin", ne-a declarat primarul Clujului. În Cluj, preţul de producere a unei gigacalorii este de 354 de lei, diferenţa până la 165 de lei fiind suportată de la bugetul local.

În Craiova tariful va fi subvenţionat doar pentru persoanele cu venituri foarte mici
La Craiova, până în acest an, locuitorii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare plăteau câte 194 de lei pentru o gigacalorie, indiferent de venituri. Din această iarnă, cei care înregistrază venituri medii nete pe membru de familie mai mari de 786 de lei vor plăti preţul nesubvenţionat al gigacaloriei, adică 280 de lei cu TVA.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon spune că 15.000 de familii vor fi ajutate să-şi plătească facturile la căldură atât de către Guvern cât şi de către primărie. În Craiova sunt 3.800 de blocuri racordate la sistemul centralizat de încălzire, însemnând 50.000 de familii. "Acum în Craiova s-a dat drumul la căldură doar pentru asociaţiile care au cerut acest lucru şi care nu au datorii. Pentru toţi ceilalţi se va da drumul la căldură la 1 noiembrie. Datoriile populaţiei către regia de termoficare sunt de 39 de milioane de euro iar datoriile regiei de termoficare către producător tot de 39 milioane de euro", ne-a declarat el.

Scumpiri şi la Ploieşti, Oradea, Piteşti şi Motru
La Ploieşti, consilierii locali au decis în septembrie majorarea preţului la gigacalorie de la 140 de lei la 160 de lei. Diferenţa de la 160 de lei şi până la 244 de lei, cât reprezintă preţul de producere a agentului termic, va fi suportată de la bugetul local. Şi la Oradea a crescut din septembrie preţul agentului termic. Consiliul Local a hotărât ca începând cu data de 1 octombrie preţul gigacaloriei să crescă cu 22 la sută, de la 193 de lei la 235,52 de lei.
Măsura a fost luată din cauza retragerii subvenţiei de 42,50 lei acordată de la bugetul de stat pentru gigacaloria furnizată populaţiei prin sistemul centralizat de termoficare. La Piteşti, preţul agentului termic a crescut de la 198,5 lei la 245 de lei. Doar 5.000 de familii vor putea beneficia de ajutoare. Restul de 29.000 vor plăti gigacaloria scumpită. La Motru, consilierii locali au aprobat scumpirea gigacaloriei cu 45 la sută, respectiv de la 115 lei la 177 de lei.
(20.10.2011)

AZI INCEPE RECENSAMANTUL POPULATIEI

Picture
Astazi începe recenzarea populaţiei şi a locuinţelor din România. Este primul realizat conform regulilor stabilite de Comisia Europeană. Ora 0.00 a zilei de joi este considerată „momentul critic", cel la care se fac toate raportările. Adică, un copil născut azi, 19 octombrie, la 23.59, intră în populaţia recenzată, dar unul care vine pe lume începând cu primul minut al zilei de joi, 20 octombrie, nu se numără. Răspund la întrebări persoanele de peste 15 ani, inclusiv, iar pentru copiii cu vârste mai mici de 15 ani oferă date adulţii din gospodăria respectivă. Pe recenzori îi puteţi vedea pe străzi începând de astăzi, întrucât miercuri este ziua „orientării în teren", a vizitelor preliminare. Recenzarea începe însă maine. Dacă nu vă vor găsi acasă la prima vizită, recenzorii vă vor lăsa în căsuţa poştală sau în uşă datele de contact. Îi puteţi suna ca să fixaţi o zi şi o oră pentru întâlnire şi completarea chestionarelor. Dacă vreţi, puteţi primi recenzorul în casă, dacă nu, puteţi răspunde în faţa uşii. Dacă nu reuşiţi să fixaţi o vizită sau pur şi simplu nu vreţi să vă întâlniţi cu recenzorul ori aţi fost plecat când v-a căutat recenzorul, puteţi să mergeţi în această perioadă la Comisia locală de recensământ, care funcţionează în cadrul primăriei unde locuiţi. Veţi răspunde la întrebări în faţa unui recenzor de acolo şi acesta va pune chestionarele într-un plic închis pe care îl va înmâna recenzorului care se ocupă de strada dumneavoastră. Numai acesta din urmă are acces la informaţiile din chestionare şi le centralizează.
Recenzorul nu are voie să vă ceară niciun fel de documente justificative, în afara actelor de identitate. În rest, dacă spuneţi, de exemplu, că apartamentul în care staţi este proprietatea dumneavoastră sau este închiriat, nu trebuie să prezentaţi niciun act de proprietate sau contract de închiriere. Recenzorii sunt instruiţi să vă ofere toate informaţiile şi explicaţiile pe care le cereţi, dar nu au voie să vă influenţeze răspunsul. El va completa chestionarele, pe baza răspunsurilor pe care le veţi da, iar la final trebuie să verificaţi dacă ce a scris el corespunde cu ce a spus. Dacă este în regulă, trebuie să semnaţi de conformitate. Semnătura atestă corectitudinea informaţiilor înscrise în faţa recenzorului, dar nu înseamnă că vă daţi acceptul pentru folosirea datelor altfel decât în scop statistic. Chestionarele sunt ulterior anonimizate (se şterg numele), iar recenzorul este obligat să păstreze confidenţialitatea datelor. În caz contrar, el este amendat cu sume între 2.000 şi 5.000 de lei.
Există un set de întrebări la care veţi răspunde numai dacă doriţi: este vorba despre datele referitoare la etnie, apartenenţa religioasă, limba maternă şi la eventuale dizabilităţi (ultima secţiune din formularul Persoane). În rest, sunt obligatorii. Dacă refuzaţi explicit să răspundeţi la întrebările obligatorii, puteţi fi amendat cu sume cuprinse între 1.500 şi 4.500 de lei.
Cei angajaţi temporar ca recenzori poartă la vedere ecusoane cu însemnele şi sigla Recensământului populaţiei şi locuinţelor 2011, precum şi o mapă albastră, inscripţionată la fel. Pe legitimaţie figurează numele recenzorului, iar acesta este obligat să confirme identitatea de pe ecuson, arătându-vă cartea sa de identitate.

Două milioane de morţi cu CNP-uri
Recensământul va permite autorităţilor să facă o mică ordine în baza de CNP-uri. Numele intervievaţilor se şterg, dar CNP-urile vor fi comparate cu cele existente în baza de date. În momentul de faţă sunt 23 de milioane de CNP-uri active, dar aproximativ două milioane sunt ale unor persoane decedate.
În continuare, vă prezentăm întrebările din cele şase formulare la care trebuie să răspundeţi. Al şaptelea se adresează numai administratorilor de cămine şi hoteluri de locuit, iar al optulea, recenzorilor.

La ce răspunde fiecare persoană
În afara datelor generale personale (nume, prenume, codul numeric personal, data şi locul naşterii, domiciliul, sexul), fiecare cetăţean va trebui să răspundă la mai multe întrebări, cu mai multe variante de răspuns. Întrebările despre locuinţe vizează gradul de confort al acestora. Acest formular conţine informaţii despre locuire. La finalul centralizării informaţiilor culese la recensământ, vom şti câţi metri pătraţi revin pe cap de locuitor şi care este calitatea locuirii.
Specialiştii se aşteaptă la o situaţie mai bună decât cea surprinsă în statisticile de până acum. De asemenea, vom vedea cât de mult poluează gospodăriile din România, iar aici sunt de aşteptat creşteri mult peste raportările de până acum, fiindcă acum nu avem o evidenţă a instalaţiilor de aer condiţionat, de exemplu.
Prin gospodărie se înţelege o familie care se gospodăreşte împreună. Poate fi o familie formată dintr-o singură persoană, o familie lărgită, care cuprinde copii, părinţi şi bunici, sau poate fi un cuplu informal, adică o uniune consensuală, în care pot exista şi copii etc.
Cei care au în familie persoane plecate pentru o perioadă îndelungată, de cel puţin 12 luni, vor completa un formular special. Care cuprinde, pe lângă numele şi prenume, codul numeric personal, sexul şi data naşterii respectivei persoane şi alte date.

Cifrele recensământului
96 de întrebări totalizează cele şase formulare adresate persoanelor la recensământ.
Perioada de recenzare: 20 - 31 octombrie, orele 08.00 - 20.00.
Număr de întrebări: 96.
Durata completării chestionarelor: 45 de minute.
Număr de recenzori: 100.000.
Număr de supervizori: 19.000.
Număr de locuinţe pentru fiecare recenzor: 100 - 120.
Cât câştigă un recenzor: 750 de lei, sumă brută, pentru 15 zile.
Costurile recensământului: aproape 40 milioane euro, plus alte 5,5 milioane euro alocate pentru prelucrarea datelor, până în 2013.
Sase formulare:  Persoane, Persoane plecate pentru o perioadă îndelungată, Persoane temporar prezente, Persoane plecate în străinătate, Locuinţă, Gospodărie.
(19.10.2011)

CAMATARIA, PEDEPSITA CU INCHISOARE
DE PANA LA 5 ANI

Picture
Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu 168 de voturi favorabile, 98 impotriva si zece abtineri proiectul de lege privind interzicerea activitatii de camatarie, anunta Agerpres. Initiativa legislativa prevede ca darea de bani cu dobanda de catre camatari se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la cinci ani, iar sumele de bani si bunurile provenite din savarsirea acestei infractiuni se confisca. Proiectul a fost respins de Senat, insa Camera Deputatilor este for decizional.

Proiectul defineste camata ca fiind dobanda pe care o ia camatarul pentru sumele date cu imprumut, iar camatarul drept persoana care da imprumuturi banesti in schimbul unei camete. Aceasta lege se va abroga la data la care va intra in vigoare noul Cod penal. La dezbaterile generale de saptamana trecuta, deputatii au salutat initiativa, precizand ca aceasta acopera vidul legislativ creat pana la intrarea in vigoare a noului Cod penal.
"In ultimii 20 de ani fenomenul de camatarie a inceput sa devina apanajul unor grupuri interlope. (...) Aceasta initiativa este binevenita, acopera vidul legislativ pana apare Codul penal", spun deputatii, ei adaugand ca fenomenul camatariei a luat amploare si trebuie tratat ca infractiune foarte grava.
Liberalul Mihaita Calimente a sustinut ca este vorba despre o "initiativa populista": "Camataria este una dintre cele mai marsave actiuni care se desfasoara in societate si de multe ori se ajunge la distrugerea unor oameni si nu numai la pierderea unor bunuri pe care acestia le-au acumulat sau la crima sau suicid. Este un flagel care bantuie omenirea de cand a existat si probabil o va mai bantui, pentru ca in opinia mea de imagine da bine un asemenea proiect de lege, dar eu vreau sa vad cum isi va face efectul in realitate, stiind bine ca acesti camatari cand dau banii cu imprumut nu fac un contract (...) E bine ca exista un asemenea proiect de lege, nu cred ca el va produce mari efecte". Deputatii din Comisia juridica avizasera favorabil inca din 22 februarie anul acesta proiectul de lege.
(18.10.2011)

SINDICALISTUL MARIUS PETCU NU POATE JUSTIFICA
725.000 EURO DIN AVEREA SA

Picture
Agentia Nationala de Integritate a constatat ca exista o diferenta "semnificativa" intre averea dobandita si veniturile realizate de catre Marius Petcu, Presedinte al Federatiei Sindicale SANITAS din Romania si al Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania - FRATIA (C.N.S.L.R. - FRATIA), in cuantum de 3.024.615 Lei  (aprox. 725.312 Euro), potrivit unui comunicat ANI.

"In urma evaluarilor demarate la data de 29.11.2010, cu privire la faptul ca domnul PETCU Marius-Grigore ar fi acumulat, in perioada exercitarii functiei de Presedinte al Federatiei Sindicale SANITAS din Romania si al Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania - FRATIA (C.N.S.L.R. - FRATIA), impreuna cu familia, o avere care depaseste veniturile realizate, s-a constatat o diferenta semnificativa in cuantum de 3.024.615 Lei (aprox. 725.312 Euro) intre averea dobandita si veniturile realizate de catre domnul PETCU Marius - Grigore, in perioada exercitarii functiei de Presedinte al Federatiei Sindicale SANITAS din Romania si al C.N.S.L.R. - FRATIA".
Marius Petcu a detinut functia de Presedinte al Federatiei Sindicale SANITAS din Romania in perioada 17.09.2004 - 01.04.2011.
In perioada 28.09.2000 - 01.04.2011, domnul PETCU Marius-Grigore a exercitat functia de Presedinte al Confederatiei Nationale a Sindicatelor Libere din Romania - FRATIA (C.N.S.L.R. - FRATIA).
Veniturile de natura salariala, realizate in perioada supusa evaluarii de catre domnul PETCU Marius-Grigore, impreuna cu sotia sa, doamna PETCU Claudia, au fost in cuantum total de 1.250.752 Lei.
Avand in vedere cele de mai sus, s-au dispus urmatoarele:
- sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe langa Curtea Apel Bucuresti in vederea inceperii actiunii de control cu privire la averea dobandita si veniturile realizate in perioada exercitarii functiei de Presedinte al Federatiei Sindicale SANITAS din Romania si al C.N.S.L.R. - FRATIA;
- sesizarea Primariei Sector 4, Bucuresti, in vederea aplicarii dispozitiilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, intrucat suprafata imobilului detinut in Bucuresti, declarata organului fiscal in vederea impozitarii, este mai mica cu 178 mp decat cea rezultata din expertiza tehnica extrajudiciara, fapt care a determinat un calcul eronat al impozitului pe cladire.

Prins in flagrant in timp ce primea mita
Marius Petcu a fost prins in flagrant in martie
in timp ce primea de la Petre Scrieciu suma de 40.000 de euro, reprezentand doua transe din mita, aferente lunilor ianuarie si februarie 2011.
Acest a fost arestat preventiv pe 31 martie pentru luare de mita in forma continuata si eliberat pe 20 iunie
sub control judiciar, in urma unei decizii definitive a Curtii de Apel Bucuresti, care a admis cererea in acest sens depusa de avocatii sindicalistului.
Potrivit procurorilor, in perioada anilor 2009-2010, Marius Petcu, in calitate de presedinte al Federatiei Sanitas, a primit de la omul de afaceri Petre Scrieciu, in baza unei intelegeri anterioare, in mod repetat, sume de bani, reprezentand circa 20% din valoarea fiecarei situatii de lucrari decontate, pentru a atribui firmei acestuia un contract de executie de lucrari avand ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educatie, perfectionare si recreere - Snagov", pretul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fara TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fara TVA.
DNA mai preciza ca, la data de 1 februarie 2011, in baza unei intelegeri anterioare, Marius Petcu a primit, prin intermediul sotiei sale, un imobil tip vila situat in Predeal, in valoare de circa 200.000 de euro.
In februarie 2011, surse judiciare declarau pentru HotNews.ro ca averile liderilor de sindicat sunt verificate de inspectorii Agentiei Nationale de Integritate. Printre cei verificati se afla si Marius Petcu, seful CNSLR Fratia.

(17.10.2011)

SULFINA NU EXCLUDE INGHETAREA PENSIILOR IN 2012

Picture
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sulfina Barbu, a declarat astazi că nu exclude scenariul potrivit căruia pensiile ar putea să nu mai fie indexate anul viitor nici măcar cu rata inflaţiei, precizând că deocamdată, în lipsa datelor economice, nu s-a pus problema în acest fel.

Întrebată cum comentează declaraţiile fostului ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu, care a afirmat că pensiile ar trebui îngheţate în 2012, în sensul că nu ar trebui indexate nici cu rata inflaţiei, Sulfina Barbu a spus că în Guvern nu a fost discutat acest subiect, deoarece toate datele economice vor trebui stabilite împreună cu partenerii Guvernului, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
"După ce vom avea datele complete din punct de vedere economic, vom şti ce vom face. Orice politician îşi doreşte să dea veşti bune, dar trebuie să ne raportăm la realităţile economice şi la resursele pe care România le are la dispoziţie. Nu pot să dau acum un răspuns tranşant. Trebuie să vedem exact datele pe anul viitor", a declarat ministrul Sulfina Barbu.
Întrebată dacă exclude totuşi acest scenariu, Sulfina Barbu a răspuns că nu este exclus dacă datele economice vor arăta că acest lucru se impune. "Dar, repet, azi nu avem un scenariu prestabilit neavând datele economice stabilite cu partenerii noştri", a mai spus ministrul Muncii.
(14.10.2011)

BANII ALOCATII PENTRU MANCAREA COPIILOR DIN ORFELINATE, MAI PUTINI DECAT CEI ALOCATI CAINILOR

Picture
Suma pentru hrana lor zilnică, mai mică decât cea alocată câinilor comunitari.  E vorba despre copiii din centrele de plasament din România. Cei aproape 3 lei alocaţi pentru o masă le ajung îngrijitorilor să cumpere fasole, cartofi, mazăre şi orez. E sărbătoare atunci când micuţii văd o bucăţică de carne în mâncare, iar medicii avertizează că meniul sărac le afectează dezvoltarea.

La  cantina din Turnu Severin mănâcă zilnic 120 de copii
săraci şi cu dizabilităţi, din tot Mehedinţiul. Meniul e făcut în mare parte din legume, rareori şi carne. "Zilnic avem o ciorba sau o supă. De xemplu, astăzi avem o ciorbă de zarzavat şi un orez. Sunt foarte rare zilele în care au carne pentru ca nu sunt bani. Ar trebui să le dăm cel puţin odată la doua zile", a spus o bucătăreasă. Medicii spun că lipsa hranei bogate în proteine afectează evoluţia normală a micuţilor.
"Lipsa alimentaţiei complete şi corecte afectează buna creştere a copilului în perioadele următoare. Înlocuim cu carne de peşte dar astea sunt timpurile pe care le trăim, mai grele", a declarat Monica Ştolf, medicul şcolii. "Copiii au mancare dar mai mult pe baza de legume. Nu e carne suficientă cum ar trebui sa fie. Preţurile au crescut şi nu ne încădrăm cu banii",  a mai spus medicul.
"Alocaţia per copil
este de 8.3 lei nu n-a mai fost, majorată din 2008. Nu ştiu cum o să ne descurcăm ca vine iarna şi dacă acum ne luptăm să le asigurăm de două ori pe săptămână carne, s-ar putea ca la iarna sa nu mai putem să le asigurăm", a declarat Daniela Şilcă, administrator. Îngrijitorii spun că ar reuşi să asigure un meniu complet dacă alocaţia de hrană ar creşte la 12 lei pe zi.
(13.10.2011)

SALARIILE, MOTIV DE GREVA LA TVR

Picture
Zeci de angajaţi din TVR au ieşit, în această dimineaţă, în curtea Televiziunii Publice, pentru a trage un semnal de alarmă privind situaţia financiară dificilă a SRTv. Angajaţii TVR se tem că s-ar putea ajunge la reduceri salariale şi la reducerea personalului instituţiei. Şi ieri dimineaţă angajaţi din TVR s-au strâns în curtea instituţiei, încercând să sensibilizare conducerea executivă a TVR.

Potrivit unor surse, angajaţii care au ieşit în curtea TVR se tem de eventuale concedieri colective şi de reduceri mari ale salariilor. Aceste aspecte sunt luate în calcul de conducerea TVR, având în vedere că Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2010 cu un deficit de peste 161,9 milioane de lei, care până la sfârşitul anului ar putea creşte până la 170 de milioane de lei.
În februarie, Alexandru Lăzescu, şeful TVR, a spus, într-o scrisoare către angajaţii Televiziunii Române, că instituţia este într-o situaţie "critică", precizând că TVR trebuie să ia măsuri pentru reducerea cheltuielilor, precum renunţarea la primele de vacanţă şi limitarea cuantumului de ore suplimentare.
"Nu vă ascund faptul că suntem într-o situaţie extrem de critică. Instituţia noastră s-a aflat permanent în pierdere în ultimii cinci ani, aşa că, inevitabil, capacitatea sa de a face faţă presiunilor financiare a ajuns la limită. De la începutul anului şi până în prezent am avut nu mai puţin de şase întâlniri informale cu reprezentanţii dumneavoastră din sindicate. Iar marţi, 22 februarie, am avut şi o întâlnire formală. Ne-am ascultat unii pe ceilalţi, am făcut schimb de idei, am discutat soluţii concrete de reducere a cheltuielilor, dar şi de creştere a veniturilor", a spus Alexandru Lăzescu.
El a precizat că, prin proiectul de buget pe anul 2011, TVR îşi propune să păstreze "intact" actualul fond de salarii, dar să renunţe la unele beneficii (cum ar fi primele de vacanţă).
"Ştiu că vă nemulţumeşte acest lucru, dar încercaţi să priviţi această măsură prin ochii celor aproximativ 6.000 de angajaţi din instituţiile media care, pe fondul crizei economice din ultimii ani, au rămas fără loc muncă. Şi a colegilor noştri de breaslă din celelalte grupuri media care şi-au văzut reduse salariile cu 20, 30 sau chiar cu 50%, începând din 2009. Dacă măsurile de reducere a cheltuielilor cu care ne confruntăm acum ar fi fost luate la timp - încă de acum doi ani, când toate companiile de media au trecut rapid la tăieri şi reajustări de costuri, pentru a supravieţui - poate că situaţia ar fi fost cu totul alta acum", a mai scris Lăzescu.
Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2010 cu un deficit de peste 161,9 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Publică a avut, anul trecut, venituri totale de circa 571 de milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRTv. În mod concret, TVR a avut anul trecut venituri totale de 571.078.663 de lei şi cheltuieli totale de 733.002.546 de lei. Totodată, cifra de afaceri netă a SRTv a fost, anul trecut, de 531.874.300 de lei.
În raportul pe 2010, TVR îşi justifică deficitul făcând trimitere la mai multe aspecte: dificultăţile în ceea ce priveşte colectarea şi încasarea taxei TV (principala sursă de finanţare a Televiziunii Publice), modificările legislative apărute în ultima perioadă, dar şi numeroase cauze de ordin financiar general, cum ar fi deprecierea monedei naţionale şi creşterea inflaţiei.
(12.10.2011)

De la 1 noiembrie,
Poliţia va "vâna" maşinile cu anvelope de vară

Picture
Poliţiştii vor verifica anvelopele autovehiculelor, de la 1 noiembrie. Autorităţile anunţă acţiuni de prevenire pe drumurile cu risc de îngheţ. Pe arterele cu zăpadă, gheaţă sau polei, şoferii vor fi amendaţi, de la 1 noiembrie, dacă vor fi prinşi cu autoturismele neechipate de iarnă.

Obligatoriu "M" şi "S" (Mud and Snow)
Specialiştii spun că anvelopele de iarnă îşi păstrează la temperaturi scăzute. Astfel, maşina poate înainta pe străzile acoperite de zăpadă si polei. În cazul anvelopelor all season, performanţele acestora lasă de dorit în ambele anotimpuri, cauciucul fiind prea tare, iarna şi prea moale vara. De altfel, Autoritatea Rutieră Română (ARR) şi Poliţia Rutieră atrag atenţia şoferilor că anvelopele „all seasons" nu ţin locul anvelopelor de iarnă "Acest tip de anvelopă nu poate ţine locul de anvelopă de iarnă. De fapt inscripţia All seasons este una de natură comercială. Ca să fie considerate anvelope de iarnă, acestea trebuie să aibă pe lângă simbolurile M+S, M/S, M-S, M&S (Mud and Snow) (noroi şi zăpadă) şi câteva semne distinctive, precum un fulg de nea şi o creastă alpină", a explicat, pentru România Liberă, comisarul-şef Florin Pană ofiţer la Direcţia Rutieră.

Amenzi între 2.500 şi 4.000 de lei
Doar pentru autovehiculele care circulă pe porţiuni de drum cu gheaţă, zăpadă şi polei, obligativitatea de a fi dotate cu anvelope de iarnă, intră în vigoare de la 1 noiembrie. Ceilalţi nu sunt obligaţi să schimbe cauciucurile, dar dacă sunt surprinşi de zăpadă, riscă amenzi de zeci de mii de lei.
Reprezentanţii CNADNR spun că şoferii care nu au maşinile dotate cu anvelope de iarnă şi care provoacă blocaje în trafic vor fi pasibili de amenzi. Mai mult, în aceste cazuri se vor emite titluri de despăgubire care să acopere costurile CNADNR, cu deblocarea drumului. Valoarea unui astfel de titlu de despăgubire, poate varia între 1.000 şi 4.000 de lei, în funcţie de utilajele şi forţa umană necesare pentru eliberarea străzilor.
Potrivit noii legislaţii care intră în vigoare de la 1 noiembrie 2011, sunt prevăzute amenzi cuprinse între 2.500 de lei şi 4.000 de lei, pentru cei fără anvelope de iarnă. Mai mult, şoferii riscă şi reţinerea certificatului de înmatriculare.

În oraş, la fel ca în afara localităţii
"Legea este aceeaşi, iar amenzile vor fi aplicate fie că este vorba de circulaţia pe străzile oraşelor, fie că se circulă pe drumurile naţionale, judeţene sau europene". Astfel, dacă 1 noiembrie îi prinde pe şoferi pe drum, departe delocurile de reşedinţă, nu este o scuză, pentru neechiparea maşinii. Vor fi amendaţi dacă circulă pe un drum care prezintă porţiuni cu gheaţă. Poliţiştii vor organiza acţiuni, începând cu 1 noiembrie, pe drumurile din România. Vor începe cu avertismente pentru şoferii cu maşini neechipate dar vor da şi amenzi dacă drumul va fi acoperit de gheaţă sau zăpadă, iar maşina are cauciucuri de vară. "Mai bine să aveţi anvelope de iarnă şi să fie drumul liber, decât să fiţi puşi în situaţia de a plăti pentru producerea accidentelor. Cauciucurile de iarnă nu afectează carosabilul", a mai explicat comisaru-şef Florin Pană.

Cât ne costă anvelopele de iarnă
În funcţie de dimensiuni, preţurile anvelopelor noi de iarnă pentru autoturisme, variază între 280 şi 1.280 de lei. Astfel, pentru dimensiunile 185/55/15- cauciucurile pentru sezonul rece pot fi cumpărate cu 280-550 de lei. Pentru roţi mai mari, pentru care sunt necesare anvelope cu dimensiunile de 185/65/15, preţurile variază între 190 şi 390 de lei. Cele mai scumpe sunt cele cu dimensiuni de 235/55/18 care pot varia între 730 şi 1.280 de lei. Pentru maşinile 4X4, costurile pentru o singură anvelopă nouă, pot ajunge însă şi la 2.500 de euro. Cauciucurile la mâna a doua (SH) costă între 60-100 de lei pentru dimensiunile 168/55/15 şi poate creşte în funcţie de gradul de uzură.

Legea cauciucurilor în alte ţări
În Germania, automobilele cu anvelope de vară nu au voie pe drumuri acoperite de zăpadă şi gheaţă. În Franţa, pneurile de iarnă nu sunt obligatorii, în Finlanda cauciucurile de iarnă sunt obligatorii între 1 decembrie şi 1 martie, iar în Austria şi Elveţia anvelopele de iarnă sunt obligatorii numai pentru autoturisme în perioada 1 noiembrie -15 aprilie.
(11.10.2011)

CREDITELE IMOBILIARE NU VOR FI AFECTATE
DE NOILE REGLEMENTARI ALE BANCILOR

Picture
"Avem veşti bune de la discuţiile cu BNR. Noul regulament nu afectează achiziţiile de locuinţe, care se vor face în condiţiile existente. De asemenea, nici achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă nu nu va fi afectată", a declarat Gheţea la Romania Financial Forum 2011, eveniment organizat de MEDIAFAX în parteneriat cu BNR.

BNR a pregătit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populaţiei la creditele în altă monedă decât leul. Potrivit acestui document, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul ar trebui să fie de cel puţin 30%.
BNR doreşte să delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finanţările pentru care se constituie garanţie imobiliară şi sunt destinate exclusiv cumpărării unui imobil (casă/teren), construirii unui imobil, sau amenajării/extinderii unei locuinţe. Acelaşi regim se aplică şi creditelor de refinanţare a împrumuturilor imobiliare.
Pentru creditele imobiliare, debitorul ar urma să vină cu un avans de cel puţin 15% din valoarea imobilului la finanţările în lei, de 30% pentru creditele în euro şi de 40% în cazul finanţărilor în alte devize străine.
Comunitatea bancară s-a arătat rezervată faţă de unele prevederi din proiectul de regulament, iar Gheţea a anunţat că instituţiile de credit au transmis BNR o serie de propuneri pentru a fi discutate cu oficialii băncii centrale.
Gheţea a reiterat că este un adept al unui sistem de creditare prin care împrumuturile să fie realizate în moneda în care sunt realizate veniturile clienţilor.
"Încercam la ARB şi BNR să găsim un echilibru ca reglementarea să fie dinamică şi adaptată continuu la schimbarea mediului. Modificările regulamentului privind creditele de consum acordate populaţiei sunt în acest spirit. Adaptarea la mediul economic, atât la cel internaţional, cât şi la cel românesc", a adăugat Gheţea. El a apreciat că se pune însă problema cu se implementează acest regulament: "Regulamentul vine într-un moment de scădere a apetitului pentru credit, iar preocuparea băncilor este cum să facem să rămânem pe un trend de creştere. Unele modificări propuse de bănci acceptate sau în curs de acceptare de către BNR au fost realizate tocmai pentru a nu reduce la zero activitatea de creditare".  Gheţea a arătat că instituţiile bancare sunt preocupate să menţină creditarea pentru persoanele fizice la un nivel rezonabil având în vedere condiţiile din piaţă.
"Au scăzut veniturile, sunt incertitidini legate de veniturile viitoare ale clienţilor, nu putem să rămânem impasibili şi să nu ne gândim la viitor, aşa cum trebuie să facă o bancă, adică să facă plasamente În laboratoarele băncilor se analizează modificările regulamentului şi sunt sigur că nu vor trece trei luni iar BNR va constata că vor exista oferte din partea băncilor pentru continuarea activităţii de creditare. Există un apetit redus pentru creditul în lei, pentru că erau foarte atractive dobânzile în valută şi pentru ca în 2007-2008 am avut situaţii în care cursul era favorabil celor care se împrumutau în valută. Am avut destule duşuri reci pentru cei care aveau credite în curs. În perioana umătoare vom vedea o promovare a creditelor în lei din partea băncilor", a conchis Gheţea.
(05.10.2011)

CHINA: 76.000 KM DE AUTOSTRAZI !

Picture
Măsurile de austeritate nu sunt suficiente pentru a scoate economia globală din criză. Este nevoie de o crestere economică sănătoasă pentru ca statele să poată să-și achite datoriile, însă în condițiile în care guvernele trebuie să-și limiteze cheltuielile, banii alocați investițiilor sunt din ce în ce mai puțini. Și totuși, soluția pentru actuala criză economică ar putea fi chiar investitiile masive în infrastructură.
Pe glob, circa 1,4 miliarde de oameni nu au acces la energie electrică, circa 880 de milioane de persoane trăiesc, încă, fără apă potabilă si 2,6 miliarde de semeni de-ai noștri nu au canalizare. Se estimează că circa un miliard de oameni din întreaga lume stau la cel putin 25-30 de de minute de un drum care să poate fi practicat și iarna și vara, potrivit fp.com. Prin urmare, posibilitățile de investitii sunt enorme, fie că vorbim de fonduri guvernamentale sau de bani privați.
Pornirea unor investiții ample în domeniul infrastructurii, atât în statele bogate, cât si în cele în curs de dezvoltare, ar duce la o mai bună ocupare a fortei de muncă, la scăderea ratei somajului si o diminuarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale. Si acestea ar fi doar câteva avantaje.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, investițiile în infrastructură pot da un impuls puternic economiilor din statele aflate în curs de dezvoltare, deaorece îmbunățesc integrarea economică a regiunilor mai slab dezvoltate, cresc atractivitatea țării sau a regiunii în ochii investitorilor și dau un avânt comertului.

Cu cât contribuie infrastructura la creșterea economică
Același raport al Băncii Mondiale arată că statele în curs de dezvoltare datorează infrastructurii cel puțin 1,6% din cresterea obtinută în perioada 2001-2005 comparativ cu perioada 1991-1995. Infrastructura și-a spus cel mai bine cuvântul asupra dezvoltării economiei în Asia de Sud, unde proiectele de constructie de drumuri, de cale ferată, dar si cele de alimentare cu energie electrică și apă potabilă au determinat o creștere economică anuală de circa 2,7%.
De asemenea, dacă economiile africane ar reuși să reducă la jumătate diferența dintre nivelul lor de infrastructură și cel existent în India sau Pakistan, ar înregistra cresteri economice anuale de peste 1,6-2,2%.
Creșteri economice mai mari cu 2% s-ar înregistra si în America Latină dacă statele de pe continent ar reusi să-si aducă infrastructura la nivelul celei din Bulgaria sau Turcia.

China: 76.000 de kilometri de autostrăzi au adus o creștere economică de 6%
”Foreign Policy” observă, însă, că, în prezent, doar China ia în serios investițiile în infrastructură, atât acasă, cât si în străinătate. Anul trecut, chinezii au investit circa nouă miliarde de dolari în dezvoltarea infrastructurii africane. Un alt milion de dolari l-au investit arabii, indienii și brazilienii.
Harnici au fost chinezii si la ei acasă. Conform ultimelor statistici, China avea la finalul anului 2010 o rețea de autostrăzi de 76.000 de kilometri, întrucât dezvoltarea infrastructurii a fost prioritară în cadrul planului de stimulare a economiei, în valoare de patru mii de miliarde de yuani. Mai mult, asiaticii și-au propus să facă încă 79.000 de km de autostradă în următorii 10 ani. Potrivit raportului Băncii Mondiale în lipsa infrastructurii extinse China ar fi înregistrat cresteri anuale de 3%, nu de 9%, așa cum se întâmplă în prezent.

Ce vrea România de la infrastructura ei
În strategia privind dezvoltarea infrastructurii din România între 2007 și 2013, se schița faptul că autoritățile române doreau prin modernizarea căii ferate existente, a drumurilor nationale și prin construirea de autostrăzi să crească ”volumul activităţii de transport în PIB de la 3,6 miliarde euro (în prezent, respectiv 2004) la minimum 7 miliarde euro până în 2015”. În această perioadă România ar fi trebuit să ajungă la peste 1200 de kilometri de autostradă, ar fi trebuit să circule cu peste 160 km /h pe calea ferată și ar fi trebuit să aibă transport intermodal. Guvernele si ministrii transporturilor care s-au perindat prin biroul aflat vizavi de Gara de Nord din Capitală s-au împotmolit când a fost vorba despre punerea în aplicare a acestei strategii.
Potrivit actualei sefe de la Transporturi, democrat-liberala Anca Boagiu, vom avea 800 de kilometri de autostradă în 2012. „Sunt mai mulţi factori care au împiedicat construirea de autostrăzi: întârzierea în acreditarea autorităţii de management, care s-a întâmplat în 2009, precum şi o comunicare insuficient de bună cu Comisia Europeană. Dar astăzi avem în execuţie 276 de kilometri de autostradă şi sunt 183 de kilometri de autostradă care au fost adjudecaţi pe bani europeni", a declarat ministrul Transporturilor.
În lipsa unui raport care să vorbească despre cum ar fi arătat economia românească cu o infrastructură de transport modernizată, ne vom multumi să menționăm opinia profesorului de economie Daniel Dăianu. Potrivit acestuia, dacă reuşim să creştem încasările la buget cu cel puţin 2% prin majorarea gradului de absorbţie al banilor europeni, vom câştiga 0,5-1% la creşterea economică în 2012. Lucru de loc de neglijat tinând cont Fondul Monetar International (FMI) estimează că economia românească nu va creste cu mai mult de 2% anul viitor.
Afirmația făcută de fostul ministru de Finante este relevantă deoarece România își bazează în mare parte strategia de dezvoltare a infrastructurii de transport și nu numai pe fondurile europene.

Cum finanțăm proiectele de infrastructură
Nu există un singur răspuns la întrebarea cum finanțăm proiectele de infrastructură. Bani pentru proiectele de infrastructură ne dă Uniunea Europeană, ar trebui să avem și la buget, am putea atrage sectorul privat prin finanțarea construcției unor sectoare de autostrăzi prin concesiune sau în partneriat public-privat. Sau putem să apelăm la chinezi, oricum sunt singurii care au în acest moment bani de plasat.
(04.10.2011)

NASA avertizează:
“GAURĂ FĂRĂ PRECEDENT” IN STRATUL DE OZON

Picture
Un studiu internaţional coordonat de NASA a înregistrat o "golire fără precedent" a stratului de ozon de deasupra regiunii Arctice. Nivelurile scăzute de ozon sunt cauzate, se pare, de o "perioadă neobişnuită şi prelungită cu temperaturi extrem de scăzute în stratosferă", scrie NASA. Raportul, la care au participat peste 20 de instituţii ştiinţifice din întreaga lume, a fost publicat în ediţia din 2 octombrie a revistei Nature. Scăderile în stratul de ozon sunt comparabile cu cele înregistrate deasupra Antarcticii, în fiecare an, de la mijlocul anilor '80 şi până acum.
Conform NASA, "găurile de ozon de deasupra Antarcticii se formează pentru că frigul extrem, normal în stratosfera din acea zonă, determină reacţii chimice care transformă clorul din atmosferă în forme care distrug ozonul. Acelaşi efect se produce şi în Arctic, numai că pierderile de ozon sunt mai mici, din cauză că temperaturile din stratosferă sunt mai mari".
Măsurătorile NASA, din martie 2011, au relevat cantităţi foarte mici de ozon la o altitudine de aproximativ 20 de kilometri deasupra Articii (foto stânga, nuanţele de gri şi roz). De asemenea, în aceeaşi zi, s-au descoperit cantităţi mari de monoxid de clor (dreapta, cu albastru), principalul agent de distrugere a ozonului. Linia albă delimitează zona în care s-au produs pierderile cele mai însemnate din stratul de ozon.
(03.10.2011)

ARDELENII AU SALARII MAI MICI DECAT OLTENII

Picture
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), Un român a câştigat, anul trecut, în medie, un venit salarial net de 1.391 lei, după plata taxelor şi impozitelor din câştigul salarial brut în valoare medie de 1.902 lei/lună. După Regiunea Bucureşti-Ilfov, cele mai mari salarii le-au avut angajaţii din Oltenia, iar cei din nord-vestul ţării se află la coada clasamentului.

Câştigul salarial mediu lunar net, în anul 2010, a fost sub media pe economie în 37 dintre judeţe.
Cel mai mici venituri lunare, de numai 1.025 lei, le-au avut locuitorii judeţelor Harghita şi Maramureş, cu 26,3% mai puţin decât media pe economie. Cei mai câştigaţi au fost, anul trecut, după cum era de aşteptat, locuitorii Municipiului Bucureşti, care s-au bucurat de un câştig salarial mediu net de 1.973 lei pe lună, cu 41,8% mai mare decât media pe economie.
Câştigul salarial mediu brut lunar pe total economie realizat în anul 2010 (1.902 lei) a fost cu 3,1% (57 lei) mai mare decât cel din anul 2009. Câştigul salarial mediu net lunar la nivelul economiei naţionale (1.391 lei) a înregistrat o creştere de 2,2% (30 lei), comparativ cu anul precedent.

Femeile, mai prost plătite decât bărbaţii
Femeile au câştigat, în medie, cu 221 lei mai puţin decât bărbaţii, având un câştig salarial brut lunar de 1.786 lei (faţă de 2.007 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial net lunar de 1.308 lei (faţă de 1.466 lei al bărbaţilor). Bărbaţilor le-au revenit câştiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 25%) regăsindu-se în alte activităţi de servicii (33%), în intermedieri financiare şi asigurări (32,2%), în comerţ (31,2%) şi în industria prelucrătoare (26,5%).


Unde se câştigă mai bine în România
Regiunea Bucureşti-Ilfov este "tărâmul de vis" din România, datorită nivelului salarial ridicat la care pot spera angajaţii. Astfel, media anului trecut în această regiune a fost de 1.946 lei net pe lună.
Pe locul al doilea în topul regiunilor unde se plătesc salarii mari se află, la mare distanţă, Regiunea Sud-Muntenia, unde angajaţii au primit, anul trecut, în medie, venituri salariale nete în sumă de 1.303 lei.
Urmează Regiunea Sud-Vest Oltenia, cu câştiguri salariale medii nete lunare de 1.299 lei.
La polul opus, cel mai prost plătiţi sunt angajaţii din Regiunea Nord-Vest, care au obţinut salarii medii nete de numai 1.168 lei/lună, anul trecut.
După aceştia urmează salariaţii din Regiunea Nord-Est, cu venituri salariale lunare nete în valoare de 1.192 lei.
(30.09.2011)

MEDICII DE FAMILIE DIN BUCURESTI
ISI VOR PUTEA CUMPARA CABINETELE IN RATE

Picture
 În ședința de ieri a Consiliului Municipiului București s-a deblocat vânzarea cabinetelor medicale către medicii concesionari. Vânzarea se va face în rate. "Am introdus pe ordinea de zi suplimentară acest proiect pentru că am primit mai multe solicitări din partea medicilor. În acest fel, cabinetele vor putea fi modernizate, iar reţeaua medicală va fi îmbunătăţită", a explicat preşedintele Consiliului General al Capitalei, Călin Murg. Preţul cabinetelor urmează să fie stabilit de către evaluatori în funcţie de suprafaţă, situarea acestora şi starea imobilelor.

În ceea ce priveşte plata, aceasta se va face în rate în baza unui credit pe 15 ani, iar cei care nu au posibilitatea să cumpere aceste spaţii, vor putea plăti în continuare Primăriei Capitalei o redevenţă anuală cuprinsă între 40 şi 60 de euro pe metru pătrat, a mai spus Murg.
Potrivit consilierilor municipali, în Capitală sunt în jur de 1.400 de cabinete medicale. Ei mai spun că prin vânzarea acestor cabinete se vor descongestiona spitalele. Oficialii medicilor de familie au ținut să mulţumească primăriei şi Consiliului General pentru decizia luată. "Deşi doar chiriaşi în spaţiile Primăriei până în acest moment, medicii de familie au investit în aceste cabinete şi doresc să investească în continuare, lucru care nu ar fi fost posibil fără a fi proprietarii spaţiilor în care îşi desfăşoară activitatea", potrivit reprezentanţilor asociaţiilor medicilor de familie din Bucureşti.
(29.09.2011)

OPRESCU VREA SERVICII MEDICALE GRATUITE
PENTRU PENSIONARII CU VENITURI MICI

Picture
Sorin Oprescu a anuntat o serie de masuri sociale luate de Primaria Capitalei, intre care se numara si intentia ca pensionarii cu venituri reduse din Bucuresti sa beneficieze de servicii medicale gratuite.
"Dorim sa initiem o campanie prin care sa oferim servicii medicale gratuite pentru pensionari. Dorim ca cei 34.000 de pensionari din Bucuresti cu o pensie de pana la 400 de lei sa poata beneficia de un card valoric care sa le permita accesarea cantinelor sociale si a medicamentelor de baza. Din lipsa de bani, batranii ajung extrem de rar la doctor si vrem sa le oferim aceasta posibilitate. Nu ne putem abandona batranii, trebuie sa avem grija ca sanatatea lor sa fie cat se poate mai integra", a spus Sorin Oprescu, in cadrul unei conferinte de presa.
Primarul Capitalei a mai anuntat ca in curand va fi dat in folosinta caminul de batrani de la Caritas. In cadrul masurilor de protectie sociala luate de Primarie, Oprescu a mentionat cinci proiecte independente, in valoare de 5-600.000 de euro anual. "Vom amenaja mai multe crese. Au fost date in folosinta patru din cele 13 crese propuse", a mai spus primarul Capitalei.
Alte proiecte sociale ale Primariei sunt acordarea unui pachet de
ajutoare pentru nou-nascuti si un pachet de hrana pentru copiii din gradinite, dar si spalatorii sociale pentru familiile cu venituri reduse. In iunie a fost inaugurata deja prima locatie, pe Calea Grivitei, unde familiile cu venituri reduse pot spala rufe, urmatoarele urmand sa fie inaugurate la Perla si pe Str. Salcetului.
Vorbind despre proiectele primariei, in general, Sorin Oprescu a precizat ca investitiile vor continua, acesta fiind, de altfel, unul dintre scopurile rectificarii bugetare cerute. "Vreau sa fie foarte clar ca nu oprim nici un fel de investitii, pentru ca acestea sunt motorul de dezvoltare. Incercam sa aratam ca se poate. Si ca nu exista doar solutia taierilor si a austeritatii. Mai ales intr-un oras ca Bucuresti, in care economia merge bine", a spus Oprescu, mentionand ca investitiile in infrastructura vor continua, "mai ales dupa ce vom plati datoria istorica de 500 milioane de euro lasata de
Adriean Videanu".
(29.09.2011)

GAZUL RUSESC NE ARDE RAU LA BUZUNARE

Picture
In timp ce pretul gazelor produse in Romania este inghetat la circa 160 de dolari mia de metri cubi, cel al gazelor importate din Rusia creste continuu. Pentru luna octombrie, pretul gazelor din import va fi de 545 USD/1.000 metri cubi, a declarat Hilmar Kroat Reder, membru al Directoratului Petrom in cadrul conferintei "Impactul liberalizarii pretului la gaze". Cresterea este foarte mare, in conditiile in care in martie Romania importa gaze cu 400 USD/1.000 de metri cubi.

In Romania pretul pentru gazele din productia interna a fost blocat la nivelul de 160 USD/1.000 mc inca din 2009, in timp ce preturile la gazele din import au tot crescut in ultimii ani ajungand de la 290 USD in 2009 la 400 USD/1.000 mc in primul trimestru din 2011 si la aproape 550 USD/1.000 mc in al patrulea trimestru.
In conditiile scumpirii gazelor importate de la Gazprom, pretul pentru consumatorii non-casnici (industriali) se va majora, in medie, cu 8% incepand cu data de 1 octombrie.
Reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) spun ca modificarea pretului gazelor pentru companii se datoreaza cresterii pretului gazului din import la 495 USD mia de metri cubi, de la 460 USD/mmc cat era in iulie, si majorarii consumului in lunile octombrie-decembrie fata de perioada iulie-septembrie, ceea ce implica asigurarea necesarului de consum cu gaze din import sau din depozitele de inmagazinare subterna.
ANRE a motivat cresterea pretului gazelor si prin modificarea structurilor amestecului de gaze care intra in componenta costului unitar al gazului pentru trimestrul IV. Amestecul de gaze pentru companii va contine 70% gaz din productia interna si 30% gaz provenit din import, fata de 77% gaz din productia interna si 23% gaz provenit din import cat a fost luat in calcul in luna iulie. In schimb, va creste consumul de gaze din productia autohtona in cazul populatiei, de la 89% la 91,5%.
Anul trecut, Romania a importat 2,6 mld
metri cubi de gaze importate din Rusia, de la compania Gazprom.
(27.09.2011)

Supărată că mama ei a părăsit-o,
O FETITA DE 11 ANI DIN ARAD S-A INFOMETAT
PANA A MURIT  

Picture
Caz şocant la Arad. O fetiţă de 11 ani a murit, în această dimineaţă, la Spitalul Judeţean, după ce s-a înfometat câteva luni de zile. Fata a refuzat să mai mănânce pe motiv că mama ei a părăsit-o şi a rămas singură.
Ajunsă în grija bunicii, femeia a înscris-o pe fată la o şcoală din Timiş. Pentru că refuza hrana şi starea de sănătate devenea din ce în ce mai fragilă, reprezentanţii şcolii au sesizat Protecţia Copilului. Eva Lupaş, asistentul social care s-a ocupat de fetiţă, a îndemnat-o pe bunică s-o ducă la Spitalul din Timiş. După o lună, medicii de aici au hotărât s-o transfere pe micuţă la Spitalul Judeţean Arad. Mama copilei a venit de câteva ori în vizită, dar în ultimele patru luni nu a mai vizitat-o deloc. Fetiţa era menţinută în viaţă de aparate şi comunica cu asistentele clipind din ochi. Din păcate, organismul ei slăbit nu a mai rezistat şi a murit.
"De fată am aflat anul trecut în momentul în care şcoala la care fusese înscrisă fetiţa ne-a anunţat că starea fetei este din ce în ce mai gravă. Venea la şcoală în scaun cu rotile. Am îndemnat-o pe bunică s-o ducă la spital. Nu am făcut o anchetă pentru că situaţia nu o impunea. Fata a fost internată la spitalul din Timiş, iar mama a transferat-o la Spitalul din Arad. Din acel moment, nu am mai avut competenţă", a declarat Eva Lupaş, asistentul social care s-a ocupat de cazul fetiţei.
"Fetiţa a fost abandonată de mama ei, motiv pentru care ea a început să refuze hrana. Ea a fost internată în prima fază în Timişoara şi după o lună a ajuns la Arad. Timp de 6 luni i s-a acordat tot tratamentul necesar. Copilul era conştient, dar refuza să vorbească. În prima fază, mama ei a stat cu fata o lună de zile. Dar îi tot spunea că o părăseşte. Lucru care s-a şi întâmplat. Eu ştiu că mama fetei a plecat pentru că avea nişte procese. Dar a spus că se va întoarce. Fetiţa a fost îngrijită foarte bine. Medicul care s-a ocupat de fată cunoaşte bine cazul, dar s-a pensionat şi nu răspunde la telefon", a declarat Teodora Olaru, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad.
Potrivit declaraţiilor unor voluntari de la Centrul de Plasament, fetiţa era extrem de introvertită, refuzând comunicarea cu psihologul angajat de instituţie. IPJ Arad nu a fost sesizat în acest sens de nimeni. Instituţia s-a autosesizat din informaţiile apărute în mass-media. "Noi nu am fost sesizaţi de cadrele medicale despre această fetiţă. Vom vedea despre ce este vorba, cauzele decesului şi condiţiile în care fetiţa a ajuns acolo. Noi nu avem informaţii legate de un posibil abuz", a declarat Camelia Tudoce, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
"Am fost sesizaţi de spital în momentul în care micuţa a fost internată în spital. Cazul a fost monitorizat de către specialiştii din cadrul instituţiei, s-au făcut cercetările de rigoare. Pe raza judeţului Arad, fetiţa nu mai avea pe nimeni. Mama nu a fost de găsit. În urma acestei anchete s-a făcut plasamentul copilului la un centru de plasament din Timişoara, pentru a fi mai aproape de bunici", a declarat Angelica Stana, purtătorul de cuvânt de la Protecţia Copilului. De asemenea, Stan a precizat că "fata a fost internată în spital din cauza diagnosticului pe care-l avea şi a rămas în continuare internată în spital, fiind încadrată şi în grad de handicap. Din păcate, s-a întâmplat ce s-a întâmplat".
(23.09.2011)

TIGARILE MANANCA 1/3 DIN MEMORIA ZILNICA

Picture
Fumătorii își pierd o treime din memoria zilnică, arată un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea Northumbria, UK. Vestea bună este că cei renunță la fumat își refac rapid capacitatea de a reține informația. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 70 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Medicii le-au cerut voluntarilor să-și amintească mici detalii, de la sarcinile primite la școală la scene din filme sau de la întâlnirile studențești. Fumătorii și-au amintit doar 59% din aceste lucruri. Însă cei care s-au lăsat de fumat și-au putut aminti aceste detalii în proporție de 74%, aproape la fel de bine ca nefumătorii (81%). „Efectele nocive ale fumatului sunt binecunoscute, însă acesta este primul studiu care arată ce consecințe poate avea asupra creierului. Ceea ce e foarte important și am putea folosi în campaniile anti-fumat este faptul că funcția cerebrală se reface aproape în totalitate după ce vă lăsați de fumat”, subliniază dr. Tom Heffernan, cel care a condus studiul.
(22.09.2011)

Confederaţiile sindicale se suspendă din CES

Picture
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Naţională a Sidicatelor Libere din România - Frăţia şi Confederaţia Sindicală Naţională Meridian au anunţat, miercuri, decizia de a se suspenda pe o perioadă nedeterminată din toate comisiile de dialog social şi din Consiliul Economic şi Social (CES).
Reprezentanţii confederaţiilor sindicale susţin că motivele suspendării sunt generate de poziţionarea, prin Legea 62/2011 a dialogului social, prin cele două forme de manifestare, di şi tripartite, în afara contextului european stabilit prin tratatele Uniunii Europene şi Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în sensul asigurării dreptului garantat la negocieri colective.
Potrivit acestora, suprimarea prin Legea contractului colectiv de muncă la nivel naţional şi neadoptarea unei reglementări privind stabilirea sectoarelor de activitate au condus la imposibilitatea obţinerii reprezentativităţii partenerilor sociali şi implict la imposibilitatea negocierilor colective la toate nivelurile.
"Protestul celor cinci confederaţii asupra modului în care Guvernul percepe dialogul social di şi tripartit, modificat radical în procedură de urgenţă, are la bază faptul că am constatat că s-a dorit eliminarea dialogului social", a declarat preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, atrăgând atenţia că nici măcar Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social care ar trebui să fie coordonat de premier nu a fost constituit. Hossu a mai subliniat că aceasta nu este singura neaplicare a cadrului legal şi a explicat că acesta este motivul pentru care cele cinci confederaţii au decis să nu mai participe la nicio comisie de dialog social, nici la comisiile de la Casa Naţională de Pensii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sau în Consiliul Economic şi Social.
Preşedintele "Cartel Alfa" a precizat că sindicaliştii solicită un dialog social responsabil, ceea ce înseamnă că actele normative nu ar trebui să mai fie discutate în comisii după ce au fost deja adoptate de Guvern: "Dacă acest dialog este pur formal, doar ca să se raporteze la Comisia Europeană, nu mai are niciun sens să construim acest tip de dialog".
Liderii sindicali reproşează Executivului şi că nu a luat măsuri de ocupare care erau esenţiale într-o perioadă de criză, precizând că se poate constata doar un mare fiasco, pentru că legislaţia nou adoptată de Guvern "a mutat în cârca salariaţilor efectele crizei şi toate responsabilităţile, iar Guvernul nu-şi asumă nimic ca politică şi responsabilităţi".
Preşedintele CSDR, Ioan Baciu, a declarat că prin abrogarea celor cinci legi care guvernau dialogul social în România s-au suprimat dialogul şi partenerii sociali, dar şi contractul colectiv la nivel naţional. Liderul sindical a precizat că Legea 62/2011 ar trebui să fie modificată şi armonizată cu directivele Uniunii Europene, dar şi cu Convenţiile Internaţionale ale Muncii. Baciu a mai spus că odată cu suprimarea ramurilor de activitate s-a creat o nemulţumire totală, pentru că nu mai pot fi încheiate contracte colective.
Sindicaliştii acuză conducerea Ministerului Muncii şi a Consiliului Economic şi Social de o atitudine părtinitoare faţă de Alianţa Confederaţiilor Patronale din România prin neluarea în considerare a iniţiativelor şi propunerilor celorlalţi parteneri sociali şi a confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional, ceea ce face ca "procesul dialogului social să nu mai fie unul tripartit şi responsabil care să conducă la pacea socială".
În acest context, confederaţiile sindicale solicită premierului Emil Boc întrunirea de urgenţă a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social care să analizeze şi să identifice soluţii la problemele invocate, inclusiv revizuirea Legii 62/2011 astfel încât dialogul social să devină un instrument real, iar partenerii sociali să-şi poată exercita prerogativele legale.
Sindicaliştii îi transmit premierului că nu vor reveni asupra deciziei de suspendare din toate structurile de dialog social până când nu va avea loc discuţia solicitată şi nu vor fi rezolvate aceste probleme.
Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, va discuta maine cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi patronale, însă sindicaliştii spun că nu vor renunţa la proteste şi chiar vor cere prelungirea acestora după 1 octombrie dacă nu va fi adoptată hotărârea de guvern privind sectoarele de activitate.
(21.09.2011)

SINDICALISTII DE LA CARTEL ALFA SI BNS VOR PICHETA, ZILNIC, MINISTERUL MUNCII PANA LA 1 OCTOMBRIE

Picture
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" şi Blocul Naţional Sindical au anunţat că vor organiza, în perioada 21 septembrie - 1 octombrie, acţiuni de protest şi pichetări în faţa Ministerului Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale.

"Negocierile pentru cele 40 sau 41 de sectoare de activitate nu au fost încheiate. Ele au început undeva în mandatul lui Botiş, dar în mandatul lui Lăzăroiu nu au mai fost continuate. Nu suntem de acord cu propunerea guvernului şi ministerului iar termenul a expirat săptămâna trecută. Trebuia să aibă loc nişte negocieri, să se adopte Hotărârea de Guvern şi să se publice în Monitorul Oficial. Trebuie să intervenim pentru că angajatorii nu ştiu unde să-i încadreze şi oamenii riscă să nu-şi primească salariile", a declarat preşedintele Filialei CNS "Cartel Alfa" Ilfov, Victor Grigorescu.
Confederaţiile sindicale propuneau, în mai, împărţirea economiei în 39 de sectoare de activitate, ceea ce ar însemna că în România ar putea exista 40 de salarii minime pe economie, câte unul pentru fiecare sector plus sistemul bugetar.
Vicepreşedintele "Cartel Alfa", Petru Dandea, declara atunci că este posibil ca primele contracte sectoriale să fie încheiate în toamnă. Si secretarul general al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, Adrian Izvoranu, declara că la nivelul Uniunii Europene sunt 40 de sectoare de activitate, iar la nivelul Organizaţiei Internaţionale a Muncii sunt 21 de sectoare, iar dacă propunerea sindicaliştilor va fi acceptată, România va avea, cu tot cu salariul minim pentru bugetari, 40 de salarii minime.
(20.09.2011)

UDREA PLATESTE JURNALISTII STRAINI
SA SCRIE DESPRE ROMANIA

Picture
 Între 17 şi 25 septembrie a.c. în România se va desfăşura Congresul FIJET (federaţia presei din turism). Ministerul condus de Elena Udrea suportă cheltuielile pentru 200 de ziarişti străini şi 25 din România, dar acest lucru nu a fost făcut public până luna trecută.

"Recunoaşterea progreselor României" se face contra cost
Faptul că România organizează un congres FIJET nu este un lucru rău. Numai că acest congres se face exclusiv din bani publici şi în acest caz se impune o întrebare în ceea ce priveşte oportunitatea organizării într-o perioadă de criză. Organizarea congresului în România s-a decis în 2009, în timp ce manifestarea se desfăşura în China. Atunci, Elena Udrea a lansat invitaţia ca România să fie nominalizată ca loc de desfăşurare în 2011, lucru acceptat de conducerea FIJET. Este însă inexplicabil de ce ministrul de resort nu a făcut public acest aspect. Abia la începutul lunii august 2011, când pe site-ul MDRT au apărut documentele referitoare la selecţia de oferte în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică a evenimentului, s-a aflat despre organizarea în România a congresului. De asemenea, s-a păstrat o discreţie suspectă în ceea ce priveşte evenimentul în principalele organe media, care nu au fost bombardate cu informaţii privind organizarea congresului.
Mai mult, pe blogul personal - adevărata rampă de lansare a ştirilor sau a intenţiilor ei sau ale guvernului sau ale PDL -, Elena Udrea a păstrat tăcerea privind congresul FIJET până pe 17 septembrie a.c, adică ziua de debut a manifestării.
Elena Udrea spune pe blog că "simplul fapt că evenimentul are loc în România este o recunoaştere a progreselor făcute de ţara noastră în ultimii ani" şi că, în general, "ţările se luptă pentru organizarea acestui congres, iar locaţia aleasă este întotdeauna o destinaţie la modă în perioada respectivă". Ce uită să spună Elena Udrea este că MDRT plăteşte integral sejurul pentru invitaţi şi că de fapt acesta este pricipalul motiv al organizării congresului, şi nu atât „recunoaşterea progreselor" sau calitatea de „destinaţie la modă" a ţării gazdă.
Ultimele congrese FIJET au avut loc în Turcia, China, Austria, Spania etc., adică efectiv în ţări care reprezintă destinaţii la modă.

Servicii standard pentru participanţi
În caietul de sarcini aflat pe site-ul MDRT se regăseşte o propoziţie care nu credem că se regăseşte în documentele oficiale ale unor ministere similare din ţările civilizate şi care explică de ce România nu este o destinaţie atractivă pentru turiştii străini". "Serviciile trebuie să fie realizate la cele mai bune standarde de igienă şi curăţenie", se arată în caietul de sarcini. Practic, se atrage atenţia firmei care a preluat organizarea evenimentului (evident, MDRT nu a catadicsit să precizeze în comunicatul de presă din 16 septembrie a.c. cine a câştigat licitaţia) să asigure exact condiţiile (normale - n.a.) de care nu prea beneficiază turiştii români şi străini în România. În mod normal, MDRT ar trebui să impună aceste condiţii hotelierilor şi tuturor responsabililor din turismul autohton, pentru că igiena şi curăţenia sunt în mare suferinţă în multe zone din turismul românesc.

Chiar ne bazăm pe turişti din Panama şi Venezuela?
Conform informaţiilor provenite de la MDRT, cei 200 de jurnalişti străini provin din mai toate ţările Uniunii Europene, dar şi din state precum Rusia, Ucraina, Turcia, Liban, Egipt, Tunisia, SUA, Canada, Panama, Mexic şi Venezuela. Se impune din nou o întrebare: chiar crede cineva că vom fi invadaţi de turişti din Mexic, Panama şi Venezuela? Chiar şi turiştii din Canada şi SUA pentru România nu înseamnă prea mult, iar despre turişti turci prin Europa nu prea s-au auzit prea multe.
Ar mai fi de spus că ziariştii participanţi la Congres vor fi plimbaţi prin zonele turistice din Bucovina, la Sighişoara şi Sibiu şi în zona Bran. Adică exact în zonele turistice care chiar nu mai au nevoie de promovare. De ce nu li se arată alte destinaţii, mai puţin cunoscute, rămâne un mister.

Septembrie 2011: aproape 14.000 de euro pentru documentarea ziariştilor
MDRT continuă o practică devenită „stas" în timpul mandatului Elenei Udrea: plătirea de sejururi de documentare pentru ziariştii străini. În această lună situaţia este următoarea:
  • 29 aug. - 3 sept.: 2 ziarişti italieni - 8.583,20 lei fără TVA
  • 9 - 13 septembrie: 7 ziarişti polonezi - 22.935,36 lei fără TVA
  • 11 - 16 septembrie: ziarista Jeanine Barone (USA) - 7.338,04 lei fără TVA
  • 16 - 19 septembrie: 2 ziarişti francezi - 6.962,88 lei fără TVA

Penurie de turişti din afara Europei

Analizând numărul de înnoptări ale turiştilor străini în România, în ultimii trei ani, ajungem la concluzia că acesta este destul de redus, ceea ce înseamnă că promovarea - inclusiv prin plătirea de sejururi pentru ziarişti străini - este ineficientă. Iar în ceea ce priveşte ponderea turiştilor din alte continente decât Europa, aceasta este este pur şi simplu infimă, fapt ce nu justifică în nici un fel invitarea de ziarişti din SUA, Canada sau alte state din America de Sud. Iată ce spun statisticiele INS:
2008: 3.359.300 înnoptări; 5,1 % turişti din afara Europei
2009: 2.656.700 înnoptări; 4,9%
2010: 2.755.100 înnoptări; 5,3%
2011: 1.685.700 înnoptări; 5,7% (statistică valabilă pentru perioada ianuarie - iulie)
(18.09.2011)

Românii care au drujbă nu primesc ajutoare la încălzire

Picture
Românii care au drujbă, maşină, motoretă, scuter, depozite bancare de peste 3.000 de lei sau trei vaci nu vor primi ajutoare la încălzire, potrivit normelor de aplicare a OUG 70/2011 ce reglementează "măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece".

Conform actului normativ, românii care au casă de vacanţă, piscină, saună, şalupe, bărci cu motor, iahturi, tractor, presă de ulei sau moară de cereale, autoutilitare, autocamioane de orice fel sau remorci, autobuze şi microbuze nu primesc ajutoare la încălzire în acest sezon rece.
De asemenea, nici cei care deţin motociclete, motorete, scutere şi maşini cu o vechime mai mică de zece ani, "cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile" nu vor primi ajutor de la Guvern.
Nu vor primi ajutor nici cei care au un teren mai mare de 1.000 de metri pătraţi la oraş şi 2.000 de metri pătraţi la sat, chiar dacă este vorba de terenul pe care se află locuinţa. Nici deţinătorii de terenuri arabile, forestiere, de fâneţe, vii, livezi, grădini de legume şi flori cu suprafeţe mari nu se califică pentru a primi ajutor de încălzire.
Excluşi de la ajutoarele de încălzire sunt şi cei care au depozite bancare mai mari de 3.000 de lei sau mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi sau capre sau 15 familii de albine. Criteriile de acordare a ajutorului de încălzire aplicate începând cu iarna 2010-2011 au fost, aşadar, menţinute, singura noutate din acest an fiind deţinerea drujbei. Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii pot face, prin sondaj, anchete sociale.
(15.09.2011)

Strategia Anticorupţie
Indicatori de evaluare pentru averi, cadouri, conflicte de interese, abateri

Proiectul Strategiei Anticorupţie 2011-2014 propune un inventar al măsurilor preventive anticorupţie printre care declararea cadourilor, distribuirea aleatorie a dosarelor, registrul de abateri pentru personalul de control privind interesele financiare ale UE, precum şi indicatori de evaluare.

Proiectul Strategiei Naţionale Anticorupţie 2011-2014, în care sunt încorporate priorităţile UE, respectiv recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, protecţia avertizorilor de integritate, prevenirea şi combaterea corupţiei politice a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei.
Prin intermediul inventarului de măsuri preventive şi a indicatorilor de evaluare asociaţi se propune realizarea la nivelul fiecărei instituţii a unei autoevaluări periodice (semestriale) privind eficienţa măsurilor anticorupţie.
Autoevaluarea va viza măsuri precum declararea averilor, respectarea regulilor privind cadourile, managementul conflictelor de interese, incompatibilităţile, codurile etice şi deontologice, transparenţa decizională, accesul la informaţii de interes public, gestionarea fondurilor publice, achiziţiile publice, repartizarea aleatorie a dosarelor sau a sarcinilor de serviciu, procedurile de selecţie şi promovare a personalului etc. Această autoevaluare va fi dublată de un mecanism constând în misiuni de evaluare tematice efectuate de către echipe mixte, constituite din experţi ai diferitelor instituţii publice sau organizaţii neguvernamentale.
În ceea ce priveşte declararea averilor, proiectul stabileşte ca indicatori de evaluare numărul persoane care au obligaţia depunerii declaraţiei de avere şi a celor care nu au depus în termen aceste declaraţii, numărul de sesizări ale ANI şi al deciziilor puse în aplicare, măsurile administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor privind declararea averilor, numărul consultaţiilor oferite de consierul de integritate, al activtăţilor de formare privind declaraţiile de avere şi gradul de cunoaştere de către angajaţi a normelor privind declararea averilor.
Proiectul propune declararea cadourilor primite, ca indicatori fiind stabiliţi numărul celor înregistrate, publicarea anuală a inventarului pe site-ul instituţiei, situaţiile în care s-a achiziţionat cadoul şi valoarea bunurilor valorificate.
Referitor la măsura preventivă anticorupţie privind codul etic, deontologic şi de conduită, indicatorii de evaluare stabiliţi sunt numărul de sesizări privind încălcări ale normelor, al celor în curs de soluţionare şi a celor soluţionate, durata procedurilor, numărul deciziilor prin care s-a confirmat încălcarea normei, tipul de măsuri dispuse, numărul deciziilor comisiei anulate sau modificate în instanţă, gradul de cunoaştere de către angajaţi a normelor, numărul de activităţi de formare privind normele de conduită, măsurile administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor şi numărul persoanelor care au săvîrşit în mod repetat abateri de la normele respective.
O altă măsură preventivă anticorupţie se referă la consilierul de etică, indicatorii relevanţi fiind numărul de şedinţe de consultare, a angajaţilor care au beneficiat de consiliere, tipologii de dileme etice, gradul de cunoaştere de către angajaţi a normelor privind consilierul etic şi numărul de activităţi de formare.
În ceea ce priveşte măsura preventivă legată de incompatibilităţi, se vor lua în calcul la corecta evaluare a numărul de persoane aflate în stare de incompatibilitate, cel al sesizărilor ANI, măsurile administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor privind incompatibilităţile, gradul de cunoaştere de către angajaţi a normelor privind conflictul de interese şi numărul de activităţi de formare.
O altă măsură preventivă anticorupţie se referă la distribuirea aleatorie a dosarelor/sarcinilor de serviciu, indicatorii stabiliţi referindu-se la numărul de persoane desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor/sarcinilor de serviciu, a neregulilor apărute în sistemul de distribuire aleatorie,. natura acestro nereguli, măsurile luate pentru remedierea lor, tipul de sancţiuni aplicate şi numărul sancţiunilor.
Referitor la măsura preventivă privind registrul de abateri de conduită ale demnitarilor, funcţionarilor publici, personalului contractual cu atribuţii în domeniul protecţiei intereselor financiare ale UE, respectiv codul de conduită al acetor funcţionari, indicatorii de evaluare se referă la numărul sesizărilor, compendiul normelor încălcate, frecvenţa şi măsurile administrative adoptate pentru înlăturarea cauzelor sau circumstanţelor care au favorizat încălcarea normelor.
(14.09.2011)

BANII STATULUI ROMAN, ARUNCATI PENTRU "AMBASADA" SECUILOR

Picture
Consiliile judeţene Hargita şi Covasna vor înfiinţa o asociaţie intercomunitară pentru a finanţa funcţionarea Reprezentanţei Ţinutului Secuiesc din Casa Regiunilor Maghiare

Autorităţile locale din Ţinutul Secuiesc caută soluţii pentru finanţarea "reprezentanţei diplomatice" a judeţelor Harghita şi Covasna de la Bruxelles. Cele două judeţe şi-au deschis un birou de reprezentare pe lângă instituţiile europene, dar, spre deosebire de birourile deschise de alte judeţe din România, cel al Ţinutului Secuiesc funcţionează în cadrul Casei Regiunilor Maghiare, un spaţiu închiriat în sediul Parlamentului European de către autorităţile de la Budapesta. "Faptul de a deschide un birou la Bruxelles nu este ceva extraordinar în sine. Şi Consiliul Judeţean Cluj are un astfel de birou. Singura problemă este faptul că biroul Ţinutului Secuiesc funcţionează în spaţiul Ungariei, nu în cel al României", spune analistul politic Dan Popa.

"Ambasadă" fără personalitate juridică
Biroul de reprezentare al Ţinutului Secuiesc nu are, însă, personalitate juridică, iar de aceea autorităţile locale trebuie să găsească o soluţie pentru finanţarea acestuia. Astfel, Consiliul Judeţean (CJ) Covasna şi Consiliul Local (CL) Sfântu Gheorghe vor înfiinţa o asociaţie de dezvoltare intercomunitară  în vederea finanţării biroului de reprezentare. Noua asociaţie ar urma să înceapă să funcţioneze în luna octombrie.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Janos Demeter, a declarat că, întrucât este vorba în primul rând despre un birou de lobby, este nevoie de o persoană care să stea la Bruxelles în permanenţă.
Biroul de reprezentare a Ţinutului Secuiesc de la Bruxelles s-a deschis în 1 iunie, la iniţiativa consiliilor judeţene din Covasna şi Harghita. La ceremonia de inaugurare a participat vicepremierul maghiar, Zsolt Semjen, însă nici un oficial roman nu a fost prezent la ceremonie.

Obiectivele oficiale ale biroului
Obiectivele principale ale biroului de reprezentare de la Bruxelles vor fi strângerea, procesarea şi transmiterea informaţiilor despre politicile şi problemele instituţionale ale UE, informarea unităţilor administrativ-teritoriale despre deciziile luate de Parlamentul European, Comisia Europeană, respectiv Comitetul Regiunilor şi celelalte organisme ale UE, obţinerea de proiecte comunitare şi sprijinirea accesării proiectelor de interes local.
(13.09.2011)

ELEVII VOR FI PREGATITI LA SCOALA PENTRU CUTREMUR

Picture
Astăzi încep şcoala peste 3.200.000 de elevi şi preşcolari, potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). Dintre aceştia, peste 652.000 sunt preşcolari, 814.000 sunt elevi din învăţământul gimnazial, aproximativ 865.000 sunt în învăţământul gimnazial, iar 922.000 în învăţământul liceal. În Capitală învaţă aproximativ 220.000 elevi şi preşcolari în 400 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică şi aproximativ 50 de unităţi de în­văţământ fără personalitate ju­ridică.

Semestrul I începe pe 12 septembrie şi se va încheia pe 23 decembrie 2011.
Pri­ma vacanţă va fi între 22 şi 30 octombrie
, iar vacanţa de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ianuarie 2012.
Cursurile semestrului al II-lea vor începe pe 16 ianuarie 2011 şi se vor încheia pe 22 iunie 2012.
Copiii vor avea vacanţa de primăvară între 7 şi 22 aprilie, iar vacanţa de vară a anului şcolar viitor va fi cuprinsă în perioada 23 iunie-9 septembrie.

Ministerul Educaţiei a elaborat un set de măsuri specifice pentru anul şcolar 2011-2012 în legătură cu orele de lectură pentru clasele primare, sistemele de pontaj în şcoli pentru a urmări absenteismul elevilor şi al profesorilor şi "momentul ortografic", adică dic­ta­rea ce va fi dată chiar şi la clasele de liceu. În ceea ce priveşte monitorizarea absenteismului profesorilor şi elevilor, acesta va fi un sistem de pontaj pe bază de legitimaţii. Referitor la îmbunătăţirea competenţelor de lectură, la clasele I-IV se introduce ora de lectură distinctă în orar, cu activităţi specifice elevilor de clasa I şi a II-a. Pentru clasele V-VIII, în cadrul orelor de limba română sunt alocate minimum două secvenţe în structura lecţiei pentru alfabetizare în înţelegerea textului.
Ce înseamnă acest lucru: în cadrul orelor de matematică, fizică, ştiinţe naturale, istorie, geografie se vor introduce secvenţe care le vor permite elevilor să-şi însuşească vocabularul şi modalităţile de exprimare specifice respectivelor arii curiculare. In plus se introduce si obligativitatea unui "moment ortografic, inclusiv la clasele de liceu". Momentul ortografic presupune exersarea scrierii ortografice. Şi inclusiv dictarea. Dictarea este procedura prin care se consolidează scrierea ortografică, inclusiv la clase de elevi. Veţi vedea dictări în caietele de liceu.
La început de an şcolar, după două săptămâni de recapitulare, la disciplinele indicate în foaia de parcurs, elevii vor susţine o eva­luare iniţială, ale cărei rezultate nu vor fi publice. Rezultatele evaluării se vor regăsi în fişe standardizate ale elevului, semnate de profesori, diriginte şi director şi luate la cunoştinţă de părinţi sau de tutori.
În ceea ce priveşte organizarea evaluării naţionale şi a Bac-ului în noul an şcolar, atât evaluările naţionale, cât şi examenul de Bacalaureat din anul şcolar 2011-2012 se vor des­făşura în acelaşi mod, în acelaşi cadru legal ca şi în acest an şcolar.
Anul şcolar 2011-2012 aduce câteva noutăţi prevăzute de noua Lege a educaţiei.
Din acest an, clasa a IX-a intră în învăţământul gimnazial, iar elevii care încep acum clasa a V-a vor fi primii care vor susţine examen de admitere la liceu.
Anul 2011-2012 mai aduce ca noutate şi săptămâna numită "şcoala altfel", înaintea vacanţei de pri­mă­va­ră, cu acelaşi număr de ore ca o săp­tămână normală de cursuri, care va fi dedicată activităţilor extra­şco­lare şi extracurriculare. În aceeaşi săp­tămână urmează să aibă loc şi faza naţională a olimpiadelor şcolare. Ele­vii vor participa la activităţi cultu­rale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de vo­luntariat, de responsabilizare so­cială, de implicare în societate, activi­tăţi educaţionale pentru sănătate, educaţie ecologică, protecţia mediului, educaţie rutieră, prevenirea incendiilor.
Noua Lege a Educaţiei des­fiin­ţează examenul de titularizare şi introduce angajarea profesorilor în sistemul educaţional de către fiecare şcoală în parte. Fie­care şcoală va or­ga­niza un concurs pentru ocuparea lo­curilor pe care le are disponibile. Exa­menul de titula­ri­zare se va da la ni­velul unităţii şco­lare, măsură con­tes­tată de sin­di­ca­liş­tii din învăţământul preuniversitar.
Din acest an şcolar să elevii nu mai sunt obligaţi să cumpere anumite caiete, cărţi sau culegeri ale căror autori sunt profesori sau inspectori şcolari, dar vor fi pregătiti pentru a şti să se comporte în caz de incendiu sau cutremur.
Tot din acest an scolar, în toate şcolile din România festivităţile şi evenimentele de deschidere a anului şcolar vor începe cu intonarea Imnului Naţional.
(12.09.2011)

UNGURII AU BAGAT TAXA PE CHIPSURI
* veniturile bugetare estimate sunt de 74 milioane de euro

Picture
O controversata legea care introduce un impozit asupra produselor foarte sarate sau dulci, denumita "taxa pe chipsuri", a intrat azi in vigoare in Ungaria, relateaza AFP.

Noua lege, care ar trebui sa aduca venituri suplimentare la bugetul de stat de circa 74 milioane de euro anual, vizeaza in primul rand biscuitii sarati sau prea dulci, bauturile energizante si prajiturile pre-ambalate. Obiectivul declarat al guvernului conservator condus de Viktor Orban este sa schimbe obiceiurile alimentare nesanatoase ale ungurilor, care consuma prea multe grasimi, sare si zahar, si sa lupte astfel impotriva bolilor precum obezitate. Legea omite insa, contrar declaratiilor initiale, sa taxeze numeroase alimente traditionale unguresti - carnati, caltabosi si alte tipuri de mancaruri impanate cu grasime.
Expertii se declara ingrijorati de efectele noii legi. Potrivit cotidianului economic Vilaggazdasag, proprietarul german al Chio-chips, infomat de noile taxe, ar fi decis sa revina asupra deciziei de a construi in Ungaria noua sa uzina de pop-corn si snacks. Cotidianul se teme ca decizia producatorului german nu va fi singura de acest tip. Potrivit informatiilor, producatorul de bauturi energizante "Hell" are in vedere o decizie similara.
Taxa speciala va trebui sa fie declarata de producator, daca acesta este ungar, sau de importatorul principal, daca marfa este importata.
(07.09.2011)

Producatorii agricoli individuali nu au nevoie
de case de marcat in piete

Picture
O persoană fizică autorizată care comercializează produse agricole în târguri şi oboare trebuie să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale?
Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se exceptează de la obligaţia de a utiliza aceste aparate doar comerţul ocazional cu produse agricole efectuat de producătorii agricoli individuali în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate.
Dacă operatorii economici nu se încadrează în categoria producătorilor agricoli care comercializează astfel de produse în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri publice autorizate, pe baza certificatului de producător obţinut în condiţiile Hotărârii Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.

Persoanele fizice autorizate care au ca obiect de activitate lucrări de construcţii şi sunt impuse pe bază de normă de venit au obligaţia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale?

Potrivit prevederilor art. 2, lit. o) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, operatorii economici care efectuează lucrări de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe sunt exceptaţi de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale.

În ce alimente se găsesc cele mai periculoase E-uri?

Picture
Din gama aditivilor alimentari "interzişi" fac parte cei folosiţi pentru colorarea în galben şi roşu a sucurilor, gemurilor sau compotului şi chiar a muştarului. Ei pot complica boli deja existente sau chiar cauza cancer.

Aditivii alimentari sau E-urile sunt adăugaţi pentru a "ameliora" gustul, culoarea, stabilitatea, rezistenţa la alterare a alimentelor sau băuturilor. Deşi unii asociază sintagma "E-uri" cu substanţe periculoase, trebuie să ştiţi că există şi aditivi care nu reprezintă un risc, dar nici nu este nevoie expresă de ei. "Aditivii nu sunt nici necesari organismului şi nici nu au o calitate nutriţională superioară produselor tradiţionale, naturale. Totuşi, majoritatea aditivilor alimentari sunt în general inofensivi însă consumul lor în cantităţi mari sau a celor cu proprietăţi toxice şi chiar cancerigene, poate determina alergii, stări de oboseală, greţuri, dureri de cap, palpitaţii, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni grave", atenţionează Mihaela Gribovschi, medic nutriţionist la Centrul Medical Unirea din Cluj-Napoca.
De aceea, atunci când mergeţi la cumpărături citiţi cu atenţie etichetele alimentelor pentru a le evita pe cele care conţin E-uri periculoase sau cel puţin să limitaţi consumul lor.Aditivii alimentari sunt împărţiţi în 24 de categorii, cele mai răspândite fiind: îndulcitori- care înlocuiesc zahărul, coloranţi - pentru a da o culoare mai apetisantă, acidifianţi - dau un gust uşor acid, corectori de aciditate - cresc sau diminuează aciditatea, emulsificatori - asigură un amestec omogen între apă şi grăsimile alimentare, conservanţi - întârzie sau impiedică alterarea alimentelor.Acestora li se adaugă corectorii de gust şi de miros care îmbunătăţesc mirosul şi gustul alimentelor, propulsorii - gaze care servesc la expulzarea alimentelor din ambalaje, antioxidanţii - limitează oxidarea alimentelor sensibile la contactul cu aerul.

Cei mai periculoşi aditivi
Printre cele mai periculoase E-uri se numără E102 sau tartrazina, un colorant galben, foarte nociv, care se găseşte în băuturi, muştar şi gem. Acesta poate genera tumori tiroidiene sau crize de astm bronşic. Exoticul Sunset yellow sau colorantul galben E110 poate avea efect cancerigen. El se găseşte în dulciuri, prăjituri, budinci. Nici colorantul E120 nu este lipsit de vină, acesta fiind responsabil pentru provocarea alergiilor.E124, un colorant roşu care se găseşte în mezeluri este un aditiv toxic, ce produce tumori pe glanda tiroidă. "Mezelurile, în special parizerul, crenvurştii, băuturile răcoritoare şi preparatele conservate cu substanţe chimice (în special supele la plic sau alimentele afumate) conţin cele mai multe E-uri din categoria celor periculoase", explică nutriţionistul Mihaela Gribovschi.Există şi substanţe incriminate ca având o contribuţie semnificativă la apariţia diferitelor tipuri de cancer. "Din categoria celor "răi" fac parte E131, E123, E142 (coloraţi), E211 (conservant) interzis în SUA, dar permis la noi. Cel din urmă se găseşte în unele băuturi răcoritoare, la fel ca E213, E214, E215. Şi potenţiatorii de gust şi aromă (rinoglucidele) întră în categoria aditivilor care influenţează apariţia cancerului, în special la nivelul tractului digestiv, al ficatului, căilor biliare sau al pancreasului", avertizează nutriţionistul.

E-uri periculoase
Lista aditivilor care au un grad mediu de periculozitate este mult scurtă, dar şi aici, cap de listă sunt tot coloranţii galbeni şi roşii, respectiv E110 şi E123."Aceşti aditivi sunt folosiţi în sucuri, dulciuri, prăjituri, jeleuri, brânzeturi prelucrate prin topire, ei fiind consideraţi mai puţin periculoşi decât tartrazina şi eritrozina", spun specialiştii Puia Negulescu şi Gheorghe Mencinicopschi în cartea lor "Alimente pentru o viaţă sănătoasă. Ghid de prevenţie şi terapeutică". Acestora li se adaugă tiabendazolul (E233), folosit ca şi conservant în sucurile citrice.Există şi aditivi care nu afectează sănătatea organismului. Din această categorie face parte E306 sau vitamina E, un antioxidant natural sau de sinteză, cu rol bine determinat în protecţia antioxidativă a grăsimilor, pe care îl găsim în ficat, ouă, peşte, soia. Şi vitamina C sau lecitina sunt aditivi alimentari care nu au efecte negative asupra sănătăţii.TOPE-uri pe care să le evitaţi
  • E110 - Sunset yellow - colorant galben. Este cancerigen (in dulciuri, prăjituri, budinci, sucuri)
  • E123 - Amarant - colorant roşu. Este cancerigen, interzis în SUA şi Rusia (in dulciuri, jeleuri, branză topită)
  • E124 - Ponceau 4R - colorant roşu. Este toxic, interzis în SUA (in mezeluri)
  • E127 - Eritrozina - colorant roşu. Provoacă cancer al tiroidei la animale, posibil şi la om (in alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare)
  • E128 - Roşu 2 G - colorant Mutagen. Este toxic, interzis în SUA şi Australia (in carne de hamburgeri)
  • E211 - Acidul benzoic şi derivaţii săi. Posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi (in unele băuturi răcoritoare)
  • E220/E228 - Sulfiţi - conservanţi. Provoacă alergii (in carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet de vin)
  • E231- Ortofenilfenol - conservant. Este toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia (in citrice)
  • E233 -Tiabendazol - conservanţi. Este toxic. Interzis în Australia (in citrice)
  • E249/E252 -Nitraţi şi nitriţi - conservanţi. Posibil cancerigen (in mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânză)
  • E320 - Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant. Posibil cancerigen (in cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat)
  • E425 - Glucomanan - agent de textură. Este toxic respirator. (in jeleuri)
  • E621 -Glutamat monosodic MSG. Provoacă efecte neurotoxice. (in condimente, supe concentrate)
  • E95 -Acetsulfam K - îndulcitor. Posibil cancerigen, interzis în SUA (in gumă de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare)
  • E954 -Zaharină - îndulcitor. Cancerigen (in gumă de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare)

Submit
Create a free website with Weebly Photo used under Creative Commons from cod_gabriel